Am plecat devreme, ca aproape in fiecare calatorie de vara. Nu am vrut sa prindem aglomeratia din Bucuresti dintr-o zi de lucru. La 7 a.m. eram deja pe autostrada spre mare.
Campuri verzi de grau care invata sa isi legene spicul inca neaprins alaturi de maci aprinsi ca cerul in apus si floarea soarelui pitica sunt in Baraganul prin care trecem spre Calarasi. Carute alearga in colbul campurilor cu gramezi mari de trifoi ori lucerna. Cosasii isi tin palariile pe cap pentru a se ascunde de soare. Nuci batrani, salcami nebuni ori plopi inalti, subtiri, inca umbresc drumul spre Silistra.
Vechiul combinat isi traieste trecutul in arsita de inceput de vara. Ferme vechi, abandonate, foste CAS-uri fruntase in cincinalele ceausiste nu mai adapostesc mugetele “fabricilor de lapte” sau grohaitul “fabricilor de carnati”. Gastele si bibilicile susotesc in fata gospodariilor, infruptandu-se cu iarba verde de mai.
Harnicia taranilor se citeste pe albul pomilor varuiti ce contrasteaza cu rosul trandafirilor ingrijit de taranci. Berzele zboara cand deasupra noastra, cand deasupra holdelor in parguire, ducand prada mlastinilor in cuiburile din varfuri de stalpi. Popandai lunguieti trec in familie soseaua, speriind franele noastre. Testoasele, in schimb, se adapostesc in carapacea lor.
Ajunsi pe malul drept al Dunarii, oprim pret de cateva clipe la Manastirea Dervent. De multe ori am trecut pe langa ea fara popas. Aici aflu despre minunile Sfintei Cruci.
"Pe drept cuvant, se spune ca dealul Ostrovului, ca si intreaga Dobroge, e Bethleemul nostru romanesc. Crucile vii si tamaduitoare de la Dervent au crescut, cum minunat scria Vasile Voiculescu, ca niste pomi roditori, stropiti din belsug cu picurii de sange ai primilor martiri romani." (Formula AS)
Dupa ce ascult povesti si admir zborul zecilor de randunele - mai multe aici parca decat oriunde - ma intorc la masina unde ma astepta un nufar. Stiam ca floarea ce isi lungeste tulpina in adancul mlastinilor este protejata de lege, insa sunt multi cei care o vand la drumul mare. Nu ma bucur mult de floare, caci moare ducand dorul apei.
Plecam mai departe spre mare, incurcand adesea drumul si nimerind altele mai mici, dar la fel de pitoresti. T nu e foarte incantat de cei 5 km de macadam de la Amzacea la Pecineaga, dar eu ma bucur de explozia de parfum de salcam si de soarele arzator pe calcarul alb.
Imi vin in minte franturi din verile prescolare de la malul marii, din verile din Eforiile traite cu ajutorul sindicatelor parintilor. Ma gandeam ca atunci cand esti mic unele lucruri nu foarte mari iti par mari, iar in timp ele raman mici. Nu la fel e si cu marea. Mare era mare si cand eram copil si e mare si acum cand am lasat…o parte din copilarie deoparte.
Salutam Vama cu dor pret de cateva clipe.
La Kaliakra mii de maci au inrosit deasupra marii de mii de ani albastre. Legenda Kaliakrai am povestit-o cu alta ocazie.
Desi am vazut multe mari, ba chiar si oceane, pot spune ca cea mai albastra mare e Marea Neagra de la Kaliakra
Macii ma innebuneau cu rosul lor de parca anuntau o sarbatoare la tot pasul.
Am regasit cetatea la fel de linistita, veghiind asupra marii deasemenea tihnita. (Intrarea la cetate costa tot 3 leva = 1.5 euro/persoana si nu se plateste in plus nimic pentru parcare).
Daca te pasioneaza, poti cumpara sau doar admira mai multe minunatii facute cu talent de mainile bulgaroaicelor, minunatii etalate pe tarabele de pe potecute.
Las cu nostalgie Kaliarka si ne indreptam spre destinatia noastra: Balcik. Sunt de parere ca Balcikul este oraselul de la capatul Dobrogei unde trebuie sa iti traiesti dragostea pentru mare, asemeni Reginei Maria.
Am luat cu mine in calatorie si o carte pe care imi doream de mult sa o citesc. Cadrul pentru ea a fost perfect: "Ultima romantica (Viata reginei Maria a Romaniei)" - Hannah Pakula.
Dupa trei zile de plaja la Albena si saturat de fructe de mare (intre 7-9 leva portia = 3.5 - 5 euro) proaspete si in portii imense, dupa plimbat pe potecile Gradinii Botanice si pe stradutele in panta, plecam pe drumul lung spre Bansko, lasand imensitatea marii pentru maretia Pirinilor.
Ne ajuta GPS-ul sa nimerim destinatia. Ma conving pe cei aproximativ 500 de km de cat de frumoasa e Bulgaria. Salutam din mers Shoumen, Plovdiv si minunile calcaroase.
Ajungem la Bansko pe la ora 16 si ma bucur de revedea cu vechiul orasel.
Soseaua urca in munte si pare ca nu se mai termina. Acolo unde se termina un telescaun, un teleschi sau o gondola...incepe altul, pana sus pe culme. Partiile de culoare verde, rosie sau neagra se intrec in pante. Zapada a lasat locul branduselor, iar adesea acestea se intrec sa topeasca zapada cu capsorul lor movuliu..
Daca data trecuta nu am avut ocazia sa admir medievalul taranesc al lui Bansko decat noaptea, pe timp de zi am gasit aproape acelasi oras.
Dupa doua zile de plimbat pe poteci de munte si ulite de vechi satuc montan devenit orasel o data cu avalansa de investitori straini, plecam spre casa.
Trecem pe langa Sofia, fara sorti de izbanda din partea mea sa obtin o vizita prin capitala.
Ne indreptam spre Vidin si regretam alegerea acestui punct de frontiera. Pentru a trece pe celalalt mal al Dunarii platesti 23 euro/ masina la ferryboat, plus inca 3 euro/persoana. Cand ajungi pe malul nostru mai ai o surpriza: 25 lei taxa de tranzit - nu mai mult de 30 de secunde - a portului.
Mai oprim apoi la Manastrea Maglavit - celebra inainte de cel de-al doilea razboi mondial. Aici il "amiram" pe ctitorul bisericii pe peretele de la intrare: George Becali.
Povestea lui Petrache Lupu aveam sa mi-o ramintesc de abia acasa. Pe acolo era pustiu, fata de alte dati cand venea lumea din intreaga tara sa fie martora la minuni... "ca la Maglavit", cum a ramas si vorba.
Campuri verzi de grau care invata sa isi legene spicul inca neaprins alaturi de maci aprinsi ca cerul in apus si floarea soarelui pitica sunt in Baraganul prin care trecem spre Calarasi. Carute alearga in colbul campurilor cu gramezi mari de trifoi ori lucerna. Cosasii isi tin palariile pe cap pentru a se ascunde de soare. Nuci batrani, salcami nebuni ori plopi inalti, subtiri, inca umbresc drumul spre Silistra.
Vechiul combinat isi traieste trecutul in arsita de inceput de vara. Ferme vechi, abandonate, foste CAS-uri fruntase in cincinalele ceausiste nu mai adapostesc mugetele “fabricilor de lapte” sau grohaitul “fabricilor de carnati”. Gastele si bibilicile susotesc in fata gospodariilor, infruptandu-se cu iarba verde de mai.
Harnicia taranilor se citeste pe albul pomilor varuiti ce contrasteaza cu rosul trandafirilor ingrijit de taranci. Berzele zboara cand deasupra noastra, cand deasupra holdelor in parguire, ducand prada mlastinilor in cuiburile din varfuri de stalpi. Popandai lunguieti trec in familie soseaua, speriind franele noastre. Testoasele, in schimb, se adapostesc in carapacea lor.
Ajunsi pe malul drept al Dunarii, oprim pret de cateva clipe la Manastirea Dervent. De multe ori am trecut pe langa ea fara popas. Aici aflu despre minunile Sfintei Cruci.
"Pe drept cuvant, se spune ca dealul Ostrovului, ca si intreaga Dobroge, e Bethleemul nostru romanesc. Crucile vii si tamaduitoare de la Dervent au crescut, cum minunat scria Vasile Voiculescu, ca niste pomi roditori, stropiti din belsug cu picurii de sange ai primilor martiri romani." (Formula AS)
Dupa ce ascult povesti si admir zborul zecilor de randunele - mai multe aici parca decat oriunde - ma intorc la masina unde ma astepta un nufar. Stiam ca floarea ce isi lungeste tulpina in adancul mlastinilor este protejata de lege, insa sunt multi cei care o vand la drumul mare. Nu ma bucur mult de floare, caci moare ducand dorul apei.
Plecam mai departe spre mare, incurcand adesea drumul si nimerind altele mai mici, dar la fel de pitoresti. T nu e foarte incantat de cei 5 km de macadam de la Amzacea la Pecineaga, dar eu ma bucur de explozia de parfum de salcam si de soarele arzator pe calcarul alb.
Imi vin in minte franturi din verile prescolare de la malul marii, din verile din Eforiile traite cu ajutorul sindicatelor parintilor. Ma gandeam ca atunci cand esti mic unele lucruri nu foarte mari iti par mari, iar in timp ele raman mici. Nu la fel e si cu marea. Mare era mare si cand eram copil si e mare si acum cand am lasat…o parte din copilarie deoparte.
Salutam Vama cu dor pret de cateva clipe.
La Kaliakra mii de maci au inrosit deasupra marii de mii de ani albastre. Legenda Kaliakrai am povestit-o cu alta ocazie.
Desi am vazut multe mari, ba chiar si oceane, pot spune ca cea mai albastra mare e Marea Neagra de la Kaliakra
Macii ma innebuneau cu rosul lor de parca anuntau o sarbatoare la tot pasul.
Am regasit cetatea la fel de linistita, veghiind asupra marii deasemenea tihnita. (Intrarea la cetate costa tot 3 leva = 1.5 euro/persoana si nu se plateste in plus nimic pentru parcare).
Daca te pasioneaza, poti cumpara sau doar admira mai multe minunatii facute cu talent de mainile bulgaroaicelor, minunatii etalate pe tarabele de pe potecute.
Las cu nostalgie Kaliarka si ne indreptam spre destinatia noastra: Balcik. Sunt de parere ca Balcikul este oraselul de la capatul Dobrogei unde trebuie sa iti traiesti dragostea pentru mare, asemeni Reginei Maria.
Am luat cu mine in calatorie si o carte pe care imi doream de mult sa o citesc. Cadrul pentru ea a fost perfect: "Ultima romantica (Viata reginei Maria a Romaniei)" - Hannah Pakula.
Dupa trei zile de plaja la Albena si saturat de fructe de mare (intre 7-9 leva portia = 3.5 - 5 euro) proaspete si in portii imense, dupa plimbat pe potecile Gradinii Botanice si pe stradutele in panta, plecam pe drumul lung spre Bansko, lasand imensitatea marii pentru maretia Pirinilor.
Ne ajuta GPS-ul sa nimerim destinatia. Ma conving pe cei aproximativ 500 de km de cat de frumoasa e Bulgaria. Salutam din mers Shoumen, Plovdiv si minunile calcaroase.
Ajungem la Bansko pe la ora 16 si ma bucur de revedea cu vechiul orasel.
Soseaua urca in munte si pare ca nu se mai termina. Acolo unde se termina un telescaun, un teleschi sau o gondola...incepe altul, pana sus pe culme. Partiile de culoare verde, rosie sau neagra se intrec in pante. Zapada a lasat locul branduselor, iar adesea acestea se intrec sa topeasca zapada cu capsorul lor movuliu..
Daca data trecuta nu am avut ocazia sa admir medievalul taranesc al lui Bansko decat noaptea, pe timp de zi am gasit aproape acelasi oras.
Dupa doua zile de plimbat pe poteci de munte si ulite de vechi satuc montan devenit orasel o data cu avalansa de investitori straini, plecam spre casa.
Trecem pe langa Sofia, fara sorti de izbanda din partea mea sa obtin o vizita prin capitala.
Ne indreptam spre Vidin si regretam alegerea acestui punct de frontiera. Pentru a trece pe celalalt mal al Dunarii platesti 23 euro/ masina la ferryboat, plus inca 3 euro/persoana. Cand ajungi pe malul nostru mai ai o surpriza: 25 lei taxa de tranzit - nu mai mult de 30 de secunde - a portului.
Mai oprim apoi la Manastrea Maglavit - celebra inainte de cel de-al doilea razboi mondial. Aici il "amiram" pe ctitorul bisericii pe peretele de la intrare: George Becali.
Povestea lui Petrache Lupu aveam sa mi-o ramintesc de abia acasa. Pe acolo era pustiu, fata de alte dati cand venea lumea din intreaga tara sa fie martora la minuni... "ca la Maglavit", cum a ramas si vorba.
