Dubrovnik - cel mai frumos vis

Ideea de a merge la Dubrovnik a venit asa, de o data, fara sa ma uit pe harta, ci pur si simplu, cu gandul si la niste fotografii vazute din vacanta de anul trecut a unui pasionat de motociclete si de fotografie Si inspiratia a fost pe masura!

Am asteptat cu nerabdare plecarea, dupa ce mi-am luat cu doua luni inainte biletul de avion (Tarom, 160 euro cu taxe, dus-intors) si cazarea (un apartament chiar la intrarea in cetate). Pana la Dubrovnik am zburat cam doua ore, dar am ajuns cu o ora mai tarziu fata de plecarea din Romania (diferenta de fus orar intre Romania si Croatia este de o ora).

Inca de la sosire ne convingem (Ana si cu mine) ca Dubrovnikul ne astepta: bagajele vin primele si iesim repede sa vedem cum ajungem in oras (sunt 20 de km de la aeroport pana in oras si nu aveam nimic stabilit pentru transfer; lasasem ca ultima varianta un taxi). Un autocar de la Atlas (compania de transport particulara a Dubrovnikului) ne astepta cu ultimile doua locuri libere. Nu era problema ca nu aveam kune la noi (moneda lor) ca am putut plati biletul si in euro (5 euro sau 35 de kune). Urmatorul autocar venea peste o ora. :D Un taxi ne-ar fi costat 28 de euro.

Ma simt ca un copil plecat pentru prima oara in vacanta! Si stiti bine ca nu e asa! :)

Din statia centrala - de la intrarea in cetate - de unde ne lasa autocarul, dupa ce ne minunam de frumusetea de Adriatica si de curatenia din jur, mergem cam 10 minute pana la apartamente, pe strazi in panta ce ne storc litri de transpiratie. Apoi vom descoperi ca accesul se putea face urcand 204 de trepte ce se terminau fix in poarta noastra.

DALMATIA DE SUD se mandreste cu orasul-fortareata Dubrovnik, cel mai frumos oras din Adriatica, iar in largul coastei se afla unele dintre cele mai incantatoare insule ale Croatiei, Mljet, cu lacurile sale gemene, si Korcula, locul de nastere al lui Marco Polo. Dalmatia isi are numele de la un trib de iliri – dalmatii – ce au trait pe aici prin anul 1200 I. Chr.

Lumina calda de pe zidurile reci ale cetatii este ceva unic. Lemnaria verde - in toata cetatea - creaza o combinatie misterioasa cu zidurile sterse ale cetatii. Este cel mai frumos oras-cetate la mare pe care l-am vizitat! Si ganditi-va ca in 1991 era un oras distrus de razboi. Este incredibil cat de repede a sters urmele razboiului si a renascut.

Credeam ca frumusetea Cretei nu poate fi depasita, dar Dubrovnikul este castigator. Nu as gresi daca as spune ca Dubrovnikul a luat locul Sibiului si Sighisoarei in inima mea. Mai ales ca aici este si marea...o mare superba care nu primeste norii deasupra ei (cel putin nu cat am fost eu pe acolo). Adriatica mi-a oferit cea mai frumoasa combinatie de albastru de mare cu albastru de cer. O mai vazusem si chiar ma scaldasem in ea de pe malul celalat, al Italiei, dar se pare caa fost dragoste la a doua vedere.

O data pasind prin Poarta Pile, te intampina Fantana Onofrio ce de secole aduce apa proaspata intre zidurile cetatii. Deasupra acestei porti, dar si a celorlalte porti de acces in cetate, se afla statuia Sf. Blaise – patronul spiritual al Dubrovnikului.

Nu poti spune ca ai fost in cetate daca nu te-ai plimbat pe Strada Prijeko ce duce la vechiul port – poarta comerciala a cetatii - si nici nu ai cum sa ratezi de fapt acest lucru. Vei admira cu siguranta si Bisericile Franciscana si Dominicana. Tot in Dubrovnik se afla si cea mai veche farmacie din lume.

Fortaretele Sf. Luka si Sf. Ioan sunt importante puncte de belvedere asupra marii si a acoperisurilor de case seculare, toate rosii. Catedrala, Palatul Parohilor, Palatul Sponza, Columna lui Orlando sunt alte cateva embleme ale cetatii.

Tot aici gasesti si una dintre cele mai vechi sinagogi din Europa – evreii au ajuns in Dubrovnik prin secolul XV.

Gradina Verde este o frumoasa gradina in care descoperiti bijuterii si alte minunatii croate de vanzare (la preturi destul de mari). Artistii sunt prezenti peste tot in cetate: pictori, graficieni, dar mai ales muzicanti. Ia aer se simte un miros mai mult sau mai putin discret de peste. Pesemne aceasta explica prezenta a numeroase pisici.

Palatul Pucic, Primaria, Teatrul Marin Drzic, Piata Gundulic, Muzeul Maritim, Acvariul sunt repere unde sigur vei poposi. Fort Bokar, Fort Minceta, Fort Lovrijenac si Fort Revelin au fost vreme de secole puncte de "intampinare" a celor nepoftiti.

Corabia de razboi – Galionul Argosy – a fost mentionat in doua piese ale lui Shakespeare: “Negutatorul din Venetia” si “Imblanzirea Scorpiei”.

Dubrovnikul ara un sistem de canalizare din 1296. In 1377 aici a fost declarata prima carantina din Europa. Republica Dubrovnik a fost prima care a recunoscut SUA ca stat suveran.

Restaurantul Pescarija, pe care Ana si cu mine l-am descoperit intamplator - pe motiv de foame - este unul dintre cele mai renumite din Dubrovnik. Am avut noroc ca am gasit imediat o masa libera si nu am asteptat si o ora, cum aveau rabdare cei care doreau sa incerce fructele de mare - o minune - gatite aici. Nu o sa uit niciodata gustul calamarilor inecati in sosul mediteranean cu rozmarin si busuioc, sos pe care l-am lins de pe oala in care mi-a venit uriasa portie.

Dupa Bulgaria, Croatia este prima tara in care simt ca vreau sa ii invat limba (dintre tarile frumoase si cu limbi complicate) deoarece as vrea sa revin pe aici in fiecare an.

Diminetile ni le petreceam nu pe nisipul fierbinte pentru ca nu exista asa ceva in Dubrovnik, ci pe pietrele rotunjite de pe mal. Apa calda si curata a marii, fara alge sau meduze, iti da prilejul sa inoti printre pestisori lunguti si agili. Nu se lasa prinsi. :) Ce nu mi-a placut era ca aerosolii erau combinati cu mirosul de motorina de la sutele de barci/vapoare/salupe/vase de croaziera acostate sau in trecere. Valuri nu sunt aproape deloc. Un singur val razlet m-a invaluit in cele cateva zile.

Dimineata de croaziera o incepem cu o cafea la Jazz Troubadour Cafe, asezata perfect incat sa observi o dimineata in catate.

Planuri de croaziera fac sa navigam exact in ziua in care mai aniversam o Miscare de Revolutie. Croaziera o dorim de o zi - nu numai de cateva ore - si o alegem pe cea la Insulele Elafiti (250 kune ~ 35 euro), avand inslus si pranzul constand din unul sau doi pesti - depinde cum iti era norocul - si o slata de varza, precum si bautura (racoritoare, vin alb si vin rosu) toata ziua. Evident ca am profitat, deoarece aveam si de sarbatorit. :P

Vedem intre orele 11 si 18 insulele Elafiti: Kolocep, Sipan si Loput. excuria oricat de mult a fi tinut tot mi s-ar fi parut acurta. Cele trei insule fac parte din cele 50 locuite ale Croatiei, din totalul se peste 1100. In primele doua poposim cate jumatate de ora si aproape doua pe ultima, prilej sa ma mai balacesc putin in apele marii.

Nu mai zic ca intr-una din dupa-amieze soarele ne-a dat gata si am tras si un pui de somn. Nu mai facusem aceasta activitate de luni bune. Serile ni le animau cei de la Fiori Musicali: o mica orchestra formata dintr-un violonist, un flautist, un chitarist si un...sticlar sau cum se numeste nenea care canta la sticle. Si canta bine!

Printre lucrurile importante pe care le stiam despre Croatia inainte de a ajunge aici, era "bunatatea" lichiorului de nuci incarcat de Sofia si recomandat ca de neratat. L-am incercat si este...delicios!

Dintre lucrurile pe care nu le voi uita niciodata in Dubrovnik se numara inghetata: cea mai buna ever. De fiecaredata eu aleg inghetata de ciocolata, dar...nu erau de dat la oa parte nici cea de lamaie sau de cirese...cu cirese. Mmmmmmmmm! La cele in jur de 40 de grade Celsius, inghetata chiar era remediul cel mai bun sa te mai ravoresti. A, si poate ai noroc sa vezi si cand se schimbagarda. nu stiu cum euseau baietii aia sa stea nemiscati atata timp si imbracati pe caldura aproape insuportabila.

In fiecare zi se facea intrecere: cine reuseste sa stea in echilibru pe bucatica aceea de piatra si sa isi dea tricoul jos, plus pus la loc, fara sa cada. Copii ieseau de fiecare data castigatori si erau aplaudati cu entuziasm. Nu, doamnele nu incercau sau...cadeau (vrut sau ne vrut :D) inainte e a isi da tricoul jos!

Apa de baut ni s-a parut foarte scumpa, asta pana ne-am prins noi ca nu cumparam de unde trebuie. Am descoperit un magazin DM - poreclit de noi Depeche Mode - de unde luam pana la urma 1 litru de apa cu 4 kune (in loc de 12 - 14 cum facusem pana atunci:) ).

Imi place mirosul de mancare - nu de cantina - dintre zidurile cetatii, mirosul asta de fructe de mare, misterios gatite. Doar de un an sunt fana fructe de mare (caracatita si calamar, mai putin scoici), iar calamarii de aici sunt pe primul loc inaintea caracatitei din Rethymnon. Fiecare straduta din Dubrovnik - din cetate - este o terasa. Cu greu le vei alege pe cele cateva la care vei manca in cele cateva zile de popas. Mai recomand Pizzeria Mea Culpa (sunt trei pizzeri cu numele asta, dar au aceeasi bucatarie).

Ne-am nimerit in timpul Dubrovnik Summer Festival Libertas – 10 iulie – 25 august – aflat la a 60-a aniversare

Zidurile cetatii – Gradske Zidine – au1960 m lungime, 25 inaltime si pana la 6 grosime. Te costa 50 de kune sa le strabati la pas.

Dubrovnik a fost nominalizat in acest an la World Travel Awards. In iulie 2008 a avut record de vizitatori: 141000. In 2006, Dubrovnikul a fost vizitat de 11 milioane turisti. Face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1979. Alte obiective UNESCO din Croatia sunt: Complexul istoric din Split cuprinzand Palatul lui Diocletian, Catedrala Sf. Iacob din Sibenik, Parcul National Plitvice.

In NV cetatii se alfla Fortareata Minceta construita de familia Mencetic, al carei nume il si poarta.

Pana la aceasta calatorie nu stiam ca Croatia este "mama cravatei". Numele de "cravata" vine de la "a la croate", modul in care isi tineau legate esarfele la gat soldatii croati.

In apropiere:

CAVTAT se afla la doar 20 km de Dubrovnik si este totodata cel mai
sudic punct al Croatiei.A fost intemeiata in 689 i Chr de catre colonia
greceasca Epidaurum. Are relativ putine obiective culturale din cauza
distrugerii acestora in urma ocuparii franceze, sub conducerea lui
Napoleon.

PENINSULA PELJESAC. Orasul Orebic, care a fost cel mai
important bastion al Republicii Dubrovnik, se gaseste in nord-vestul
peninsulei si ne incanta prin vegetatia sa mediteraneana. Se recomanda
mai ales familiilor cu copii mici, datorita plajelor sale.

DUBROVNIK - " Cine cauta raiul pe pamant, trebuie sa viziteze orasul Dubrovnik" - spunea Bernard Shaw, dupa o vizita in centrul cultural si turistic al Dalmatiei de Sud. Si eu am avut senzatia ca l-am gasit aici...raiul!

Constantin si Elena

Am vazut un film...unul mai special. Nici nu mai stiu pe unde am vazut anuntul ca azi e un documentar la Muzeul Taranului Roman.

Anunt prietenii apropiati pe care mi i-am dorit aproape dupa o zi de lucru si am fost...Si mi-a placut: Constantin si Elena. Este un film despre bunici. E un film frumos, dar trist daca ai tai nu mai sunt, dar ii recunosti in cei de pe ecran.

Mi s-a facut dor de ei. Un dor de imi vine ca acum sa ma urc pe motor si sa fac primul drum pana la Chiselet, chiar daca ei nu mai sunt acolo decat prin amintirea ce le-o port. Imi e dor!!!

Dar mai am o bunica. O iubesc si o vreau cat mai mult pe aici, atat cat mai poate!

Filmul nu stiu pe unde mai ruleaza, dar daca vrei sa il vezi, cu siguranta ca afli tu!

Cu Transalpurile la Obarsie si pe Transalpina

Si a fost si editia a doua a “Intalnirii Nationale a Transalpistilor! Vai, ce protocolar suna!



Aventura mea a inceput mai devreme decat a altora, desi nu sunt posesoarea unui Transalp, ci doar a unui transalpist (deocamdata – si intelegeti ce vreti din asta ;) ). Trezirea mi-o dau la 4 a.m., urmand ca la ora 5 a.m. sa fiu in mijlocul capsunarilor din Baneasa care zburau spre Valencia, cu escala la Arad, acolo unde eu descalacam cele doua ropti inaripate ale avionului si urcam pe cele doua roti pamantene ale minunatiei de motociclete numite Honda Transalp.



Incerc sa imi aduc aminte daca am mai facut Valea Muresului pe moto sau doar auto, dar chiar nu conteaza amanuntul. Sunt pe doua roti si ma bucur cat pot de faptul ca nu sunt atenta la directia de mers, ci la peisajele pe care va trebui sa le ignor la urmatoarea incalecare (in sa, pe locul din fata). Si nici fotografii nu voi mai putea face decat la opriri! Deh, sunt dezavantaje si…multe avantaje, mai ales de orgoliu si mandrie cand conduci tu.



Un popas il facem, ca de obicei cand suntem in apropiere de Petrosani, la Aninoasa. Aici avem surpriza sa fim asteptati cu clatite si cu carnati de casa, din porcul ce si-a dat ortul sub cutitul de Craciun. Dupa care, ne aprovizionam cu ceva beri (mai mult eu) si plecam cu nerabdare la intalnirea cu prietenii transalpisti.



Luam drumul din Petrosani spre Obarsia Lotrului (DN 7A), in directia Voineasa, dupa ce il parasim pe cel ce duce spre teleferic. Cheile Jietului cu siguranta mi-ar fi atras atentia daca eram eu in fata si as fi facut si o boroboata. Starea drumului nu este una excelenta si de aceea trebuie sa fii mai atent la gropi pentru a nu nimeri in ele. Eu, in pozitia de fata, cascam bine ochii prin casca la peretii salbatici ce il marginau. A fost prima oara cand am strabatut acest drum, desi in ultimii trei ani am ajuns de cel putin sapte ori in zona Petrosanilor. Sunt curioasa cum e iarna pe aici, desi se pare ca accesul e cam inchis.



Unii dintre baieti (Vintze, Edisone, Sisoie si alti nazbataiosi mai putin cunoscuti de mine) nu aleg un drum tocmai umblat sa ajunga la destinatie. Din ce inteleg este ideea lui Vintze sa ajunga la intalnire pe drumul strategic dintre Curtea de Arges cu Ramnicu Valcea. Spre rusinea mea, nu am auzit de acest drum pana acum. Studiez asiduu pe google si ma uimesc de cat de temerari au fost baietii, mai ales ca unii mai au si ceva copii pe acasa. Au mers ceva kilometri pe piatra caii ferate si au tercut printr-un tunel cu apa.

O ciuperca a scos si ea capul sa ii intampine pe transalpisti, si asta inainte de ploaie.



Joi seara inca socializam - astia de nu ne stiam - si ne imbratisam, bucurosi de revedere, cei ce ne-am dat mana de anul trecut. Printre drumurile pe care eu as vrea sa le parcurg (evident pe care sa nu mai fi fost pana atunci) este cel prin Cheile Latoritei. Si asa si stabilim! Planul se schimba sambata din mers cand capul de coloana nu nimereste si ne duce pe ...Transalpina, drumul pe care imi promisesem ca nu mai merg decat pe jos sau pe moto de la sud la nord (este o cu totul alta senzatie sa il faci in urcare, de la nord la sud).



Nu mai trecem raul caanul tecut prin curtea oamenilor, ci :prin valuri" - ei, pe pod, eu. Da, a aparut si un pod de anull trecut.



Drumul e frumos si prafuit, presarat adesea cu magarusi. Da, magari din aia simpatici cu patru picioare si cu puiuti, unii dintre ei. Mai putin simpatici au fost aceiasi ciobanesti nesuferiti de acu un an, cel mai nesuferit fiind cel care si-a infipt coltii in piciorul stang al lui Edisone.



Cum posibilitatea problemelor aparute este direct proportionala cu participantii la ..."actiune", o motocicleta o pateste si facem o pauza cam de o ora. Eu ma plictisesc si o iau la pas, dupa care ma tolanesc in iarba. Linistea este senzationala. Verdele de un verde ireal, iar viespile zboara in voie. Zumzetul lor este de o data intrerupt de strigatul salbatic al escavatorului pus pe treaba. S-a dus cu romantismul! Titi-Vest vine si ma recupereaza de pe drum si facem regruparea motocicletelor. Unii deja au luat-o inainte, toropiti de soarele arzator.



Drumul pare totusi intr-o stare mai buna decat anul trecut (nu pun la socoteala curbele deja asfaltate dinspre Ranca), iar noi reusim sa nu mai culcam Honda.



Din pacate ora de masa a trecut de mult si pensiunea pe care o stiam nu ne-a primit la pranz pentru ca nu aveam rezervare. Ok! Suntem in Romania! Romania nu inseamna numai peisaje frumoase, ci si oameni-dobitoci! Ambele vin impreuna la pachet!



Facem cale intoarsa, cu gandul sa ajungem peste nu stiu ce dealuri la Voineasa. Numai ca dealurile astea sunt munti si drumurile sunt de fapt poteci care ajung la Varful Papusa si Varful Galbenul. Noroc cu baiatul cu Dominator ca a purces inainte ca cine stie pe unde mai ajungeam, acolo unde numai oile ajung.



Si noi berbeci, intoarcem iar, cu gandul la ciorba de la Novaci. Ceata o ia exact pe acelasi drum spre Obarsia Lotrului, iar noi - Titi, Edisone, Florin (Florin? - baiatul cu ochii albastri) si cu baiatul incepator, dar cu multi kilometri la bord - ascultam chemarea stomacului. La un popas de refectare cu voce tare, "un spirit" din Ranca, tolanit pe marginea drumului, frangand un fir de iarba intre masele, ne indeamna la o bodega din piata din Novaci.



Asta dupa ce baietii pusi pe asfaltat Transalpina au trebui sa indeparteze piertele deja aruncate pe drum in urma noastra.

Si ajungem si la Novaci si visele devin realitate. Ne infruptam (sau mai poetic zis: ne incarcam cu noi puteri de drum salbatic) cu ciorba de burta, mici si...bere, cine nu conduce (adica eu :P), plus unul mai curajos, asa cu o halba (nu spunem cine ;). .



Cu greu ne ridicam de la masa si luam calea Defileului Jiului, prin Crasna, fara popas la manastire. Mai citesc ei eu pe net si aflu ca localitatea are deja "branza de brand".Superb drum si pe aici! Oltenia asta e ceva...evident, de partea de nord, de sub munte, zic eu, nu de "cea colorata" din sud.



Trecem in graba - nu era aglomerat, nu ca am fi mers in viteza - prin Defileul Jiului (cel mai salbatic defileu din tara), apoi iara prin Cheile Jietului si ajungem la amiaza inapoi la Obarsie. Aici ma minunez si nu stiu daca sa rad de cum povesteste Maddog ca i s-a spart baia de ulei si Transalpul lui a fost tractat de pe Transalpina - exact in locul in care ne-am despartit drumurile - pana la Obarsie de un Dominator.



Seara facem iara foc, vine si Crivat (calare pe motor, nu ca o suflare de vant) si ne punem iara la povesti. A doua zi se pune si de o defilare pana la Voineasa.



Cred ca suntem peste 200 de motociclete. Nu mai zic ca cine ne vede scoate repede telefonul si ne trage in poze.
Oprim la intersectia unde se despart drumurile spre Voineasa si Vidra si facem fotografii de grup.



Cea mai mare parte alege sa mearga la Lacurile Galbenul si Petrimanu. Noi nu mergem decat pana la Lacul Vidra si inapoi la o ciorba la Bradul si un pastrav proaspat.



Printre invitatii nepoftiti de sambata s-a numarat si ploaia, insotita de o “piatra” cat bobul de mazare. Pentru mine si T a fost bine primita caci eram la adapostul cortului, dar altii, saracii, au ales in urma umezelii ei o gazda in locul foii de panza, bafta noastra fiind cu atat mai mare cand Vintze ne-a facut cadou pentru o noapte inca un sac de dormit.

Majoritatea au revenit flescaiti si amarati pe seara. Ne-a mai bucurat, insa, focul de artificii, o frumoasa surpriza.



Duminica, tristetea e si mai mare. A mai trecut o intalnire reusita si deja se fac presiuni ca cea de anul viitor sa fie in Bucovina (regiune renumita pentru ospitalitatea ei), organizata de Crivat si ai sai. El deja a promis pentru intalnirea moto de la Radauti de anul asta cele mai bune 200 de kg de castraveti murati care au existat vreodata pe lumea asta. Evident ca acei castraveti se vor consuma cu un scop anume (dupa un alt tip de consum :D - pour les connaisseurs).



Eu revin in orasul de pe Dambovita cu Irina, ca si anul trecut, si cu gandul la o noua plecare.


fotografii: Obarsia Lotrului - Transalpina 2009