Toamna ne așteaptă la poale de Ciucaș.
A venit tot pe sosea?
Creasta căreia i-am pus gând să o străbatem: Zăganu–Gropșoarele.
Pășim pe covor (persan) de frunze.
Patru din cei șapte magnifici au ieșit și ei la plimbare.
Am rătăcit pe bulină albastră și ne-am întors să căutăm crucea roșie.
Și ce-aș mai fi rătăcit!
Cum să nu îmi doresc o toamnă veșnică?
Iată o fotografie făcută după ce a fost identificată o balegă de urs (de care nu eram siguri că ar fi avut la origine un urs).
Mister peste culmi se coboară.
Un smoc de Bucegi se așază pe fruntea peisajului.
Rucsacul ideal are în el un ceai fierbinte.
O stână și-a dus în vale behăitul până la primăvară.
Spre vârf, înainte!
Liniște și pace! Radu ne arată traseul pe unde a căutat cândva Cerbul dobârlau.
Penteleul își expune Tabla Buții cam golașă pe culme.
Un fel de floare la ureche de culme estompează seninul pastel de toamnă.
Radu, în premieră românească pe Ciucaș, fără oxigen și fără șerpași.
Spre Gropșoarele
Drum de piatră
Somn de veci pe culme
Culmea Zăganului
Culmea Zăganului
Chiar el: Vârful Gropșoarele
Privind către Vârful Ciucaș
Mi-am pus în rucsac pofta de afine.
Culmea Zăganului
Prima zăpadă de sub tălpi din iarna aceasta.
Cabana și Vârful Ciucaș
Pe acolo am fost noi azi
Ultimele guri de ceai
