După trei zile de aglomerare urbană, alergând prin cartierele din Bangkok, aveam să las iureșul pentru natură în splendoarea ei, pentru verde de plantații inundate și jungle pașnice și pentru albastru de ocean cu nazuri etalate sub formă de flux și reflux.
Pe drumul de la Bangkok spre Koh Chang (Insula Elefanților) e plin de ferme.
Peisajul este oarecum bacovian deoarece am nimerit în
plină perioadă de dezmăț al naturii. Inundațiile amenință Bangkokul și
s-a ales să se inunde mai degrabă micile localități din apropierea lui
pentru a salva, cât de cât, metropola.
Nu știu dacă să mă amuze sau nu faptul că scuteriștii nu poartă cască, dar au umbrelă.
Vegetația luxuriantă mă uimește. Nu recunosc multe specii dintre copacii din jur.
Pe rând, se aștern în
privire lotuși, berze și egrete, în zbor sau la odihnă pe verdele ud,
cocotieri, bananieri, tapioca, eucalipți, palmieri de ulei,
plantații de ananas și păduri de arbori de cauciuc.
Parcă prin clasa a 5-a învățam despre vegetația lumii și atunci am aflat prima oară cum se extrage cauciucul. Acum am șansa să văd pe viu acest proces.
Cauciucul ajunge să se extragă după ce copacul a împlinit vârsta de șapte ani. Un kilogram de cauciuc natural costă 50 de bathti, adică vreo 5 lei. Seva se extrage dimineața. Se fac mici tăieturi în scoarța copacului, iar acesta începe să plângă.
Cashnuts, frangipani, dragon fruit, jack fruit, guava, trestie de zahăr, oaji – cartof de sub pământ, toate se expun în peisajul de la Bangkok către Chanthaburi, iar dacă privesc mai spre est, poate văd și ceva din Cambodgia.
Exuberanța aceasta vegetală îmi
aduce aminte un paragraf dintr-o carte despre Che Guevara care îi admira încă de acum 50 de ani pe thailandezi pentru faptul că sunt în stare să își producă singuri hrana zilnică pentru a nu fi nevoiți să importe.
O oră durează traversarea, după care, pe șoselele insulei te simți ca pe un montagne rousse.
Mă bucur când îl văd liber – prima oară în afara unei grădini zoologice – pe unul dintre "nașii" insulei. Însă libertatea lui este supusă muncii. Zi de zi cară turiști pe spinare. Deși am călărit cai pentru că știam eu că lor le face plăcere să te ia în cârcă, alta îmi e concepția despre elefanți, care sunt dresați prin înfometare.
L-am atiuns doar pe trompă pe puiul de elefant. Mi-a fost milă să o încalec pe mama lui.
Mă tot mir de frumusețea frumoaselor parazite numite orhidee.
Deși sunt o persoană deschisă provocărilor, nu am putut gusta mâncarea ce cândva a bâzâit, deși, recunosc, mirosea mai apetisant decât chipsurile din cartofi.
Seara am parte de un peisaj cum tot la Oceanul Indian am mai trăit, pe celălalt mal, în Kenya.
Imaginea soarelui care se îneacă în ocean este una foarte caldă, și pentru ochi, și pentru suflet.
Somnul i se leagănă pe ramuri de palmieri și i se așterne în valuri.
Pe întuneric, caut apele oceanului și nu le găsesc. Merg zeci de metri și nu întâlnesc apele retrase de reflux.
O floare de banan îmi spune: Bună dimineața!
Beau un suc de fructe proaspăt stoarse și imaginez povești din trecutul pescarului de pe valuri.
Locuințele lacustre sunt vesele, atât timp cât apa nu le trece pragul.
Insula este o mare grădină botanică.
Pe mal sau pe apă zâmbetele sunt la ele acasă.
Nu numai oamenii visează în liniștea insulei.
Benzina se vinde la sticlă și nu mă pricep să spun care este cifra ei octanică.
Șoseaua pare să aibă mai multe valuri decât oceanul în sine.
A merge pe jos între două micuțe localități este o aventură, neexistând trotuare, printre maimuțele care îți sar peste/în cap.
Dar dacî mergi pe jos e mai simplu să alegi un loc primitor. M-am aciuat de câteva ori la barul de reggae al celor doi zâmbareți thailandezi, cu alură de jamaicani.
Dupa ora 18:00 toate copăițele de la terase se umplu cu gheață și cu pește proaspăt pescuit. Îmi este imposibil să redau în cuvinte cât de gustoase erau cinele! Și sănătoase!
Am mers câteva ore prin soare. M-am bronzat cu tot felul de modele de bretele, însă am ajuns la un sătuc-port.
Mă urc în far, apoi caut o plajă liniștita unde să mă arunc în apă.
Apa este minunată. Temperatura ei este cam aceeași cu a corpului meu, iar peștișori îndrâzneți îmi înoată pe sub tălpi.
Este foarte cald, iar eu transpir precum respir din cauza umidității.
Mi-a fost un pic teamă să închiriez un scuter pe curbele acelea rebele, dar nu mi-a părut rău, căci așa am avut acces în locuri mai ferite șoselei.
Oare ce păcate și-a făcut mâța asta furând ofrandele din altar?
În schimb, maimuțele nu m-au atacat, precum li se dăduse vestea, însă m-au zăpăcit cu certurile lor.
Când mergi cu mașina trebuie să te ții bine, ca nu cumva la următoarea curbă să rămâi pe jos.
Îmi pare rău că nu am avut mai multă vreme să mă plimb și cu pescarii. Poate data viitoare!
Din Thailanda, îți întinzi un pic gâtul și te uiți peste gard (graniță), făcându-ți poftă de Cambodgia cu Siem Reap-il ei, poartă spre Angkor-ul, regiune cu urme de khmeri, ori cu Tonle Sap Lake.
Sau la nord te uiți în curtea Laosului cu Luang Prabang ori cu Vientianne pe post de tentații culturale. Dacă ajungi la Chang Mai, poate faci un mic ocol și în Myanmar prin Munții Popa (he, ce românește sună), faci o baie la Yangoon sau te aventurezi în Arhipelagul Myeik.
Eu, dacă ar fi să aleg o țară din zonă unde să revin în sud-estul Asiei, m-aș opri la Vietnam. Aș cotrobăi de la Saigon (Ho Chi Minh) la Hanoi și mai departe prin ascunsele-i cotloane rurale până la Dong Ho Village.
Mai aveți nevoie de vreun motiv să vă căutați un bilet de avion ieftin pentru Thailanda? Mi-aș fi dorit să fii cu mine acolo!
