Turcia: Kusadasi, Bodrum, Marmaris

Obisnuita sa plec din miez de noapte intr-o noua calatorie, de data aceasta plec in miez de zi. Detinatia este una pe care nu am cunoscut-o pana cum si care imi va mai aduce o viza in noul pasaport: Turcia. Nu a fost sa fie Istanbul, orasul la care visez de atata amar de vreme, ci coasta vestica: Kusadasi, Bodrum, Marmaris. Vom merge pana spre Antalya, doar vreo 200 de km despartindu-ne de ea. In total vom strabate cam 1500 km pe sens, deci adunam cam 3000 de km.



Turcia de astazi a fost creata in 1923 de catre Mustafa Kemal Atatürk, ca urmare a desfiintarii sultanatului si a dezmembrării Imperiului Otoman. Turcia adopta o serie de reforme vizand modernizarea vietii economice, sociale si politice (separarea statului de religie, introducerea sistemului juridic vest-european, adoptarea alfabetului latin, egalitatea in drepturi a femeii, crearea unei industrii nationale) si promoveaza o politica de neutralitate si buna vecinatate. In 1945 Turcia devine membru al ONU, iar in 1952, membru Nato. In 1974, Turcia a intervenit militar in Cipru, in apararea cipriotilor turci, ceea ce va duce la divizarea insulei si la deteriorarea relatiilor cu Grecia, care, desi in continuare incordate, au inceput sa se imbunatateasca in ultimii ani. Turcia se confrunta cu activitatile de tip terorist ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan, care incearca sa obtina independenta Kurdistanului.



O mica pauza o facem la Giurgiu - o clasica oprire de cate ori trecem pe aici, dupa ce ma minunez inca o data de casele tiganesti, cu acoperisuri de tabla, motzate, din drumul nostru. Oftez inca o data cand vad indicatorul de Parcul Natural Comana si nu opresc nici de data aceasta sa ii respir natura.

Pasari mii, gri, si ele motzate, survoleaza pe deasupra campurilor rosi de mac sau galbene de rapita. Nu am vazut azi-noapte nucul inflorind (se zice ca cine vede nucul inflorind in noaptea de Sf. Gheorghe este indragostit tot anul), dar vad acum minunatiile de flori de liliac cum imi zambesc din drum, de parca ar stii cat de mult ii iubesc eu florile. Liliacul este una din bucuriile mele din viata asta si deja visez cum voi merge cu T prin padurea de liliac, calare cu motocicleta (ceea ce am si facut la intoarcere:) .

Trecem Podul Prieteniei si inca ma minunez cum pe sus trecem noi cu masina si pe jos trece trenul. Mari mesteri inginerii astia! Nu stiu daca sa ma mire sau nu ca la intrarea in Ruse se construieste un mall. E ca si cum ai face mall la Oltenita...sau poate ca exista si eu nu stiu.



Dupa ce trec Bulgaria dormin, ma trezesc in vama cu Turcia. Vamesii sunt asa de incantati de sosirea noastra, incat vor sa ne cunoasca personal pe toti pasagerii autocarului, impreuna cu pasapoartele, si ne dau in schimb un timbru frumos colorat ca amintire a trecerii noastre pe acolo (10 euro viza - era pana acum o saptamana, acum viza de Turcia este 15 euro).

Turcia imi place! Imi place aproape la fel de mult ca si Marocul, cea mai frumoasa si complexa tara pe care am vizitat-o pana acum. Peisajul de un verde exploziv ma ineaca in nostalgii. Verdele acesta e asortat adesea cu steaguri agatate care pe unde, mai ales ca noi am sosit intr-o zi nationala, o zi a copilului. Semiluna e pe cer si ziua, poate mai mult ca noaptea. Dar ca o placuta coincidenta, semiluna era si noaptea prezenta.



Cu ochii mijiti de somn, pe la 5 dimineata ma bucura entuziasmul vanzatorului de fistic din port. Urca si el pe ferryboatul care ne trece pe celalalt continent, de la Eceabat la Canakale (5 euro de persoana si am ajuns in Asia).

Suntem in Asia. Geamii si moschei isi inalta minaretele printre padurile de pini. Salutam Troia din mers. Maslinii stau ghemuiti alaturi de chiparosi semeti. Muntii se termina in mare si nici nu imi dau seama bine unde. Numarul minaretelor unei moschei nu are vreo semnificatie anume si nici inaltimea acestora. O explicatie a venit cum ca in trecut minaretele erau mai inalte pentru a se auzi mai bine chemarea muezinului.



La Edirne vedem din mers Moscheea cu 1000 de ferestre".

Pe multe restaurante din drum scrie : "corba". Probabil ca de pe aici vine ciorba noastra cea de toate zilele.

In Turcia, femeile fumeaza "ca turcii". Stiam ca Turcia este cea mai moderna tara musulmana in ceea ce priveste femeile. Valul nu mai este obligatoriu, dar sa si fumeze asa...Mare e gradina Domnului...sau a lui Alah.

Din pacate, de data asta nu a fost sa fie si sa vizitez Efes-ul. Templul Artemisei mai are de asteptat, impreuna cu legendele sale.



Casele sunt dotate cu baterii solare si cu cat mai multe antene.

Ma bucur de revederea Egeei pe care am cunoscut-o acum trei ani in Halkidiki. Impresionante peisaje in care muntii se unesc cu marea! E ora 8 dimineata si pescarii isi aduna deja navoadele, in timp ce pescarusii dau tarcoale, survoland asupra-le.

Ce frumosi sunt macii, asa rosii - parca de un rosu mai rosu decat cel prafuit de pe ogoarele Baraganului.



In Turcia, pe coasta de vest, iti poti cumpara un apartament cu 3 camere cu numai 45.000 euro. Insa, daca vrei sa te muti definitiv aici, ar cam trebui sa iti schimbi si religia, asta daca nu esti deja musulman. In cartea de identitate este mentionata religia si aceasta este prima caracteristica pe care o verifica autoritatile. Altfel, nu prea te baga in seama.

In Kusadasi se poate sa te sperie vederea unui complex de blocuri de vreo 30 de etaje. Blocurile sunt incepute de peste 20 de ani si asa vor ramane pe veci. Colina pe care se afla nu este tocmai stabila si constructia a fost abandonata. Totusi, ca in Egipt, sunt uimita sa vad ca primele doua etaje sunt locuite, iar celelalte sunt ca dupa razboi.



O frumoasa legenda care se refera la aparitia maslinului pe pamant este legata de intemeierea orasului Atena, viitoarea capitala a Greciei. Se pastreaza versiunea cum ca Zeus, Zeul Zeilor din Olimp, a hotarat ca va darui noul oras celui care va oferi locuitorilor cel mai folositor dar. Disputa pentru posesia orasului s-a dat intre Poseidon, Zeul Marilor, si Atena, Zeita Intelepciunii. Cand Poseidon a lovit cu tridentul sau in piatra, a inceput sa curga apa sarata, in timp ce Atena a lovit cu sulita in pamant, unde a rasarit un maslin. Intrucat locuitorii orasului au preferat fructele de maslin in locul apei sarate, Zeus a decis acordarea drepturilor asurpa orasului Zeitei Atena, orasul urmand sa poarte numele de Atena. Se spune ca in locul unde s-a nascut aceasta legenda s-a pastrat un maslin din care s-au raspandit toti maslinii existenti pe coastele stancoase ale Greciei. Eu la Atena nu am ajuns decat in aeroport, pe drumul de intoarcere din Creta, dar cine a fost la Acropole spune ca si azi un maslin batran strajuieste monumentul.



Dar Biblia spune ca ramura de maslin a fost semnul vietii dupa Potop: "Si porumbelul s-a intors la el spre seara, si iata avea in cioc o ramura verde de maslin. Atunci a cunoscut Noe ca apele se scursesera de pe fata pamantului." Pana la urma o legenda e o legenda. ;)

Romanţa frunzei de chiparos
de Alexandru Macedonski

Eu cunosc un loc retras
Unde nimeni n-o să poată
Să urmeze-al nostru pas...
Vino: Uită lumea toată.

Pământeştile păreri
Îl cred plin de-ntunecime,
Însă mint — căci nicăieri
Nu ard flăcări mai sublime.

Viaţa nu e pentru noi --
Lumea e de rele plină...
Eşti o floare — sunt lumină --
Vom fi cerul amândoi.

Octavian Paler spunea despre chiparosi ca "nu-i destul ca uneori sunt arbori-monahi, sau sunt pelerini, sau stau de veghe si ca, daca in pictura renascentista par siluetele unor calugari franciscani, iata, la Van Gogh au ceva suferind si pasional".



Si mai stiu o legenda, dupa care continu cu povestirea: era candva printul Chiparos si cu prietenul sau Cerbul. Plecara cei doi la vanatoare (nu stiu cum ar vana un cerb, poate doar caprioare ;) ) si din greseala Printul Chiparos il omoara pe prietenul Cerb. Atunci, zeul Apollo il transforma pe print intr-un copac, intr-un chiparos. De atunci ar fi ramas obiceiul ca atunci cand moare cineva, se planteaza unchiparos la capul sau, chiparosul fiind arborele suferintei. Si azi majoritatea moastelor sfintilor se pastreaza in racle din lemn de chiparos.



Nu stiu daca e adevarat cum se spune ca maslinul rodeste la 10 ani dupa ce a fost plantat caci am un maslinel in curte la Chiselet care face masline de ceva ani..

Izmir (Smirna din trecut) este un oras de 8 milioane de locuitori, adica de vreo patru ori mai mare decat Bucurestiul. Este al doilea oras al Turciei dupa Istanbul (17 mil. de locuitori, dar cu aglomeratia urbana ajunge la 23 mil), si inaintea capitalei Ankara cu numai 7 milioane.

A aparut si levantica in cadru. Cum isi schimba campul culorile: cand galben de rapita, cabd rosu de mac, cand mov de levantica, cand alb de ochiul boului.



Kusadasi isi trage denumirea de la un porumbel (nu stiu legenda:(). In Kusadasi poti ajunge unde vrei tu cu un mic microbuz unde te ingramadesti pentru a ajunge la destinatie cu 1,5 euro. Asta micul se cheama "dolmus".

Bordum mi-a placut cel mai mult. Casele albe se ascund dupa padurile vrzi, care apoi las loc albastrului adanc al marii.

Intr-o zi, la masa noastra, se aseaza Linura, o fata din...Siberia. Curioasa de locurile ei natale - mai ales ca planuiesc un Transsiberian in curand ;) - am descusut-o bine pe fata. Ea se afla aici printr-un program de Work & Travel, asemanator celui cu care am fost eu trei luni in SUA prin 2005.



Evident ca turcii sunt impresionati de frumusetea romancelor. Evident ca atunci cand afla de unde suntem, asociaza numele tarii noastre cu cel al lui Hagi.

In Halicarnas se afla un disco boat - cel mai mare din Europa. Paranghelia incepe undeva pe la ora 1 in noapte, cand vasul pleca de la mal, si se termina spre 6 dimineata. Daca cumva vrei sa o tulesti inainte de spartul targului, sunt mai multe bacute care periodic ii duc pe cei plictisiti..sau "cu prada pescuita" la mal.



Bodrum este locul celor mai mari distractii din Turcia. Este diferit de Antalya prin aceea ca nu are niste complexe hoteliere de 5* unde te duci sa te imbuibi cu mancare si bautura - nu ca aici ai murii de foame, dar daca esti un pic aventurier chiar ai ce face. Aici vei intalni mai multi olandezi si englezi si mai putini rusi decat in Antalya.



In Turcia - ca peste tot - imi place sa incerc "minunile" gastronomice locale. Mi-au placut si aici foile de coca cu branza, ca un fel de merdenele romanesti. Acum nu stiu daca pretul lor era chiar 1,5 euro sau pofta noastra le-a crescut pretul. :P



Ultimile clipe din Asia le petrecem la Canakale in asteptarea ferryboatului, mai ales ca am avut si un cascat in grup din pricina caruia mai poposim o ora pana la urmatorul ferryboat. Pentru unele fete e prilej de bucurie sa isi achizitioneze 5 parfumuri la pret de 100 lei (in lei), desi cred ca mai mare e bucuria turcului care le-a pacalit cu mare usurinta.

Calul Troian sta si el cuminte in port, privind spre vapoarele ce trec prin Dardanele.



Ferryboatul vine la fiecare ora. Traversarea dureaza cam o ora si un curent puternic iti vajaie prin plete...sau chelie, dupa caz. Ajungem la Eceabat, unde iara campuri de mac se astern in lateralele drumului.



Marea sclipeste intre continente. Delfinii nu se fac vazuti. Pescarusii isi iau masa in zbor. Vapoare sub semnul semilunei se leagana pe albastrul infinit al Marmarei.

Verde crud pe mal deasupra caruia se inalta copacii batrani ce isi flutura frunzele in briza marii, miros de flori de salcam si pini falnici, cocosati de povara conurilor cocotate cat mai sus sa vada marea, toate parca au fost puse la un loc de mana unui talentat pictor romantic. Armate de maslini privesc si ele la migurile ce trec in zbor.

Daca nu ar mai fi cate o geamie prin apropiere din cand in cand sa isi ridce minaretul peste sate, as juca ca sunt in Romania, spre Chiselet.

Frumoasa mai e Turcia primavara!

Garnic - Motiv pentru 1 Mai in Banat

Dupa ce ajung acasa pe la ora 2 din noapte, intorcandu-ma dintr-o alta calatorie despre care voi relata mai tarziu, desfac un bagaj, fac altul si dorm fix o ora, dupa care plec la gara sa iau trenul spre Craiova. Poate ca nu suna prea atragator, dar aici ma astepta o motocicleta sa ma duca spre un fel de rai: la Garnic, in Banat. Acolo avea sa se intample un micut festival moto-rock, mai bine zis o frumoasa intalnire moto: Rocker's.

Privesc pe geamul trenului si vad cum alta data simpli boscheti, acum liliacul margineste campurile de un galben infinit. Oi ce si-au pierdut mieluseii la Paste pasc resemnate alaturi de magarusi cu ochi mari si tristi, ducand grea povara in carca.

O caruta sta in mijlocul albiei unui rau. Un copil cocotat in ea, rastoarna in bidoane mari galetile pe care tatal sau le umple cu apa din rau. Ce mandru e fiul ca isi ajuta tatal! Pesemne ca invata in cei sapte ani de acasa cum sa fie un bun gospodar.

De la Craiova mergem spre Drobeta si ma fascineaza tainele dealurilor din Podisul Getic. In zona Strehaiei parca as fi vrut sa poposesc o leaca. Mici biserici albe stau ascunse pe varfuri de dealuri, printre copacii plini de frunze de primavara.

Facem plinul rezervorului cu benzina la Drobeta, plecam si salutam din mers Orsova, apoi patrundem in cei peste 100 de km prin Defileu pana la Moldova Noua. Starea drumului din defileu mi s-a parut la fel de proasta ca cea din vara.

Ce mi-as fi dorit sa ne intoarcem pe celalalt mal! Ce pofta de Serbia aveam! Chiar il sfatuisem pe T sa nu isi uite acasa pasaportul, dar din pacate nu fu vreme de asta data sa venim pe acolo. Unde mai pui ca Roxana - pe care am cunoscut-o la aceasta intalnire - imi povesteste de drumurile ei cu Radu si cu BMW-ul pe celalalt mal.

Ce sentiment ai ca Dunarea a numai a ta! Drumul e numai al nostru pentru minute in sir! Rar mai trec pe langa noi o masina, o caruta sau un tractor...adica noi pe langa ele. Fluturasi dragalasi zboara prin fata castilor noastre, dar si prin casti. :P

Facem o oprire la acelasi restaurant unde ne-am odihnit in drumul de vara si de data asta savuram amandoi ciorba de burta caci T nu are noroc si borsul de peste se termina inainte de a ajunge noi. Nu e bai ca si asta a fost buna!

De la Moldova Noua luam mai intai drumul spre Coronini - Sfanta Elena cum am fost indrumati de la restaurant, insa gps-ul ne spune ca nu e drumul bun. Ne intoarcem si gasim alt drum. De data asta gps-ul ne incurajeaza ca suntem pe drumul cel bun, dar asa, din cand in cand, caci se pare ca erau mai multe poteci si nu stiu cum noi am nimerit-o pe cea mai colturoasa, cu pietre iesite din ea si cu gropi cu apa. Padurea din jur, asternuta cu o multime de flori ciocul berzei de parca o ninsese, ma duce cu gandul la cum ne-ar iesi in fata ba un mistret, ba o caprioara, ba o vulpita. De data asta nu am avut insa parte de nici o intalnire de grad inalt. In sat, ne-a spus gazda ca vulpile mai dau cand si cand tarcoale la cotete.

Indicatoare rustice de lemn ne apropie de destinatie. Ajungem si notam ca majoritatea sunt de-ai casei, de prin judet sau de prin Mehedinti, mai putini din Timisoara, Craiova ori Bucuresti. Motocicletele stau insirate intr-o curte care de fapt este o mare pasune.

Garnic este un sat de cehi.

In anul 1827, in urma unei hotarari a conducerii Imperiului Austro-Ungar privind popularea granitelor Imperiului, 56 de familii de cehi din Bohemia au ajuns plutind pe Dunare in partea de sud a Banatului romanesc, stabilindu-se in actualele sate: Garnic, Sfanta Elena, Ravensca, Eibental, Bigar, Sumita. Acesti colonisti cehi au reusit sa isi pastreze foarte bine, in decursul timpului, limba, cultura si obiceiurile din tara lor de bastina. In sate se vorbeste si acum limba ceha, gospodinele te imbie cu colaci traditionali cehi, iar seara batranii povestesc istorioare din trecut.

Comuna Garnic, formata din satul Garnic si satul Padina Matei, este situata in partea sudica a judetului Caras-Severin, in Clisura Dunarii, la o altitudine de 705 m fata de nivelul marii si la o distanta de 150 km de orasul Resita. Garnicul se invecineaza cu comuna Sichevita (7 km), cu comuna Carbunari (18 km), cu satul Ravensca (15 km), cu satul Sfanta Elena (14 km) si cu satul Moldovita (7 km).
Relieful este predominant deluros, cu vegetatia bogata, compusa in mare parte din paduri de fag, iar datorita faptului ca in aceasta zona s-a practicat o agricultura nepoluanta se pot intalni aici multe specii de animale salbatice.

Populatia comunei este compusa in mare parte din cehi. Acestia se ocupa in general cu agricultura, crestera animalelor si agroturismul, si doar o parte lucreaza in industrie. De asemenea, datorita faptului ca zona este bogata in piatra de calcar, localnicii se ocupa si cu fabricarea varului, care se arde in cuptoare sapate in pamant si este distribuit apoi in toata zona Clisurii. Aceasta meserie se practica inca de la venirea primilor colonisti cehi in comuna.

Sursa: http://www.garnic.go.ro/

Merii se intrec cu liliacul in mireasma si culoare.

Case foarte frumoase, care in culorile Dunarii, care in culorile padurii de fag prin care am trecut la intrarea in sat, stau semete in calea noastra. Unele sunt leat cu mine, deci nu foarte vechi. :)

Pe pofticiosi ii sfatuiesc sa sara acest paragraf. Am avut cazare cu doua mese/zi la 80 de lei pentru doua persoane, dar mancarea a depasit cu mult valoarea banilor. O supa facuta dintr-o gaina batrana probabil (asa de buna era) si plina de taitei subtiri de ii alegeam cu furculita sa ii mut in farfurie, alaturi de sarmale si de “prajitura din pod” - un fel de branzoaica, dar plina de multa dragoste, ne-au potolit foamea la cina. O palinca buna a trebuit sa o refuz, doar eu, caci lui T i-a picat tocmai bine. La micul dejun ne-am bucurat de lapte adevarat, curat, branza buna (cam la 6-8 lei kilogramul in zona), si oua cu galbenus galben. Cam uitasem cat de bune sunt ouale de tara! Evident ca de pe masa nu a lipsit slanina. Un gem de macese, culese intr-o zi intreaga, a fost onorat sa fie intins pe paine de casa facuta de cu seara. Cand am ajuns noi, in casa chiar mirosea a paine calda. Fumoasa intampinare! Despre snitelele de la urmatoarea cina nici nu mai povestesc!

Obositi fiind, ne retragem repede la culcare. In drumul spre casa intalnim babutele cu scaunul la subrat, venind la concertul rock ca la sezatoare ori la hora satului. In sat se intampla ceva important si ele trebuia sa fie la curent cu noutatile. Si batrana m-a intrebat cand am ajuns acasa daca era si lume din sat pe acolo. ;) Si cum erau imbracati? :)
Gazdele noastre sunt o famile de cehi - cum altfel? Batrana casei - care nu era chiar batrana - povesteste cum in urma cu 14 ani si-a pierdut sotul in mina de la Moldova Noua. Acum fiul lor are 24 de ani si deja si-a format familia lui, iar un bebe deja a venit pe lume sa le duca numele mai departe.
Somnul ni-l asternem pe perne mari cat un prunc de doi ani si ne acoperim cu o plapuma toata numai puf.

De cu seara facem planuri de plimbare de a doua zi cu Radu, cu Roxana si cu BMW-ul lor, dar o frumoasa coincidenta face ca traseul ales de noi era exact traseul propus de organizatori. Ei, nu exact acelasi, dar cu aceeasi destinatie! Cheile Nerei erau tinta noastra. Pentru duminica as fi vrut sa dam o fuga si pana la morile de apa de la vreo 4 km in apropiere, dar nu mai era timp.

Dimineata cocosii dau trezirea, apoi ne mai trezim inca o data in dangatul vacilor ce mergeau la pascut. Frumoasa melodie!

Plecam pe la 11 am. Prima directie este Sasca Montana. Un indicator de Garana cu 9.5 km ma fac sa ma gandesc ca aproape am trecut de aceste locuri in aventura ploioasa din vara din Semenic.

Traseul nostru la dus: Garnic- Carbunari - Stinapari - Sasca Montana - Potoc - Valea Beii - Cheile Nerei - Poiana Lacul Beu - Pastravarie

Dupa o pauza scurta de socializare a celor 7 crai (2 cu Transalp, 1 cu Aprilia, 1 cu Africa Twin, 1 cu Dominator, 1 cu Yamaha Tenere si 1 cu BMX GS 1200) la o cafea, inghetata sau suc, plecam mai departe in descoperirea minunilor din zona Cheile Nerei - Beusnita (in Parcul National este interzisa intrarea cu autovehicule motorizate - noi ne-am oprit la intrarea in chei si nu am mers mai departe de drumul pe care ne era permis accesul).

Valea Beii este limpede, pe cand apele Nerei sunt tulburi. Cele doua se intalnesc aici in Muntii Aninei. Traversam pe jos mai multe tunele in calcar, rod al muncii apei in mii de ani. Muntii acestia ascund in ei minereuri neferoase: aur, argint.

Dupa 2 km - mers calare - ajungem si la carcada La Vaioaga - in drumul spre Lacul Ochiu Beu. In prezenta noastra si-a facut aparitia si o vipera urata.

Campul cu musetel ne primeste motocicletele priponite pe el. Niste mici si niste carnati luati direct de pe gratar la venirea noastra ne-au ospatat foamea si pofta. Bere cu alcool si fara alcool vine de la rece. Multumim celor ce ne-au onorat cu o asemenea primie! Poiana a fost locul de intalnire al celor cu hard enduro ce au venit acolo mai mult dupa orientarea personala si a noastra, cu soft enduro, veniti pe cel mai frumos traseu, dupa parerea mea.

Traseu inapoi la Garnic: Sasca - Oravita - Bozovici - Sopot - Ravensca - Garnic

In Sasca Montana ne abatem putin si la Manastirea Nera. Aici isi duc traiul 40 de calugarite si un calugar. Ion ne povestete ca fiecare din ea are povestea ei, care mai de care mai "de poveste": una e aviatoare, una e stomatolog, alta si-a lasat un trai bun la Bruxelles pentru viata de la manastire.

Poiana Logor, Ogasul Porcului, Lacul Dracului sunt repere ce le citesc din mers inapoi spre Garnic.

Trecem si prin Stancilova care se intinde cam pe 40 de km patrati, adica este aproape la fel de mare ca Bucurestiul insusi.

Ravensca este satul de la cea mai mare inaltime de aici, situat la 742 m altitudine.

Cruci de lemn facute din doua crengi pazesc somnul celor ingropati prin livezi. O casuta cu o singura camera este scoala satului.

Desi majoritatea moto au fost culcate macar o data la sol, traseul este pentru mine cel mai frumos facut vreodata cu motocicleta! E un vis in vedele Banatului!

Multumim d-lui Ion Popliceanu - primarul comunei Sasca Montana, celalalt motociclist de pe Transalp - pentru acest minunat traseu. Fain primar! :)

Seara facem un foc ce tabara cu "vin fert"! Lautarii locali - o frumoasa micuta fanfara - imbie satenii si motociclistii rockeri la dans! Si aici cei batrani ne dau clasa!

Concluzionez si eu ca Banatu-i fruncea!