Viena - orasul Craciunului

Cum unii dintre noi lucreaza la sfarsit de an, am ales o mini vacanta la mijloc de decembrie, acolo unde sunt cele mai frumoase si atractive cadouri de Craciun: la pietele de Craciun de la Viena. Cel mai important cadou a fost luminia si iubirea pe care am gasit-o in sufletele noastre!

Visam sa ajung candva in Viena inainte de Craciun, imaginandu-mi o oaza de lumini calde si colorate, asezate sub fulgii de nea! Zapada nu a fost, dar orasul parca era o imensa planseta de turta dulce.



Drumul nostru incepe din Arad (devenit anul asta un al doilea oras pentru mine), undeva pe la 7 dimineata, intr-o zi linistita de duminica. Ajungem intr-o ora la vama si evadam repede in Ungaria.

Pusta ungara era presarata cu turme de caprioare timide. Cate 30-40, gingasele salbaticiuni isi purtau pasii pe campurile mai mult de primavara decat de iarna.



Inainte de a iesi in Austria, facem un popas de masa la un restaurant cu speficic unguresc (Csarda): Rozsa Csarda. De data asta nu aleg un gulas (imi e de ajuns sa il gust pe cel comandat de Teodor, care oricum vine la ceaun de 3 persoane, insemnand o portie pe care nu o poti manca de unul singur), ci aleg o friptura de curcan cu un sos ce imi amintea de bucataria ungureasca, descoperita cu cativa ani in urma tocmai la Budapesta. Nici portia mea nu este tocmai mica si nici portia de ciolan comandata de T nu e una care sa nu te sature. Nu mai zic nimic despre platoul comandat de amicii nostri, cu cateva variante delicioase de carne si legume de tot felul! O cafea austriaca ne aminteste destinatia care ne asteapta.



Pana la Viena mai avem putin. Cazarea era de vreo luna aranjata la un hotel cochet langa Prater - Hotel Wien Austria Classic - la un pret pe doua nopti mai mic decat cel de la receptie pe o noapte (aranjat prin agentie de turism).

Ne acomodam si iesim in graba spre Schonbrunn. Pentru mine era prima vizita in Viena, in afara de cele de tranzit si de vizita de la gradina zoologica de anul trecut. Abia acum aveam sa descopar in amanunt orasul. Ghinde lunguiete scuturate din ramuri acopera acum litiera padurii. Brazi instelati stau si ne privesc falnici de sus, impopotonati cu mai multa fala decat Schonbrunul insusi.



Mai multe piete si pietisoare sunt raspandite prin Viena. Intram mai intai in atmosfera cu cea de la Schonbrun. Toti pe care ii intalnim au in maini cani din care ies aburi fierbinti. Ne aprovizionam si noi cu vin fiert, amanand pe mai tarziu ciocolata cu rom sau punchul specific austriecilor (mai degraba un fel de ceai cu rom). Luminite multicolore, globuri imense si in majoritate rosii, candelabre de luminite si zambete spanzurate pe fetele trecatorilor sunt ceva normal in peisaj. Desi soarele avea de lucru prin alta parte, norii nu si-au stors picaturile de ploaie, dar nici nu au cernut fulgii de zapada.



Eleganta si rafinamentul sunt la ele acasa. Covrigi, clatite, vin fiert, brazi, turta dulce sub diferite forme si culori atragatoare, decoratii pentru ramurile verzi ale celor care pana de curand erau locuitori ai padurilor, oameni rosii in obraji si cu bucurie in suflet, copilasi cocotati in carca tatilor, ceai si ciocolata cu rom, cozonac, acadele si ciubuce sunt acum prezenti cu totii acolo unde candva si-au purtat pasii Maria Tereza ori la fel de celebra Imparateasa Sissi. Aroma de scortisoara sau de vanilie, imprastiate pe gogosi sau alte dulcegarii din coca, carnati, cartofi copti, castane fierbinti nu te pot lasa indiferent, de parca toate gusturile copilariei si-au facut loc in Viena.



Brazi falnici sau mai mititei stau de vanzare la fiecare colt de strada asteptand sa fie impodibiti si sa bucure sufletele de Craciun, adunand sub poala lor darurile asteptate de peste an.

Nu prea m-a impresionat mirosul de balega din Viena, avand ca sursa caii galopand in fata trasurilor cu iz de anii 1800. Ma uimeste ca sunt mai multe birjarite decat birjari, cu palarii micute pe cap si manand cu gratie calutii prin oras.



Nu stim daca ne uimesc sau par ceva firesc spatiile comerciale goale, date spre inchiriere. Din pacate, criza economica este si ea in Viena.

Cum sunt curioasa si pofticioasa, incerc un Kaiserschmarrn. Aspectul de dumicati cu zahar nu era pe atat de atragator, cat mirosul parfumat de vanilie. Tot o noutate pentru mine este si spuma la cornet.



Coruri de colindatori ne ureaza probabil de bine (nu inteleg o iota din limba germana si de aceea profit cat pot de cunostiintele lingvistice ale lui T).

Primaria Vienei este gatita de mar sarbatoaee si constituie in luna decembrie principala atractie a capitalei care a stiut sa pastreze obiceiurile vechi de sute de ani. Aflu si eu cu ocazia aceasta ca primaria din Arad este construita dupa machete ei, evident la o scare mult mai mica.



Inainte de a parasi Viena, dam o fuga si pana la Hundertwasser House. E uimitor ce poate imagina mintea arhitectilor uneori!



Dunarea si bratele ei fac valseaza prin Viena. Noi dupa 2 zile valsam lent inapoi spre casa. Viena este frumoasa, dar in decembrie este fermecatoare!

Cum ajungi la Piata de Craciun de la Viena

Bulgaria: Prin Muntii Rila si Pirin

Imi doream de multe ierni sa ajung in muntii Bulgariei, mai ales dupa ce am aflat si eu ca sunt mai mareti decat cei de acasa, insa calatoria mea acolo la mijloc de toamna a fost peste masura visului.



Am plecat la miez de noapte pe un drum ce a durat aproape 8 ore, atat cat ne-a luat sa dovedim cei 465 de km de la Bucuresti la Borovets (“bor” in bulgara inseamna “pin”), prin Giurgiu. E imposibil sa nu ma fure somnul in intunericul noptii si in viteza leganata a autocarului. Fac ochi atunci cand se trezeste si soarele si se cocoata pe cer intr-o dimineata plina de frunze galbene si ruginii, dar si de pini semeti. Peisajul, din care face parte si un lac in care soarele isi inneaca razele, dar si o ceata de film SF, este unul rar de uitat. Am strabatut pana acum mii de km in Bulgaria, dar de abia de data aceasta farmecul Nessebarului si al oraselului Veliko Tarnovo au fost egalate de drumurile tomnatice prin Muntii Pirin si Muntii Rila si mai ales de Bansko, acolo unde trebuie sa revin printre fulgii de zapada.



Borovets – cea mai veche statiune din muntii Bulgariei (1896) - se prezinta ca o frumoasa si linistita statiune de schi, mai mult linistita si mai putin de schi toamna. Sezonul de schi este asigurat de la 20 decembrie si pana spre sfarsitul lui aprilie si se “desfasoara” pe cei 45 de km de partie. Nu este nevoie sa iti cari de acasa echipamentul deoarece ai de unde alege si gasi ceva pe masura din numeroasele centre de inchiriere. Scoala de schi din Borovets este cunoscuta ca fiind una dintre cele mai bune din Bulgaria. Skipassul costa cam 50 de leva/zi (2 leva aprox. 1 euro), dar depinde si de sezon. Borovets este un resort de tip Alpin cu conditii excelente pentru sporturile de iarna: ski ziua sau noaptea - alaturi de mirosul de lemn ars care iti acompaniaza pasii - pe partii luminate, snowboarding, sarituri, biatlon, ski fond, etc. Nu mai putin de 14 tunuri de zapada ajuta iarna sa puna strat gros de omat pe pante.



Cand nu e de schi e de trecking sau de cutreierat prin imprejurimi pe biciclete, acestea fiind si ele de gasit spre inchiriere, iar potecile numeroase de pe versati pe cuvant ca erau atragatoare! Accesul iti este usurat pana sus pe platouri de multitudinea de telescaune de 4 locuri, teleschiuri duble, telegondola moderna sau alte minuni de urcat pe cablu. Borovets insusi se afla la peste 1300 m altitudine. Lungimea partiilor sale insumeaza 45 de km, care coboara de la peste 2500 de m altitudine pe diferite grade de inclinare.



Cel mai inalt varf din Muntii Rila este varful Musalla (2925 m), Muntii Rila fiind al saselea lant montan din Europa dupa numarul de varfuri "cele mai inalte" (dupa Caucaz, Sierra Nevada, Muntii Alpi, Muntii Pirinei, Muntele Etna). Asa cum banuiam, si denumirea de Rila vine de la traci (asa cum cea de Carpati vine de la carpi) care prin trecut si-au lasat ceva urme si pe aici. Toponimia ii atesta ca “muntii bine udati”, atestand prezenta multimii de lacuri glaciare (peste 200). Muntii Rila au 27 de varfuri “peste” Moldoveanu.



Statiunea Borovets mi s-a parut totusi una invechita, cu hoteluri imense si comuniste, cu aspect de mari cabane arse. In micutul bazar din zona pietonala gasesti cam ceea ce gasesti si prin alte parti “traditionale” ale Bulgariei, de la lichiorul de trandafiri si pana la ciorapii de lana tricotati spre a trece cu “caldura” de iarna. Azi, la pranz sunt 23 de grade Celsius si este ultima zi a lui octombrie. Pinii inalti trimit spre mine parfumul de rasina, iar soarele imi mangaie bland spatele cu razele lui aproape fierbinti.



Mai la tot pasul se afla cate o “mehana”, ceea ce inseamna ca acolo mananci bine (asemanatoare tavernelor la greci sau cramelor ori hanurilor de la noi). Si credeti-ma ca asa cum se mananca la bulgari nu se mananca niciunde (stiu ca am mai zis asta). Uneori, daca ai noroc, ai parte si de un spectacol folcloric, depinde de numarul si importanta mesenilor.



Una dintre cele mai renumite destinatii din Muntii Rila este manastirea cu acelasi nume. Ridicata inca din secolul X de catre Sfantul Ioan de Rila, ea adaposteste acum numai 5 calugari. Intr-o pauza de schi poti da o fuga sa te spovedesti (nu, popa nu cred ca stie romaneste, dar Dumnezeu te intelege:).

Alte manastiri deosebite in Bulgaria sunt: Manastirea Bachkovo din Muntii Rodopi, Manastirea Troyan din nordul Muntilor Balcani, Manastirea Aladzha – o micuta manastire rupestra situata undeva intre Nisipurile de Aur si Varna, Manastirea Rozhen aproape de Melnik (orasel cu numai 276 de locuitori), Manastirea Basarbovo pe care eu am descoperit-o printr-o fericita intamplare. In Bulgaria sunt peste 1300 de manastiri.

Ma gandesc ca tara aceasta e mult mai micuta decat Romania (cam pe jumatate), si totusi cate colturi diferite are si ea! 9 obiective UNESCO sunt in Bulgaria.



Am remarcat totusi ca in statiune nu prea vezi vacile pascand, iar pe partie nu prea gasesti balegile imprastiare pe iarba.

Bansko, aflata la o altitudine de 925 m deasupra nivelului marii, este destinatia numarul unu pentru schiori in Bulgaria, avand cel mai bun si cel mai modern centru de ski din toata tara. In ultimii ani, investitii masive (milioane de euro) au fost facute in zona de catre YULEN, compania care administreaza domeniul skiabil, ajungandu-se astfel sa se schieze pe inaltimi de peste 2500 m, pe o retea de partii de peste 65 km. Sezonul de ski in Bansko dureaza pana in 15 mai. De curand, Bansko a devenit un loc preferat pentru snowboard. Partiile de ski sunt situate in 2 arii - Chalin Valog si Shiligarnika - si se afla pe versantii nordici ai muntilor Pirin. Noua telegondola care porneste din Bansko catre partii le face usor accesibile. Exista variante multiple pentru ski-pass-uri valabile in intreaga retea de transport pe cablu. Cele 44 de tunuri de zapada ajuta la prelungirea sezonului hibernal. Pantele muntelui ofera conditii pentru toate categoriile de schiori (de la incepatori pana la cei de performanta). Si transportul pe cablu in retea este bine dezvoltat existand telegondole, teleschiuri si telescaune de pana la 8 locuri. Multe dintre hoteluri dispun de shutlle-bus-uri gratuite catre partii.



Prin Bansko isi duce apele Raul Struma, unul dintre cele mai mari rauri care uda Bulgaria, un fel de Vale a Jiului, strabatand teritorii bogate in carbune. Acesta se varsa in Marea Egee pe teritoriul Greciei. O multime de pescari isi incearca norocul pe ambele maluri ale sale. Numeroase clisuri (sectoare de vale îngustă, de tip cheie, sculptat în calcar şi roci cristaline) se pun in calea sa. Caii liberi isi poarta trapul prin depresiunile largi ale muntilor. Dar daca esti un pasionat de calarie si te indoiesti de blandetea lor, poti urca in saua armasarilor de la hergheliile locale.



Pe 6 mai se serbeaza la bulgari Sfantul Gheorghe, adica la 13 zile dupa ce se serbeaza la ortodocsii romani, asta fiind singura lor sarbatoare pe stilul vechi.

Meri cu poame rosii stau cuminti pe marginile drumurilor. Nu pot sa nu exclam de uimire cand imi vad floare preferata ...inflorita: tufe de liliac raspandesc parfumul lor la sfarsit de toamna. Carutele sunt stapane pe sosea ca si la noi in tara.




Daca ai mai multa vreme prin Bulagria, poti face o incursiune si spre numeroasele cetati din Muntii Rodopi.

Un alt loc de vizitat in Bulgaria este Kazanlac – acolo unde pe la jumatatea lunii iunie are loc Festivalul Trandafirilor, fiind zona in care frumoasele flori gasesc cele mai bune conditii de clima si pedologice pentru a creste si a isi raspandi frumosul parfum. Sunt neceasre nu mai putin de 3,5 tone de petale de trandafir pentru a obtine 1 litru de ulei de trandafiri. Aceasta specie parfumata a fost adusa in Bulgaria din Persia (probabil de catre traci) si poate ca ea se gasea si prin celebrele Gradini ale Semiramidei. Pentru ca parfumul sa fie cat mai pur, florile se culeg la ora 4 dimineata, cu roua pe petale, de preferat de “fete mari”. :)


Muntii Pirin ajung pana la 2940 m in varful Vihrin. De cand Bansko a fost transformat dintr-un satuc de munte intr-o statiune aproape de lux, pretul terenurilor a crescut considerabil. Daca nu iti ajung potecile pentru trecking sau nu vrei totusi sa faci un efort prea mare, te poti plimba si prin parcul Gardenia – o romantica gradina pestea care toamna a venit cu farmec.



Gazde primitoare, sa nu te mire daca uneori bulgarii te primesc cu cozonac cu branza (aproape ca pasca noastra pe care o plamadesc bunicile de Paste) pe care il inmoi in miere ori sare si pe care il trimiti cu pofta in stomac alaturi de un pahar de vin rosu.



Bansko are un aer de orasel de munte, medieval in acelai timp, o combinatie de satuc elvetian ,cu ceva constructii de piatra amintind de un fel de Sighisoara. Lemnul si piatra fac aici nu casa buna, ci case frumoase. :)



Bansko se afla la 150 km distanta de Sofia (cu autobuzul din Sofia ajungi la Bansko in trei ore) si de Plovdiv, la 60 de km de Blagoevgrd si la 600 de km de Bucuresti. Pe un drum asfaltat ajungi dupa 12 km de la Bansko la cabana Vihren.

Intre secolele XV – XVII peste Bansko ca si peste majoritatea regiunilor bulgare a venit invazia otomana. In Bansko se afla peste 130 de monumente arhitectionice, din care sapte sunt de importanta nationala: Muzeul Nikola Vaptsarov (poet antifascist), Valyanova Rashta – muzeu etnografic, numeroase expozitii de icoane si o scoala de pictura, Radonava Rashta – muzeu etnografic, Biserica Sveta Troica...



Sambata seara avem ospat. La Ciobanov Mehana (cat de romaneste suna) avem parte de un spectacol gastronomic si folcloric. Mai intai ni se aseaza pe masa un platou pe care se intind niste salate – de varza si celebra salata bulgareasca cu branza grasa din lapte de iarba proaspata de munte, alaturi de iaur gras cu usturoi (se pare ca bucataria bulgareasca este o intrepatrundere a celei romanesti cu cea grecesti – adica cam toate trei sunt la fel). O ceapa usturatoare se lafaie si ea alaturi. Apoi, platoul golit pleaca si face loc unuia cu tot felul de carnati si fripturi, sa ai de unde alege si sa nu te plangi ca ramai flamand ca e rusine pentru bucatar. Toate acestea sunt udate din plin cu vin rosu sec ca sa nu ti se urce la cap, dupa ce un rachiu tare a fost refuzat cu politete. Ca desert primim un mar copt, umplut cu ceva dulce.



Muzica si chiotele dansatorilor sunt mai degraba machedonesti decat bulgaresti, de unde trag inca o data concluzia ca balcanicii stiu sa se distreze, ca ei sunt si la razboi si la placinte inainte. Fete cu trandafiri in par - doar trandafirul este un fel de simbol al Bulgariei - si opinci in picioare, alaturi de dubasi ce trezesc si ursii din somn, cu camasi pana la genunchi albe ca laptele din iarba de munte si cu braie haiducesti, danseaza cu patos si ne invita pe toti cei prezenti intr-o hora.



Mestecenii sunt in numar mare in Bansko. Trunchiurile lor albe si frunzele inca spanzurate pe ramuri sunt frumoase poezii. Rar vezi si cate un fag ruginit printre brazi.

Sa nu te sperii daca adesea vei vedea traversand soseau omuleti rapizi cu o barca in cap. Raul Struma ofera conditii foarte bune pentru rafting si multi pasionati profita din plin de aceasta.

Inainte de a parasii Bulgaria mai mergem pana in sud - mai la sud - la Sandanski, acolo unde s-a nascut cel mai celebru sclav din lume: Spartacus. Dupa care luam un lung drum spre casa: 13 ore.


______
Autor: Cornelia Florea

Romania in imagini

Dragii mei,

Va invit ca incepand cu duminica 23 noiembrie - ora 18.00 - sa pasiti pragul Casei de Cultura Nicolae Balcescu spre a va incanta (speram noi) cu cateva imagini definitoare pentru Romania.

Concluziile va rog sa le trageti singuri si poate ca dupa expozitie sa va faceti repede bagajul din cauza dorului de duca!

:)

Creta - între munți și mări... și câțiva măslini

Am ajuns in Creta mai mult din intamplare. Ca toate lucrurile frumoase, nici Creta nu a fost premeditata, ci a fost o frumoasa provocare.

Aveam o saptamana de septembrie de plecat undeva departe de casa, dar fara sa pierdem prea mult timp pe drum, si initial Teodor a propus Sicillia, asta pentru ca dorea sa isi satisfaca dorinta de balaceala prin adancuri. Auzisem de mult de frumusetea insulei italice, dar dupa ce am inceput documentarea pentru plecare, primesc o tentanta oferta sa plecam in Creta. Decizia e ca si luata si in mai putin de doua saptamani ne facem bagajul.

Inainte de plecare, avem o mica surpriza – cum se intampla in majoritatea cazurilor in care transportul e cu zbor charter – si riscam anularea plecarii. Revenim iar la Sicilia si iar apare solutia salvatoare pentru Creta, urmand ca returul sa fie prin zbor de linie, prin Atena. Oricum, destinatia era undeva in Mediterana.

Avem un zbor de noapte si o mica escala in Rodos, fara a pune piciorul pe aceasta insula deosebita din Grecia, urmand sa ajungem pe la 2 a.m. in Heraklion, principalul aeroport si capitala insulei. Aici ne astepta pentru transfer un luxos Mercedes pe post de taxi, care ne-a dus cei aproximativ 40 de km pana la Sissi, o mica localitate pitoreasca din nord estul insulei.

O alta surpriza o avem la hotel – nu extraordinar, dar suficient pentru relaxare, unde grecul ne astepta cu zambetul intins larg pe fata-i arsa de soare si cu cina aproape calda. Tocmai incinsese o partida de table cu altul de-al lui, dar a fost entuziasmat cand am ajuns, desi am avut cam o ora intarziere din cauza zborului.

Dupa doua zile de balacit in micul golf din insulita si de explorat la pas tavernele si falezele pietroase si arse de soare, de incercat gyros (il chemau papilele gustative gandindu-se cu dor la datile trecute cand devorasera delicatesa locala) si baut vin stors din struguri copti in soarele Greciei, inchiriem o masina pentru numai 25 de euro/zi, full option, inclusiv AC. Ne scoatem la capitolul asta si un dragalas Fiat Seicento – numai bun pentru doi oameni dornici de explorare si aventura – ne va purta aproximativ 1500 km in numai patru zile. Benzina a fost tot cam 100 Euro pe total, iar taxa de autostrada nu se plateste (sau era deja inclusa in taxa de inchiriat). A: si am primit si o harta ca bonus (chiar daca venisem si eu pregatita de acasa cu una).

Majoritatea kilometrilor au fost doborati de extraordinarul meu sofer, pe mine speriindu-ma – deocamdata – serpentinele care dupa ce ca erau sucite si incolacite, mai si urcau si coborau cum le venea lor, iar de mers cu 50 km/ora...nu era foarte atragator – nu din cauza de lipsa de viteza adrenalinica, ci din cauza ca se reducea numarul obiectivelor atinse.

Anopolis este un sat traditional grecesc - unul din multele - unde poti gusta pe viu viata cretana intr-o petrecere organizata cu acest scop. Te vor impresiona barbatii care reusesc sa stea intr-un echilibru incredibil pe varful sticlelor de vin. Ca Anoupolis sunt insa multe sate cretane care te asteapta sa le descoperi.

In prima zi - luni - de auto-explorat – auto adica si cu masina, dar si pe cont propriu - mergem spre est. Avem ca traseu: Sissi - Agios Nikolao - Elounda - Platoul Lasithi - Plaja Vai - spre sud pana la Ierapetra - inapoi la Agios Nikolaos - acasa la Sissi: 240 km.

Citisem ca una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei este la Vai, in extremitatea estica, unde se afla o superba plantatie naturala de palmieri. Dar cum nu ne doream sa stam numai cu burta la soare, alegem – mai bine zis rog frumos – sa mergem mai intai undeva prin munti, ca prea ma tenta drumul. Domnul meu se supune, avand si el acelasi elan de aventura, si urcam pe platoul Lassithi (840 m alt).

Trecem pe langa Krista (casa celor mai iscusiti tesatori din insula) si oprim la capatul drumului, la Katharo. Aici intalnim niste nemti foarte entuziasti, care faceau un fel de “safari: inghesuiti cate opt in cate o masina de teren. Nu ii invidiem deloc si facem cale intoarsa.

Admiram cateva minute una din miile de bisericute din insula, dar si strugurii atarnand in ciorchine la capat de drum.

O prima oprire culturala o facem la Panaghia Kera, cea mai mare comoara bizantina a Cretei. Fresce din secolele XII - XV cu scene din Biblie ne infioara cand le privim cu admiratie. Intrarea este de 2 euro/persoana. Un maslin isi sustine ramurile seculare, iar o batranica tricoteaza la umbra istoriei zidurilor bisericii. Linistea de aici e ceva obisnuit in insula, gasind peste tot oaze de relaxare. Amn si remarcat ca sunt foarte multi batrani -0 dar multi - care isi petrec zilele la poarta - ca la noi in tara - si "discuta" despre ce trece pe dru,m. Speranta de viata este foarte mare in Grecia si poate ca tocmai lipsa stresului, maslinele, laptele de capra si vinul bun ii tin in putere, precum si aerul marii combinat cu cel al muntelui. Si credinta in Dumnezeu, in primul rand!

Dupa ce facem un mic popas la Agios Nikolaos (vechi Saint Tropez al Cretei) - situat deasupra golfului Mirabello - si la renumita statiune de lux Elounda– pe unde isi fac fotbalistii nostri lunile de miere – si dupa ce regret un pic ca nu am navigat pana la Spinalonga – o frumoasa fortareata izolata pe o mica insula – plecam mai departe spre Vai.

De la Sissi mergem spre Agios Nikolaos, trecand prin Neapoli (fara nicio legatura cu celebrul oras italic – poate doar de toponimie), deviem un pic spre nord pana la Elounda, pret de vreo 10 km, dupa care inapoi spre sud pe langa Amoudara.

Vai e o plaja de nisip si cu o plantatie naturala de palmieri, de un exotism aparte, desi ma temeam ca ar fi un fel de pom laudat sau mai bine zis pomii laudati. Drumul a meritat, iar plaja cu atat mai mult.

Pe drumul de la Iarapetra inapoi la Agios Nikolaos ne tot intrebam ce se cultiva in numeroasele sere insirate pe marginea drumurilor. In multe am vazut mici bananieri, inaltele insa ne-au lasat cu curiozitatea ne satisfacuta. Citesc apoi in ghidul de calatorie ca in Ierapetra – cel mai sudic oras din Europa sunt cele mai numeroase sere. Ierapetra se afla la Marea Libiei, asa cum se numeste Marea Mediterana in aceasta zona deoarece pe celalalt tarm se afla frumoasa tara africana de la care vine numele sau.

Muntii isi fac adesea loc pe marginea drumului, iar cand mai sunt taiati si de niste chei, deja nu putem sa nu oprim si sa ii luam in aparatul de fotografiat.

In peisaj, in partea de sud, remarc cu entuziasm cum cedrii iau locul maslinilor. E de inteles, avand in vedere ca fenicienii de pe calalalt tarm il aveam la rang de simbol, urmasii lor urcandul azi pe drapel.
Ajungem pe seara acasa si nici nu ne-am dat seama cand au trecut cei 240 de km.

Ziua 2 – Marti – 583 km - mergem spre vest, pana la Rethymnon, apoi o luam spre sud pana la Matala, vestita plasa hippie.

Plecam ca si in ziua precedenta imediat dupa micul dejun, in jur de 8.30 a.m. O prima oprire facem cam dupa vreo 100 de km, la Rethymnon, unde ne ia mintile o caracatita facuta intr-un fel aparte care ne-a facut sa mai venim in alta zi acelasi numar de km pentru ea.

Rethymnon este considerat capitala intelectuala a insulei. Mie personal mi-a placut cel mai mult dintre orasele vizitate, peste aglomeratul Heraklion.

Vechiul fort venetian este acum muzeu: 4 euro/persoana intrarea. Porturile se aseamana cam toate: barci, taverne si mare albastra...si multi turisti.

Case vechi si noi stau alaturi unele alaturi de celelalte in calea noastra. Cadrul urban te pacaleste adesea ca ai fi in Venetia. Frumoasa combinatie de grec cu italic!

Ma uimesc benzinariile care sunt fara case de marcat. Pui benzina, dai banii si pleci. Atat. Dar...la greci sa te porti ca grecii. Platim in medie 1,269 euro/litrul de benzina, dar in unele locuri pretul ajunge si la 1,6 euro/litru. Ajungem la Matala cand soarele este deja mai bland.

Vechi loc de intalnire si de visare al comunitatii hippie, Matala mi-a placut prin cosmopolitismul sau. Singura care nu mi-a placut a fost intrarea in mare, cu pietroaie imense acoperite cu alge care ingreunau accesul in valurile inspumate cu adevarat.

Grote imense margineau tarmul Marii Libiei. Vechi cimitir roman, grotele adaposteau acum curiozitatea turistilor. Mai in slapi, mai in costum de baie sau chiar fara - doar era plin de hippie - nu se putea sa nu urci cei aproximativ 15-20 de metri si sa nu te tenteze sa privesti marea de la inaltimea lor.

Dupa mai putin de doua ore de balacit si admirat minunile de la Matala, plecam inapoi spre Sissi, pe directia nord-est, direct prin Heraklion (sau Irakleo cum mai apare pe unele harti si indicatoare grecesti), dar nu inainte de a ne abate cativa kilometri la Agia Triada.

Vechi centru al civilizatiei minoice - asemeni Knossos-ului, Agia (Ayia) Triada inpresioneaza prin suprafata si amploarea utilitatilor sale, descoperite cu mii de ani in urma.

Revenim la apus spre casa, nu inainte de a ne opri pret de cateva miute si la Hersonissos - aceasta Paralia Katerini a Cretei cu bazaruri si iz de manele.

Miercuri 915 km – 7.45 - trezirea si plecarea cea mai matinala ne poarta cam 500 de km.. Doream sa ajungem in Cheile Samariei - Munti Lefka Ori - cele mai lungi si frumoase din Europa. Pentru aceasta trebuia sa ajungem in extremitatea sudic-vestica a insulei.
Mai intai poposim o leaca si la Hania - oras aproape geaman cu Rethymnon, tot cu istorie bizantina, combinata cu arhitectura venetiana.

Suvenirurile sunt la tot pasul, dar adesea dau in kitch.

Ajungem si in munti, dupa alte serpentine sucite si incolacite si remarc cat de mic e Transfagarasanul nostru fata de aceasta sosea care iti taierespuitaria si fara gropi. Doamne, ce sosea!

Habar nu aveam - eu geografa lu'mama - ca acestea ar fi tocmai in Creta. Cand ma gandeam la Creta nu aveam decat mare...sau mari in fata ochilor, nicidecum munti care ajung la 2453 m altitudine.

Vulturi plesuvi survoleaza platoul pe care noi am ajuns fara mare truda cu Fiatul micut.

sursa: http://www.explorecrete.com/hiking/lefka.html
O ploaie scurta ne insoteste admiratia peste varfuri. Apoi soarele ni se alatura din nou.

Un suc de portoale storc pe loc este exact ce imi doream sus la cabana.

Evident ca nu ai acces oricum in aceste chei. iti trebuie echipament corespunzator si o taxa de intrare (5 euro).

Imi las o parte din suflet pe aici si le promit muntilor ca voi reveni la ei, cu gand sa strabat cheile intr-o dimineata linistita si salbatica in acelasi timp.

Pornim mai departe, catre alta plaja renumita din insula: Elafonissis. Aici, mergi zeci de metri prin mare cu apa pana la glezne, apoi alti zeci de metri cu marea pana la genunchi, nu ai nici o alga sau scoica in calea talpilor, iar nisipul este pur ca spuma laptelui.

Muntele si marea se intalnesc adesea. Teodor vine cu ideea unui paradis pentru cataratori care ar putea ascensiona pe stanca direct din valurile marii.

Tufe de catina asorteaza verdele frunzelor cu portocaliul fructelor bogate in vitamina C. Golfuri, plaje, barci, valuri, navoade abandonate pe tarm, autostrada intre mare si munti, vapoare, insule si insulite asemenea unor carapace de testoase ce se odihnesc in mare, toate sunt in calea drumetului.

Flori de zorele si bougainvilea tipa in peisaj prin viul culorilor. Motociclete cu motociclisti fara castri isi traiesc libertatea pe drumuri.

Adesea, daca ai gresit un drum nu e bai ca in mai putin de 2 km dai de alt drum care da in cel ratat. De la Heraklion la Rethymnon si chiar mai departe la Hania doua drumuri mari, paralele, te fac sa alegi pe care il vrei: pe cel nou, gen autostrada, in caz ca te grabesti, sau pe cel vechi, la fel de bun, dar mai salbatic si mai incet, cat sa iti dea prilejul sa admiri frumusetile cretane.

Nu exista taxa de autostrada. Cele mai multe masini din trafic sunt inchiriate, la volan fiind turisti entuziasti de drumurile strabature si de destinatiile calatoriilor.

Viaducte demne de toata lauda inginereasca faciliteaza drumul de pe un deal pe altul, de pe un munte pe altul.

Ziua de azi este in mare parte dedicata descoperiri culturale. Am lasat Knossos-ul pentru aceasta zi, vechiul centru al civilizatiei Minoice.

La Knossos – intrarea 6 euro/persoana si parcarea 2 euro - ajungem cu greu, indicatoarele neajutandu-ne suficient si luandu-ne mai mult dupa intuitie. Intrarea la muzeu mi se pare impresionanta. Nu ai fi zis ca dupa aceasta poarta se afla o mare comoara istorica.

Dupa ce treci de Heraklion – gasit pe harta si sub demunirea de Iraklio, la doar 10 km ajungi la miticul Knossos.

Ansamblul arhitectonic este impresionant. Ma gandesc inca o data ce neam de extraterestii or fi fost minonienii aia.

Ai nevoie de cateva ore daca esti un pasionat al istoriei si vrei sa admiri cu adevarat urmele vechii civilizatii cu chip de taur. :)

Pentru caziua era inca lunga, mai gasesc in ghidul meu ceva intereasnt de vazut: Manastirea Arkadia.

Trecand printr-un adevarat Holocaust, povestea Manastirii Arkadia este impresionanta.
Trecand printr-un foc crunt incare au murit zeci de oameni, manastirea a renascut. Este cea mai frumoasa biserica din insula (dupa gusturile mele). si pana la ea tefura drumul si ajungi dupa intuitie.

Cum a doua zi urma sa ne luam ramas bun de la insula, am ales sa ne mai alinam dureera despartirii cu unca doua-trei brate de caracatita legendara la Rethymnon.

De acum, cand zic Creta ma gandesc la: taverne, taverne, taverne, arhitectura venetiana, arhitectura bizantina, mari, munti, ruine (zise si "daramaturi" in limbaj popular:) ), salbaticie, arid si verde, piatra si maslini, cer albastru fara noi, Soare.