Straja este o statiune noua in Muntii Valcan. Pasionatii de schi o cunosc foarte bine. Prima oara am fost acolo asta vara, dar nu mi-o imaginam atat de plina de lume si de…alba pe vremea aceea. Desi stirile ne anuntau ca drumul este blocat, nu ne-am descurajat.
Dupa ce ne-am intors de la Viena de la targurile de Craciun care ne-au bucurat ca pe niste copii, plec cu Teodor la schi la Straja pentru a imi primi cadoul de Craciun sub forma primelor lectii de initiere in tainele acestui frumos sport (dupa cateva esuari de una singura).
Plecam intr-o dupa-amiaza de la Arad, facand pe drum un popas religios la manastirea care acum se construieste in inima unui sat rupt de lume: Marga (pe drumul ce leaga Caransebesul de Hateg, undeva la dreapta 4 km). Noaptea nu ne sperie si nici noroaiele groase. Ajungem la poarta manastirii unde inca nu se daduse stingerea. Preotul - un batran cu chip blajin caruia i se citea intelepciunea pe chip si in barba-i alba si lunga - il cunostea pe T si ne-a binecuvantat cu o slujba de ocrotire. Apoi aflam cum ca lupii s-au infruptat deja cu trei din cainii manastirii. Nici ursul nu este departe de zidurile ei. Cu o ramurica de busuioc la piept plecam mai departe pentru a ajunge pe la ora 22 la Aninoasa, la deja cea mai primitoare gazda a noastra.
Lemnele ne-au daruit caldura intr-un miez de iarna a carui zapada o asteptam.
Dimineata T nu mai poate de nerabdare sa zboare pe partie. Eu am ceva emotii cand incalt claparii, nu foarte confortabili.
Pentru a ajunge la Straja, trebuie sa te afli mai intai pe drumul ce leaga Petrosani de Campul lui Neag (sau “Niag” cum zic unii :D), apoi cand ajungi la Lupeni, te pregatesti sa urci cam 8 km, obligatoriu cu lanturi pe vreme cu inghet. Ca mijloc de acces mai ai si telescaunul, daca iti lasi masina jos in oras. Daca alegi prima varianta, e posibil sa fi oprit si descurajat de cativa soferi mai putin temerari. Noi am ajuns pana sus si problema era nu de drum blocat – cum ni se comunicase – ci de lipsa locurilor de parcare (nu exista parcare; masinile se lasa pe marginea drumului).
Vremea e destul de rece si nasul imi ingheata instantaneu, dar e ceva normal pe partie. Mersul cu bocancii e o experienta noua si cam neplacuta. Dar bine ca nu alunec! Incepem periplul pe partie cu o cafea tare - sa ne si mai bine dispuna - apoi imi iau in primire instructorul: Fane, unul dintre cei mai cunoscuti salvamontisti din Straja.
Incalt schiurile si nu stiu care e prima miscare. Mi se explica de la inceput pozitia in care trebuie sa pun mai intai schiurile pe partie (perpendicular) si ordinea in care trebuie sa le incalt (mai intai piciorul din vale, apoi cel din deal). Fane imi da primele detalii la care nici nu ma gandisem candva, dar foarte utile si logice. Imi explica inclusiv cum se cara schurile pe umar.
Prima lectie se incheie cu un triumfator plug. Tare mandra m-am simtit cand am inceput sa alunec pe partie pe schiuri si mai ales ca m-am oprit cand am vrut eu si in picioare, nu pe jos!
Dupa prima zi de schi (de fapt vreo doua ore in care m-am dezmeticit mai mult cum sa imi tin echilibrul pe schiuri si sa nu ma tavalesc cu picioarele in sus - in cel mai bun caz), am ajuns la o concluzie tripla in ceea ce priveste initierea in schi:
1. iti trebuie un instructor
2. iti trebuie un instructor bun
3. iti trebuie un instructor rebdator
Eu am avut noroc de toti in unul.
Pe la amiaza ne luam schiurile la spinare, T mai obosit decat mine dupa multiplele coborari cu gratie, si dupa o ciorba fierbinte plecam spre casa. Entuziasmul mi se citeste pe chip.
A doua zi am revenit pe partie, dar accesul a fost ingreunat de gheata de pe sosea. Lanturile erau obligatorii si multe masini se pregateau sa le incalte pe marginea drumului.
Virajele au fost noua etapa a lectiei mele pe partie. Cum sunt cristianele? Inca nu am aflat, dar mai e vreme in iarna asta! Merita sa mergi la Straja daca nu ai chef de aglomeratia de pe Valea Prahovei.
Dupa ce ne-am intors de la Viena de la targurile de Craciun care ne-au bucurat ca pe niste copii, plec cu Teodor la schi la Straja pentru a imi primi cadoul de Craciun sub forma primelor lectii de initiere in tainele acestui frumos sport (dupa cateva esuari de una singura).
Plecam intr-o dupa-amiaza de la Arad, facand pe drum un popas religios la manastirea care acum se construieste in inima unui sat rupt de lume: Marga (pe drumul ce leaga Caransebesul de Hateg, undeva la dreapta 4 km). Noaptea nu ne sperie si nici noroaiele groase. Ajungem la poarta manastirii unde inca nu se daduse stingerea. Preotul - un batran cu chip blajin caruia i se citea intelepciunea pe chip si in barba-i alba si lunga - il cunostea pe T si ne-a binecuvantat cu o slujba de ocrotire. Apoi aflam cum ca lupii s-au infruptat deja cu trei din cainii manastirii. Nici ursul nu este departe de zidurile ei. Cu o ramurica de busuioc la piept plecam mai departe pentru a ajunge pe la ora 22 la Aninoasa, la deja cea mai primitoare gazda a noastra.
Lemnele ne-au daruit caldura intr-un miez de iarna a carui zapada o asteptam.
Dimineata T nu mai poate de nerabdare sa zboare pe partie. Eu am ceva emotii cand incalt claparii, nu foarte confortabili.
Pentru a ajunge la Straja, trebuie sa te afli mai intai pe drumul ce leaga Petrosani de Campul lui Neag (sau “Niag” cum zic unii :D), apoi cand ajungi la Lupeni, te pregatesti sa urci cam 8 km, obligatoriu cu lanturi pe vreme cu inghet. Ca mijloc de acces mai ai si telescaunul, daca iti lasi masina jos in oras. Daca alegi prima varianta, e posibil sa fi oprit si descurajat de cativa soferi mai putin temerari. Noi am ajuns pana sus si problema era nu de drum blocat – cum ni se comunicase – ci de lipsa locurilor de parcare (nu exista parcare; masinile se lasa pe marginea drumului).
Vremea e destul de rece si nasul imi ingheata instantaneu, dar e ceva normal pe partie. Mersul cu bocancii e o experienta noua si cam neplacuta. Dar bine ca nu alunec! Incepem periplul pe partie cu o cafea tare - sa ne si mai bine dispuna - apoi imi iau in primire instructorul: Fane, unul dintre cei mai cunoscuti salvamontisti din Straja.
Incalt schiurile si nu stiu care e prima miscare. Mi se explica de la inceput pozitia in care trebuie sa pun mai intai schiurile pe partie (perpendicular) si ordinea in care trebuie sa le incalt (mai intai piciorul din vale, apoi cel din deal). Fane imi da primele detalii la care nici nu ma gandisem candva, dar foarte utile si logice. Imi explica inclusiv cum se cara schurile pe umar.
Prima lectie se incheie cu un triumfator plug. Tare mandra m-am simtit cand am inceput sa alunec pe partie pe schiuri si mai ales ca m-am oprit cand am vrut eu si in picioare, nu pe jos!
Dupa prima zi de schi (de fapt vreo doua ore in care m-am dezmeticit mai mult cum sa imi tin echilibrul pe schiuri si sa nu ma tavalesc cu picioarele in sus - in cel mai bun caz), am ajuns la o concluzie tripla in ceea ce priveste initierea in schi:
1. iti trebuie un instructor
2. iti trebuie un instructor bun
3. iti trebuie un instructor rebdator
Eu am avut noroc de toti in unul.
Pe la amiaza ne luam schiurile la spinare, T mai obosit decat mine dupa multiplele coborari cu gratie, si dupa o ciorba fierbinte plecam spre casa. Entuziasmul mi se citeste pe chip.
A doua zi am revenit pe partie, dar accesul a fost ingreunat de gheata de pe sosea. Lanturile erau obligatorii si multe masini se pregateau sa le incalte pe marginea drumului.
Virajele au fost noua etapa a lectiei mele pe partie. Cum sunt cristianele? Inca nu am aflat, dar mai e vreme in iarna asta! Merita sa mergi la Straja daca nu ai chef de aglomeratia de pe Valea Prahovei.
