Drumul de anul acesta spre Roșia Montană începe pe la 11 noaptea, din Brașov. Ajung la Roșia pe la 3 dimineața, pun cortul, pozez mii de stele și dorm până când începe să strige Andreea: "Voluntarii, trezirea: avem ședință!" Era o matinală oră 9.
Se împart sarcinile și mie îmi revine voluntariatul la cam tot ce ține de bucătărie, mai puțin spălatul vaselor, deoarece...
Miercuri, toată lumea pune umărul sau măcar mintea la ultimele detalii ale organizării taberei din curtea lui Eugen David, cel mai hotărât proprietar de teren din Roșia care se opune "infectării" cu cianură.
Cu mic, cu mare/Suntem bune ajutoare. :)
Când mănânci, trebuie numa' să ai grijă să nu înghiți și o viespe mai înfometată decât tine.
Ajuți, ajuți, dar nu uita să pui scula la loc pentru că mai trebuie și altora.
Am descoperit Roșia Montană acum doi ani, când un prieten mi-a arătat zona de la altitudine, inclusiv cariera. Pe atunci mai erau "acasă" și alți localnici, între timp strămutați la Alba Iulia.
Soarta băieșilor din Roșia Montană nu a fost ușoară, cum nu a fost nici a celorlalți mineri din țară.
Arheologii susțin că dacă am merge în opt țări din Europa, nu am găsi atât de bine relevată istoria mineritului pe cât o găsim în Masivul Cârnic. Acest masiv este motivul principal pentru care Roșia Montană ar trebui să fie în patrimoniul arheologic mondial. Galeriile săpate inițial cu dalta și cu ciocanul, apoi cu focul, o zonă în care avem toată istoria mineritului, ar trebui să facă parte din patrimoniul UNESCO.
În urma lui ar rămâne imense cantități de steril pe care cei de la compania canadiană se laudă că vor planta copăcei care vor curăța aerul și care ne vor bucura cu frunzele lor verzi și proaspete. Nu spun și când: în sute sau mii de ani!
E trist că azi sunt locuri în Roșia Montană unde până nu demult își duceau traiul familii ce acum sunt strămutate care pe unde.
Localnicii vorbesc de foști vecini ai lor care s-au mutat la Alba Iulia și care s-au bucurat pe moment de banii primiți, dar care și-au pus apoi capăt zilelor de la urbe. Sunt cunoscute cazurile de sinucideri ale celor care au regretat că s-au lăsat înduplecați de mirajul banilor, în locul vieții liniștite de la munte cu care fuseseră obișnuiți.
Azi te poți plimba cu hidrobicicleta pe cele câteva tăuri (pline de mercur), care în trecut ajutau la curățarea aurului extras.
Un localnic și-a scos orga în curte și intră în atmosfera de festival.
Miercuri, în piața centrală e mare adunare mare.
Tică Darie vine pe bicicletă tocmai de la Copenhaga, iar toată cazna lui este în numele Salvării Roșiei Montane.
Vine cu zâmbet și este întâmpinat de Eugen David și de noi toți, cu pâine și cu sare... și cu o bere mică de la marketul care este pro Roșia Montană.
A străbătut 2500 de km, plecând spre Apuseni pe 12 iulie și ajungând exact la debutul fânului în festival.
Mateo – sau mai familiar Nemo – pregătește niște lipii pentru cină. Experiența pizzei italiene îl ajută la frământat.
Pentru somn, aveai de ales cortul, șura de fân sau cerul liber.
Anul acesta, ca și în ceilalți ani, s-au organizat mai multe tururi ghidate.
Îl aleg și eu pe cel al naturii și încerc să rețin cât mai multe din informațiile pe care ni le dă Alex, ghidul nostru peste dealuri și văi.
În vechile exploatări sunt corande de peste 50 de metri înălțime, create cu tehnica săpării cu apă și foc. După această metodă, a urmat cea a săpării cu oțet. Nu îmi este foarte clar ce presupunea. Vine apoi rândul tehnicii exploatării de suprafață, cea pe care a folosit-o și regimul comunist pe Masivul Cetățuia. Cum ar fi, totuși, să continuăm culegerea aurului din munți cu ajutorul lânii de oaie, la râu, cum ne-au învățat dacii? Ce ne trebuie așa mult aur?
Șteampurile, pe care le admiram și anul trecut, au fost și ele o tehnică îndelung folosită.
Plec din piața de Hand Made, unde găsesc de la cercei și magneți până la aurul albinelor, mierea noastră cea de toate zilele, sirop de numeroase plante din pădure, palincă etc. Și, deși nu e vremea lor, sunt de găsit chiar și șosete tricotate...
Galeriile romane de la Roșia Montană au o lungime de 7 kilometri. Pe locul doi în Europa sunt niște galerii din Spania, de 250 de metri – Las Medulas. Ce ar trebui să facem cu asta? Un obiectiv UNESCO?
În perioada "de aur" a Roșiei Montane erau peste 100 de tăuri. Acum mai sunt 11. Majoritatea au rămas la stadiul de mlaștină.
Corporația-problemă se laudă că amenajează vechile case, care altfel ar putea să cadă peste noi. Măi să fie! Care este realitatea: oamenii au fost dați afară din case și mutați la oraș, casele au fost lăsate în paragină (ba unora chiar li s-au rupt intenționat acoperișurile pentru a îi putea apoi ajuta și natura la distrugere), fotografiază clădirile în starea în care au ajuns după câțiva ani în aceste condiții și apoi, vezi Doamne, le salvează!
O altă grozăvie a fost că mai întâi localnicii i-ar fi rugat pe cei de la corporație, "dispuși" să ajute zona, să le repare școala. Bănuiți, bănuiesc, că au fost refuzați! După care, brusc, în Roșia nu mai ajungeau medicamentele la farmacie. Farmacia a fost nevoită să se închidă! Totul spre binele Roșiei Montane!
Deși vin a treia oară la Roșia, abia acum aud poveștile despre vâlva băii.
Aflu despre întâlnirea lui Mihăilă Grita, cel care a promis vâlvei cu care s-a întâlnit în mină că va folosi aurul găsit ca să construiască șapte școli și șapte biserici. În pronaosul unei biserici din zonă se putea citi numele său ca donator.
Vâlvelea acestea păzeau aurul și îi cam alegeau pe cei care meritau să îl găsească. Ele nu sunt neapărat rele. Ce vâlve or întâlni canadienii?
Tică încearcă să convingă și alți bicicliști sau viitori bicicliști că pot pedala mai cu spor când au și o motivație precisă.
Fân Fest este un prilej să afli povești și istorii locale, să întâlnești oameni frumoși, să convingi oamenii urâți că sunt multe altele pe lumea asta mai de valoare decât aurul de sub corturile în care dormim.
Ce trist este muntele mușcat!
La Biserica Unitariană îmi găsesc locul de plecare spre următoarea călătorie. O expoziție de fotografie aduce aminte despre monumentele uitate.
Pe multe dintre ele nu le-am văzut încă pe viu și tare îmi doresc să le mai prind măcar ultimele fărâme de viață.
Tot la Roșia Montană am aflat de existența unor stele, unele chiar verzi. Văd cu alți ochi stele și constelații ca Vega, Alcor, Lebăda, Casiopea... și multele "stele" căzătoare... că nu am atâtea dorințe să îmi pun.
Într-una dintre nopți primesc în cort un tort, așa... pe la două noaptea.
M-am obișnuit ca atunci când am prietenii lângă mine să nu scap fără tort de ziua mea. Mulțumesc!
M-am relaxat cu tai chi, reiki, dar și privind la capoeira.
Noaptea, la concerte, era de ajuns să te întinzi pe un izopren și să privești stelele, bucurându-ți auzul cu Robin and the Backstabbers, Lună Amară sau cu alți manifestanți anti-gold corporation (lasă-le așa, cu litere mici).
La Roșia Montană, firul ierbii strălucește mai fain decât aurul!
