Plecăm duminică dimineață, dar nu chiar de dimineață pentru că Florin întârzie cam trei sferturi de ora. Totuși, reușim ca înainte de ora 11 să ieșim și noi din București spre Buzău, pe temutul E85, cu cele trei Honde (SLR, galbenă ca floarea-soarelui, Dominator și Transalp). Pentru mine mai fusese o experiență solitară până la Urziceni, așa că teama nu era în șa. Toate bune și frumoase, până oprim și pe mine nu mă duce capul (de data asta) să nu intru pe macadam cu a-ntâia și reușesc să o tăvălesc pe gălbioară. Crash-barul își face datoria și la fel și hand-guardul căci maneta de frână scapă întreagă de data asta, fiind doar ușor blocată. Noroc cu Cristi Salvatorul care are cu el trusa de scule și o repune în funcțiune.
La ieșirea din Buzău mai alimentăm o porție și eu reușesc ce nu am reușit niciodată până acum: să culc a doua oară moto într-o ieșire! Ieeeeeee! Toate condițiile erau favorabile și eu nu le-am ratat. Poate știți că la benzinăria aia e numai nisip pe jos și se cam chinuie să se pună și pavele. Ei, m-am descurcat eu pe nisip, dar nu și să urc pe bucățelele de pavele. Jos cu moto, dar de data asta ușor, tandru, mai bine zis așezat cu drag. Ha! Și am reușit și eu schema să o ridic cu spatele. Na, tot răul spre bine. Îmi cam doream să fac asta și iată că am și reușit.
Mai departe scrie-n carte... mergem țintă spre barajul Siriu... fără să ajungem la baraj, adică la țintă. Iară norii negrii ne urmăresc (ca acum două săptămâni la Câmpina – aha, parcă tot la un baraj vroiam să ajungem – deci să avem în vedere să nu ne mai propunem baraje prea curând pentru că devin altfel de baraje) și la Măgura facem popas de ciorbă și de trecere de nori. Din păcate, ei nu se scutură până terminăm noi răsfățul și plecăm înainte.
Cum curbele sunt fără număr, și la fel și picăturile de ploaie, decidem că e mai înțelept să ne întoarcem. Ploaia curge în rafele... și dacă nu ar fi udă, chiar aș fi venerat-o din mers. E o ploaie trecătoare de genul „trece prin toate hainele“. Suntem uzi până în cele mai mici detalii și îl ascult pe Cristi să nu scot apa din bocanci că tocmai ce s-a încălzit. Oprim câteva clipe sub un pod, cât să se răcească hainele de pe noi.
Ajungem acasă pe lumină și întregi și, după ce citesc despre accidentul ce a urmat după noi, Îi mai mulțumesc o dată lui Dumnezeu că am ajuns cu bine
