Cum acum o lună am fost la mare și nu am apucat să mă bălăcesc, îmi era dor de valurile mării din anii trecuți.
Trezirea este dureroasă, la 4 am, iar pe la 5 reușim să ieșim repede din orașul încă ațipit.
Pe autostrada mai degrabă a Florii Soarelui decât a Soarelui prindem trezirea Stăpânului (răsăritul). Vechile silozuri, cândva pline de grânele Grânarului Europei, stau acum goale, încărcate doar de trecut.
Mă gândesc că denumirile Bărăganului (Lehliu, Slobozia) te duc de fapt cu gândul la mare.
Grâul este deja în amintirea ogoarelor din anul ăsta, spicele cunoscând deja tăișul secerei. Covoarele roșii de maci au devenit deja covoare galbene.
Soarele urcă mai sus, iar pe pod la Cernavodă pierdem cam o oră să plătim o taxă amărâtă (care nu era cam deloc amărâtă – 11 lei). După care cu greu nimerim drumul prin Castelu spre Corbu.
Privim de sus marea, după care decidem să plecăm spre Vadu, unde și rămânem să fim motivul de chef al țănțarilor de peste seară.
Mă bucur de mare, probabil ca un copil în burta mamei. Nu îmi aduc aminte cum era, dar nici acum nu e rău. Marea are temperatura la care te împrietenești repede cu valurile ei. E mai degrabă un lac prin liniștea valurilor aproape absente și prin dulceața apei pe care o înghit nevoit când încerc să mă bag sub talazuri.
O plimbare la apus, cu picioarele goale prin apa cotropită de mici viermișori transparenți ce ne cotropesc și nouă pașii, oferă liniștea pe care o caut și în mine.
Soarele se joacă cu câmpul și cu grindul amețit de zumzet de țânțari însetați.
Luna mă ispitește să ies din cort. Țânțarii mă atacă fără milă. După trei minute am peste douăzeci de găuri înroșite pe pielea arsă de soare.
Gata cheful pe ziua de azi. Nu îmi mai trebuie să ies din cort până mâine dimineață, fie ce-o fi.
Plaja de la ora 7 e liniștită și încerc să îl citesc pe Eliade, plimbat și el în rucsac.
Strângem cortul, plecăm la Corbu și punem cortul. O găsim și pe Simona și distracția se intensifică.
Simona inventează jocuri de genul: pick a bush sau băgatul cu capul în fundul mării.
Facem o mică explorare a plajei Corbu și cedăm tentației unor hamsii. De fapt, doar denumirii de hamsii și astfel facem cunoștință cu cele mai proaste hamsii îngurgitate vreodată.
„Imaginează-ți că ești o scândură!“ Și am reușit să fiu scândură și să fac și eu pluta. Cu asta m-am ales din ieșirea acesta. Și cu asta! ;)
