Impresiile acestea vin cu o intarziere de doi ani, dar sunt la fel de actuale si pastreaza inca emotia drumului spre Maroc si a intalnirii cu Marocul insusi. Expeditia a fost organizata de Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" impreuna cu Muzeul de Istorie si Arheologie din Constanta, ambele reunite de Oceanic Club, un club care ii reuneste pe cei pasionati de natura si voluntari pentru ocrotirea ei. Echipa se va dezvalui pe parcurs.
Ziua 1 - 6 aprilie: Constanta - Bucuresti – Pitesti
Cu masinile incarcate cu solutii si cutii, cutiute, cutioaie, recipiente, eprubete, borcanase, borcanele, bidoane si bidonele…si rucsaci, evident, plecam de la Muzeul Antipa spre Maroc, via Frantai. Pe partenerii mei de drum – colegii de echipa – ii cunosteam dinainte, pe unii mai bine, pe altii aveam sa ii cunosc in urma calatoriei, nu pe atat de lungi pe cat parea.
Prima noapte o petrecem in aceeasi mansarda din Pitesti in care ne ducem somnul de obicei cand mergem cu prietenii de la Montan Club Delta in Fagaras (pentru majoritatea, drumul porneste de la Constanta).
Ziua 2 - 7 aprilie: Pitesti - Miercurea Sibiului - Lipova - Arad -Nadlac - Mako - Szeget - Budapesta
Plecam de dimineata, caci trebuia sa ajungem in Franta, la Toulon, unde aveam sa poposim pentru doua nopti la domnul Ion Cepleanu. Ajungem, dar dupa doua zile de mers si dupa ce lasam in urma aproximativ 2700 km.
Pe drumul spre Nadlac ma intreb cu ce vor fi inlocuite peste cateva zile privelistile cu sute de oi, inlanate de zilele iernii, campurile galbene de rapita, bisericutele sasesti, Valea Oltului, Valea Muresului, berzele reintoarse.
La Miercurea Sibiului oprim pret de cateva minute sa o salutam pe mama lui Chera (directorul Muzeului de Istorie si Arheologie din Constanta), o distinsa si energica doamna, gazda emerita – ca majoritatea ardelenilor – care ne intampina cu apa rece de fantana, chec copt cu dragoste, visinata dulce tare si urari de drum bun.
Tara o parasim pentru mai bine de o luna in jurul orei 17. Intram in Ungaria unde – evident – e cu o ora mai devreme. Castigam astfel o ora din mers. Vama o trecem fara probleme si cu urari de noroc. Uneori, vamesi mi s-au parut mai entuziasti decat noi la aflarea motivului calatoriei.
Daca ai nevoie de ceva in timpul calatoriei, cere si ti se va da. Orice! O coala A3, un capat de ata, un elastic, un ciocan…orice.
Anumite obiecte de folosinta sunt rebotezate dupa necesitate. Numele de cod pentru hartia igienica este “apa calda”, deoarece de cele mai multe ori o va suplini pe cea din urma.
Trecem si Dunarea in apropiere de Budapesta, o capitala europeana pe care o indragesc tare mult, cu tot cu ungurii ce o locuiesc.
Dupa ce intram in Austria, speram ca nu va mai fi cazul sa scoatem pasapoartele. Doar de vreo doua luni suntem membriii UE.
Ziua 3 - 8 aprilie: Austria - Italia - Franta - Costa de Azur – Toulon
E noaptea de Inviere. O serbam ciocnind ouale rosii (care nu s-au ciocnit inca de alte obiecte) intr-o parcare de pe marginea autostrazii. Eu scot drobul si cozonacul si astfel mama mea este apreciata din nou pentru talentul culinar.
La granita Austria – Italia intalnim cel mai dragut vames. Carabinierul ne intreaba in dulcele grai italian:
- Unde mergeti?
- In Maroc!
- Ma, per che?
- Sa facem descoperiri! vine raspunsul plin de entuziasm.
Raspunsul dragutului a fost ceva de genul:
- No, si ce mai asteptati! Drum bun!
Un incident neplacut a venit la ceasul noptii, cu Chera la volan. Oboseala l-a rapus si somnul l-a furat pret de cateva clipe si a indreptat masina in parapetul din stanga. Sperietura a fost cu atat mai mare cu cat eu, Relu si Roxana dormeam. Se pare ca era si Dumnezeu cu noi acolo. Am chemat politia pentru o dovada, dar acestia ne-au asigurat ca fapta e ceva normal, o masina busita nu e o raritate.
Dupa doua ore – scurte – de somn, mergem mai departe spre Toulon. Personal admir rezistenta soferilor si trebuie sa le multumesc si pe aceasta cale pentru efortul (suplimentar) depus fata de ceilalti membrii ai expeditiei. Cateodata noi mai imparteam bancheta din spate si ne mai odihneam in mers, dar si Zaher isi mai sprijinea capul pe perna in geam in timp ce tinea volanul.
Plecam pe la 8.30 mai departe spre Toulon. Mai avem cam 475 km. Trebuie mentionat si faptul ca dl. Leca a fost gestionarul expeditiei: bani, timp, tot ce tine logistica. Dupa calculele sale, pana aici Testoasa (Volkswagen-ul Transporter) a facut cu 120 km mai mult decat Rechinul (Ford-ul Transit).
A trecut jumatate de ora de la jumatatea zilei si noi am ajuns pe coasta Mediteranei. Mai avem foarte putin si intram in Franta.
Primele probe le colecteaza baietii imediat ce punem piciorul pe malul Mediteranei, in asteptarea d-lui Cepleanu. Pagorii – raci care locuiesc in cochiile de melci morti – sunt bagati la borcan. Dl. Ion Cepleanu – gazda noastra – e un om cu adevarat deosebit, de admirat. In viata mea nu am intrat intr-o casa cu mai multe harti, iar decoratiunile incaperilor sale imi vor sta de model in aranjarea cabinetului de geografie pe care il visez. Inclusiv in toaleta domniei sale ai o harta pe care poti calatorii in timp ce…esti ocupat cu “produsul”. Interesanta lectie de geografie intr-un asemenea loc! Casa aceasta imi aduce aminte de vara lui 2005 din SUA, unde aveam in fiecare zi in fata imaginea hartilor din Alaska, locul unde traiau parintii gazdei mele de acolo.
S-a facut impartirea in doua grupe: una care va merge la hotel, iar cealalta care va ramane in gazduirea dlui Cepleanu. Am avut prilejul de a ma numara printre cei din urma si de a ramane in oras.
E frumos la Toulon! Uneori nu imi doresc nimic mai mult (geographic vorgind) decat un tarm de mare, iar aici am tarmul marii celei mari: Mediterana.
Deja se pune problema daca 200 de servetele umede sunt de ajuns pentru cele aproape 4 saptamani din Maroc, timp in care dusul va lipsi aproape cu desavarsire (mai putin in vreo doua zile cand Relu ne impresioneaza cu inventiile sale spontane pentru supravietuire).
Pe la ora 8 pm ne reunim. Schimbam muzica de supermarket de pe Radio Mistral cu cea a imnurilor din Tahiti recomandate de gazda. Extraordinar! Va recomand acordurile indiene, foarte energizante ale celor de la Fenua (“Himnes de Tahiti”). Din Toulon mai avem ”doar” 1600 km pana in Maroc.
Un alt subiect organizatoric este cel al repartizarii celor 13 kg de sunca (slanina puternic mirositoare a afumatura ce provoaca pofta) pe 14 persoane si 30 de zile.
“- Vin vremuri grele! O sa ne aducem aminte de ea!” vine amenintarea.
Daca imi spunea cineva ca voi manca atata slanina in acele zile si in Maroc – pe deasupra - i-as fi zis pesemne ca e nebun. Si sa nu credeti ca ne-a lipsit mustarul, mai ales ca unora…le sarea din cand in cand!
Ziua 4 - 9 aprilie: Toulon
Port Toulon:
N 43o 06` 32``
E 005o 56` 15``
Ziua de azi a fost de relaxare si de cheltuiala. Am descoperit Decathlon-ul unde am lasat cam 80 de euro. Nu intelegeam eu de ce de abia asteptau amicii mei sa ajunga acolo. Este cel mai mare lant de magazine cu echipament sportiv (orice sport, dar mai putin moto) care nu are cum sa nu te tenteze cu produsele sale daca esti o persoana energica. La intoarcere, i-am facut mare reclama si am trimis si pe altii pe acolo. Cu totii am devenit fani si asteptam cu nerabdare deschiderea magazinului in acest an si in Romania (fanchiza e deja luata)!
In calatoria aceasta am invatat mai multa biologie decat in toti anii de biologie din scoala. Printre altele, am aflat ce efemeridele mananca trei ani, f… o data si apoi mor. Ce viata!
In una din pietele (locurile de intalnire ale) orasului ii intalnim pe cei refugiati din alte tari. Ei vin aici pentru a nu fi omorati in tara lor.
Majoritatea toulonezilor cresc caini si nu copii. Productiile canine sunt din abundenta pe toate trotuarele.
In Toulon – statuia care arata catre mare ii aduce aminte marinarului ca marea este rostul sau in caz ca sta prea mult pe uscat. Localnicii numesc satiric statuia:”Le cour vers le ville”. Ion (dl. Cepleanu) ne face un tur de port cat Chera rezolva cu politia. Cele 20 de minute vor fi mai mult de …o ora si 20 de minute. Ne urcam cateva minute in vaporasul de lemn Le Manchot – Pinguinul cu cioc galben – si ne imaginam cu pluteste ea in fiecare saptamana.
Ziua 5 - 10 aprilie: Toulon - Marseille - Nimes - Spania
Trezirea in ziua in care aveam sa plecam mai departe spre Maroc a fost stabilita pentru ora 8 a.m. Eu insa aleg sa ma trezesc cu o ora mai devreme pentru a ma rasfata cu ultima baie decenta pentru urmatoarea luna. Nu era decat un gand pesimist si nu o realitate, cum aveam sa ma bucur mai tarziu de improvizatiile lui Relu. Oricum, nimic nu e batut in cuie, majoritatea sunt nepunctuali (e greu asta intr-o echipa, mai ales cand echipa numara 14 oameni). Verbul de baza al expeditiei a fost “a se coi” – adica a amana cat se poate.
Pe drum trecem si prin Marsilia – prin oras si nu pe centura (nici macar nu stiu daca exista centura sau un drum ocolitor). Imaginea orasului nu este tocmai romantica, cu blocuri cam ca pe acasa si cu multe rufe puse la uscat prin balcoane. Baietii imi spun ca aici s-a “turnat” filmul “Taxi”. Stanjeneii infloriti stau drepti in spatiile verzi. Imi aduc aminte ce am lasat acasa inceputul unei primaveri.
Cumparaturile pentru expeditie se fac dupa un singur criteriu: pretul. Bugetul redus a impus aceasta, dar nu ma plang. Calatoria mi-a oferit peisaje, oameni cu obiceiuri deosebite (sau doar ciudate), experienta insasi.
Nu o ascultam pe Ioana (vocea GPS-ului nostru) si facem un tur de oras. Trecem printr-un lung tunel, apoi prin altul si printr-altul…
La cativa km dupa ce iesim din Marsilia drumul trece prin niste stanci ca niste chei, dar fara apa (nu sunt rezultatul unei ape curgatoare). Peisajul este oarecum asemanator Dobrogei.
Ioana ne pacaleste si ne pune sa ocolim sensurile giratorii, platind astfel intai taxele de autostrada, pentru ca apoi sa revenim pe acelasi drum. Am trecut si peste marele Ron. Mai avem de parcurs cam 100 km si voi mai bifa o tara in destinatiile atinse.
Parcurgem Regiunea Provence cu soluri rosi (terra rosa) bogate in oxizi, cu multe vii si cu majoritatea caselor cu acoperisul in doua ape si cu tigla rosie si Regiunea Narbonne-Carcasone cu mori de vant care imi aduc aminte ca stiam de prezenta lor pe aici de la cursurile din facultate. Deja incep sa se zareasca Pirineii. Pauza de masa o luam tot in Franta, langa o ramasita de padure mediteraneeana.
Am ajuns in Spania:”Adelante!” Ce “me gusta” sa ascult radioul in spaniola! Din granita, daca pastram ritmul de mers, mai avem aproximativ 18 ore pana ina Maroc. Din Toulon pana la granita cu Spania am facut in 6 ore cam 400 de km (cu o pauza de masa in program).
Ziua 1 - 6 aprilie: Constanta - Bucuresti – Pitesti
Cu masinile incarcate cu solutii si cutii, cutiute, cutioaie, recipiente, eprubete, borcanase, borcanele, bidoane si bidonele…si rucsaci, evident, plecam de la Muzeul Antipa spre Maroc, via Frantai. Pe partenerii mei de drum – colegii de echipa – ii cunosteam dinainte, pe unii mai bine, pe altii aveam sa ii cunosc in urma calatoriei, nu pe atat de lungi pe cat parea.
Prima noapte o petrecem in aceeasi mansarda din Pitesti in care ne ducem somnul de obicei cand mergem cu prietenii de la Montan Club Delta in Fagaras (pentru majoritatea, drumul porneste de la Constanta).
Ziua 2 - 7 aprilie: Pitesti - Miercurea Sibiului - Lipova - Arad -Nadlac - Mako - Szeget - Budapesta
Plecam de dimineata, caci trebuia sa ajungem in Franta, la Toulon, unde aveam sa poposim pentru doua nopti la domnul Ion Cepleanu. Ajungem, dar dupa doua zile de mers si dupa ce lasam in urma aproximativ 2700 km.
Pe drumul spre Nadlac ma intreb cu ce vor fi inlocuite peste cateva zile privelistile cu sute de oi, inlanate de zilele iernii, campurile galbene de rapita, bisericutele sasesti, Valea Oltului, Valea Muresului, berzele reintoarse.
La Miercurea Sibiului oprim pret de cateva minute sa o salutam pe mama lui Chera (directorul Muzeului de Istorie si Arheologie din Constanta), o distinsa si energica doamna, gazda emerita – ca majoritatea ardelenilor – care ne intampina cu apa rece de fantana, chec copt cu dragoste, visinata dulce tare si urari de drum bun.
Tara o parasim pentru mai bine de o luna in jurul orei 17. Intram in Ungaria unde – evident – e cu o ora mai devreme. Castigam astfel o ora din mers. Vama o trecem fara probleme si cu urari de noroc. Uneori, vamesi mi s-au parut mai entuziasti decat noi la aflarea motivului calatoriei.
Daca ai nevoie de ceva in timpul calatoriei, cere si ti se va da. Orice! O coala A3, un capat de ata, un elastic, un ciocan…orice.
Anumite obiecte de folosinta sunt rebotezate dupa necesitate. Numele de cod pentru hartia igienica este “apa calda”, deoarece de cele mai multe ori o va suplini pe cea din urma.
Trecem si Dunarea in apropiere de Budapesta, o capitala europeana pe care o indragesc tare mult, cu tot cu ungurii ce o locuiesc.
Dupa ce intram in Austria, speram ca nu va mai fi cazul sa scoatem pasapoartele. Doar de vreo doua luni suntem membriii UE.
Ziua 3 - 8 aprilie: Austria - Italia - Franta - Costa de Azur – Toulon
E noaptea de Inviere. O serbam ciocnind ouale rosii (care nu s-au ciocnit inca de alte obiecte) intr-o parcare de pe marginea autostrazii. Eu scot drobul si cozonacul si astfel mama mea este apreciata din nou pentru talentul culinar.
La granita Austria – Italia intalnim cel mai dragut vames. Carabinierul ne intreaba in dulcele grai italian:
- Unde mergeti?
- In Maroc!
- Ma, per che?
- Sa facem descoperiri! vine raspunsul plin de entuziasm.
Raspunsul dragutului a fost ceva de genul:
- No, si ce mai asteptati! Drum bun!
Un incident neplacut a venit la ceasul noptii, cu Chera la volan. Oboseala l-a rapus si somnul l-a furat pret de cateva clipe si a indreptat masina in parapetul din stanga. Sperietura a fost cu atat mai mare cu cat eu, Relu si Roxana dormeam. Se pare ca era si Dumnezeu cu noi acolo. Am chemat politia pentru o dovada, dar acestia ne-au asigurat ca fapta e ceva normal, o masina busita nu e o raritate.
Dupa doua ore – scurte – de somn, mergem mai departe spre Toulon. Personal admir rezistenta soferilor si trebuie sa le multumesc si pe aceasta cale pentru efortul (suplimentar) depus fata de ceilalti membrii ai expeditiei. Cateodata noi mai imparteam bancheta din spate si ne mai odihneam in mers, dar si Zaher isi mai sprijinea capul pe perna in geam in timp ce tinea volanul.
Plecam pe la 8.30 mai departe spre Toulon. Mai avem cam 475 km. Trebuie mentionat si faptul ca dl. Leca a fost gestionarul expeditiei: bani, timp, tot ce tine logistica. Dupa calculele sale, pana aici Testoasa (Volkswagen-ul Transporter) a facut cu 120 km mai mult decat Rechinul (Ford-ul Transit).
A trecut jumatate de ora de la jumatatea zilei si noi am ajuns pe coasta Mediteranei. Mai avem foarte putin si intram in Franta.
Primele probe le colecteaza baietii imediat ce punem piciorul pe malul Mediteranei, in asteptarea d-lui Cepleanu. Pagorii – raci care locuiesc in cochiile de melci morti – sunt bagati la borcan. Dl. Ion Cepleanu – gazda noastra – e un om cu adevarat deosebit, de admirat. In viata mea nu am intrat intr-o casa cu mai multe harti, iar decoratiunile incaperilor sale imi vor sta de model in aranjarea cabinetului de geografie pe care il visez. Inclusiv in toaleta domniei sale ai o harta pe care poti calatorii in timp ce…esti ocupat cu “produsul”. Interesanta lectie de geografie intr-un asemenea loc! Casa aceasta imi aduce aminte de vara lui 2005 din SUA, unde aveam in fiecare zi in fata imaginea hartilor din Alaska, locul unde traiau parintii gazdei mele de acolo.
S-a facut impartirea in doua grupe: una care va merge la hotel, iar cealalta care va ramane in gazduirea dlui Cepleanu. Am avut prilejul de a ma numara printre cei din urma si de a ramane in oras.
E frumos la Toulon! Uneori nu imi doresc nimic mai mult (geographic vorgind) decat un tarm de mare, iar aici am tarmul marii celei mari: Mediterana.
Deja se pune problema daca 200 de servetele umede sunt de ajuns pentru cele aproape 4 saptamani din Maroc, timp in care dusul va lipsi aproape cu desavarsire (mai putin in vreo doua zile cand Relu ne impresioneaza cu inventiile sale spontane pentru supravietuire).
Pe la ora 8 pm ne reunim. Schimbam muzica de supermarket de pe Radio Mistral cu cea a imnurilor din Tahiti recomandate de gazda. Extraordinar! Va recomand acordurile indiene, foarte energizante ale celor de la Fenua (“Himnes de Tahiti”). Din Toulon mai avem ”doar” 1600 km pana in Maroc.
Un alt subiect organizatoric este cel al repartizarii celor 13 kg de sunca (slanina puternic mirositoare a afumatura ce provoaca pofta) pe 14 persoane si 30 de zile.
“- Vin vremuri grele! O sa ne aducem aminte de ea!” vine amenintarea.
Daca imi spunea cineva ca voi manca atata slanina in acele zile si in Maroc – pe deasupra - i-as fi zis pesemne ca e nebun. Si sa nu credeti ca ne-a lipsit mustarul, mai ales ca unora…le sarea din cand in cand!
Ziua 4 - 9 aprilie: Toulon
Port Toulon:
N 43o 06` 32``
E 005o 56` 15``
Ziua de azi a fost de relaxare si de cheltuiala. Am descoperit Decathlon-ul unde am lasat cam 80 de euro. Nu intelegeam eu de ce de abia asteptau amicii mei sa ajunga acolo. Este cel mai mare lant de magazine cu echipament sportiv (orice sport, dar mai putin moto) care nu are cum sa nu te tenteze cu produsele sale daca esti o persoana energica. La intoarcere, i-am facut mare reclama si am trimis si pe altii pe acolo. Cu totii am devenit fani si asteptam cu nerabdare deschiderea magazinului in acest an si in Romania (fanchiza e deja luata)!
In calatoria aceasta am invatat mai multa biologie decat in toti anii de biologie din scoala. Printre altele, am aflat ce efemeridele mananca trei ani, f… o data si apoi mor. Ce viata!
In una din pietele (locurile de intalnire ale) orasului ii intalnim pe cei refugiati din alte tari. Ei vin aici pentru a nu fi omorati in tara lor.
Majoritatea toulonezilor cresc caini si nu copii. Productiile canine sunt din abundenta pe toate trotuarele.
In Toulon – statuia care arata catre mare ii aduce aminte marinarului ca marea este rostul sau in caz ca sta prea mult pe uscat. Localnicii numesc satiric statuia:”Le cour vers le ville”. Ion (dl. Cepleanu) ne face un tur de port cat Chera rezolva cu politia. Cele 20 de minute vor fi mai mult de …o ora si 20 de minute. Ne urcam cateva minute in vaporasul de lemn Le Manchot – Pinguinul cu cioc galben – si ne imaginam cu pluteste ea in fiecare saptamana.
Ziua 5 - 10 aprilie: Toulon - Marseille - Nimes - Spania
Trezirea in ziua in care aveam sa plecam mai departe spre Maroc a fost stabilita pentru ora 8 a.m. Eu insa aleg sa ma trezesc cu o ora mai devreme pentru a ma rasfata cu ultima baie decenta pentru urmatoarea luna. Nu era decat un gand pesimist si nu o realitate, cum aveam sa ma bucur mai tarziu de improvizatiile lui Relu. Oricum, nimic nu e batut in cuie, majoritatea sunt nepunctuali (e greu asta intr-o echipa, mai ales cand echipa numara 14 oameni). Verbul de baza al expeditiei a fost “a se coi” – adica a amana cat se poate.
Pe drum trecem si prin Marsilia – prin oras si nu pe centura (nici macar nu stiu daca exista centura sau un drum ocolitor). Imaginea orasului nu este tocmai romantica, cu blocuri cam ca pe acasa si cu multe rufe puse la uscat prin balcoane. Baietii imi spun ca aici s-a “turnat” filmul “Taxi”. Stanjeneii infloriti stau drepti in spatiile verzi. Imi aduc aminte ce am lasat acasa inceputul unei primaveri.
Cumparaturile pentru expeditie se fac dupa un singur criteriu: pretul. Bugetul redus a impus aceasta, dar nu ma plang. Calatoria mi-a oferit peisaje, oameni cu obiceiuri deosebite (sau doar ciudate), experienta insasi.
Nu o ascultam pe Ioana (vocea GPS-ului nostru) si facem un tur de oras. Trecem printr-un lung tunel, apoi prin altul si printr-altul…
La cativa km dupa ce iesim din Marsilia drumul trece prin niste stanci ca niste chei, dar fara apa (nu sunt rezultatul unei ape curgatoare). Peisajul este oarecum asemanator Dobrogei.
Ioana ne pacaleste si ne pune sa ocolim sensurile giratorii, platind astfel intai taxele de autostrada, pentru ca apoi sa revenim pe acelasi drum. Am trecut si peste marele Ron. Mai avem de parcurs cam 100 km si voi mai bifa o tara in destinatiile atinse.
Parcurgem Regiunea Provence cu soluri rosi (terra rosa) bogate in oxizi, cu multe vii si cu majoritatea caselor cu acoperisul in doua ape si cu tigla rosie si Regiunea Narbonne-Carcasone cu mori de vant care imi aduc aminte ca stiam de prezenta lor pe aici de la cursurile din facultate. Deja incep sa se zareasca Pirineii. Pauza de masa o luam tot in Franta, langa o ramasita de padure mediteraneeana.
Am ajuns in Spania:”Adelante!” Ce “me gusta” sa ascult radioul in spaniola! Din granita, daca pastram ritmul de mers, mai avem aproximativ 18 ore pana ina Maroc. Din Toulon pana la granita cu Spania am facut in 6 ore cam 400 de km (cu o pauza de masa in program).
