Dobrogea este cel mai vechi și cel mai nou pământ românesc, începând cu munții, născuți undeva prin Hercinic și măcinați de milenii de vânt, și până la delta care încă se naște.
Constanța este și ea una dintre cele mai vechi localități atestate pe teritoriul României, cu rădăcini în vechiul Tomis. Apoi, renăscută de același naș ca și al Constantinopolelui, a ajuns să fie casa a numeroase etnii care locuiesc în bună înțelegere și în zilele noastre: turci, tătari, greci, lipoveni etc.
Am fost de multe ori în Constanța, de cele mai multe ori în trecere către vreo plajă, dar niciodată nu am făcut-o la pas, ca în weekendul de sfârșit de luna mai de anul acesta. Și nu știu cum m-am potrivit de m-am dus în zilele cu maxime cantități pluviale. Printre picăturile(oaiele) de ploaie mi-am găsit calea spre muzee și colțuri mai puțin bătute din oraș.
Din păcate, cele două roți stabilite pentru distanța București–Constanța sunt înlocuite cu cele fără număr ale trenului. De fiecare dată când merg cu trenul am ocazia să fiu la curent cu noile tipuri/trenduri de vagoane achiziționate de CFR. În ultimii ani nu cred că am mers de două ori cu același tip de vagon și, din păcate, locurile pentru bagaje se reduc din ce în ce mai mult. Îmi place cum sună "tren de călători", de parcă ai fi mai călător dacă alegi ca mijloc de locomoție pentru vacanță/călătorie trenul.
Privesc pe geam ciulinii Bărăganului, cu alură de cactuși exotici. Îmi plac florile de câmp, în câmp. Ruinele comuniste și ploaia în reprize crează un peisaj de splen în drumul către litoral.
De la cultura Hamangia și până la Gumelnița, dar și după, locuitorii "primordiali" ai Dobrogei venerau cultul cavalerului trac. Poate un predecesor al simbolisticii Sfântului Gheorghe, acesta nu semnifica altceva decât credința că binele învinge răul. După care au venit zeii la putere(a mentală). Nemesis – zeița greacă a răzbunării și a echilibrului în Univers (din răzbunare vine echilibrul?) era una dintre ei. Șarpele Glykon, un alt cult practicat în Dobrogea, este cel mai important artefact din muzeu, pe care mulți îl știm de pe timbrele colecționate în copilărie (cel puțin eu).
Aflu sau îmi reamintesc multe la Muzeul de Arheologie și Istorie, cel mai vizitat muzeu din Constanța. Îmi mai stârnesc poftă de legende lapiții, care au învins centaurii care amenințau cu răutățile lor traiul vechilor greci. Îmi pun întrebarea și dacă zeii aveau îngerași.
Micuțele camee amintesc că în România se află a cincea ca mărime din Europa, la Muzeul de Istorie din București.
O vizită într-un anticariat cu povești aduse pe mare îmi provoacă curiozitatea să îl întreb pe anticar dacă are amintiri cu Toate pânzele sus. Ne spune că își amintește din copilărie când secvențe din celebrul film se filmau în vechiul port din Constanța. Mie mi se face iară poftă de Sulina și de drum spre Delta Dunării.
Intru pentru prima oară și în Moscheea Cartol I, "ridicată cu ajutorul lui Dumnezeu". Frumoasă îmbinare de religii! :)
Acvariul, din păcate, este cam deprimant.
De Cazino ce să mai zic? A înghițit bani și a însumat tristețea pierzătorilor, ajungând el însuși un pierzător.
Se vizitează gratuit, poate în speranța că cuiva cu dare de mână i se va face milă și îi va reînvia gloria, cel puțin pe cea arhitecturală.
Cormoranii își odihnesc zborul în ploaie, pe stabilopozii prinși în conversație cu valurile.
Cel mai mult m-a uns pe suflet Muzeul de Artă, de mare artă. Este al doilea din țară ca bogăție artistică, după cel din București. I-am găsit aici pe Corneliu Baba, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ion Jalea (despre care am aflat că a sculptat toată viața cu o singură mână).
Înainte de a lua calea casei, poti să te plimbi câteva clipe și pe malul Siutghiolului și să te bucuri de parfumul măslinului rusesc.
