Eu una așteptam concertul celor de la Celelalte Cuvinte încă de acum cinci ani, imediat după ce am savurat și ultima melodie de la aniversarea celor 25 de ani în concertul de la Teatrul Național.
Intru în sală (Sala Palatului) și îmi vine să fac o glumă proastă. "Oare
Pittiș va veni/fi la concert?" El a fost cel care a deschis drumul de
treizeci de ani al Cuvintelor.
Luminile
se sting și se aude vocea... Moțului. El este cel care i-a descoperit pe cei de la Celelalte Cuvinte și tot el i-a prezentat în această seară, ca acum 30 de ani.
Concertul începe cu Oglinda, o piesă în șase acte, o creație cam de durata lui Negru Vodă de la Phoenix. Pentru mai bine de 20 de minute sunt proiectate
secvențe din istoria Cuvintelor. Imaginile de pe scenă, cele live de
data asta, și proiectate pe ecranele laterale, au cadre care duc și ele
cu gândul la anii '80. Și când mă gândesc că nu am decât cu un an mai
mult ca ei, anii lor majoritatea cântați în versuri... foarte
românești (având în vedere că românul s-a născut poet). Filosofez câteva clipe și gândul mă poartă la imagini românești, la poeți români și la stări studențești.
O mare, un tren, niște scrisori... toate sunt atât de... anii '80. Timpul și spatiul sunt împlinite în Cuvinte.
Zmeiele își înting sforile, apoi Lupii aleargă prin păduri.
Piese (cărora eu le-aș spune opere de artă, fără nicio exagerare) precum Dacă vrei, Un sfârșit e un început, și altele care au creat fundalul sonor al numeroaselor iubiri au fost păstrate pentru ultima oră din concert.
Din
punct de vedere artistic, spectacolul a fost perfect.
Celorlalte cuvinte nu îmi rămâne decât să le urez ETC.
