In anii din urma - chiar pana anul trecut - bucataria mamei se umplea in prag de 9 martie de aerul cu miros de coca calda, amestecat indraznet cu cel de nuca si scortisoara. Mucenicii erau pregatiti in numar mare, pe cat de multi pe atat de buni, iar colegii de liceu si de facultate stiau deja ce vor primi in aceasta zi. Anul acesta...
Am cautat impreuna cu sora mea reteta mamei si imi aduceam aminte - reusind de aceasta data sa inteleg de ce - cum tata imi zicea sa stau mai mult pe langa mama cand gatea. M-am jucat in seara aceasta rasucind intre degete coca moale si am avut emotii cand am scos prima tava "cu sfinti "din cuptor.
A, si inca ceva: imi mai mintesc cum in dimineata de mucenici, bucataria se umplea de fum, nu de la vreo bunatate uitata prea mult pe aragaz, ci de la carpa cu care ne afuma mama ca sa fuga relele de noi tot anul.
La multi ani tuturor ce nu isi gasesc numele in calendar! :) Si aveti grija cu cele 40 de pahare cu vin. ;)
"Facem azi foarte multe lucruri fara sa le stim sensul magic initial. E atat de e motionant, dar si atat de nelinistitor lucrul acesta, incat te poti caltina si neintelege. Gospodina care pune un ban sarbatoresc in colaceii de 9 martie, ca sa vada cui cade norocul in acest an, nu stie intotdeauna ca, pentru o clipa, e sora buna cu strabunica ei neolitica, ce se inchina la Terra Mater, cu sclava spartana cerand ajutorul Herei si lui Artemis din Panteonul grec, cu matroana de langa altarul Junonei romane, cu taranca geto-latina invocand-o infricosata pe Dochia din mitoloigia romano-precrestina care, toate, de-a lungul a mii de ani, au trait acceasi ceremonie ezoterica sau sacramentala la venirea Anului Nou Agrar, la inceputul primaverii, prin acelasi colacel, cu un banut al norocului."
Radu Anton Roman
Din carti
Mai mult prentru mine - ca sa nu uit - citez din nou din Octavian Paler - Viata pe un peron:
"Mai tarziu, am revenit la gandul ca viata insasi e o stare de tranzit intre nastere si moarte... un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren... esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra... altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoar... altii nu reusesc sa prinda nici pe scari, raman pe peron sa astepte urmatorul tren... Si fiecare uita, poate, un singur lucru... ca trenurile astea nu duc nicaieri... cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta in picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren... in cele din urma se vor intalni toti undeva, intr-un desert, unde chiar sinele se transforma in nisip... In loc sa se uite in jur, oamenii se imbulzesc, se calca in picioare, isi dau ghionturi... Incercam sa ma conving, probabil, ca n-aveam motive sa ma plang... <...>destinul nu ne amageste, nu ne sileste sa ne zbatem, ne lasa sa ne instalam in starea detranzit si s-o traim cat mai linistiti, stiind ca ea e totul..."
"Tot ce ne inconjoara e format din hieroglife. Ele exista si asteapta un Champollion care sa le dezlege. Dar oamenii nu prea au chef sa devina Champollion. Lor le e mult mai simplu sa spuna despre un nor ca e un nor si despre o cioara ca e o cioara. De ce sa se mai complice? La ce foloseste? Ca sa dezlegi hieroglife, trebuie sa renunti la o parte din viata. Si trebuie sa alegi. Iti traiesti viata sau o intelegi? Una din doua. Nu poti, se pare, sa le ai pe amandoua in acelasi timp."
"Mai tarziu, am revenit la gandul ca viata insasi e o stare de tranzit intre nastere si moarte... un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren... esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra... altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoar... altii nu reusesc sa prinda nici pe scari, raman pe peron sa astepte urmatorul tren... Si fiecare uita, poate, un singur lucru... ca trenurile astea nu duc nicaieri... cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta in picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren... in cele din urma se vor intalni toti undeva, intr-un desert, unde chiar sinele se transforma in nisip... In loc sa se uite in jur, oamenii se imbulzesc, se calca in picioare, isi dau ghionturi... Incercam sa ma conving, probabil, ca n-aveam motive sa ma plang... <...>destinul nu ne amageste, nu ne sileste sa ne zbatem, ne lasa sa ne instalam in starea detranzit si s-o traim cat mai linistiti, stiind ca ea e totul..."
"Tot ce ne inconjoara e format din hieroglife. Ele exista si asteapta un Champollion care sa le dezlege. Dar oamenii nu prea au chef sa devina Champollion. Lor le e mult mai simplu sa spuna despre un nor ca e un nor si despre o cioara ca e o cioara. De ce sa se mai complice? La ce foloseste? Ca sa dezlegi hieroglife, trebuie sa renunti la o parte din viata. Si trebuie sa alegi. Iti traiesti viata sau o intelegi? Una din doua. Nu poti, se pare, sa le ai pe amandoua in acelasi timp."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
