Dacă pierzi trenul spre Tulcea, tren care pleacă cu noaptea în cap (capul trenului), află că ai și varianta de transport cu autocarul, cu plecare de la gara Basarab.
Ruta urmată este pe autostrada Soarelui până la Drajna, unde se face popas cam jumătate de oră. Apoi mai departe pe drumul spre Slobozia se trece podul de la Giurgeni-Vadu Oii (5 lei/mașină; 2,5 lei/motocicletă), Hârșova, Topolog, Nalbant și se poate ajunge la Tulcea după patru ore și jumătate de la plecarea din București.
Mai aveam vreo două ore de așteptat până când pleca vaporul spre Sfântu Gheorghe, așa că fac o mică incursiune la pas prin oraș, prilej să gust și din specialitățile locale (sunt acolo niște ștrudele cu mere, mmmmm, nu mai zic de sarailii sau baclavale).
Lume multă, căldură mare, drum lung, așa cam de vreo patru ore. Îmbarcarea se face începând cu ora 12:45 și urc și eu să îmi ocup locul de unde mă voi delecta cu peisajul verde. Îi fac loc și rucsacului meu printre papornițe și găleți și fix la 13:30 "se ridică ancora" Banatului, numele navei.
Dacă dispui de un mijloc de transport, poți să descoperi peisajele dobrogene în varianta auto până la Mahmudia și te poți îmbarca de acolo. Astfel, mergi 32 de kilometri pe șosea și scutești cam o oră și jumătate de navigare. Și poți merge chiar mai departe, până la Murighiol.
Dacă dispui de un mijloc de transport, poți să descoperi peisajele dobrogene în varianta auto până la Mahmudia și te poți îmbarca de acolo. Astfel, mergi 32 de kilometri pe șosea și scutești cam o oră și jumătate de navigare. Și poți merge chiar mai departe, până la Murighiol.
Ajung la Sfântu Gheorghe pe la 17:30, exact ca în grafic. Drumul de la debarcader și până în camping este o întreagă poveste.
Căsuțele viu colorate, praful ce se așază confortabil pe tălpile goale, o căruță ce trece în grabă pe lângă tine și al cărei om care ține hățurile îți zâmbește sincer, o pisică ce ți se strecoară printre pași sau un ghemotoc ce trece timid, atât de timid încât îți dai seama că este un arici.
Căsuțele viu colorate, praful ce se așază confortabil pe tălpile goale, o căruță ce trece în grabă pe lângă tine și al cărei om care ține hățurile îți zâmbește sincer, o pisică ce ți se strecoară printre pași sau un ghemotoc ce trece timid, atât de timid încât îți dai seama că este un arici.
După câteva minute ajungi și în camping. Amicii erau de câteva zile deliciul țânțarilor, dar a meritat să îi suporte în timp ce participanții la Festivalul de Muzică Tânără “Prometheus i-au delectat cu chitarele și versurile romantice.
Pe versurile lui Octavian Paler - Avem timp, concurenții și-au lăsat imaginația să zboare. Dintre cei șapte concurenți, personal mi-a plăcut cel mai mult varianta Paulei Tărău, o puștoaică de 16 ani și plină de talent, care a și câștigat locul doi în concurs, după grupul Unde, din Cluj. La final, Nicu Alifantis și-a luat și el chitara si a făcut publicul să cânte cu el într-un glas. Țânțarii nu prea m-au supărat, fie că erau deja sătui, fie că poate nu eram pe gustul lor.
A doua zi, după ora 7-7:30 dimineața nu mai puteai sta în cort. Temperatura ridicată te scotea afară. Nu era o mare problemă deoarece somnul putea fi continuat pe plaja la care ajungi cam în 20 de minute.
Fii atent și la nisipul pe care calci (un șerpișor zăcea în latul drumului), dar și la cerul pe care dau din aripi alte zburătoare decât cele cu care suntem obișnuiți pe cerul Bucureștiului. Plaja e fină, apa fără alge, dar niște viermișori mici și albi te pot gâdila pe picioare
Apa caldă și curată te cheamă în valurile ei (nu foarte mari). Și nu sunt nici pietre la mal care să te zgârie. Pe malul mării "pasc" și văcuțele, și se crează astfel un peisaj de relaxare.
Fii atent și la nisipul pe care calci (un șerpișor zăcea în latul drumului), dar și la cerul pe care dau din aripi alte zburătoare decât cele cu care suntem obișnuiți pe cerul Bucureștiului. Plaja e fină, apa fără alge, dar niște viermișori mici și albi te pot gâdila pe picioare
Apa caldă și curată te cheamă în valurile ei (nu foarte mari). Și nu sunt nici pietre la mal care să te zgârie. Pe malul mării "pasc" și văcuțele, și se crează astfel un peisaj de relaxare.
Prânzul se poate lua la camping. Dintr-o porție de hamsii te saturi (și chiar că e păcat să îți iei altceava ce poți degusta oriunde), iar dacă le pui alături și o portțe de cartofi prăjiți sau o salată de varză... nu ai treabă. După ce toropeala se mai domolește, toată lumea migrează iar spre plajă, pe jos sau cărați de trocarici (vestitul trenuleț).
Pe seară, am avut parte de o surpriză: o plimbare călare pe malul mării. După o așteptare emoționantă, apare omul cu caii.
Îl întreb pe copilașul care îl călărea pe unul dintre cai cum îl cheamă (pe cal) și îmi răspunde: ”Negruț!” Apoi îl întreb cum se numește și celălalt cal. “Negruț!” Măi, doar nu am întrebat despre același cal. Pe amândoi caii îi chema la fel pentru că erau negri. Și când îl strigai pe unul, îți răspundeau amândoi: "Prezent!"
Îl întreb pe copilașul care îl călărea pe unul dintre cai cum îl cheamă (pe cal) și îmi răspunde: ”Negruț!” Apoi îl întreb cum se numește și celălalt cal. “Negruț!” Măi, doar nu am întrebat despre același cal. Pe amândoi caii îi chema la fel pentru că erau negri. Și când îl strigai pe unul, îți răspundeau amândoi: "Prezent!"
În zadar comunicam prin hățuri căluțului să mă ducă pe plajă. El știa una și bună: curtea stăpânului. Toate drumurile duceau acolo. În permanență i-am vorbit căluțului și am fost încântată de atenția pe care mi-a acordat-o. După felul cum își ciulea urechile sunt sigură că i-am spus lucruri interesante.
Am parte și de primul apus în șa, după care îi redau libertatea patrupedului. Îl îmbrățișez și îmi iau la revedere de la el, dar se pare că iarba era mai interesantă.
Înapoi în camping să vedem cine a câștigat concursul. Grupul Unde a fost ales și încununat cu laurii, iar după minirecitalul lor a urcat pe scenă Heidi Schmidh, o americancă stabilită la Cluj și care vorbea o ardelenească tare faină. Cu chitara alături, a cântat și câteva melodii în română.
Înapoi în camping să vedem cine a câștigat concursul. Grupul Unde a fost ales și încununat cu laurii, iar după minirecitalul lor a urcat pe scenă Heidi Schmidh, o americancă stabilită la Cluj și care vorbea o ardelenească tare faină. Cu chitara alături, a cântat și câteva melodii în română.
Frumos! Dar a doua zi vaporul pleca la ora 7. Și a plecat! Și pe la 11:30 eram deja în Tulcea.
Acasă, am mai schimbat impresii despre Sfântu Gheorghe și am hotărât să mai revin.
Pe curând, cu ape liniștite!
