Rocada Maaaaaaaaaaaaaaaareeeeeeeeeeeeeeeeeee! Așa își începea Moțul Pittiș emisiunea pe Radio Tinerama, pe 68.7 FM, pe vremea cimitirului tinereții mele. În fiecare marți seara, îmi luam porția de educație muzicală de la cel care mi-a făcut cunoștiință cu Janis Joplin, John Lennon, Joan Baez... și Bob Dylan. Și cu mulși, mulți alții...
***
Apoi, ani de zile l-am cunoscut și mai bine pe Dylan prin melodiile preluate de Pasărea Colibri și animate atât de cald de același Pittiș.
***
Azi l-am ascultat pe viu pentru prima și, probabil, singura oară pe el, pe Bob Dylan, pe Robert Allen Zimmerman. Mi-a plăcut că la începutul concertului ne-a spus clar că Toți suntem puțin luați. Nu mi-a plăcut că nu a zis „Bună seara!“ După care, m-am gândit că poate nu asta contează, ci mesajul pe care îl transmite prin ceea ce cântă, că prin ceea ce cântă transmite tot ce contează. Și mi-am mai adus aminte cum a răspuns până și războaielor (cum ar fi cel din Vietnam) prin versurile sale, cântate sufletelor care aveau nevoie de alinare și minților care aveau nevoie de înțelegere.
Nu mi-a plăcut că nu a cântat versurile clasice. De fapt, era și greu să facă asta la cât a creat. Mi-a plăcut că lângă mine erau oameni care l-au așteptat zeci de ani. Mi-a plăcut că am dansat. Mi-a plăcut că de dimineață așteptam metroul și îl vedeam pe ecran, dorindu-mi să merg să îl aud, neștiind că voi primi o invitație la el. Dar nu stiu de ce, simt că Pittiș mi l-a prezentat mult mai... viu. Nu mi-a plăcut că nu era niciun ecran pe care să îi pot vedea expresia feței lui Bob, dar mi-au plăcut umbrele de pe fundalul scenei. Și mi-a plăcut și Alifantis. Mult! Mult mai mult!
***
Și, totuși, Bob Dylan a venit și la noi în 2010... cum nu a venit la Woodstock în 1969.
Un comentariu:
Eu nu am fost :(, dar ma consolez cu muzica lui.
Trimiteți un comentariu