Repet la nesfârșit că nu mă voi sătura nicicând de farmecul Greciei. O revăd după trei ani de sus (din avion), Halkidiki cu Muntele Athos, cu mânăstirile ascunse vederii printre pădurile de pini, întinzându-se la poalele privirii mele.
Avionul zboară spre Skiathos, iar aterizarea – ca pe orice insulă micuță – este "emoționantă". Mie îmi place, evident, și mă amuz la temerile celor din jur care se întreabă dacă mai știu să înoate.
Insula Skiathos face parte din arhipelagul Sporadelor.
În numai 45 de kilometri pătrați adună nu mai puțin de 69 de plaje.
Cel mai mult mi-a plăcut misticismul plajei Lalaria. O superstiție spune că trebuie să înconjori o dată arcul de piatră pentru a avea noroc în dragoste și de trei ori pentru a rămâne veșnic tânăr.
Eu m-am mulțumim cu turul dragostei, încântată mai mult de rezistența mea la înot, decât de speranța că după asta îmi va bate inima mai tare (oricum bâtea mai repede din cauza efortului fizic).
La Lalaria nu ai cum ajunge decât pe mare, pescărușii odihnindu-și zborul până când un vapor sau o barcă acostează pe malul lor.
Insula are mai mult verde decât toate insule grecești explorate până acum.
Din suprafața insulei, 80% este împădurită, iar lângă plaja Koukounaries – una dintre cele mai renumite plaje din Grecia și chiar din Europa, pe placul prințesei Diana (Lady Di) – se află o frumoasă lagună unde numeroase păsări și-au găsit culcușul. Însă cea mai împădurită insulă din Sporade este Skopelos.
Nu cred că verde m-ar fi dus cu gândul la Grecia.
Pe șoseaua sudică de coastă, care unește estul cu vestul, de la Skiathos Town până la Koukounaries, circulă la fiecare 13-15 minute un autobuz, cu aspect vintage. Muzica ascultată în boxe, în surdină, este vivantă, iar controlorul (care vinde biletele după urcare – 1 sau 2 euro în funcție de câți kilometri mergi) este dintre cei mai carismatici greci. El cântă și dansează, iar într-una dintre seri dovedește că într-adevăr consumul de iarbă (nu vorbesc aici de păscut) este acceptat în Grecia.
Vântul tăios a făcut ca străduțele să fie cât mai strâmte, uneori putând să dai noroc cu vecinul de peste drum din balcon.
Smochinii cu frunzele lor crestate împart tabloul cu rodiile roșii, coapte, împovărând ramurile firave.
Oare s-a mai născut vreun Zorba?
Skiathos ăsta e ceva... Drumurile toate sunt niște curbe. O curbă gata
terminată anunță repede o altă curbă. Nu am mai văzut așa ceva!!! Numai ace
de păr! Dar ce păr are insula asta: ditamai claia!
Îmi plac barurile cu perne așternute pe jos și care te îmbie la odihnă.
Îmi ajunge la ureche un nume: Aspronisi. Mi se aprind beculețele și mă gândesc la locul acesta ca la o următoare destinație. Evident, voi căuta Atlantida. Și cine caută, găsește.
Unul dintre locurile cele mai interesante din Skiathos este Kastro.
Kastro – prima capitală a insulei până în secolul al XIV-lea – este locul unde a fost arborat pentru prima dată steagul de azi al Greciei.
Adevarați Pigmaliony sunt grecii la cum au reușit să își facă lăcaș în stâncile dure.
Poteca șerpuiește neobositor spre locul unde cândva erau peste 300 de locuințe și 22 de bisericuțe.
Însă piatra rămâne stăpâna uscatului... foarte uscat.
Nici marea, liniștită, nu tulbură adierea trecutului.
Poate că brânza grecească are un gust anume, tocmai pentru că este păscută sub măslini.
Stâncile odihnesc la malul Egeei.
Insula Tsougria, care este nelocuită, a fost dorită de cei de la The Beatles, însă nu li s-a vândut pentru că erau dubioși cu pletele lor.
Mai de curând și Madonna s-a îndrăgostit de insulă, dar nici
ea nu a fost un cumpărător norocos. În condițiile de criză din zilele acestea este posibil ca insula să își găsească un stăpân pentru
câteva milioane de euro.
O fabrică veche de ulei și-a lăsat istoria pe aici.
Fabrici vechi – încercări de mici afaceri abandonate sau eșuate în stilul lui Zorba – sunt frecvent întâlnite pe teritoriul Greciei.
Grecii ăștia or fi fost ei mari navigatori, dar nici ca motocicliști nu sunt mai prejos. Mă tot mir până unde pot ajunge cu cele două roți motorizate.
Elenii sunt stăpânii Egeei și astăzi. Sute de ferry-boat-uri îi taie apele zilnic.
Două ore și ceva sunt de navigat din Skiathos până pe continent, la Volos.
Muntele Pelion, la poalele căruia se află orașul Volos, era considerat reședința de vară a zeilor. Numele și-l trage de la tatăl lui Ahile – Peleus.
Îmi iau la revedere pe anul ăsta de la Grecia, alături de un tsipouro, îndoit mult cu apă și gheață. ;) Se pare că și pe ăsta tot niște călugări l-au inventat (tot ei au inventat și berea). Interesante invenții în numele Domnului!
