| | |
 A mai trecut un an de la editia de anul trecut a Festivalului Artmania, poate mai greu pentru fanii trupelor de gothic metal care asteapta cu nerabdare sa ii vada in acest an pe cei a caror prezenta a fost confirmata de ceva vreme: Nightwish, Opeth, My Dying Bride, Tristania si Pain (pentru a aminti numai numele mari). Dintre acestia, My Dying Bride au fost senzatia editiei din 2007, iar cei de la Nightwish au aparut in fata rockerilor din Romania de mai multe ori. De aceasta data ei vor apare pentru prima oara cu noua solista Anette Olzon. Daca la editia din 2008 nu ne-am bucurat de sunetul metalelor in Piata Mare, ci intr-un cort (bun si ala ca ascunzis de ploile de care am avut parte), anul acesta revenim in mijlocul Sibiului in aer liber. Editia a patra a festivalului este organizata ca in fiecare an de Fundatia Artmania, in parteneriat cu Consiliul Local Sibiu si Consiliul Judetean Sibiu. Biletele, in valoare de 110 RON pe zi si 180 RON pentru abonamente, sunt disponibile in reteaua magazinelor Diverta si Germanos, precum si online, pe www.ticketpoint.ro, www.eventim.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro si www.myticket.ro. Spre deosebire de ceilalti ani, anul aceste biletele sunt disponibile online si pentru vecinii bulgari, sarbi sau unguri. | |
Cel mai serios motiv sa mergi la Sibiu: Artmania 2009
+ 91km si - o oglinda
Gata! Mi-am mai invins o teama. E vorba de teama de a merge cu motocicleta...cu motocicleta mea. Imi zicea Shark ca poate imi este mie predestinat sa raman o vesnica pasagera (peste 20.000 km in aceasta postura). Dupa ce am bagat cateva carute de bani in ea ca sa o pun la punct, am lasat-o sa se odihneasca destul de multa vreme pana sa imi vina mie curajul sa o incalec.
Dupa ce peste iarna am invatat o parcare din Arad pe de rost, adunand cam 50 de km in ea - daca nu, mai bine - am inceput sa adun kilometri in trafic.
Mai intai l-am avut ca escota - evident - pe Teodor (my moto master:) ), cel care toata iarna m-a incurajat si m-a tot sfatuit chestii care aparent imi treceau pe langa ureche, dar care la timpul lor au fost aplicate in practica. Un prim drum l-am facut prin Arad si prin padurea de langa - ceva gen Snagov. Dupa care...ii vine lui T nastrusnica idee sa mergem pana la Siria. Stiam drumul deoarece mai fusesem acolo cu el...pasager. Teama revine! Pana la urma plecam la drum. O prima sperietura o am la intrarea pe centura Aradului - un infern cu camioane intre care trebuia sa ma bag si eu, cotind unghi de 90 de grade, aproape de pe loc. Ce stiu eu sa fac mai bine si am experienta necesara pentru asta? Bingo! Motocicleta se odihneste cazuta pe stanga. Ma enervez...si vad ca am
reusit sa rup - iar - maneta de ambreiaj, de abia schimbata...dupa o alta cazatura.Eu vreau sa ma intorc acasa - in lasitatea si frica mea deja paranoice - dar my master insista si mergem mai departe. Buna decizie caci drumul acesta mi-a alungat marea teama. Ma surprind cat de bine ma simt la 70-90 km/ora, ma bucur de curbele din cale, dar sunt la stadiul in care nu depasesc decat carute si biciclisti. De la Siria cotim spre sud, spre Covasint, si inapoi la Arad. Ce mi s-a intamplat mie de 3 ori in 4 iesiri moto? Cum, nu stii? Pai...ma prinde ploaia torentiala. Mai (stiu eu ca ii place cuiva apelativul acesta:D ) si de nu ma flescaieste, dar nu ma opresc...asemeni Anei lui Manole. :P Merg mai departe, cu saua si ce statea pe ea ude fleasca. ;) Ploaia se opreste repejor si noi ajungem cu bine acasa, eu abia asteptand momentul. 70 km + 30 km de la padure
Azi - intr-o frumoasa zi de Ciresar - ies pret de alti 91 de km spre sud sa vad si eu pe unde si-a lasat dintii Sinan Pasa. Cristian T impreuna cu doamnele sale - sotia si moto aproape geamana cu a mea (Honda Vigor) imi sunt escorta si ma asteapta pe tot drumul sa le fiu alaturi (le multumesc frumos:) ). Ideea de a ne scoate "magarii (cica sunt moto mari enduro numite vaci - gen Transalpul motociclistului meu preferat - si altele mai mici numite capre, dar ale noastre sunt magari :P ) la pascut pe malurile Neajlovului apartine lui Cristi. Eu evident ca nu plec de acasa fara escorta si il astept sa soseasca. Drumul e frumos, giratoriile nu ma mai sperie si nici pasajele, cel de la Mihai Bravu avand onoarea sa il parcurg de doua ori. ;)
O prima oprire o facem la Crucea lui Mihai Viteazu de la Calugareni, aceea pe care si-a lasat semnatura eternul conducator Ion Iliescu. Dupa care parcurgem un macadam pana dam in camp. Of! Atata mi-a trebuit. Frumos enduro asta, dar daca ai cu ce, adica experienta si - mai ales - cauciucuri! Ma tin eu cat ma tin dupa Vigor pana ma nimeresc cu barba de pamant. Nu am patit nimic! Pe aceasta cale ii multumesc inca o data lui T pentru crash-bar-ul primit cadou si montat pe cadru, dar si lui Cristi ca mi-a montat nenorocitul ala de surub, desprins in cazatura de pe centura Aradului. Claxonez eu un pic sa atentionez ca sunt pe jos, dupa care astept sa vina Cristi sa mi-l ridice (nu imi iese, frate, schema cu ridicatul cu spatele).
Ma bucur pret de cateve clipe de campul cu musetel si cicoare si de linistea campului...pana imi dau casca jos si aud manelele grataragiilor de pe celalalt mal al Neajlovului. Of (iar)! Ma pricopsesc cu ruperea oglinzi - noroc ca este vorba de cea din dreapta pe care nu prea o folosesc vizual - din pacate. Motorul vrea sa ma sperie si nu vrea sa porneasca. Deja ma intreb cum explic eu cuiva sa vina sa ma gaseasca acolo si sa imi ia motorul. Dar se hotaraste ca m-a speriat suficient si porneste. Numai ca vrea sa fie supraturata. :( Asa ca pana o scot la drumul mare merg cu ea accelerata. Ajungem iar la macadam, iesim la sosea, cotim inapoi spre Bucuresti, bem o cola, cafea, bere fara alcool si inapoi spre casa. Asa s-au mai adunat 91 de km (am primit norma de 100 de km/saptamana, dar recuperez eu 9 km data viitoare).
Pe aceasta cale vreau sa le spun celor care ma claxonau la stop cand imi murea motorul - eliberam eu ambreiajul prea repede sau cine stie ce prostii mai faceam - ca o motocicleta nu porneste cand claxoneaza creierul lor. Nu au decat sa ma depaseasca, eu nu ma mai sperii de ei si nici de camioane, de sensuri giratorii (m-am dezmeticit si eu ca o data ajunsa acolo am prioritate si putin imi pasa de ceilalti). Azi am observat insa cat de periculosi sunt scuteristi care cred ca le au mari sau mai multe, dar nu e asa. Si cretinii care iti traverseaza prin fata cand e autobuzul oprit in statie.
Si pe langa multumirile pentru Cristi si doamnele sale, ii multumesc lui Dumnezeu care si azi mi-a demonstrat cat de motociclist este! :)
De la Balcik la Bansko
Am plecat devreme, ca aproape in fiecare calatorie de vara. Nu am vrut sa prindem aglomeratia din Bucuresti dintr-o zi de lucru. La 7 a.m. eram deja pe autostrada spre mare.
Campuri verzi de grau care invata sa isi legene spicul inca neaprins alaturi de maci aprinsi ca cerul in apus si floarea soarelui pitica sunt in Baraganul prin care trecem spre Calarasi. Carute alearga in colbul campurilor cu gramezi mari de trifoi ori lucerna. Cosasii isi tin palariile pe cap pentru a se ascunde de soare. Nuci batrani, salcami nebuni ori plopi inalti, subtiri, inca umbresc drumul spre Silistra.
Vechiul combinat isi traieste trecutul in arsita de inceput de vara. Ferme vechi, abandonate, foste CAS-uri fruntase in cincinalele ceausiste nu mai adapostesc mugetele “fabricilor de lapte” sau grohaitul “fabricilor de carnati”. Gastele si bibilicile susotesc in fata gospodariilor, infruptandu-se cu iarba verde de mai.
Harnicia taranilor se citeste pe albul pomilor varuiti ce contrasteaza cu rosul trandafirilor ingrijit de taranci. Berzele zboara cand deasupra noastra, cand deasupra holdelor in parguire, ducand prada mlastinilor in cuiburile din varfuri de stalpi. Popandai lunguieti trec in familie soseaua, speriind franele noastre. Testoasele, in schimb, se adapostesc in carapacea lor.
Ajunsi pe malul drept al Dunarii, oprim pret de cateva clipe la Manastirea Dervent. De multe ori am trecut pe langa ea fara popas. Aici aflu despre minunile Sfintei Cruci.
"Pe drept cuvant, se spune ca dealul Ostrovului, ca si intreaga Dobroge, e Bethleemul nostru romanesc. Crucile vii si tamaduitoare de la Dervent au crescut, cum minunat scria Vasile Voiculescu, ca niste pomi roditori, stropiti din belsug cu picurii de sange ai primilor martiri romani." (Formula AS)
Dupa ce ascult povesti si admir zborul zecilor de randunele - mai multe aici parca decat oriunde - ma intorc la masina unde ma astepta un nufar. Stiam ca floarea ce isi lungeste tulpina in adancul mlastinilor este protejata de lege, insa sunt multi cei care o vand la drumul mare. Nu ma bucur mult de floare, caci moare ducand dorul apei.
Plecam mai departe spre mare, incurcand adesea drumul si nimerind altele mai mici, dar la fel de pitoresti. T nu e foarte incantat de cei 5 km de macadam de la Amzacea la Pecineaga, dar eu ma bucur de explozia de parfum de salcam si de soarele arzator pe calcarul alb.
Imi vin in minte franturi din verile prescolare de la malul marii, din verile din Eforiile traite cu ajutorul sindicatelor parintilor. Ma gandeam ca atunci cand esti mic unele lucruri nu foarte mari iti par mari, iar in timp ele raman mici. Nu la fel e si cu marea. Mare era mare si cand eram copil si e mare si acum cand am lasat…o parte din copilarie deoparte.
Salutam Vama cu dor pret de cateva clipe.
La Kaliakra mii de maci au inrosit deasupra marii de mii de ani albastre. Legenda Kaliakrai am povestit-o cu alta ocazie.
Desi am vazut multe mari, ba chiar si oceane, pot spune ca cea mai albastra mare e Marea Neagra de la Kaliakra
Macii ma innebuneau cu rosul lor de parca anuntau o sarbatoare la tot pasul.
Am regasit cetatea la fel de linistita, veghiind asupra marii deasemenea tihnita. (Intrarea la cetate costa tot 3 leva = 1.5 euro/persoana si nu se plateste in plus nimic pentru parcare).
Daca te pasioneaza, poti cumpara sau doar admira mai multe minunatii facute cu talent de mainile bulgaroaicelor, minunatii etalate pe tarabele de pe potecute.
Las cu nostalgie Kaliarka si ne indreptam spre destinatia noastra: Balcik. Sunt de parere ca Balcikul este oraselul de la capatul Dobrogei unde trebuie sa iti traiesti dragostea pentru mare, asemeni Reginei Maria.
Am luat cu mine in calatorie si o carte pe care imi doream de mult sa o citesc. Cadrul pentru ea a fost perfect: "Ultima romantica (Viata reginei Maria a Romaniei)" - Hannah Pakula.
Dupa trei zile de plaja la Albena si saturat de fructe de mare (intre 7-9 leva portia = 3.5 - 5 euro) proaspete si in portii imense, dupa plimbat pe potecile Gradinii Botanice si pe stradutele in panta, plecam pe drumul lung spre Bansko, lasand imensitatea marii pentru maretia Pirinilor.
Ne ajuta GPS-ul sa nimerim destinatia. Ma conving pe cei aproximativ 500 de km de cat de frumoasa e Bulgaria. Salutam din mers Shoumen, Plovdiv si minunile calcaroase.
Ajungem la Bansko pe la ora 16 si ma bucur de revedea cu vechiul orasel.
Soseaua urca in munte si pare ca nu se mai termina. Acolo unde se termina un telescaun, un teleschi sau o gondola...incepe altul, pana sus pe culme. Partiile de culoare verde, rosie sau neagra se intrec in pante. Zapada a lasat locul branduselor, iar adesea acestea se intrec sa topeasca zapada cu capsorul lor movuliu..
Daca data trecuta nu am avut ocazia sa admir medievalul taranesc al lui Bansko decat noaptea, pe timp de zi am gasit aproape acelasi oras.
Dupa doua zile de plimbat pe poteci de munte si ulite de vechi satuc montan devenit orasel o data cu avalansa de investitori straini, plecam spre casa.
Trecem pe langa Sofia, fara sorti de izbanda din partea mea sa obtin o vizita prin capitala.
Ne indreptam spre Vidin si regretam alegerea acestui punct de frontiera. Pentru a trece pe celalalt mal al Dunarii platesti 23 euro/ masina la ferryboat, plus inca 3 euro/persoana. Cand ajungi pe malul nostru mai ai o surpriza: 25 lei taxa de tranzit - nu mai mult de 30 de secunde - a portului.
Mai oprim apoi la Manastrea Maglavit - celebra inainte de cel de-al doilea razboi mondial. Aici il "amiram" pe ctitorul bisericii pe peretele de la intrare: George Becali.
Povestea lui Petrache Lupu aveam sa mi-o ramintesc de abia acasa. Pe acolo era pustiu, fata de alte dati cand venea lumea din intreaga tara sa fie martora la minuni... "ca la Maglavit", cum a ramas si vorba.
Campuri verzi de grau care invata sa isi legene spicul inca neaprins alaturi de maci aprinsi ca cerul in apus si floarea soarelui pitica sunt in Baraganul prin care trecem spre Calarasi. Carute alearga in colbul campurilor cu gramezi mari de trifoi ori lucerna. Cosasii isi tin palariile pe cap pentru a se ascunde de soare. Nuci batrani, salcami nebuni ori plopi inalti, subtiri, inca umbresc drumul spre Silistra.
Vechiul combinat isi traieste trecutul in arsita de inceput de vara. Ferme vechi, abandonate, foste CAS-uri fruntase in cincinalele ceausiste nu mai adapostesc mugetele “fabricilor de lapte” sau grohaitul “fabricilor de carnati”. Gastele si bibilicile susotesc in fata gospodariilor, infruptandu-se cu iarba verde de mai.
Harnicia taranilor se citeste pe albul pomilor varuiti ce contrasteaza cu rosul trandafirilor ingrijit de taranci. Berzele zboara cand deasupra noastra, cand deasupra holdelor in parguire, ducand prada mlastinilor in cuiburile din varfuri de stalpi. Popandai lunguieti trec in familie soseaua, speriind franele noastre. Testoasele, in schimb, se adapostesc in carapacea lor.
Ajunsi pe malul drept al Dunarii, oprim pret de cateva clipe la Manastirea Dervent. De multe ori am trecut pe langa ea fara popas. Aici aflu despre minunile Sfintei Cruci.
"Pe drept cuvant, se spune ca dealul Ostrovului, ca si intreaga Dobroge, e Bethleemul nostru romanesc. Crucile vii si tamaduitoare de la Dervent au crescut, cum minunat scria Vasile Voiculescu, ca niste pomi roditori, stropiti din belsug cu picurii de sange ai primilor martiri romani." (Formula AS)
Dupa ce ascult povesti si admir zborul zecilor de randunele - mai multe aici parca decat oriunde - ma intorc la masina unde ma astepta un nufar. Stiam ca floarea ce isi lungeste tulpina in adancul mlastinilor este protejata de lege, insa sunt multi cei care o vand la drumul mare. Nu ma bucur mult de floare, caci moare ducand dorul apei.
Plecam mai departe spre mare, incurcand adesea drumul si nimerind altele mai mici, dar la fel de pitoresti. T nu e foarte incantat de cei 5 km de macadam de la Amzacea la Pecineaga, dar eu ma bucur de explozia de parfum de salcam si de soarele arzator pe calcarul alb.
Imi vin in minte franturi din verile prescolare de la malul marii, din verile din Eforiile traite cu ajutorul sindicatelor parintilor. Ma gandeam ca atunci cand esti mic unele lucruri nu foarte mari iti par mari, iar in timp ele raman mici. Nu la fel e si cu marea. Mare era mare si cand eram copil si e mare si acum cand am lasat…o parte din copilarie deoparte.
Salutam Vama cu dor pret de cateva clipe.
La Kaliakra mii de maci au inrosit deasupra marii de mii de ani albastre. Legenda Kaliakrai am povestit-o cu alta ocazie.
Desi am vazut multe mari, ba chiar si oceane, pot spune ca cea mai albastra mare e Marea Neagra de la Kaliakra
Macii ma innebuneau cu rosul lor de parca anuntau o sarbatoare la tot pasul.
Am regasit cetatea la fel de linistita, veghiind asupra marii deasemenea tihnita. (Intrarea la cetate costa tot 3 leva = 1.5 euro/persoana si nu se plateste in plus nimic pentru parcare).
Daca te pasioneaza, poti cumpara sau doar admira mai multe minunatii facute cu talent de mainile bulgaroaicelor, minunatii etalate pe tarabele de pe potecute.
Las cu nostalgie Kaliarka si ne indreptam spre destinatia noastra: Balcik. Sunt de parere ca Balcikul este oraselul de la capatul Dobrogei unde trebuie sa iti traiesti dragostea pentru mare, asemeni Reginei Maria.
Am luat cu mine in calatorie si o carte pe care imi doream de mult sa o citesc. Cadrul pentru ea a fost perfect: "Ultima romantica (Viata reginei Maria a Romaniei)" - Hannah Pakula.
Dupa trei zile de plaja la Albena si saturat de fructe de mare (intre 7-9 leva portia = 3.5 - 5 euro) proaspete si in portii imense, dupa plimbat pe potecile Gradinii Botanice si pe stradutele in panta, plecam pe drumul lung spre Bansko, lasand imensitatea marii pentru maretia Pirinilor.
Ne ajuta GPS-ul sa nimerim destinatia. Ma conving pe cei aproximativ 500 de km de cat de frumoasa e Bulgaria. Salutam din mers Shoumen, Plovdiv si minunile calcaroase.
Ajungem la Bansko pe la ora 16 si ma bucur de revedea cu vechiul orasel.
Soseaua urca in munte si pare ca nu se mai termina. Acolo unde se termina un telescaun, un teleschi sau o gondola...incepe altul, pana sus pe culme. Partiile de culoare verde, rosie sau neagra se intrec in pante. Zapada a lasat locul branduselor, iar adesea acestea se intrec sa topeasca zapada cu capsorul lor movuliu..
Daca data trecuta nu am avut ocazia sa admir medievalul taranesc al lui Bansko decat noaptea, pe timp de zi am gasit aproape acelasi oras.
Dupa doua zile de plimbat pe poteci de munte si ulite de vechi satuc montan devenit orasel o data cu avalansa de investitori straini, plecam spre casa.
Trecem pe langa Sofia, fara sorti de izbanda din partea mea sa obtin o vizita prin capitala.
Ne indreptam spre Vidin si regretam alegerea acestui punct de frontiera. Pentru a trece pe celalalt mal al Dunarii platesti 23 euro/ masina la ferryboat, plus inca 3 euro/persoana. Cand ajungi pe malul nostru mai ai o surpriza: 25 lei taxa de tranzit - nu mai mult de 30 de secunde - a portului.
Mai oprim apoi la Manastrea Maglavit - celebra inainte de cel de-al doilea razboi mondial. Aici il "amiram" pe ctitorul bisericii pe peretele de la intrare: George Becali.
Povestea lui Petrache Lupu aveam sa mi-o ramintesc de abia acasa. Pe acolo era pustiu, fata de alte dati cand venea lumea din intreaga tara sa fie martora la minuni... "ca la Maglavit", cum a ramas si vorba.
Dobrogea - de la noi si de la ei
Inca nu m-am invrednicit sa scriu povestea despre saptamana prin Buglaria, dar am aranjat fotografiile. Cam asa arata Kaliakra, Balcikul, Bansko si o bucatica din Romania, cu maci si cu salcami:
Dobrogea - Balcik - Bansko
Dobrogea - Balcik - Bansko
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
