Antalya, cu rafting și parasaling

Privesc din avion, pe geamul din dreptul meu, norii ca niste galuste aruncate in supa. Muntii inca sunt tarcati cu zapada ce nu a pierit sub razele soarelui de mai.

Turcia mă intampina cu leandrii in floare, asa de multi si de veseli in rozul sau albul lor, incat ma gandesc ca sunt sinonimul pentru nebunia salcamilor din tara noastra, iar ochiul lui Alah ne vegheaza discret din orice unghi.

De patru ori mai mare decat Romania (aproximativ 816.000 km2), ca sa vezi Turcia in intregime ti-ar trebui macar un an intreg. Pentru a treia oara in Turcia si a doua oara in Antalya, inca o saptamana e bine venita sa ma ajute sa descopar regiunea care peste 300 de zile din an nu este umbrita de nori, ci doar stralucitoare sub soarele cald.

In calatoria asta micuta ne insoteste prietenul nostru Mehmet, originar din Anatolia, dar stramutat cu lucrul in Antalya. Ne spune ca numele sau – Mehmet – este o "turcizare" a lui Mahomed si ca este regasit numai intre granitele Turciei. Si ca aproximativ jumatate dintre turci poarta acest nume. Adica ar fi un fel de Ion sau Gheorghe romanesc, ma gandesc eu.

Cele mai frumoase reprezentari arhitecturale din Turcia raman cele din perioada turcilor selgiucizi, adica un fel de perioada gotica din Turcia. Admir cu uimire marea poarta – Mukarnas – ce inchidea zidurile cetatilor.

Traversam zona din estul orasului Antalya, spre Side, si multime de pomi impodobiti cu flori ori fructe rosii stau straja pe marginea autostrazii. Sunt rodii, simbol al regiunii, aici avandu-si radacinile cei mai multi pomi din aceasta specie. In zona Melas - Manavgat - sunt numeroase apeducte pentru irigarea rodiilor. Livezi intregi ne coloreaza privirea. La fel si florile trandafirilor japonezi sau cele de Bogainvilea.

Daca am fi avut vreme mai multa, am fi poposit si la templul lui Apolon din Side. Apolon este uneori considerat zeul soarelui (fiul lui Zeus), uneori al muziciii...

Drumul de la Antalya spre Alanya ocoleste un pic, iar atunci cand vezi in dreapta marea inseamna ca ai ajuns in regiunea Okugealar. Plantatiile de banane iau locul celor de rodii. Bananele de aici sunt micute si gustoase si turcii se mandresc cu ele, zicand ca "eat sweet, speak sweet". Bananierii dau un an rod, dupa care mor (sau sunt taiati).

Mehmet ne invata si ceva cuvinte turcesti: cal = at, tata = baba, it = a impinge; noi il luam cu ale noastre: Bestepe = 5 dealuri, Altantepe = dealul de aur, Ankara = ancora, desi orasul nu e la mare si ne povesteste importanta situarii geografice a orasului, devenit capitala.

Vara sunt aici si 50 de grade Celsius.

In Alanya sunt cam 100 000 locuitori, din care cam 80 000 sunt straini stabiliti aici, cei mai multi nemti. Ciudat cum Germania este plina de turci (cea mai numeroasa minoritate), iar germanii vin pe locurile Turciei cu soare. Dintre denumirile precedente ale Alanyei amintim: Coracesium (lat.), n (gr.) – Alanya (Alaiye) – orasul lui Aladin, sultanul selgiuc. In 1935 Ataturk ii schimba denumirea in Alanya.

Castelul se ridica cu 300 de metri deasupra marii. Desi l-am vizitat si anul trecut in toamna (vara la ei), maiestuozitatea lui m-a fascinat si la a doua vedere. Mehmet ne povesteste cum in trecut era inchisoare si li se promitea eliberarea prizonierilor care reuseau sa arunce o piatra in mare, fara a lovi peretii de stanca. Daca piatra ajungea direct in mare, erau eliberati. Nimeni nu a reusit.

In port se afla si turnul Rosu, intre zidurile sale, deasemenea, gasindu-si sfarsitul numerosi prizonieri.

Castelul poate fi privit in splendoarea sa de pe plaja Cleopatrei, o plaja imensa de nisip din cel mai fin care isi are denumirea ca urmare a faptului ca a fost dar de nunta din partea imparatatului Marc Aureliu pentru Cleopatra. Cleopatra era interesata de pamanturile Turciei deoarece de aici isi procura mare parte din lemnul de cedru utilizat la constructia ambarcatiunilor cele mai rezistente (aproximativ 100 de ani). Asa imi explic si eu legatura dintre turci si egipteni, la tot pasul gasind cate un simbol ce te duce pe continentul african.

Navighez intr-o croaziera paralela cu zidurile semete cu pesteri ascunse, cand peste bord zaresc o Caretta caretta, una din testoasele pe care le cautam cu o luna in urma prin Zakynthos, acolo unde testoasele vin din Africa pentru a isi depune ouale in luna mai. Se pare ca aceasta a gresit adresa si a nimerit in Antalya.

Yavas yavas (incet-incet) plutesc pe valurile linistite. Sunt prezentate pe rand Pestera Piratilor, a Indragostitilor si de Fosfor, fiecare in parte cu legenda ei. La cea din urma, aruncam paine in mare si valuri fosforescente vin din adanc, scufundand hrana. Pestisori zglobii accepta pe loc invitatia la masa.

In afara de leandrii care ma innebunesc cu tufele lor colorate, ma mai ameteste si mirosul de iasomie si rosul florilor de trandafir japonez despre care aflu ca infloresc dimineata si pana seara au si picat de pe ramurele. Mai aflu si ca Mana Maicii Domnului este aceeasi planta cu caprifoiul.

Din cele peste 7000 de orase antice, o parte se afla in sudul Turciei: Side, Aspendos - cu un frumos teatru antic, Adana, Pergamo, Amastra, Caria , iar Dardanelele este o denumire mai veche decat Constantinopole. Capadocia este denumirea persana pentru tinutul cu cei mai frumosi cai.

Imi arunc privirea pe o harta mai veche a Turciei si vad ca se invecineaza cu Yoanistan, afland astfel cum denumeau ei Grecia in trecut.

Mehmet ne vorbeste si despre cainele ciobanesc care este crescut numai in turmele din Turcia (nu este voie sa il scoti din tara): Kangal. Este un caine imens, mai mare decat ciobanestii de la noi si nu mananca decat mancare gatita, cereale, boabe, nu carne. Se lupta cu trei lupi deodata si arunca lupul la cinci metri distanta. In fapt, sunt foarte blanzi, mai ales cu puii de om.

Prin Antalya, poza cu maimuta este adesea poza cu papagalul, multi papagali fiind angajati sa apara intre ramele fotografiei cu turistii. Avand un climat bland - mai putin vara cu 50 de grade Celsius, orasul si-a dublat populatia in ultimii 10 ani.

In trecut, cand nu exista cantar, in comertul cu aur un carat era masurat cu ajutorul boabelor de roscova. O boaba de roscova - aprox 0.2 grame, era echivalentul unui carat.

In nordul Turciei este cultivata aproximativ 70% din productia (mondiala zice Mehmet) de arahide. Tot Turcia are 90% din rezerva mondiala de osmium si 80% din rezerva mondiala de bor. Un kilogram se vinde cu aproximativ 7000 euro.

Turcia se invecineaza intre altii si cu Siria, numita tara maslinilor. Nu stiam asta (ca e tara maslinilor) cum nu stiam, desi intuiam, ca cel mai batran maslin ar trai in Israel.

Intr-o seara, ma bucur de croaziera pe Manavgat, pe care o facusem in toamna pe zi. Focul de tabara aprins pe plaja dintre Raul Manavgat si Marea Mediterana scoate scantei micute ca niste licurici ce vor sa ajunga la cer...sau macar pana la luna. Ma intreb cum dorm testoasele pe care le-am vazut anul trecut? Si unde?

Una dintre cele mai frumoase surprize ale calatoriei a fost raftingul de pe raul Koprulu. Nu este un rau tocmai naravas, dar totusi ne ofera senzatii nemaitraite pe parcursul celor 10 km de vaslit printre vartejuri si coborari adrenalinice. Raftingul cel mai "primejdios" se practica in NE Turciei, pe raul Coruh.

La Kemer, Muntii Taurus coboara de la aproximativ 3000 m pana la 800 m.

Nu stiu cum am norocul sa nimeresc si una din cele 60 de zile din an in care se intampla sa ploua. Dar nu e bai ca ploaia se linisteste in maxim 15 minute.

Pentru a ajunge la locul in care vom fi dusi cu pluta, plecam din Antalya spre NE, pe drumul ce duce la Side, iar mai departe la Tasagil si Beskonak, apoi spre Koprulu (Parcul National). Drumul merge cand paralel cu raul, cand il traverseaza, oferind imagini de o salbaticie rara. Paduri de pin schimba locul adesea cu cascade nervoase sau ascunse, lasand doar urma pe peretii de stanca (seci).

Cand implinim cam 92 de km din Antalya, facem popas pentru echipare. Luam pe noi costumele de neopren, cipicii, castile, vestele si, neaparat, pagaiele. Canionul are cam 14 km lungime si 400 inaltime. Ne pozam cu podul vechi, roman, Oluk si Bugrum, dupa ce inotam in raul rece. In zona aceasta Muntii Taurus ajung pana la 2992 m in vf. Dedegol.

Dupa raftingul asta bag o votca (una din cele doua pe care le beau pe an) si simt cum sangele mi se incalzeste in vine, dupa ce am cam dardait dupa baia din rau.

Imi pare rau ca nu am putut merge si la intalnirea motociclistica din zona.

Facem exercitii de dictie: „üç küçük öpücük“ - trei pupici mici... adica ceva gen „sase sasi in sase saci“.

Dupa rafting, am facut si parasaling. Senzatia este de nedescris in cuvinte: tu, acolo sus, avand marea sub tine si muntii alaturi. Iar pe parasuta scria: Rusia. Iata cum Rusia ne-a inaltat la propriu in vazduh.

Daca raftingul a oferit multa adrenalina si aventura, parasuta mi-a oferit o liniste rar intalnita, acolo sus, mai aproape de cer si cu capul aproape in nori. Imi place 'galagia' marii, cu valurile zbenguitoare si pescarusii ce cauta intre ele hrana necesara energiei zborului lor.

Lanturi paralele de munti, adesea cu culmile in nori si acoperite de zapada, se termina in mare, formand minunate golfuri intre ele la intalnirea cu marea.

Güle güle! (La revedere!) Și teşekkür ederim pentru lecturare.