Gata! Mi-am mai invins o teama. E vorba de teama de a merge cu motocicleta...cu motocicleta mea. Imi zicea Shark ca poate imi este mie predestinat sa raman o vesnica pasagera (peste 20.000 km in aceasta postura). Dupa ce am bagat cateva carute de bani in ea ca sa o pun la punct, am lasat-o sa se odihneasca destul de multa vreme pana sa imi vina mie curajul sa o incalec.
Dupa ce peste iarna am invatat o parcare din Arad pe de rost, adunand cam 50 de km in ea - daca nu, mai bine - am inceput sa adun kilometri in trafic.
Mai intai l-am avut ca escota - evident - pe Teodor (my moto master:) ), cel care toata iarna m-a incurajat si m-a tot sfatuit chestii care aparent imi treceau pe langa ureche, dar care la timpul lor au fost aplicate in practica. Un prim drum l-am facut prin Arad si prin padurea de langa - ceva gen Snagov. Dupa care...ii vine lui T nastrusnica idee sa mergem pana la Siria. Stiam drumul deoarece mai fusesem acolo cu el...pasager. Teama revine! Pana la urma plecam la drum. O prima sperietura o am la intrarea pe centura Aradului - un infern cu camioane intre care trebuia sa ma bag si eu, cotind unghi de 90 de grade, aproape de pe loc. Ce stiu eu sa fac mai bine si am experienta necesara pentru asta? Bingo! Motocicleta se odihneste cazuta pe stanga. Ma enervez...si vad ca am
reusit sa rup - iar - maneta de ambreiaj, de abia schimbata...dupa o alta cazatura.Eu vreau sa ma intorc acasa - in lasitatea si frica mea deja paranoice - dar my master insista si mergem mai departe. Buna decizie caci drumul acesta mi-a alungat marea teama. Ma surprind cat de bine ma simt la 70-90 km/ora, ma bucur de curbele din cale, dar sunt la stadiul in care nu depasesc decat carute si biciclisti. De la Siria cotim spre sud, spre Covasint, si inapoi la Arad. Ce mi s-a intamplat mie de 3 ori in 4 iesiri moto? Cum, nu stii? Pai...ma prinde ploaia torentiala. Mai (stiu eu ca ii place cuiva apelativul acesta:D ) si de nu ma flescaieste, dar nu ma opresc...asemeni Anei lui Manole. :P Merg mai departe, cu saua si ce statea pe ea ude fleasca. ;) Ploaia se opreste repejor si noi ajungem cu bine acasa, eu abia asteptand momentul. 70 km + 30 km de la padure
Azi - intr-o frumoasa zi de Ciresar - ies pret de alti 91 de km spre sud sa vad si eu pe unde si-a lasat dintii Sinan Pasa. Cristian T impreuna cu doamnele sale - sotia si moto aproape geamana cu a mea (Honda Vigor) imi sunt escorta si ma asteapta pe tot drumul sa le fiu alaturi (le multumesc frumos:) ). Ideea de a ne scoate "magarii (cica sunt moto mari enduro numite vaci - gen Transalpul motociclistului meu preferat - si altele mai mici numite capre, dar ale noastre sunt magari :P ) la pascut pe malurile Neajlovului apartine lui Cristi. Eu evident ca nu plec de acasa fara escorta si il astept sa soseasca. Drumul e frumos, giratoriile nu ma mai sperie si nici pasajele, cel de la Mihai Bravu avand onoarea sa il parcurg de doua ori. ;)
O prima oprire o facem la Crucea lui Mihai Viteazu de la Calugareni, aceea pe care si-a lasat semnatura eternul conducator Ion Iliescu. Dupa care parcurgem un macadam pana dam in camp. Of! Atata mi-a trebuit. Frumos enduro asta, dar daca ai cu ce, adica experienta si - mai ales - cauciucuri! Ma tin eu cat ma tin dupa Vigor pana ma nimeresc cu barba de pamant. Nu am patit nimic! Pe aceasta cale ii multumesc inca o data lui T pentru crash-bar-ul primit cadou si montat pe cadru, dar si lui Cristi ca mi-a montat nenorocitul ala de surub, desprins in cazatura de pe centura Aradului. Claxonez eu un pic sa atentionez ca sunt pe jos, dupa care astept sa vina Cristi sa mi-l ridice (nu imi iese, frate, schema cu ridicatul cu spatele).
Ma bucur pret de cateve clipe de campul cu musetel si cicoare si de linistea campului...pana imi dau casca jos si aud manelele grataragiilor de pe celalalt mal al Neajlovului. Of (iar)! Ma pricopsesc cu ruperea oglinzi - noroc ca este vorba de cea din dreapta pe care nu prea o folosesc vizual - din pacate. Motorul vrea sa ma sperie si nu vrea sa porneasca. Deja ma intreb cum explic eu cuiva sa vina sa ma gaseasca acolo si sa imi ia motorul. Dar se hotaraste ca m-a speriat suficient si porneste. Numai ca vrea sa fie supraturata. :( Asa ca pana o scot la drumul mare merg cu ea accelerata. Ajungem iar la macadam, iesim la sosea, cotim inapoi spre Bucuresti, bem o cola, cafea, bere fara alcool si inapoi spre casa. Asa s-au mai adunat 91 de km (am primit norma de 100 de km/saptamana, dar recuperez eu 9 km data viitoare).
Pe aceasta cale vreau sa le spun celor care ma claxonau la stop cand imi murea motorul - eliberam eu ambreiajul prea repede sau cine stie ce prostii mai faceam - ca o motocicleta nu porneste cand claxoneaza creierul lor. Nu au decat sa ma depaseasca, eu nu ma mai sperii de ei si nici de camioane, de sensuri giratorii (m-am dezmeticit si eu ca o data ajunsa acolo am prioritate si putin imi pasa de ceilalti). Azi am observat insa cat de periculosi sunt scuteristi care cred ca le au mari sau mai multe, dar nu e asa. Si cretinii care iti traverseaza prin fata cand e autobuzul oprit in statie.
Si pe langa multumirile pentru Cristi si doamnele sale, ii multumesc lui Dumnezeu care si azi mi-a demonstrat cat de motociclist este! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu