Maroc - Atlas 2007 (1)
Ziua 6 - 11 aprilie: Valencia - Alicante - Los Abades - Algeciras - Maroc – Ceuta (Bab Sebta) - Tetouan – Larache
In Pirinei e multa zapada. Plecam spre soare si tot de frig avem parte. Ne trezim in ceata dupa o noapte de dormit chircit in masina…unii dintre noi mai norocosi, ceilalti, pe izopren, sub cerul liber.
Trecem pe langa Parcul Natural Sierra de Huetor. Mai avem “doar” 270 de km pana in Maroc.
Din Los Abades ferryboat-urile pleaca din ora in ora. Algeciras reprezinta legatura noastra dintre Europa si Africa. Pentru mine e deja a treia oara cand voi calca pe acest continent si deja a doua oara in acest an. In timp – revenind si alta data aici – a devenit continentul meu preferat.
La Algeciras este innourat si ploua. Speram sa lasam ploaia pe acest continent, dar, fara pasaport, ea trece o data cu noi peste Gibraltar.
Costul total al traversarii pentru 14 oameni si 2 masini de 8+1 a fost de 945 euro, dus-intors. Biletele de traversare a Stramptorii Gibraltar le-am luat de la Buquebus. Luam pe fuga biletele pentru Ceuta (o mica colonie spaniola in Maroc) si in mai putin de zece minute trebuie sa ne imbarcam. Dam turul portului pana ce nimerim si intrarea pentru ferryboatul nostru.
E ora 14 dupa-amiaza – ora Spaniei – si in mai putin de un sfert de ora pornim traversarea spre Africa. Vreo 45 de minute plutim pe valuri mari si vant, ploaia fiind deasupra noastra, incat nu ne incumetam sa iesim pe punte. Viteza este de vreo 25 de noduri = mile marine (o mila marina = aproximativ 1800 m) pe ora. Nimeni nu are rau de mare sau cel putin nimeni nu recunoaste. :)
La bord incingem o masa romaneasca cu slanina, salam si mustar de se uita toti pasagerii zambind cum ne indopam cu pofta.
Ajungem in Maroc inainte de ora…14, deci mai dam ceasurile cu o ora in urma. Si ploua! Nu ne-am prins deocamdata ca ploaia va fi un nou membru am expeditiei.
Asteptam la granita Ceuta – Bab Sebta.
La Toulon, Ion Cepleanu, prietenul expeditiei, ne tine o lectie de istorie si geografie despre Nordul Africii, cu harta in fata. Ne spunea ca Marocul este in conflict cu Algeria si Mauritania pentru teritoriul Saharei Occientale. Sunt unele harti pe care Sahara Occidentala nu apare ca stat individual, ci ca parte din Maroc. Noi – ca o expeditie serioasa – aveam pe masini lipite autocolante cu harta Marocului, harta din atlasele de pe acasa. Insa…problem! Nu aceasta este si parerea marocanilor. Pe seama, asta este suparare mare in vama si suntem obligati sa jupuim hartile de pe masini. Noroc ca nu purtam si tricourile ca ne puneau sa ne dezbracam.
Avem viza de intrare pe pasaport, dar mai avem o mica teama daca ne vor cauta in bagaje…si ploua torential cu o ploaie in care pasapoartele noastre s-au udat in mainile vamesilor.
E 14.48 si noi am uratit masinile, dezlipindu-le autocolantele expeditiei. Nu imi dau seama daca totusi este sanatos un nationalism ca al lor. Chera le explica vamesilor ca expeditia “C’est pour le Maroc!” Gardianul arata granita de pe harta noastra si raspunde: “Ca n` est pas pour le Maroc!” Nu ai cum sa te intelegi cu ei si e mai sanatos sa le dai dreptate. In vama, spaga s-a dat pentru a nu avea probleme si mai mari. Am reusit sa parasim vama cu bagajele nedesfacute, dar lasandu-le cadou niste cafea si sepcutele care trebuiau sa ne protejeze de soare. Pana la urma s-a dovedit ca nu aveam nevoie de ele.
Ascultam in masina “Don’t worry, be happy!” remarcand ca aventura deja a inceput.
Pentru o masa, prin Europa plateam cam 10-12 euro/persoana; aici platim poate 13-14, dar pentru toti 14.
Schimbam primii bani la banca din Tetouan. Pe 50 euro primesc 547.80 dirhami.
Cu Roxana si cu Relu ma tot minunez de peisaje si nu suntem atenti la radio. Chera ne traduce ca tocmai ce a explodat o bomba la Casablanca. Bun asa! Daca in Egipt ma duceam la o saptamana dupa o bomba in Cairo, iata ca si aici am parte de o asemenea bafta. Oricum, nu trebuie sa fiti ingrijorati deoarece Marocul este o tara sigura. Bomba a fost la o scoala americana in Casablanca, motivul fiind nu stiu ce neintelegeri cu americanii la acea vreme. Banuim totusi ca principala cauza e tocmai Sahara Occidentala si tindem sa credem ca am avut noroc in vama ca am dezlipit hartile de pe masini ca cine stie peste cine dadeam in drumul nostru mai fanatic. Iata cum Dumnezeu are grija de toate! In-sha Allah!
Facem primul plin si1 litru de motorina costa 7.33 dirhami.
Peisajul este bogat in verde. Multe oi pasc pe marginea drumului si adesea catarii le insotesc. Maslinii fac si ei parte din peisaj. Raul din stanga drumului este tulbure din cauza ploii. Foarte multe excavatoare sapa pamantul.
Avem parte de un peisaj de o frumusete rara pe inserat, iar curcubeul a luat loc soarelui pe cer.
Vad o barza si ma intreb daca pe timp de vara nu isi poarta zborul deasupra Romaniei, poate prin Dobrogea, poate prin Transilvania…
Sate cu case mici sunt imprastiate care pe unde, dar nu lipsesc nici moscheile cu micile minarete.
Cactusii reprezinta mare parte din boscheti. Nu poti sa speri decat ca nu te va prinde nicio nevoie in preajma lor, desi mai incolo ne vom dori prezenta lor in pustiul hamadei.
Multe raulete meandrate isi fac loc prin campuri de un verde incredibil. Graul este deja in spic.
Oprim: o broscuta testoasa era in drum si baietii o studiaza atent.
Observ unul din avantajele civilizatiilor mai putin evaluate: mai putine sau adesea deloc ambalaje sau alte gunoaie nebiodegradabile pe marginea drumului.
Inainte de a intra in Larache (mai avem cam 13 km), stejarii de pluta sunt exploatati. Cu aproape un metru in sus de la radacina sunt decojiti.
Pe marginea drumului se vand multre vase de ceramica, in special vase pentru tajine (mancare traditionala marocana). Din mers avem o prima panorama a Atlanticului. Fac si eu acum prima oara cunostinta cu imensitatea sa.
Marocanii sunt foarte atenti sa nu le faci fotografii.
La o benzinarie, remarc un citat pe o vedere: “A iubi inseamna a intelege si a simti ca cel de langa tine e diferit!” Inspirat loc de meditatie (ma refer la Maroc, nu la benzinarie).
Ziua 7 - 12 aprilie: Larache - Laguna Merdja Zergha (Laguna Albastra)
Azi urmam ruta:
N 35o 83` 53`` N 34o 56` 47`` N 34o 50` 50``
- -
V 06o 05` 10 `` V 05o 58` 18`` V 06o 13` 00``
Strangem in graba lucrurile in camping dupa ce trezirea s-a dat la ora 7 a.m., desi fusese preconizata la ora 9. Campingul – ca majoritatea – apartine Fundatiei Regelui Mohamed V si se afla – bineinteles – pe bulevardul Mohamed V.
Maroc este cu trei ore in urma Romaniei, dupa ora de vara, si cu doua ore, dupa ora de iarna.
Corturile au fost intinse pe intuneric. Eu dorm in masina, iar Chera sub cerul liber, ca in fiecare noapte in care nu a plouat. Patul sau a fost incropit dintr-un blat de masa gasit ratacit prin camping, peste care a asternut izoprenul si sacul de dormit. Eu m-am bucurat de confortul banchetei din mijloc a Fordului. Relu, prevazator, mi-a lasat cutitul lui sa dorm cu el in masina. Nu stiu ce as fi facut cu el in caz de nevoie.
Campingul este gratis, ospitalitatea sa fiind oferita de “La Fondation Mohamed V pour la Solidarite”.
Ca peste tot prin Maroc, campingurile sunt pline de rulotele francezilor ori ale italienilor. Aseara Chera a intrat in vorba cu niste belgieni. Erau plecati de acasa de 7 luni si faceau turul Marii Mediterane. Trecusera deja prin Israel, Siria, Iordania, Egipt. In sudul Marocului – pe la Dakhla – au descoperit ceva fosile.
In camping, singurele indicatoare erau cel pentru toaleta si cel pentru moschee.
Pe drumul de la Tetouan la Larache am vazut “doar” doua accidente, mai bine zis urmarile lor: un TIR care a nimerit intr-un sant si o masina care a reusit daramarea unui ditamai stalpul.
Calatoria cu biologii ma avantajeaza si cu recunoasterea anumitor specii de plante si rase de animale. Acum pot recunoaste o egreta de cireada…sau un limax.
Pe la 10.30 am parte de prima tornada (la propriu) din viata mea.
In peisaj gasesc multi arbori de pluta si starci.
Fotografiem cu incantare o colonie de starci africani, adunati gramada pe o groapa de gunoi. Poate la fel s-ar fi mirat si ei de ciorile noastre.
Frec pentru prima oara intre degete o frunza de eucalipt. Exotic miros raspandeste! (poate similar cu cel al mentei frecate).
Case mici, cubice, stau cuminti la marginea campurilor, avand pe “cap” mici antene parabolice mici, ca niste palarii.
Nu prea exista indicatoare si la intersectii ne ghidam mai mult dupa intuitie...sau respectam vorba “Toutdroit!” – Inainte!
Un baietel care pastea oile este amabil si in schimbul unei foi si a unui pix accepta sa se lase pozat (adica si-a vandut sufletul cum ar spune altii). De altfel, daca pelegrinezi prin Maroc este bine sa ai la tine ceva creioane sau pixuri. Adesea copiii ti-l cer mai degraba decat o bucata de mancare. Ma amuza imaginea unui magar cu un sac in cap. Ingenioasa idee de priponit! Broscuta – masina verde – se tupileaza sa poata fotografia o cucuvea. Rufe stau la uscat pe cactusi uriasi. Ce te faci daca ramane vreun spin pe ele? Nu cred ca poti da vina pe masina de spalat. ;)
Chera imi explica diferenta dintre kashabia (tol, haina – traditional marocan, inchis si cu gluga) si burnus - un fel de “palton” din lana de camila, tot cu gluga, facut dintr-o bucata, care se petrece pe o parte si pe alta.
Ma uimeste aparitia pe drum a unui catar alb.
La Kenitra facem piata si ne aprovizionam cu rosii, ceapa, cartofi si nu imi pun problema ca nu sunt ecologice, apa, paine si ulei. Avem de gand sa facem o salata. Preturile in targ sunt cam asa: ceapa - 6 dh/kg; painea (o lipie crescuta) – 2 dh/bucata; cartofii – 5 dh/kg; rosiile – 10 dh/kg.
Zaher ne da lectii de imbrobodit…adica de infasurat salul in forma de turban pe cap.
Ne amuzam cand vedem un Mercedes Cobra 240 D (cele mai numeroase masini de tipul acesta erau) cu nu mai putin de 8 pasageri. Se pare ca unul tine volanul, unul e la pedale, unul schimba viteza. Patru pasageri stau in fata si patru in spate.
Trecem pe langa un targ mare, pe dreapta, apoi pe sub o autostrada. Apoi pe langa niste livezi de pomi micuti, inconjurati din trei parti de celofan si cu sistem de irigatii prin picurare.
Ajungem in Laguna Merdja Zerga - unul dintre cele mai frumoase locuri in care am fost candva. Este pentru prima oara cand sunt intr-un astfel de peisaj. Oarecum imi aduce aminte de Sf. Gheorghe, acolo unde Dunarea se uneste cu marea, dar aici nu e fluviul care se varsa in mare, ci fluxul si refluxul care fac schimb la fiecare douasprezece ore. Stai pe o limba de nisip si apoi brusc simti ca te scufunzi.
Am adunat scoici, nesparte si mai groase decat pe malul Marii Negre. Desi am trecut prin Gibraltar, de abia acum pot exclama ca am vazut oceanul. Oceanul Atlantic, desi ne-a intampinat cu furtuna cand am schimbat continentul, imi pare tare linistit. Apusul oferit de el, in combinatie cu norii pufosi si mari, a fost spectaculos.
Fiecare zi, sau mai bine zis fiecare ora ori minut imi aduce cunostinte, experiente noi.
Baietii au pus capcane pentru micromamifere. Au colectat deja mai multe specii de gasteropode (limacsi), corali, un bubulcus mort, insecte. Primele pozate la sosire au fost niste coprofage (mancatoare de fecale) care isi “preparau” bilutele, tavalindu-le in nisip.
Tot in laguna am vazut pentru prima oara Solen ensis, niste scoici tubulare, ce arata ca niste paie de trestie.
Ma uit pe cer cu Chera si cu coada ochiului vad o stea cazatoare (meteorit intrat in atmosfera). Tot in seara aceasta am aflat ca ceea ce ma uimeste acum o sa devina ceva obisnuit in zilele ce urmeaza. Tot Chera imi explica ca luminitele de pe cer care merg fara sa clipeasca nu sunt avioane, ci sateliti. De azi nu o sa mai uit ca cea mai stralucitoare “stea” este de fapt o planeta: Venus sau Luceafarul. Stiam si cand eram mai mica, de pe vremea cand ma uitam cu bunicul in miez de noapte cu ochii in luna, dar uitasem.
Relu a facut o ciorba de zile mari, la un tuci asezat deasupra focului, spanzurat de un par de lemn. Ingrediente: ceapa, cartofi, slanina, carne din conserva, asortate cu sos de rosi si s re dupa gust (si nu are gurturi rele). Felul doi a fost o salata de rosii cu multa ceapa, iar ca desert – ca de cele mai multe ori – ciocolata. Dupa masa, evident, fiecare isi curata castronul cu “apa calda” (numele de cod pentru hartia igienica).
Pe malul celalalt sau mai bine zis dupa terenul invadat de flux este oraselul … sau ma rog localitatea marocana. Pe langa noi mai trec localnici si ne privesc curios. Ei au nevoie de barca pentru a trece in localitate.
Am auzit deja de doua ori chemarea muezinului la rugaciune.
Baietii planuiesc pentru maine un pescuit. Relu deja stie cum va prepara prada. Tot el va gati carne aflata deja pe lista de cumparaturi din piata.
Ziua 8 - 13 aprilie: Laguna Merdja Zerga
La ocean:
N 34o 52` 07.7``
V006o, 18` 0.8``
Locul de campare:
N 34o 52` 12``
V 006o, 07` 28``
Salinitatea masurata este de 37 la mie, orizont 0, zece minute current flux cu filtru planctonic diamentru 30 cm.
Localitatea in apropierea careia am facut tabara se numeste Moullay Bousselham. Rezervatia se numeste Merja Zergha adica Laguna Albastra in limba araba.
Merdja Zerga Biological Reserve:
Meaning “Blue Lagoon”, this tidal lagoon near the coastal town of Moullay Bousselham is home thousands of wildfowl, waders and flamingos as well as playing host to migrating birds. Birding enthusiasts may have the good fortune to see the rare African Marsh Owl.
Sursa: http://www.morocco.com/national-parks/
Orele de rugaciune sunt la orele 04.30, 12.00, 16.00, 19, 20.30.
Nu stiu daca voi manca la pranz sau cel putin nu voi manca cu pofta. Printre altele se gateste ciorba de Solen ensis. Niste localnici ne-au adus paine, la pretul pietei, si peste (vreo 20 de bucati) cu foarte multe oase de cred ca nici pisicile nu ii mancau. Au fost infasurati in folii inainte de a fi pusi pe foc.
De-ar fi stiut mama ca ma voi intoarce acasa cu o zestre intreaga de retete, nu cred ca s-ar mai fi ingrjiorat de plecarea aceasta.
Mi-am descoperit si o noua pasiune: florile. Eh, de parca pana acum nu imi placeau! Marocul are o varietate imensa de plante, care mai de care mai frumos colorate si mai atractive, atat pentru insecte, cat si pentru mine. Asa ca urmez exemplul lui Chera si adun cateva pentru a le pastra plastifiate.
Noctiluca miliaris sunt niste protozoare ce stau la suprafata apei si stralucesc in momentul in care agiti apa. Chera le-a observat si la Sulina, la noi acasa. Nu sunt acelasi lucru cu licuricii (coleoptere).
In fiecare zi trecem prin zone cu arbusti infloriti, arbori cu frunze carnoase, zone cu fel de fel de culturi, canale, ierburi inalte, dealuri…Pitigoi micuti survoleaza adesea deasupra lor.
Razvan ne-a impartit mingii antistres, asa, preventive, sa pastram o stare relaxanta.
Cristi ne ofera mie si Roxanei nuci cu miere si lamai, toate maruntite cu drag de sotia sa. Retetele sunt perfecte pentru energie la pachet.
Maine, la Rabat, ne vom targui si ne vom cheltui banii prin bazar. Cunostintele lui Razvan ne vor obtine niste preturi foarte bune in bazarul din medina (orasul vechi).
Plecarea este preconizata la 8.30 a.m., asta dupa ce vom taia multa frunza la caini si vor freca menta.
Ma tot mir cum biologii nostri pot manca si diseca in acelasi timp. Catalin, in timp ce isi mananca ciorba, tasneste dupa o soparla.
Azi am vazut si micile capcane pentru soricei si mi-am adus aminte de cele din podul de la Chiselet. Catalin ne invata cum se gatesc scoicile acelea lungi (solen) declarata scarboase de mine si delicioase de el. Chera le-a asemuit cu niste…scuzati, muci, si tind sa ii dau dreptate.
La focul de seara de la marginea paduri de eucalipt si pe terenul nisipos al lagunei, vorbim despre Muntii Carpati. Discutia a pornit de la intrebarea privind formarea Muntilor Atlas. Raspuns: prin incretire.
Pentru micul dejun sunt promise cereale si lapte praf. In Maroc am mai invatat un mare lucru: sa mananc slanina cu miere si oua prajite cu zahar.
Tocmai am incercat intr-un act de mare curaj sa mananc solen, dar….scoicile nu au ajuns in stomac. Acum astept la slanina topita in varf de tepusa. Sa imi fi spus cineva ca voi pofti la asa ceva si il faceam nebun.
Ziua 9 - 14 aprilie: Laguna Merdja Zergha – Rabat
Strangem tabara si ne pregatim pentru Rabat. In acest timp, dl.Parvu ne povesteste despre o specie descoperita in alta expeditie ce poarta numele de Hilara razvani, o musculita. Caracteristica principala a acesteia este ca detine o `parsivenie sexuala foarte sofisticata` (citat din dl. Parvu).
Gardurile vi de pe margine drumului sunt alcatuite in mare parte din cactusi.
O ciudatenie este faptul ca Wolksvagenul plateste pentru autostrada 12 dinari, in timp de Fordul 18. Si noi care credeam ca ambele vanuri sunt la fel!
Pe marginea drumului sunt palcuri de eucalipt si panouri publicitare ca la noi (panourile, nu eucaliptii). Depasim multe camioane si multe masini care transporta vaci.
Iesim de pe autostrada si trecem pe langa un hipodrom (pe dreapta). Gardienii imbracati in rosu – uniforma traditionala – pazesc incinta. Flori puternic colorate – rosii si mov, majoritatea bouganvilea – impodobesc zidurile.
Majoritatea indicatoarelor, inclusiv cele pentru traficul auto, sunt numai in limba araba.
Zambesc la vederea unui cuib cu doua berze. Oare vor pleca spre Romania?
Cu cat ne apropiem de Rabat, casele seamana a vilute, cu acoperisul terminat, spre deosebire de cele din sate cu ultimul etaj neterminat. Probabil ca si aici este o lege asemanatoare cu cea din Tunisia prin care se plateste impozit numai pentru cladirile terminate si ca urmare sunt permanent in constructie.
In dreapta, departe, vedem deja mausoleul lui Hasan al II-lea (turnul) si langa el se intinde si cartierul de ambasade.
Ma uimesc rufele intinse la uscat exact pe strada, pe sfoara legata intre gardul casei si stalpul din fata, la gospodarii chiar in medina.
Aprovizionarea de la Marjane (Carrefourul arabesc), printre altele cu masline la echivalentul a 2 euro/kg, este una din actiunile preferate. Razvan ne-a prevenit sa fim atenti atunci cand targuim sa nu luam doar ambalajul deoarece multi marocani obisnuiesc sa “isi ia pranzul” printre rafturi.
La pranz ne oferim trei pui la rotisor facut in stil Indian (oare nu era si stil marocan?:)). Sunt astfel participanta la un alt picnic in parcarea unui hypermarket.
Inainte de cumparaturi am fost invitatii domnului consul al Romaniei in Maroc. Consulul ne primeste in stil arabesc cu cafea, ceai, suc de fructe, apa si tot felul de minuni de seminte si cu multa, multa ospitalitate. A fost o experienta deosebita si o mare onoare.
Suntem pentru o noapte oaspetii lui Nufel. E o casa situata la cativa metri de medina, cu o imensa curte interioara exact ca in filmele arabe. De o parte si de alta a curtii sunt camere care de-a lungul tuturor peretilor au canapele. Pe jos este gresie, pe pereti faianta. Geamurile au gratii si paravane. Stalpi inalti, vopsiti in verde, sprijina tavanul. Usile sunt pana in tavan…ce spun usi: porti, insa se deschid de la jumatatea lor (asemeni portilor sasesti daca pot face o astfel de comparatie). Oricum, si la arabi si la sasi, discretia este la mare rang.
Bazarul este ceea ce imi place cel mai mult la lumea araba. M-a fascinat si in Tunisia, si in Egipt, si in Dubai. Aproape ca in bazaar poti intelege toata civilizatia aceasta. Dupa ce am targuit dupa cadouri, am ramas cu Zaher, cu Leca si cu Cristi. Cu totii am cumparat papuci, dar nu orice fel de papuci: papuci impletiti din rafie, colorati si veseli cu care ai calca confortabil pe covorul zburator.
Mergand spre casa si zambind la glumele baietilor, ne oprim sa savuram suc din portocale stoarse pe loc. Un pahar costa 3 dinari = 1 leu. Am mai incercat si niste “scovergi”, local numite rhaif la 1 dinar bucata (mmmm, ce pofta imi e de coca prajita in ulei).
Ziua 10 - 15 aprilie: Rabat - Oued Bouznika - Mohammedia - Casablanca - El Jadida - Cap Sim
Ne-au trezit trilurile galagioase ale micutelor marocane – pasarelele – de parca am fi dormit in mijlocul unei paduri.
In Rabat azi este semi-maratonul orasului. Cam cine ar avea curaj sa alerge, de fapt sa se ia la intrecere cu marocanii? Se stie ca la atletism sunt adesea invingatori. Ei si cu etiopienii. Si kenienii.
O fanfara formata numai din fete ii sustine pe participanti. Sonor, ne insoteste la drum Radio Atlantic cu muzica gen City Fm sau Romantic.
Incercam sa evitam autostrada pentru a o lua pe drumul de coasta unde aveam sa oprim in cateva locuri. Azi avem de parcurs cam 300 km.
Masinile de politie din Rabat sunt…Logan, majoritatea negre.
Simtul proprietatii este foarte dezvoltat. Locuintele, indiferent de starea in care se afla, au un ditamai gardul sau chiar zidul. Poate sa fie si stuf in curte, nu conteaza daca gardul este inalt si lung. Adesea zidul inconjurator este construit din atata piatra incat s-ar fi ridicat doua case.
Mergem paralel cu oceanul. La un moment dat lasam in urma un manej de pe o plaja. Ce cai frumosi…pursange arab, cum altfel? Mi-au facut pofta de calarit!
Ce haiosi sunt baietii cand dau cu plasa dupa muste! Chera i-a poreclit “cosasii”.
Cel putin in Rabat, casca motociclistilor este de fapt casca de motocicleta caci se poarta pe ghidon sau chiar pe farul din fata.
Facem pauza si mancam sandvis din lipie cu ou ochi - 3 dinari bucata – sau cu peste – 10 dinari bucata. Si cu multa harisa, daca iti place iuteala!
Am ajuns in Casablanca si trecem repede sa nu ne nimereasca vreo bomba. Acum doua zile orasul a avut parte de una. Orasul nu mi se pare deloc exotic, cu foarte multe blocuri si inca multe neterminate.
Minaretul moscheei Hasan al II-lea este pe locul doi in lume ca inaltime dupa cel de la Mekka (inca nu m-am convins ca asa e in realitate sau doar oficial deoarece nu ai voie sa faci un turn mai mare unei moschei decat cel din orasul sfant).
La constructia portului din Casablanca un mare aport l-au avut inginerii romani, ca si la barajul de la Aswan din Egipt. Un far semet, alb, vegheaza portul.
Vizitam de pe afara moscheea, dar mai bine zis o admiram, umiti de maretia sa. Religia nu ne permite sa intram. De obicei te intreaba la intrare un verset din Coran pentru a te testa daca esti musulman sau nu.
Trecem pe langa un McDolands unde cei infometati erau cautati de bombe in portbagaj. Fiind un local american, si acesta si KFC erau puse unui atent control.
Casablanca este mult mai modernizata sau mai bine zis europenizata decat Rabatul., ba chiar americanizata daca luam in considerare densitatea localurilor cu iz american.
Lasam in urma in mare viteza Academia G. Washington. Bombele de acum o zi-doua au fost plasate la scoala americana. Mai avem cam 200 km de parcurs pana la punctul de tabara de azi: Cap Sim. Sunt 31 de grade Celsius.
Imi plac foarte mult bananele marocane: mici si gustoase. Costa cam 2 dirhami bucata (60 de bani).
Oile sunt pascute fara caini, dar insotite de magari.
Pentru masa de pranz urmeaza sa ne hotaram intre ciorba de burta din conserva sau cea de pui la plic.
Ceea ce trebuia sa fie un drum de 200 de km a depasit 500. Se lasa intunericul si ne vom feri de scorpioni pe bezna
Ziua 6 - 11 aprilie: Valencia - Alicante - Los Abades - Algeciras - Maroc – Ceuta (Bab Sebta) - Tetouan – Larache
In Pirinei e multa zapada. Plecam spre soare si tot de frig avem parte. Ne trezim in ceata dupa o noapte de dormit chircit in masina…unii dintre noi mai norocosi, ceilalti, pe izopren, sub cerul liber.
Trecem pe langa Parcul Natural Sierra de Huetor. Mai avem “doar” 270 de km pana in Maroc.
Din Los Abades ferryboat-urile pleaca din ora in ora. Algeciras reprezinta legatura noastra dintre Europa si Africa. Pentru mine e deja a treia oara cand voi calca pe acest continent si deja a doua oara in acest an. In timp – revenind si alta data aici – a devenit continentul meu preferat.
La Algeciras este innourat si ploua. Speram sa lasam ploaia pe acest continent, dar, fara pasaport, ea trece o data cu noi peste Gibraltar.
Costul total al traversarii pentru 14 oameni si 2 masini de 8+1 a fost de 945 euro, dus-intors. Biletele de traversare a Stramptorii Gibraltar le-am luat de la Buquebus. Luam pe fuga biletele pentru Ceuta (o mica colonie spaniola in Maroc) si in mai putin de zece minute trebuie sa ne imbarcam. Dam turul portului pana ce nimerim si intrarea pentru ferryboatul nostru.
E ora 14 dupa-amiaza – ora Spaniei – si in mai putin de un sfert de ora pornim traversarea spre Africa. Vreo 45 de minute plutim pe valuri mari si vant, ploaia fiind deasupra noastra, incat nu ne incumetam sa iesim pe punte. Viteza este de vreo 25 de noduri = mile marine (o mila marina = aproximativ 1800 m) pe ora. Nimeni nu are rau de mare sau cel putin nimeni nu recunoaste. :)
La bord incingem o masa romaneasca cu slanina, salam si mustar de se uita toti pasagerii zambind cum ne indopam cu pofta.
Ajungem in Maroc inainte de ora…14, deci mai dam ceasurile cu o ora in urma. Si ploua! Nu ne-am prins deocamdata ca ploaia va fi un nou membru am expeditiei.
Asteptam la granita Ceuta – Bab Sebta.
La Toulon, Ion Cepleanu, prietenul expeditiei, ne tine o lectie de istorie si geografie despre Nordul Africii, cu harta in fata. Ne spunea ca Marocul este in conflict cu Algeria si Mauritania pentru teritoriul Saharei Occientale. Sunt unele harti pe care Sahara Occidentala nu apare ca stat individual, ci ca parte din Maroc. Noi – ca o expeditie serioasa – aveam pe masini lipite autocolante cu harta Marocului, harta din atlasele de pe acasa. Insa…problem! Nu aceasta este si parerea marocanilor. Pe seama, asta este suparare mare in vama si suntem obligati sa jupuim hartile de pe masini. Noroc ca nu purtam si tricourile ca ne puneau sa ne dezbracam.
Avem viza de intrare pe pasaport, dar mai avem o mica teama daca ne vor cauta in bagaje…si ploua torential cu o ploaie in care pasapoartele noastre s-au udat in mainile vamesilor.
E 14.48 si noi am uratit masinile, dezlipindu-le autocolantele expeditiei. Nu imi dau seama daca totusi este sanatos un nationalism ca al lor. Chera le explica vamesilor ca expeditia “C’est pour le Maroc!” Gardianul arata granita de pe harta noastra si raspunde: “Ca n` est pas pour le Maroc!” Nu ai cum sa te intelegi cu ei si e mai sanatos sa le dai dreptate. In vama, spaga s-a dat pentru a nu avea probleme si mai mari. Am reusit sa parasim vama cu bagajele nedesfacute, dar lasandu-le cadou niste cafea si sepcutele care trebuiau sa ne protejeze de soare. Pana la urma s-a dovedit ca nu aveam nevoie de ele.
Ascultam in masina “Don’t worry, be happy!” remarcand ca aventura deja a inceput.
Pentru o masa, prin Europa plateam cam 10-12 euro/persoana; aici platim poate 13-14, dar pentru toti 14.
Schimbam primii bani la banca din Tetouan. Pe 50 euro primesc 547.80 dirhami.
Cu Roxana si cu Relu ma tot minunez de peisaje si nu suntem atenti la radio. Chera ne traduce ca tocmai ce a explodat o bomba la Casablanca. Bun asa! Daca in Egipt ma duceam la o saptamana dupa o bomba in Cairo, iata ca si aici am parte de o asemenea bafta. Oricum, nu trebuie sa fiti ingrijorati deoarece Marocul este o tara sigura. Bomba a fost la o scoala americana in Casablanca, motivul fiind nu stiu ce neintelegeri cu americanii la acea vreme. Banuim totusi ca principala cauza e tocmai Sahara Occidentala si tindem sa credem ca am avut noroc in vama ca am dezlipit hartile de pe masini ca cine stie peste cine dadeam in drumul nostru mai fanatic. Iata cum Dumnezeu are grija de toate! In-sha Allah!
Facem primul plin si1 litru de motorina costa 7.33 dirhami.
Peisajul este bogat in verde. Multe oi pasc pe marginea drumului si adesea catarii le insotesc. Maslinii fac si ei parte din peisaj. Raul din stanga drumului este tulbure din cauza ploii. Foarte multe excavatoare sapa pamantul.
Avem parte de un peisaj de o frumusete rara pe inserat, iar curcubeul a luat loc soarelui pe cer.
Vad o barza si ma intreb daca pe timp de vara nu isi poarta zborul deasupra Romaniei, poate prin Dobrogea, poate prin Transilvania…
Sate cu case mici sunt imprastiate care pe unde, dar nu lipsesc nici moscheile cu micile minarete.
Cactusii reprezinta mare parte din boscheti. Nu poti sa speri decat ca nu te va prinde nicio nevoie in preajma lor, desi mai incolo ne vom dori prezenta lor in pustiul hamadei.
Multe raulete meandrate isi fac loc prin campuri de un verde incredibil. Graul este deja in spic.
Oprim: o broscuta testoasa era in drum si baietii o studiaza atent.
Observ unul din avantajele civilizatiilor mai putin evaluate: mai putine sau adesea deloc ambalaje sau alte gunoaie nebiodegradabile pe marginea drumului.
Inainte de a intra in Larache (mai avem cam 13 km), stejarii de pluta sunt exploatati. Cu aproape un metru in sus de la radacina sunt decojiti.
Pe marginea drumului se vand multre vase de ceramica, in special vase pentru tajine (mancare traditionala marocana). Din mers avem o prima panorama a Atlanticului. Fac si eu acum prima oara cunostinta cu imensitatea sa.
Marocanii sunt foarte atenti sa nu le faci fotografii.
La o benzinarie, remarc un citat pe o vedere: “A iubi inseamna a intelege si a simti ca cel de langa tine e diferit!” Inspirat loc de meditatie (ma refer la Maroc, nu la benzinarie).
Ziua 7 - 12 aprilie: Larache - Laguna Merdja Zergha (Laguna Albastra)
Azi urmam ruta:
N 35o 83` 53`` N 34o 56` 47`` N 34o 50` 50``
- -
V 06o 05` 10 `` V 05o 58` 18`` V 06o 13` 00``
Strangem in graba lucrurile in camping dupa ce trezirea s-a dat la ora 7 a.m., desi fusese preconizata la ora 9. Campingul – ca majoritatea – apartine Fundatiei Regelui Mohamed V si se afla – bineinteles – pe bulevardul Mohamed V.
Maroc este cu trei ore in urma Romaniei, dupa ora de vara, si cu doua ore, dupa ora de iarna.
Corturile au fost intinse pe intuneric. Eu dorm in masina, iar Chera sub cerul liber, ca in fiecare noapte in care nu a plouat. Patul sau a fost incropit dintr-un blat de masa gasit ratacit prin camping, peste care a asternut izoprenul si sacul de dormit. Eu m-am bucurat de confortul banchetei din mijloc a Fordului. Relu, prevazator, mi-a lasat cutitul lui sa dorm cu el in masina. Nu stiu ce as fi facut cu el in caz de nevoie.
Campingul este gratis, ospitalitatea sa fiind oferita de “La Fondation Mohamed V pour la Solidarite”.
Ca peste tot prin Maroc, campingurile sunt pline de rulotele francezilor ori ale italienilor. Aseara Chera a intrat in vorba cu niste belgieni. Erau plecati de acasa de 7 luni si faceau turul Marii Mediterane. Trecusera deja prin Israel, Siria, Iordania, Egipt. In sudul Marocului – pe la Dakhla – au descoperit ceva fosile.
In camping, singurele indicatoare erau cel pentru toaleta si cel pentru moschee.
Pe drumul de la Tetouan la Larache am vazut “doar” doua accidente, mai bine zis urmarile lor: un TIR care a nimerit intr-un sant si o masina care a reusit daramarea unui ditamai stalpul.
Calatoria cu biologii ma avantajeaza si cu recunoasterea anumitor specii de plante si rase de animale. Acum pot recunoaste o egreta de cireada…sau un limax.
Pe la 10.30 am parte de prima tornada (la propriu) din viata mea.
In peisaj gasesc multi arbori de pluta si starci.
Fotografiem cu incantare o colonie de starci africani, adunati gramada pe o groapa de gunoi. Poate la fel s-ar fi mirat si ei de ciorile noastre.
Frec pentru prima oara intre degete o frunza de eucalipt. Exotic miros raspandeste! (poate similar cu cel al mentei frecate).
Case mici, cubice, stau cuminti la marginea campurilor, avand pe “cap” mici antene parabolice mici, ca niste palarii.
Nu prea exista indicatoare si la intersectii ne ghidam mai mult dupa intuitie...sau respectam vorba “Toutdroit!” – Inainte!
Un baietel care pastea oile este amabil si in schimbul unei foi si a unui pix accepta sa se lase pozat (adica si-a vandut sufletul cum ar spune altii). De altfel, daca pelegrinezi prin Maroc este bine sa ai la tine ceva creioane sau pixuri. Adesea copiii ti-l cer mai degraba decat o bucata de mancare. Ma amuza imaginea unui magar cu un sac in cap. Ingenioasa idee de priponit! Broscuta – masina verde – se tupileaza sa poata fotografia o cucuvea. Rufe stau la uscat pe cactusi uriasi. Ce te faci daca ramane vreun spin pe ele? Nu cred ca poti da vina pe masina de spalat. ;)
Chera imi explica diferenta dintre kashabia (tol, haina – traditional marocan, inchis si cu gluga) si burnus - un fel de “palton” din lana de camila, tot cu gluga, facut dintr-o bucata, care se petrece pe o parte si pe alta.
Ma uimeste aparitia pe drum a unui catar alb.
La Kenitra facem piata si ne aprovizionam cu rosii, ceapa, cartofi si nu imi pun problema ca nu sunt ecologice, apa, paine si ulei. Avem de gand sa facem o salata. Preturile in targ sunt cam asa: ceapa - 6 dh/kg; painea (o lipie crescuta) – 2 dh/bucata; cartofii – 5 dh/kg; rosiile – 10 dh/kg.
Zaher ne da lectii de imbrobodit…adica de infasurat salul in forma de turban pe cap.
Ne amuzam cand vedem un Mercedes Cobra 240 D (cele mai numeroase masini de tipul acesta erau) cu nu mai putin de 8 pasageri. Se pare ca unul tine volanul, unul e la pedale, unul schimba viteza. Patru pasageri stau in fata si patru in spate.
Trecem pe langa un targ mare, pe dreapta, apoi pe sub o autostrada. Apoi pe langa niste livezi de pomi micuti, inconjurati din trei parti de celofan si cu sistem de irigatii prin picurare.
Ajungem in Laguna Merdja Zerga - unul dintre cele mai frumoase locuri in care am fost candva. Este pentru prima oara cand sunt intr-un astfel de peisaj. Oarecum imi aduce aminte de Sf. Gheorghe, acolo unde Dunarea se uneste cu marea, dar aici nu e fluviul care se varsa in mare, ci fluxul si refluxul care fac schimb la fiecare douasprezece ore. Stai pe o limba de nisip si apoi brusc simti ca te scufunzi.
Am adunat scoici, nesparte si mai groase decat pe malul Marii Negre. Desi am trecut prin Gibraltar, de abia acum pot exclama ca am vazut oceanul. Oceanul Atlantic, desi ne-a intampinat cu furtuna cand am schimbat continentul, imi pare tare linistit. Apusul oferit de el, in combinatie cu norii pufosi si mari, a fost spectaculos.
Fiecare zi, sau mai bine zis fiecare ora ori minut imi aduce cunostinte, experiente noi.
Baietii au pus capcane pentru micromamifere. Au colectat deja mai multe specii de gasteropode (limacsi), corali, un bubulcus mort, insecte. Primele pozate la sosire au fost niste coprofage (mancatoare de fecale) care isi “preparau” bilutele, tavalindu-le in nisip.
Tot in laguna am vazut pentru prima oara Solen ensis, niste scoici tubulare, ce arata ca niste paie de trestie.
Ma uit pe cer cu Chera si cu coada ochiului vad o stea cazatoare (meteorit intrat in atmosfera). Tot in seara aceasta am aflat ca ceea ce ma uimeste acum o sa devina ceva obisnuit in zilele ce urmeaza. Tot Chera imi explica ca luminitele de pe cer care merg fara sa clipeasca nu sunt avioane, ci sateliti. De azi nu o sa mai uit ca cea mai stralucitoare “stea” este de fapt o planeta: Venus sau Luceafarul. Stiam si cand eram mai mica, de pe vremea cand ma uitam cu bunicul in miez de noapte cu ochii in luna, dar uitasem.
Relu a facut o ciorba de zile mari, la un tuci asezat deasupra focului, spanzurat de un par de lemn. Ingrediente: ceapa, cartofi, slanina, carne din conserva, asortate cu sos de rosi si s re dupa gust (si nu are gurturi rele). Felul doi a fost o salata de rosii cu multa ceapa, iar ca desert – ca de cele mai multe ori – ciocolata. Dupa masa, evident, fiecare isi curata castronul cu “apa calda” (numele de cod pentru hartia igienica).
Pe malul celalalt sau mai bine zis dupa terenul invadat de flux este oraselul … sau ma rog localitatea marocana. Pe langa noi mai trec localnici si ne privesc curios. Ei au nevoie de barca pentru a trece in localitate.
Am auzit deja de doua ori chemarea muezinului la rugaciune.
Baietii planuiesc pentru maine un pescuit. Relu deja stie cum va prepara prada. Tot el va gati carne aflata deja pe lista de cumparaturi din piata.
Ziua 8 - 13 aprilie: Laguna Merdja Zerga
La ocean:
N 34o 52` 07.7``
V006o, 18` 0.8``
Locul de campare:
N 34o 52` 12``
V 006o, 07` 28``
Salinitatea masurata este de 37 la mie, orizont 0, zece minute current flux cu filtru planctonic diamentru 30 cm.
Localitatea in apropierea careia am facut tabara se numeste Moullay Bousselham. Rezervatia se numeste Merja Zergha adica Laguna Albastra in limba araba.
Merdja Zerga Biological Reserve:
Meaning “Blue Lagoon”, this tidal lagoon near the coastal town of Moullay Bousselham is home thousands of wildfowl, waders and flamingos as well as playing host to migrating birds. Birding enthusiasts may have the good fortune to see the rare African Marsh Owl.
Sursa: http://www.morocco.com/national-parks/
Orele de rugaciune sunt la orele 04.30, 12.00, 16.00, 19, 20.30.
Nu stiu daca voi manca la pranz sau cel putin nu voi manca cu pofta. Printre altele se gateste ciorba de Solen ensis. Niste localnici ne-au adus paine, la pretul pietei, si peste (vreo 20 de bucati) cu foarte multe oase de cred ca nici pisicile nu ii mancau. Au fost infasurati in folii inainte de a fi pusi pe foc.
De-ar fi stiut mama ca ma voi intoarce acasa cu o zestre intreaga de retete, nu cred ca s-ar mai fi ingrjiorat de plecarea aceasta.
Mi-am descoperit si o noua pasiune: florile. Eh, de parca pana acum nu imi placeau! Marocul are o varietate imensa de plante, care mai de care mai frumos colorate si mai atractive, atat pentru insecte, cat si pentru mine. Asa ca urmez exemplul lui Chera si adun cateva pentru a le pastra plastifiate.
Noctiluca miliaris sunt niste protozoare ce stau la suprafata apei si stralucesc in momentul in care agiti apa. Chera le-a observat si la Sulina, la noi acasa. Nu sunt acelasi lucru cu licuricii (coleoptere).
In fiecare zi trecem prin zone cu arbusti infloriti, arbori cu frunze carnoase, zone cu fel de fel de culturi, canale, ierburi inalte, dealuri…Pitigoi micuti survoleaza adesea deasupra lor.
Razvan ne-a impartit mingii antistres, asa, preventive, sa pastram o stare relaxanta.
Cristi ne ofera mie si Roxanei nuci cu miere si lamai, toate maruntite cu drag de sotia sa. Retetele sunt perfecte pentru energie la pachet.
Maine, la Rabat, ne vom targui si ne vom cheltui banii prin bazar. Cunostintele lui Razvan ne vor obtine niste preturi foarte bune in bazarul din medina (orasul vechi).
Plecarea este preconizata la 8.30 a.m., asta dupa ce vom taia multa frunza la caini si vor freca menta.
Ma tot mir cum biologii nostri pot manca si diseca in acelasi timp. Catalin, in timp ce isi mananca ciorba, tasneste dupa o soparla.
Azi am vazut si micile capcane pentru soricei si mi-am adus aminte de cele din podul de la Chiselet. Catalin ne invata cum se gatesc scoicile acelea lungi (solen) declarata scarboase de mine si delicioase de el. Chera le-a asemuit cu niste…scuzati, muci, si tind sa ii dau dreptate.
La focul de seara de la marginea paduri de eucalipt si pe terenul nisipos al lagunei, vorbim despre Muntii Carpati. Discutia a pornit de la intrebarea privind formarea Muntilor Atlas. Raspuns: prin incretire.
Pentru micul dejun sunt promise cereale si lapte praf. In Maroc am mai invatat un mare lucru: sa mananc slanina cu miere si oua prajite cu zahar.
Tocmai am incercat intr-un act de mare curaj sa mananc solen, dar….scoicile nu au ajuns in stomac. Acum astept la slanina topita in varf de tepusa. Sa imi fi spus cineva ca voi pofti la asa ceva si il faceam nebun.
Ziua 9 - 14 aprilie: Laguna Merdja Zergha – Rabat
Strangem tabara si ne pregatim pentru Rabat. In acest timp, dl.Parvu ne povesteste despre o specie descoperita in alta expeditie ce poarta numele de Hilara razvani, o musculita. Caracteristica principala a acesteia este ca detine o `parsivenie sexuala foarte sofisticata` (citat din dl. Parvu).
Gardurile vi de pe margine drumului sunt alcatuite in mare parte din cactusi.
O ciudatenie este faptul ca Wolksvagenul plateste pentru autostrada 12 dinari, in timp de Fordul 18. Si noi care credeam ca ambele vanuri sunt la fel!
Pe marginea drumului sunt palcuri de eucalipt si panouri publicitare ca la noi (panourile, nu eucaliptii). Depasim multe camioane si multe masini care transporta vaci.
Iesim de pe autostrada si trecem pe langa un hipodrom (pe dreapta). Gardienii imbracati in rosu – uniforma traditionala – pazesc incinta. Flori puternic colorate – rosii si mov, majoritatea bouganvilea – impodobesc zidurile.
Majoritatea indicatoarelor, inclusiv cele pentru traficul auto, sunt numai in limba araba.
Zambesc la vederea unui cuib cu doua berze. Oare vor pleca spre Romania?
Cu cat ne apropiem de Rabat, casele seamana a vilute, cu acoperisul terminat, spre deosebire de cele din sate cu ultimul etaj neterminat. Probabil ca si aici este o lege asemanatoare cu cea din Tunisia prin care se plateste impozit numai pentru cladirile terminate si ca urmare sunt permanent in constructie.
In dreapta, departe, vedem deja mausoleul lui Hasan al II-lea (turnul) si langa el se intinde si cartierul de ambasade.
Ma uimesc rufele intinse la uscat exact pe strada, pe sfoara legata intre gardul casei si stalpul din fata, la gospodarii chiar in medina.
Aprovizionarea de la Marjane (Carrefourul arabesc), printre altele cu masline la echivalentul a 2 euro/kg, este una din actiunile preferate. Razvan ne-a prevenit sa fim atenti atunci cand targuim sa nu luam doar ambalajul deoarece multi marocani obisnuiesc sa “isi ia pranzul” printre rafturi.
La pranz ne oferim trei pui la rotisor facut in stil Indian (oare nu era si stil marocan?:)). Sunt astfel participanta la un alt picnic in parcarea unui hypermarket.
Inainte de cumparaturi am fost invitatii domnului consul al Romaniei in Maroc. Consulul ne primeste in stil arabesc cu cafea, ceai, suc de fructe, apa si tot felul de minuni de seminte si cu multa, multa ospitalitate. A fost o experienta deosebita si o mare onoare.
Suntem pentru o noapte oaspetii lui Nufel. E o casa situata la cativa metri de medina, cu o imensa curte interioara exact ca in filmele arabe. De o parte si de alta a curtii sunt camere care de-a lungul tuturor peretilor au canapele. Pe jos este gresie, pe pereti faianta. Geamurile au gratii si paravane. Stalpi inalti, vopsiti in verde, sprijina tavanul. Usile sunt pana in tavan…ce spun usi: porti, insa se deschid de la jumatatea lor (asemeni portilor sasesti daca pot face o astfel de comparatie). Oricum, si la arabi si la sasi, discretia este la mare rang.
Bazarul este ceea ce imi place cel mai mult la lumea araba. M-a fascinat si in Tunisia, si in Egipt, si in Dubai. Aproape ca in bazaar poti intelege toata civilizatia aceasta. Dupa ce am targuit dupa cadouri, am ramas cu Zaher, cu Leca si cu Cristi. Cu totii am cumparat papuci, dar nu orice fel de papuci: papuci impletiti din rafie, colorati si veseli cu care ai calca confortabil pe covorul zburator.
Mergand spre casa si zambind la glumele baietilor, ne oprim sa savuram suc din portocale stoarse pe loc. Un pahar costa 3 dinari = 1 leu. Am mai incercat si niste “scovergi”, local numite rhaif la 1 dinar bucata (mmmm, ce pofta imi e de coca prajita in ulei).
Ziua 10 - 15 aprilie: Rabat - Oued Bouznika - Mohammedia - Casablanca - El Jadida - Cap Sim
Ne-au trezit trilurile galagioase ale micutelor marocane – pasarelele – de parca am fi dormit in mijlocul unei paduri.
In Rabat azi este semi-maratonul orasului. Cam cine ar avea curaj sa alerge, de fapt sa se ia la intrecere cu marocanii? Se stie ca la atletism sunt adesea invingatori. Ei si cu etiopienii. Si kenienii.
O fanfara formata numai din fete ii sustine pe participanti. Sonor, ne insoteste la drum Radio Atlantic cu muzica gen City Fm sau Romantic.
Incercam sa evitam autostrada pentru a o lua pe drumul de coasta unde aveam sa oprim in cateva locuri. Azi avem de parcurs cam 300 km.
Masinile de politie din Rabat sunt…Logan, majoritatea negre.
Simtul proprietatii este foarte dezvoltat. Locuintele, indiferent de starea in care se afla, au un ditamai gardul sau chiar zidul. Poate sa fie si stuf in curte, nu conteaza daca gardul este inalt si lung. Adesea zidul inconjurator este construit din atata piatra incat s-ar fi ridicat doua case.
Mergem paralel cu oceanul. La un moment dat lasam in urma un manej de pe o plaja. Ce cai frumosi…pursange arab, cum altfel? Mi-au facut pofta de calarit!
Ce haiosi sunt baietii cand dau cu plasa dupa muste! Chera i-a poreclit “cosasii”.
Cel putin in Rabat, casca motociclistilor este de fapt casca de motocicleta caci se poarta pe ghidon sau chiar pe farul din fata.
Facem pauza si mancam sandvis din lipie cu ou ochi - 3 dinari bucata – sau cu peste – 10 dinari bucata. Si cu multa harisa, daca iti place iuteala!
Am ajuns in Casablanca si trecem repede sa nu ne nimereasca vreo bomba. Acum doua zile orasul a avut parte de una. Orasul nu mi se pare deloc exotic, cu foarte multe blocuri si inca multe neterminate.
Minaretul moscheei Hasan al II-lea este pe locul doi in lume ca inaltime dupa cel de la Mekka (inca nu m-am convins ca asa e in realitate sau doar oficial deoarece nu ai voie sa faci un turn mai mare unei moschei decat cel din orasul sfant).
La constructia portului din Casablanca un mare aport l-au avut inginerii romani, ca si la barajul de la Aswan din Egipt. Un far semet, alb, vegheaza portul.
Vizitam de pe afara moscheea, dar mai bine zis o admiram, umiti de maretia sa. Religia nu ne permite sa intram. De obicei te intreaba la intrare un verset din Coran pentru a te testa daca esti musulman sau nu.
Trecem pe langa un McDolands unde cei infometati erau cautati de bombe in portbagaj. Fiind un local american, si acesta si KFC erau puse unui atent control.
Casablanca este mult mai modernizata sau mai bine zis europenizata decat Rabatul., ba chiar americanizata daca luam in considerare densitatea localurilor cu iz american.
Lasam in urma in mare viteza Academia G. Washington. Bombele de acum o zi-doua au fost plasate la scoala americana. Mai avem cam 200 km de parcurs pana la punctul de tabara de azi: Cap Sim. Sunt 31 de grade Celsius.
Imi plac foarte mult bananele marocane: mici si gustoase. Costa cam 2 dirhami bucata (60 de bani).
Oile sunt pascute fara caini, dar insotite de magari.
Pentru masa de pranz urmeaza sa ne hotaram intre ciorba de burta din conserva sau cea de pui la plic.
Ceea ce trebuia sa fie un drum de 200 de km a depasit 500. Se lasa intunericul si ne vom feri de scorpioni pe bezna
