Haladuind prin Salasul de Sus si mai departe prin Retezat

Cum nu am mai respirat de mult timp aer de brad si de inaltimi, neimbogatit cu noxe de oras, si cum sufletul avea nevoie de ceva alinare, accept cu mare drag invitatia Theei de a merge in Retezat, mai ales ca am dat ceva tarcoale muntilor astora pana sa ii strabat la pas.

Bebe imi aranjeza plecarea din Bucuresti impreuna cu Florin si pe la 8 am, intr-o zi de vineri, luam drumul autostrazii muntelui - cum numesc eu A1. Eternele oite de pe marginea autostrazii se pare ca si-au gasit si ele un staul calduros caci nu le-am mai intalnit in cale, decat intr-o turma iernatica de pe langa Pitesti.


Un prim popas il facem la Manastirea Cozia, prilej de reculegere, apoi plecam mai departe si observam pasarile din stuful de pe Olt, pasari care nu au luat calea departarilor calde. Norii fac palarie defileului, iar Fagarasul nu vrea sa isi arate crestele.

Cum masina vrea sa duca mai multa lume in linistea muntilor, in Sibiu mai achizitionam doi pasageri si plecam mai departe spre Salasul de Sus – satul de unde aveam sa strabatem la pas potecile Retezatului pana la Pietrele.


Drumul pana la Hateg si mai departe spre Petrosani, cu deviere la dreapta spre Nucsoara de la Santamarie Orlea, este plin de amintiri cu doua roti. Drumul de la Nucsoara la Salasul de Sus este insa o premiera pentru mine si fac ochii mari la satul cu adevarat pitoresc, sat pe care l-am prins in ultimile dare de lumina. Soarele se duce la culcare si ne lasa pe noi in grija frontalelor care ne vor calauzi drumul pana la Cabana Pietrele.


Nu e prima oara cand merg noaptea prin padure (am mai facut-o cu vreo trei ani in urma la ceasuri si mai tarzii prin Piatra Craiului, cu amintiri de urme de urs). Insotita de trei flacai, ajung cu bine la Pietrele unde ne astepta cu nerabdare Thea, alpinista de seama de prin Logoj pe care am cunoscut-o cu prilej de cucerit Mont Blancul. Din pacate, atunci nu am reusit sa ajung mai sus de ultimul refugiu (rau din caauza lipsei oxigenului si a oboselii), insa Thea a cucerit si varful si pe mine. :)


La cabana ne asteapta soba dogorind de lemne si o multime de lume buna. Ca de fiecare data cand merg la munte ma aleg cu noi prieteni…si nu trecatori. Dupa o seara lunga cu vin fiert si ceai de menta si cimbrisor culese de insusi Mihai (cred eu:) ), cabanierul si gazda canapelistilor de pretutindeni, ne bagam in sacii care ne asteptau visele.


Dimineata ne trezim in acelasi miros de lemne arse si de aer tare si facem plan de mic traseu, astfel incat sa ne ajunga lumina in intervalul 12 (asta ca am fost cam puturosi cu trezitul) si 5 pm si sa ajungem la timp la gulasul pregatit de mureseni in loc de tort pentru sarbatori (La multi ani, Bebe!). Ne adunam o ceata si facem un traseu pana la Lacul Stanisoara, lac inghetat si acoperit de zapada sub cele aproape -10 grade Celsius. Vantul nu a fost nici el foarte prietenos si am grabit astfel pasul pana inapoi la cabana. Mai prietenoase au fost insa caprele negre care s-au aciuat pe stancile golase, neacoperite nici macar de zapada. Desi a fulguit aproape permanent, zapada nu s-a pus in strat gros.


Ajungem inapoi pe lumina si in aroma de gulas. Lumea e vesela si muraturile stau deja pregatite pe masa. Din pacate, bucatarul s-a retras la un moment dat si care cum se nimerea pe langa ceaun isi dovedea implicarea in a mai adauga ceva iuteala pe focul mai putin iute. Astfel, gulasul ardea mai mult de boia decat din cauza ca de pe foc a ajung repede in blide (vorba vine ca erau de plastic, plastic vorbind:).


Seara s-a prelungit cu vorbe mai mult sau mai putin contradicotrii (unii inteleg despre ce vorbesc ;)) si s-a incheiat cu dus la culcare inainte de miezul noptii, imediat dupa ce lumanarile veghetoare s-au stins si ele si cartofii copri in soba au fost devorati cu pofta rara.



Dimineata picioarele vor iara sa o ia hai-hui pe carare si Mihai ne promite o panorama cu Tara Hategului de pe Lolaia, dupa ce biscuitii cu gem sunt cel mai delicios mic dejun. Norii insa se pun in calea panoramei si noi intelegem astfel ca trebuie sa mai revenim pentru ea si alta data.


Plecam spre casa la amiaza si dupa ce mai hranim cu napolitane cainii de pe langa masina, rotim rotile spre Bucuresti. Ajungem inainte cu cateva minut de a incepe o noua saptamana si ne gandim deja la o noua plimbare montana. Unii insa - mai norocosi - (Thea) si-au luat deja biletul de avion spre Maroc! ;)

Maroc - Atlas 2007 (3)

Maroc - Atlas 2007 (1)

Maroc - Atlas 2007 (2)

Ziua 11 - 16 aprilie: Cap Sim (Oceanul Atlantic)

N 31^o 16`09,3``
W 9<sup>o</sup> 47` 42,5``
65 m altitudine



Asa! Aseara am cautat foarte mult un drum spre plaja la Cap Sim. Pe drum, nu pe cel pe care il cautam noi, era plin de excavatoare si de o multime de alte utilaje de constructie. Se pare ca s-a schimbat destul de mult peisajul fata de acum doi ani cand fusesera baietii ultima oara prin zona. Acum se construieste in stil mare (si pe aici) si cu siguranta ca obiectele noastre de studiu si-au mutat deja casele. Biotopul este daca nu distrus, cel putin mult diminuat. Prin toate asezarile prin care am trecut erau o multime de steaguri nationale. Nu stiu daca era vreo sarbatoare sau asa este obiceiul patriotic. Nufel spunea ca in Maroc sunt doi politisti la un civil. Nu stiu daca este exagerat sau aceasta este realitatea.



Drumul este marginit de multe pietre, tamarix si steaguri marocane.



O turma de dromaderi se plimba in voie pe plaja. O multitudine de migdali se inalta semeti inaintea privirii noastre.

La stanga e indicator spre Boudarqa, Riad, Tifaouine.



Pana la urma gasim un camping: Tangoro. Platim: 20 dh/masina; 10 dh/cort si 20 dh/om.

Intindem corturile in campingul Tangoro. Spre dreapta este un indicator cum ca ne aflam la 12 km de Sidi Kouki. Aflu dupa ce ma intorc (mai bine zis acum cand recitesc impresiile) cum ca asezarea ofera conditii optime pentru practicarea yoga si kitesurfing.

Cand am ajuns, ne-au fost aduse felinare cu lumanari langa locul de campare.



La fel si la toaleta. Gazele (insectele) s-au bucurat mult si au facut roi in jurul lor.

Dimineata strangem tabara si cautam drumul spre lumina. Nu il nimerim nici asa, insa baietii colecteaza ceva scorpioni. Sunt ajutati si de un baiat care pastea caprele. El il va prinde si pe cel mai mare, fara penseta, parca ar fi prins un fluturas.

E rasplatit cu o pereche de pantofi si una de blugi, adusi special de acasa pentru cei ca el. La fel de mult l-a bucurat si pumnul de bomboane, ca si cutia de ciorba de burta radauteana.

Mai mergem un pic si campam cat de cat aproape de malul oceanului, la vreo 200-300 de metri distanta, peste un mic deal de nisip (nu duna:) ). Rucsacii sunt asezati strategic si preventiv cu ajutorul chingilor in copaci.



Totul este asezat cu grija si ferit de scorpioni, nu de alta, dar nu am vrea sa ii deranjam cand ne vor deranja ei prin cort. La fel de grijuli sunt si pasii nostri, mai ales ai mei. :P



Privelistea Atlanticului in valuri inspumate (la propriu) ce fac o galagie cat mii de robinete deschise deodata si cu imensa plaja de nisip din cel mai fin (doar in Sahara am atins si calcat in picioare asa nisip) si cu mii si mii de pietricele colorate, cu greu poate fi uitata. Cap Sim este cel mai linistit loc in care am poposit in Maroc, daca nu si cel mai frumos.



Cat instalam tabara si pregateam masa, un bastinas se uita la noi ca la televizor. Singura diferenta era ca nu putea schimba canalul. Schimba insa pe rand pietrele pe care statea asezat, cand pe una, cand pe alta, cand pe un boschete si ne privea cu ochi mari si zambet sincer.



Azi am invatat sa fac ciorba. Deci, cand ma voi mai gandi la Atlantic ma voi gandi si la ceaunul cu prima mea ciorba. A fost mancabila caci Relu m-a supravegheat indeaproape. Leca a adunat migdale si spera sa ne ofere desertul diseara: vor fi puse pe foc. Alta activitate de-a lui a fost aceea de a gauri scoici, de fapt cochilii de melci neevoluate (o patela port si eu la gat).



N 31^o 19` 44``
W 009<sup>o</sup> 47` 36``
Sunt 31^o C la soare si doar 17^o la umbra.




Ziua 12 - 17 aprilie: Cap Sim (Oceanul Atlantic)

Este ora 8.30 am si sunt 18,2^o C. La micul dejun avem salata de sardine din conserva, ceapa si lamai, savurate la aceeasi masa la care sunt disecati niste soricei ghinionisti, prinsi in capcane. :(



Niste coleoptere sunt si ele asezate cu gratie cu ajutorul unor bolduri.


Tot bate vantul si nu prea imi place. Ieri, din aceasta cauza, nu prea am simtit cele 31^o C.

Principiul vaselor comunicante si copacul asortat cu cordelina si scripete favorizeaza instalarea bidonului pe post de rezervor de apa cu robinet, bineinteles si cu un furtun.



Invat si din calmul si rabdarea lui Chera.

Avem parte de o invazie de capre, dar are Chera grija. Cu alura lui de Rumburak, cu gluga de la burnus pe cap, alearga dupa ele sa le sperie. =))



Cainele care s-a aciuat pe langa tabara a fost botezat Tesut. Si intr-adevar are fata de marocan: saracul, e ca vai de el si jumulit si cu o gramada de paraziti pe el (fara legatura cu marocanii). A fost si “spurcat” ca a furat o bucata de sunca de porc (probabil ca religia nu ii permitea).



Printre subiectele fotografiate astazi inainte de masa de pranz s-au numarat si vreo 30 de scopioni si o frumoasa si fricoasa broasca testoasa.

In corturi sauna incepe pe la ora 10. La ora 14.30 sunt 23^o la umbra, iar in cort doar 29.2^o.

S-a dezlegat misterul pietrelor din copaci: sunt aruncate de bastinasi cu directia spre capre.



Norii ne tin tot mai des companie. Cel putin eu ma tot infofolesc. Am doua polare pe mine (solexuri, cum se zice pe la unii, asa ca sa inteleaga despe ce vorbesc:) ), dar Chera sta doar in slip, sperand la cateva raze de soare. Ne mai incalzim cu “centralatermica” a lui Cristi: cate o gura de tarie. Marocanul tot nu a schimbat canalul TV.

La ora 16 sunt nori si 18^o C.



Mergem in curand sa ne luam ramas bun de la ocean pentru aceasta expeditie.

Zilnic apar in medie cinci specii noi (pentru stiinta – pe plan monial) si dispar opt. Din pacate, unele specii dispar fara a fi fost vreodata cunoscute din punct de vedere stiintific, fara a se stii de ce au existat, cu ce ar fi putut ajuta evoluarea tratamentelor in sanatate sau in agricultura. Sau poate ca selectia naturala le-a indepartat – pe unele – tocmai ca nu faceau nimic.



Iepurele adus in Australia in ultimile secole pentru hrana si vanatoare a facut ca multe specii de marsupiale sau alte specii de animale ramase doar in biotopurile acestui continent sa fie decimate. A fost baiat cuminte la mama lui acasa si a mancat el tot. Mult mai rapid ca reproducere si mai descurcaret in a-si asigura existenta, el a consumat mult din hrana animalelor locale. Azi se dau recompense grozave celor care vin cu solutii in diminuarea exemplarelor urecheate.



Dupa-amiaza de la ocean a fost foarte productiva. Pe langa o caracatita, viermii policheti (ce isi fac casute sub forma de faguri de nisip pe stancile acoperite si dezgolite de flux si reflux), o alta “descoperire” au fost fosilele din stanca pentru eliberare carora Zaher a ciocanit cu sarg.



Leca, ca in fiecare seara (sau cel putin in fiecare seara) descarca fotografiile tuturor pe laptop.




Ziua 13 - 18 aprilie: Cap Sim - Tamri - spre Agadir - Anza - Agadir - Guelmin – Timoulay

Pe marginea drumului, marocani stau pe scaunele si vand miere sau cel putin asta spera sa faca cu ea.



Stanga – deal stancos cu arbusti de migdal, dreapta – oceanul. Serpentinele ne fac drumul intre ele. In masina ne uitam la partea a doua din “Piratii din Caraibe”. La opriri, baietii mai prind cate un scopion sau alte lighioane.



Trecem pe langa unii care descarcau butelii. Pur si simplu le aruncau pe jos. Daca facea vreuna “poc!”, saream trei masini in aer.

Saracie, saracie, dar au apometre la robinete.



Catorva dintre noi le-a fost rau. S-ar putea ca pateul la conserva sa fie cauza. La urmatoarea tabara toate conservele vor fi reverificate.

Ieri ne-am reorganizat mancarea trecand pe lista produsele si cantitatile acestora, fiind astfel mai usor de repartizat pentru 3 mese/zi si pentru 14 burti. Noroc ca nu e niciun vegetarian intre noi. Traiasca sunca! In ultimile zile asta va fi baza!



Ajungem la Agadir, cel mai mare port pescaresc si statiune turistica din Maroc. Se simte in aer mirosul de peste. Pe stanga lasam in urma fortaretele medievale. Foarte multe pescadoare sunt in peisaj, dar si autobuze ale RATAG (Regia Auonoma de Transport din Agadir?). Alimentam masinile si mai schimbam din bani.



Pe afara e vopsit gardul, dar inauntru nici macar leopardul nu e. Au astia niste garduri..., dar fara rost, nimic nu ingradesc. Casele stau sa pice, dar au ditamai zidul.

Eucaliptii, atat dedes intalniti in drum, nu sunt de fapt originali din Africa, ci au fost adusi din Australia.

Totul e plin de nisip. Din aceasta cauza imi e teama pentru filmele mele.

“Inainte!” este directia indicata (aproape) mereu de Popescu.

Foarte multe momai din pietre sunt pe marginea drumului si pe campuri.



N 29^o 19` 35``
W 09<sup>o</sup> 45` 29``
968 m altitudine, dar am urcat azi si la 1100 m

Suntem la sud, spre sud. Locuitorii sunt mai acoperiti la fata decat cei din nord si sunt si mai “colorati”. Culoarea predominanta a turbanelor barbatilor este galben, iar esarfele le acopera in mare parte si fata.

Pe aceste locuri inteleg de ce Razvan spunea ca sunt “cultivatori de pietre”. Ne-am invartit o gramada, pret de vreo 50 de km pana sa gasim un loc propice pentru a pune corturile. Ne oprim la Timoulay si mai intai intrebam daca avem permisunea sa stam aici peste noapte. Ei sunt de acord, ba chiar ne intreaba de ce nu stam la ei acasa. Copiilor – si nu sunt putini – li se dau bomboane si mingiute. De incantati ce sunt ii cheama si pe altii. Si tot vin! Parca s-a deschis cutia cu copii! Se uita la noi tare mirati, incantati si zambitori.



Facem iar ciorba si planul pentru maine, iar altii pun capcanele (barberele, nume de la care mai sunt numiti si “barbari” cei ce le pun) pentru soricei.



Deoarece sunca e delicioasa si din ce in e mai rara, micile mamifere vor fi ademenite cu paine.

Din semn de respect pentru copii, se decide sa nu scoatem azi sunca sa nu pofteasca si sa ii spurcam.

Am trecut azi prin drum de munte; ba eram la 680 m alt, ba la 1100 m. Doar pietre si serpentine inguste, un fel de Transfagarasan fara culoare si aparent fara viata. Atlasul – cel putin acesta cunoscut pana cum – nu e foarte primitor.

Chera le tine pustilor o mica lectie de istorie, apoi si noua. Suntem in tinuturile berberilor, mult diferiti de arabi.



Populatia Marocului are doua grupe etnice: berberii – populatia indo-europeana de tip caucazian ce a populat europa si Africa de Nord in preistorie si arabii care au patruns din Peninsula Arabica catre vestul continentului african, in special in nord. Mai sunt insa si tuaregii, mai putin numerosi, o grupa etnica anterioara arabilor, adaptata la conditiile desertului, venind dinspre sudul continentului (sudul Saharei) si din Eritreea (aici era casa lor). Cu sute de ani in urma au inceput sa plece ca si comercianti. Multi au devenit insa sclavi. Nici azi in Mauritania sclavia nu este recunoscuta, insa raspandita la scara mare.



Beduinii sunt raspanditi in Atlas si Antiatlas si au ca si culoare predominanta in port albastru.

In araba, tuareg inseamna “om fara Dumnezeu”. De aceea au si fost luati ca sclavi, deoarece nu au adoptat cultul lui Alah.

Copiii din oaza au dat sfoara in tara si pe intuneric ne mai pomenim cu o femeie si doi copii ca vin si ne aduc un frumos platou lucrat din fibra de palmier si ornamentat cu rafie si lana colorata. Ni-l face cadou, dar Zaher ii ofera frontala in schimb. Dupa care, cu totii ne dorim cate un astfel de suvenir beduin. Femeia ne invita la ei acasa. Numai femei si copii. Si multe kitckhuri puse in vitrina la loc de cinste: un Mos Craciun, o lumanare al carei ambalaj de celofan s-a lipit de mult pe ea, un peste bibelou...si multe altele. Pe pereti e un mozaic de faianta pana la jumatatea lor. Au si cutie postala la poarta, desi de afara pare un sat parasit.



Femeia este foarte distinsa si emana un parfum suav; nu ne lasa sa o fotografiem si se retrage discret. Toti dau mana cu tine si pun apoi mana la inima, ca semn de respect.

Beduinii lucreaza in special ca soferi, ca taximetristi.
La ora 21 sunt 14^o. In fiecare seara se prind multi fluturi la lumina lumanarilor.

Ziua 14 - 19 aprilie: Timoulay - la Kashba – Tiganne

la 7 dim 10^o C

N 29^o 09`55``
W 009<sup>o</sup> 34` 55``
681 m alt

Strangem tabara. Cam in fiecare dimineata majoritatea ne trezim in jur de ora 6, mai devreme cei care strang capcanele si ultimul Zaher. Directia de azi este Tiganne (aproximativ cu 200 de km mai departe de aici) unde punem tabara pentru doua nopti (sau cel putin asa intentionam). Acolo speram sa ne bucuram de placerea dusului, de mult uitat. Traiasca servetelele umede!



Plecarea ne este amanata cateva ore. Trebuie sa ne tinem de cuvant si sa onoram invitatia la ceai a femeii berbere. Mai intai a adus o rafie imensa, gen rogojina, pe care a intins-o pe jos. Cu totii ne-am descaltat si am luat loc pe pernele insirate pe rafie. Apoi a fost adusa o masa si asezate farfurii cu migdale sivfistic, langa o tava cu o carfa cu apa si pahare. Cateva minute Roxana si cu mine am fost luate de mana de Fatima, una din fetele femeii, care ne-a prezentat mieii, dupa care ne-avfacut un tur de casa, spunandu-ne cu mandrie ca etajul va fi al ei (etajul era doar inceput). Etajul, ca la majoritatea caselor din jur, e doar inceput, peste ani urmand sa fie terminat. Nu prea ne intelegem noi, dar ne convingem inca o data ca zambetul este un limbaj international.



Ne descaltam si noi si luam loc alaturi de baieti. Este adus ceaiul de menta, puternic indulcit. Femeia toarna mai intai in doua pahare, pune la loc continutul in ibric, dupa care umple pe rand toate paharele si ne ofera fiecaruia cate unul. Ceaiul este turnat de sus in pahare. Un miros imbietor vine din bucataria foarte modern aranjata, cu faianta, mobila si cuptor cu microunde si un ditamai frigiderul ca incapea o camila intreaga in el. Este adusa inca o masuta. Apoi Fatima vine cu o carafa si inca un vas si ne toarna apa sa ne spalam pe maini. Painea este adusa la masa impreuna cu cateva castronase cu ulei de masline, unt, miere si unt topit de arahide. Toate sunt delicioase!



Aflam ca sotul femeii lucreaza la Paris. Ea este in doliu dupa parintii ei si nu ne lasa sa ii facem fotografii. In semn de admiratie, Fatima si mama ei la plecare ne imparfumeaza pe toti (oare se cunostea ca nu am acut de mult dus :P ), ne iau mainile in mainile lor si ne saruta pe obraji de trei ori. Pe masini au scris pe urmele de praf “I love you” si “J'etime” si “Viva Maroc”.



Inainte de a parasi probabil pentru totdeauna oaza – mai “vizitam” o veche casa nobiliara, numita Kashba. Este situata in varful unui deal si are un turn pe interiorul caruia Roxi si Relu au facut escalada.


Kasba sau Ksar este o asezare intarita asemnatoare cetatilor sasesti de la noi (ca utilizare, nu ca arhitectura). In Tunisia aveau ziduri intarite si case de jur imprejur cu strazi intermediare.



Mergem peste 150 de km prin desertul de piatra. Temperatura este peste 50^o.



Consumul de apa creste. A fost capturata o soparla si va fi imbatata in alcool. Se gandea ea dimineata cand statea cu burta la soare ca va ajunge la Bucuresti?

Hamada este senzationala. Aparent pustie, ea ascunde milioane de surprize. Desi aparent iti pare ca hamada nu mai are nimic in afara de piatra, zaresti cate o vietuitoare bine camuflata la fiecare pas.



Alimentam de la o benzinarie clasica.

O gaina statea intr-o cusca la vanzare. In vasul cu apa avea doua pietre. Asa mai nvat si eu ca piatra tine apa rece.



Peste tot sau aproape peste tot copiii ne cer bomboane, pixuri sau...tigari.

Tabara de azi si de maine va fi la Tiganne. In apropiere se afla un sit rupestru pe care sper sa il descopar maine.

Zaher i-a dat unei soparle un fileu peste nas...de fapt mustii de pe nasul soparlei...si i-a dat borsul pe nas...soparlei. :(

A aparut in peisaj si un liliac. Biologii ii stiu deja soarta!



Sahraoui – aceasta este “rasa” ciudateilor ce nu ne scapa din ochi. De cand am venit aici stau ciorchine pe noi. Fac un praf pe care il simtim in mancare si care mie imi intra in toate orificiile aparatului foto. Eu nu m-am putut duce cu Roxana “in tufisuri” fara a ii aduce dupa noi curiosi. La fel au patit si Zaher si Sorin cand au vrut sa puna capcanele. Cum au pus plasa cu capcane pe nisip, cum au iesit care mai de care de prin tufisuri.



Tocmai a fost descoperit un scorpion imens. Eu de abia astept sa il vad...la borcan. Urmarea: mutarea catorva corturi de langa palmieri unde au fost gasite gaurile de scorpioni.

N 29^o 36`35,9``
W 008<sup>o</sup> 0` 45,3``
525 m alt

Ziua 15 - 20 aprilie: Tiganne - Tata - Tissint - Foum Zguid

S-a decis ca din cauza “termitelor” (a se intelege sahraouizi) sa plecam azi la Foum Zguid.




Iara strangem si nu stam decat o noapte in acelasi loc. Spectatorii ne-au favorizat cantitati mari de nisip in mancare si multi nervi unora dintre membrii echipei.

Gunoiul este ingropat de nisip. Aseara, la foc, copii luau din gramada ce li se parea interesant, lingeau cojile de banane si conservele si apoi le bagau in foc. Nu neaparat de foame faceau asta, ci doar ca sa cunoasca gustul merindelor de pe alte meleaguri.



In Maroc, inclusiv in aceasta oaza, limba franceza este obligatorie in scoli. O invata copiii in aceelasi timp in care invata sa scrie si sa citeasca. Cele mai des auzite cuvinte sunt: "Bonjour!", “Comme on ca va?”, si “Donnez-moi!”. Desi par saraci, cei mai multi au telefoane mobile, iar pustiul are de fapt locuinte destul de bine amenajate, ba chiar moderne.



Directorul scolii de aici stie de situatia din Romania si din Ucraina (cum am fost noi comunisti si nu mai suntem – asa stie el:). E un domn distins care ne invita chiar sa luam apa din scoala daca avem nevoie.

Razvan isi aprinde tigara cu lupa de la soare. Copiii sunt fascinati de acest proces.

La Tiganne sunt 16,2^o C la ora 6.30 am si 44,2^o la ora 9.30.

Facem oprire si la situl rupestru de care vorbeam mai devreme.

N 29^o 36` 18,9``
W 007<sup>o</sup> 59` 49,8``



Intoarcem cam 1-2 km si urcam pana la sit. Este destul de greu de identificat desenele pe pietre. Se mai captureaza un paianjen mare si evident odios din punctul meu de vedere.



La iesirea pe sosea iar vin termitele. Asteptam cateva minute pana ce Chera si Razvan trag cateva cadre cu tricoul necenzurat pe Chera. In acest timp iar vin termitele.
La Tata este examen pentru permisul auto...in mijlocul drumului. Poate asa sunt regulile pe aici sau asa e mai sigur. Intram intr-o farmacie, foarte bine aprovizionata, de altfel. Biologilor li s-a terminat alcoolul si acum aprovizioneaza. La toaleta, ca peste tot, pentru a trage apa umpli galeata de la robinet.



Un plan ad-hoc se strecoara prin mintea unora sa oprim la o cascada pentru balaceala.

Masina este oprita cam din suta in suta de metri. Catalin si Gabi sunt spaima soparlelor. Cum le vad, iau manusile (in cele mai rare cazuri) si fileul si alearga dupa vanat. Cei 142 de km vor fi facuti in mult mai mult timp decat cel prevazut.



Inca putin si intram in Atlas, Muntii Atlas. Pe drum, inclusiv pe sosea, e plin de capre negre, dar nu din alea negre de pe la noi din munti. Negre si atat. Pe Relu il bate un gand cu un lat si un protap...in legatura cu capre, evident.

Strabatem vai largi si adanci, sapate in pereti imensi de stanca. Adevarate canioane!

N 29^o 54`26``
W 007<sup>o</sup> 20`24`
616 m alt

La baza muntilor, in albie cresc palmieri.

Mergem spre cascada Atiq.



Avem drum lung prin hamada. Suntem pe teritoriul unde desertul de piatra este stapan. Pustiul, ca si alte dati, se dovedeste a nu fi atat de pustiu. Care de pe unde mai apare cate un bastinas. O femeie cu un copil legat de ea alearga dupa masinile noastre, mai sa piarda plodul. Recompensa alergaturii ei sunt niste bomboane.



Cautam un put. Baietii stiau ca e pe undeva pe aici. Inainte de Foum Zguid o luam la indicator pe “drumul” din dreapta, mai bine zis niste pietre mai mici intre niste pietre mai mari. Ar fi trebuit sa mergem cam 15 km pe acest drum. Nu stim cat am mers in realitate ca mergem cu o viteza in care ne depasesc si soparlele.



Se pare ca scopionii nu sunt in zona. Au fost intoarse multe pietre si nici un exemplar gasit, decat o soparla norocoasa ce i-a scapat lui Catalin printre degete.

Putul din desert ne va plilejui totusi cate un dus, ba chiar o baie pe cap fiecaruia. Cu banii pe care i-am fi cheltuit pe o camera la hotel am cumparat portocale – 1,2 lei/kg.



Totusi, inainte de lasarea intunericului e musai ca locul sa fie curatat de pietre – cel putin de pietrele mai mari – pentru a putea fi puse corturile.



Si aici este un peisaj de Teleenciclopedia: piatra, acacii, munti de piatra la orizont. Si un apus cum rar am vazut!