Maroc - Atlas 2007 (4)
Ziua 21 - 26 aprilie: Tazlida - Marrakesh – Ouzoude
Azi plecam foarte “matinal”, pana in ora 8.30 am, si asta pentru ca sunt cam 200 km pana la cascada Ouzoude unde vrem sa punem tabara si sa vedem in drum, cat de cat, Marrakeshul. Drumul pana la Marrakesh este pe serpentine ce ajung la 1800-1900 m alt. E cam ciudat sa fii la munte si brazii sa lipseasca din peisaj. Pe o bucata de drum am avut o padure de pini inconjurata de gard.
Cam o ora si jumatate ne-a luat sa ajungem la Marakesh si mai bine de jumatate de ora sa nimerim o intrare, dupa multe ziduri, sensuri unice, noi - evident - pe contrasens, si ca urmare des facut stanga imprejur.
Garzile regale pazesc semet in acelasi rosu puternic ca si la Rabat. Zidurile numeroase si inalte, de cele mai multe ori inconjurand un maidan, sunt in drum.
Culoarea predominanta este nisipiu-pamantiu. Multe biciclete si motorini sunt pedalate.
Starea predominanta este de “a sta”, indiferent de loc si de ora. Lenea este la ea acasa…sau relaxarea. Aici regasesc aceleasi reguli de trafic ca si in celelalte tari afro-arabe (aproape absente). Norii vestesc apropierea ploii. Intre zidurile medinei sunt multe gauri si se pare ca singurii cuceritori sunt micile inaripate care si-au gasit culcus cuibarindu-se intre ele.
Descopar cu mare uimire cea mai mare piata din lumea mediteraneeana: Piata Jema El Fna, candva piata de sclavi. Azi, serpii, in special cobrele, sunt principali sclavi pusi sa joace la sunetele trompetelor. Exotismul este aparte in acest oras, pentru mine cel mai reprezentativ pentru ceea ce credeam ca este Marocul inainte de a pleca de acasa.
Am reusit sa vad piata in mare graba, la limita de a o rata de-a dreptul. Razvan ne-a luat de cate o aripa pe mine si pe Bogdan si ne-a aratat-o. Senzationala descoperire! A meritat sa se supere Roxana pe asteptarea noastra.
Moscheea Koutoubia este cea mai mare moschee ce a functionat permanent in ultimii 600 de ani (aproximativ din secolul XV).
Cand ajungi la Marakesh, mai intai te intampina foarte multi trandafiri si bougainvillea, dar si alte specii de flori ce te atrag cu culorile lor ca pe albine.
Ma mai uimesc numeroasele farmacii cu reclame puse la vedere ce pot fi observate de departe. Eu si cu Roxi mai folosim farmaciile pentru toaleta in cazuri extreme, cand boschetii nu ne ajuta si densitatea populatiei este prea mare.
Vizitam si Pavilionul Al Menara. Pozitionate la vest de Marrakesh, la "poalele" muntilor Atlas, gradinile Menara au fost amenajate prin secolul XII de catre - exercitiu de dictie - Almohad ruler Abd al-Mu'min. Apoi pavilionul a fost construit prin secolul XVI de catre dinastia Saadi si renovat in secolul XiX de catre sultan Abderrahmane of Morocco.
Prin pavilionul regal, folosit vara pentru plimbari, ne plimbam cu totii si admiram crapi care mai sar din cand in cand din lac. Din pacate nu era destul de senin sa vedem si Atlasul.
Ziduri – kilometri de ziduri - se inalta din pietre ce ar ridica vreo trei blocuri. Ele imprejmuiesc un teren viran sau – mai rau – gropi de gunoi.
Pranzul il luam pe marginea drumului, sub forma unor frigarui. Mielul a fost bun si adevarul este ca ne era si foarte foame: 2,5 kg cu 60 dh/kg de carne prajita (facuta la gratar, dupa negocieri).
Ziua 22 - 27 aprilie: Ouzoude - cascada Ouzoude
Azi, dupa ce trecem prin Benni Mellal, punem tabara la un lac de baraj.
N 32o 00` 03``
V 006o 43` 55``
792 m alt
ora 21 – 13,9o C
7 – 14,2o C
Ne trezim de dimineata in cantat de cuc. Nu stiam ca daca numeri de cate ori canta cucul, afli cati ani vei trai. :)
Azi vizitam...sau impropriu spus vizitam...azi vedem Cascada Ouzoud. Cascada Ouzoude este o cadere de apa de aproximativ 100-120 m inaltime, ascunsa dupa niste cladiri. Dupa ce parcam in "parcarea oficiala", mergem la pas pe cararile strajuite de maimute misterioase si obraznice.
Maimutele sunt la ele acasa, deloc timide si foarte ...agresive (doar sunt la ele acasa si tu esti cel care le calca teritoriul).
O “turma de vaci” – a se intelege BMW R1200 (GS) italiene “ma supara” cu prezenta lor. Mai ca imi vine sa gasesc si eu un loc liber in sa. Nu mai putin de opt haiduci italieni au venit calare pe meleagurile marocane si exact acum e momentul in care se naste in mine dorinta de a reveni pe aici cu doua roti.
Cascada Ouzoud are niste imprejurimi cu totul...salbatic de deosebite.
Iar cascada...
...e ceva....
Un pic inainte de ora 14 plecam spre Volubilis. Avem de mers cam 280 km si facem o statie si pe drum. Un popas uimitor este la un canion ce imi aminteste oarecum de Marele Canion. Soimi curajosi il survoleaza.
Tind sa compar drumul Ouzoude – Volubilis cu Sibiu – Brasov. Mi se pare un peisaj asemanator celui vazut din Muntii Piatra Mare asupra depresiunii Brasovului, dar aici vad pana la Beni Mellal.
In canionul imens, aceleasi motociclete urmeaza traseul nostru.
Cautam loc de camp, iar corturile tot pe intuneric sunt instalate. Cu o zi inainte, al nostru cort a fost pus pe un musuroi de furnici…foarte mari.
Tabara o instalam pe malul unui lac ce acum cativa ani nici nu era pe harta. Sunt multe insule si pietre rotunjite de rau, putina vegetatie si implicit multe insecte.
Printre concluziile expeditiei le tragem si pe acelea ca: similar incalzirii globale din Europa, in Africa se manifesta cel al racirii globale (Leca) si ca de aceea migreaza pasarile din tarile calde in timpul primaverii spre Europa (Romania) deoarece la noi este cald si aici e poaie, frig, vant (eu).
Ziua 23 - 28 aprilie: spre Volubilis - Ouaumana (padure de cedrii fara cedri) - la 11 km spre Azrou
Incercam sa plecam pana la ora 8 asa cum am stabilit aseara. La cina am avut friptura. :)
N 32o 42' 46''
V 005o 51' 00''
Alt 700 m
21.30 – 18,3o C
7.30 – 15,2o C
Intre micile amanunte pe care le descopar in calatorie, aparent fara legatura cu Marocul, este si aceea ca in Romania, pesterile sunt “acele deschizaturi in scoarta terestra cu dezvoltare de minim 5 m” (asta pentru a fi omologate), iar in Ungaria limita minima este de 3 m si tot ungurii erau aceia care erau cat pe ce sa omologheze ciobanescul mioritic. Au omologat insa doar copoiul.
Femeile nu au voie sa vorbeasca cu barbatii straini, mai ales sa le deschida usa (si totusi noi am fost invitati de acea femeie in casa). Ne-am dus ieri la o casa de amarati sa ducem niste haine si femeia de abia a acceptat sa iasa. Razvan ne-a luat pe Roxana si pe mine, tocmai pentru a o incuraja sa ne deschida. Pe strada, femeile nu raspund barbatilor daca sunt intrebate in legatura cu orientarea (incotro sa o iei, nu orientarea lor de orice fel).
Urmam directia norilor; cum apare soarele e semn ca plecam, nu e locul nostru acolo.
Facem un popas si avem pe stanga o piata si multe oi, iar pe dreapta o campie de flori si copacei. Relu intuieste ca ar fi o zona protejata si se confirma in curand cand langa noi opresc niste padurari si ne zoresc sa plecam ca e domeniu de vanatoare.
Si astfel cele doua zile de camp hotarate spontan pe aici se limiteaza la o pauza de vreo ora petrecuta cu o coasa si cu sacrificarea unui pepene. Doi din echipa nu consuma asa ceva, ceea ce pentru mine este o noutate (cum sa fie oameni care nu mananca pepene?).
In echipa avem o regula: ce pui pe masa este al tuturor; ce ti in buzunar este numai al tau. Si mai stim ca puterea individului sta in puterea grupui si ca puterea grupului sta in puterea individului.
Cautam padurea de cedrii (La foret des cedres) fiind locul recomandat de consul. Planul a fost de fapt momentul de razgandire al lui Rqzvan pe care noi il aflam din mers. Dimineata cu totii stiam ca mergem la Volubilis unde aveam sa ramanem doua nopti.
Drumul il compar adesea cu regiuni de acasa.
N 33o 23' 40.8''
W 005o 14' 24.6''
Suntem la 11 km de Aznou. La 1676 m alt.
ora 14 – 16o C
Ieri, Roxana ne servea matraguna pe post de patrunjel. Noroc cu biologii care au identificat specia inainte de degustare. Azi, insa, avem incredere in ciupercile culese de Dl. Murariu si impartim patru bucati la 14, pentru fete bucati mai mari, servite inaintea baietilor, nu pentru a le observa efectul, ci din bun simt.
In unele seri ne reamintim Star Wars pe dvd. Aici, in padure, noaptea, fundalul sonor al filmului este singurul emitator de sunete. Imagineaza-ti cum ar fi in aceasta atmosfera: luna – singura sursa de lumina (e adevarat ca e aproape plina), frontala stinsa si sunetele SF! Pe alocuri, peisajele sunt la fel (mai ales ca Star Wars a fost filmat si in apropiere, in Tunisia).
Marocanii circula in medie 8-9 intr-o masina, cate 2-3 pe o bicicleta sau scuter: unul tine ghidonul, iar celalat il coordoneaza cu pealele. Ce talente zac in ei…la sensul serios. Ma mai mir si de cum cara cateva cartoane de oua (intregi, si nu fierte) pe o motoreta. Camioanele, de asemenea, sunt peste maximul imaginar posibil incarcate!
La ceas de seara, cu luna martora, se face o sedinta si se stabileste ferm ca maine sa fim tot aici, cu zi de odihna si de relaxare si de “coasa” pentru biologi. Se stabileste: maine nu plecam de aici.
Azrou
N 33o 23' 40.8''
W 005o 14' 24.6''
1676 m alt
14.00 – 16o C
21.00 – 5.4o C
7.00 – 3.3o C
Ziua 24 - 29 aprilie: Azrou (padure) – Volubilis
Plecam!...Asa cum am stabilit, correct? Tensiunea a atins apogeul sau cel putin sper eu ca mai incordati ca acum sa nu mai fim. Vestea plecarii i-a surprins pe cei care aseara au fost de accord cu asta.
Desi cu o seara inainte nu se mentionase ca ne luam catrafusele si ne caram daca nu avem probe, acum acesta este motivul impachetarii….Nu se enerveaza nimeni….Admir darul lui Relu de a organiza fizic si mai ales psihologic o echipa. Atat deocamdata. Plecam!
Mai oprim la “o coasa mica”, apoi gata, mergem mai departe, spre nord.
In sfarsit ajungem la “indepartatul” Volubilis. Sunt repede puse corturile si fasolea la fiert (corturile nu sunt puse la fiert). Langa noi, niste marocani veseli isi savureaza narghileaua. Veselia lor ii baga la banuieli cu privire la aromele narghilelei. Evident, noi suntem pe post de televizor (big brother pe viu).
Ploaia s-a ratatic si nu a mai venit dupa noi. Soarele, in schimb, ne-a gasit pe drum azi.
Situl Volubilis este cea mai mare colonie romana din Maroc. Se pare ca o vom vizita poimaine (marti) deoarece maine este posibil sa fie inchis (ca majoritatea muzeelor).
In Maroc, se poate calari pe magar in stilul se mai sus sau...
Seara – cina: fasole si macaroane cu branza si zahar!
Ziua 25 - 30 aprilie: Volubilis
Mai aflu in Maroc ce nu am aflat la facultate (de geografie): o zecime de secunda din longitudine este egala cu 3 metri liniari.
Stranut de cateva zile si imi tot curge nasul. Si nu sunt singura in situatia asta. Ca urmare, sunt si eu receptiva la ce este majoritatea. :) Chera gaseste explicatia ca aerul este de vina, mai bine zis polenul palmierilor si al florei, in general, aici fiind reactia organosmului la schimbarea mediului. In episodul urmator, vom vedea daca ne-a trecut stranutul.
Ziua 21 - 26 aprilie: Tazlida - Marrakesh – Ouzoude
Azi plecam foarte “matinal”, pana in ora 8.30 am, si asta pentru ca sunt cam 200 km pana la cascada Ouzoude unde vrem sa punem tabara si sa vedem in drum, cat de cat, Marrakeshul. Drumul pana la Marrakesh este pe serpentine ce ajung la 1800-1900 m alt. E cam ciudat sa fii la munte si brazii sa lipseasca din peisaj. Pe o bucata de drum am avut o padure de pini inconjurata de gard.
Cam o ora si jumatate ne-a luat sa ajungem la Marakesh si mai bine de jumatate de ora sa nimerim o intrare, dupa multe ziduri, sensuri unice, noi - evident - pe contrasens, si ca urmare des facut stanga imprejur.
Garzile regale pazesc semet in acelasi rosu puternic ca si la Rabat. Zidurile numeroase si inalte, de cele mai multe ori inconjurand un maidan, sunt in drum.
Culoarea predominanta este nisipiu-pamantiu. Multe biciclete si motorini sunt pedalate.
Starea predominanta este de “a sta”, indiferent de loc si de ora. Lenea este la ea acasa…sau relaxarea. Aici regasesc aceleasi reguli de trafic ca si in celelalte tari afro-arabe (aproape absente). Norii vestesc apropierea ploii. Intre zidurile medinei sunt multe gauri si se pare ca singurii cuceritori sunt micile inaripate care si-au gasit culcus cuibarindu-se intre ele.
Descopar cu mare uimire cea mai mare piata din lumea mediteraneeana: Piata Jema El Fna, candva piata de sclavi. Azi, serpii, in special cobrele, sunt principali sclavi pusi sa joace la sunetele trompetelor. Exotismul este aparte in acest oras, pentru mine cel mai reprezentativ pentru ceea ce credeam ca este Marocul inainte de a pleca de acasa.
Am reusit sa vad piata in mare graba, la limita de a o rata de-a dreptul. Razvan ne-a luat de cate o aripa pe mine si pe Bogdan si ne-a aratat-o. Senzationala descoperire! A meritat sa se supere Roxana pe asteptarea noastra.
Moscheea Koutoubia este cea mai mare moschee ce a functionat permanent in ultimii 600 de ani (aproximativ din secolul XV).
Cand ajungi la Marakesh, mai intai te intampina foarte multi trandafiri si bougainvillea, dar si alte specii de flori ce te atrag cu culorile lor ca pe albine.
Ma mai uimesc numeroasele farmacii cu reclame puse la vedere ce pot fi observate de departe. Eu si cu Roxi mai folosim farmaciile pentru toaleta in cazuri extreme, cand boschetii nu ne ajuta si densitatea populatiei este prea mare.
Vizitam si Pavilionul Al Menara. Pozitionate la vest de Marrakesh, la "poalele" muntilor Atlas, gradinile Menara au fost amenajate prin secolul XII de catre - exercitiu de dictie - Almohad ruler Abd al-Mu'min. Apoi pavilionul a fost construit prin secolul XVI de catre dinastia Saadi si renovat in secolul XiX de catre sultan Abderrahmane of Morocco.
Prin pavilionul regal, folosit vara pentru plimbari, ne plimbam cu totii si admiram crapi care mai sar din cand in cand din lac. Din pacate nu era destul de senin sa vedem si Atlasul.
Ziduri – kilometri de ziduri - se inalta din pietre ce ar ridica vreo trei blocuri. Ele imprejmuiesc un teren viran sau – mai rau – gropi de gunoi.
Pranzul il luam pe marginea drumului, sub forma unor frigarui. Mielul a fost bun si adevarul este ca ne era si foarte foame: 2,5 kg cu 60 dh/kg de carne prajita (facuta la gratar, dupa negocieri).
Ziua 22 - 27 aprilie: Ouzoude - cascada Ouzoude
Azi, dupa ce trecem prin Benni Mellal, punem tabara la un lac de baraj.
N 32o 00` 03``
V 006o 43` 55``
792 m alt
ora 21 – 13,9o C
7 – 14,2o C
Ne trezim de dimineata in cantat de cuc. Nu stiam ca daca numeri de cate ori canta cucul, afli cati ani vei trai. :)
Azi vizitam...sau impropriu spus vizitam...azi vedem Cascada Ouzoud. Cascada Ouzoude este o cadere de apa de aproximativ 100-120 m inaltime, ascunsa dupa niste cladiri. Dupa ce parcam in "parcarea oficiala", mergem la pas pe cararile strajuite de maimute misterioase si obraznice.
Maimutele sunt la ele acasa, deloc timide si foarte ...agresive (doar sunt la ele acasa si tu esti cel care le calca teritoriul).
O “turma de vaci” – a se intelege BMW R1200 (GS) italiene “ma supara” cu prezenta lor. Mai ca imi vine sa gasesc si eu un loc liber in sa. Nu mai putin de opt haiduci italieni au venit calare pe meleagurile marocane si exact acum e momentul in care se naste in mine dorinta de a reveni pe aici cu doua roti.
Cascada Ouzoud are niste imprejurimi cu totul...salbatic de deosebite.
Iar cascada...
...e ceva....
Un pic inainte de ora 14 plecam spre Volubilis. Avem de mers cam 280 km si facem o statie si pe drum. Un popas uimitor este la un canion ce imi aminteste oarecum de Marele Canion. Soimi curajosi il survoleaza.
Tind sa compar drumul Ouzoude – Volubilis cu Sibiu – Brasov. Mi se pare un peisaj asemanator celui vazut din Muntii Piatra Mare asupra depresiunii Brasovului, dar aici vad pana la Beni Mellal.
In canionul imens, aceleasi motociclete urmeaza traseul nostru.
Cautam loc de camp, iar corturile tot pe intuneric sunt instalate. Cu o zi inainte, al nostru cort a fost pus pe un musuroi de furnici…foarte mari.
Tabara o instalam pe malul unui lac ce acum cativa ani nici nu era pe harta. Sunt multe insule si pietre rotunjite de rau, putina vegetatie si implicit multe insecte.
Printre concluziile expeditiei le tragem si pe acelea ca: similar incalzirii globale din Europa, in Africa se manifesta cel al racirii globale (Leca) si ca de aceea migreaza pasarile din tarile calde in timpul primaverii spre Europa (Romania) deoarece la noi este cald si aici e poaie, frig, vant (eu).
Ziua 23 - 28 aprilie: spre Volubilis - Ouaumana (padure de cedrii fara cedri) - la 11 km spre Azrou
Incercam sa plecam pana la ora 8 asa cum am stabilit aseara. La cina am avut friptura. :)
N 32o 42' 46''
V 005o 51' 00''
Alt 700 m
21.30 – 18,3o C
7.30 – 15,2o C
Intre micile amanunte pe care le descopar in calatorie, aparent fara legatura cu Marocul, este si aceea ca in Romania, pesterile sunt “acele deschizaturi in scoarta terestra cu dezvoltare de minim 5 m” (asta pentru a fi omologate), iar in Ungaria limita minima este de 3 m si tot ungurii erau aceia care erau cat pe ce sa omologheze ciobanescul mioritic. Au omologat insa doar copoiul.
Femeile nu au voie sa vorbeasca cu barbatii straini, mai ales sa le deschida usa (si totusi noi am fost invitati de acea femeie in casa). Ne-am dus ieri la o casa de amarati sa ducem niste haine si femeia de abia a acceptat sa iasa. Razvan ne-a luat pe Roxana si pe mine, tocmai pentru a o incuraja sa ne deschida. Pe strada, femeile nu raspund barbatilor daca sunt intrebate in legatura cu orientarea (incotro sa o iei, nu orientarea lor de orice fel).
Urmam directia norilor; cum apare soarele e semn ca plecam, nu e locul nostru acolo.
Facem un popas si avem pe stanga o piata si multe oi, iar pe dreapta o campie de flori si copacei. Relu intuieste ca ar fi o zona protejata si se confirma in curand cand langa noi opresc niste padurari si ne zoresc sa plecam ca e domeniu de vanatoare.
Si astfel cele doua zile de camp hotarate spontan pe aici se limiteaza la o pauza de vreo ora petrecuta cu o coasa si cu sacrificarea unui pepene. Doi din echipa nu consuma asa ceva, ceea ce pentru mine este o noutate (cum sa fie oameni care nu mananca pepene?).
In echipa avem o regula: ce pui pe masa este al tuturor; ce ti in buzunar este numai al tau. Si mai stim ca puterea individului sta in puterea grupui si ca puterea grupului sta in puterea individului.
Cautam padurea de cedrii (La foret des cedres) fiind locul recomandat de consul. Planul a fost de fapt momentul de razgandire al lui Rqzvan pe care noi il aflam din mers. Dimineata cu totii stiam ca mergem la Volubilis unde aveam sa ramanem doua nopti.
Drumul il compar adesea cu regiuni de acasa.
N 33o 23' 40.8''
W 005o 14' 24.6''
Suntem la 11 km de Aznou. La 1676 m alt.
ora 14 – 16o C
Ieri, Roxana ne servea matraguna pe post de patrunjel. Noroc cu biologii care au identificat specia inainte de degustare. Azi, insa, avem incredere in ciupercile culese de Dl. Murariu si impartim patru bucati la 14, pentru fete bucati mai mari, servite inaintea baietilor, nu pentru a le observa efectul, ci din bun simt.
In unele seri ne reamintim Star Wars pe dvd. Aici, in padure, noaptea, fundalul sonor al filmului este singurul emitator de sunete. Imagineaza-ti cum ar fi in aceasta atmosfera: luna – singura sursa de lumina (e adevarat ca e aproape plina), frontala stinsa si sunetele SF! Pe alocuri, peisajele sunt la fel (mai ales ca Star Wars a fost filmat si in apropiere, in Tunisia).
Marocanii circula in medie 8-9 intr-o masina, cate 2-3 pe o bicicleta sau scuter: unul tine ghidonul, iar celalat il coordoneaza cu pealele. Ce talente zac in ei…la sensul serios. Ma mai mir si de cum cara cateva cartoane de oua (intregi, si nu fierte) pe o motoreta. Camioanele, de asemenea, sunt peste maximul imaginar posibil incarcate!
La ceas de seara, cu luna martora, se face o sedinta si se stabileste ferm ca maine sa fim tot aici, cu zi de odihna si de relaxare si de “coasa” pentru biologi. Se stabileste: maine nu plecam de aici.
Azrou
N 33o 23' 40.8''
W 005o 14' 24.6''
1676 m alt
14.00 – 16o C
21.00 – 5.4o C
7.00 – 3.3o C
Ziua 24 - 29 aprilie: Azrou (padure) – Volubilis
Plecam!...Asa cum am stabilit, correct? Tensiunea a atins apogeul sau cel putin sper eu ca mai incordati ca acum sa nu mai fim. Vestea plecarii i-a surprins pe cei care aseara au fost de accord cu asta.
Desi cu o seara inainte nu se mentionase ca ne luam catrafusele si ne caram daca nu avem probe, acum acesta este motivul impachetarii….Nu se enerveaza nimeni….Admir darul lui Relu de a organiza fizic si mai ales psihologic o echipa. Atat deocamdata. Plecam!
Mai oprim la “o coasa mica”, apoi gata, mergem mai departe, spre nord.
In sfarsit ajungem la “indepartatul” Volubilis. Sunt repede puse corturile si fasolea la fiert (corturile nu sunt puse la fiert). Langa noi, niste marocani veseli isi savureaza narghileaua. Veselia lor ii baga la banuieli cu privire la aromele narghilelei. Evident, noi suntem pe post de televizor (big brother pe viu).
Ploaia s-a ratatic si nu a mai venit dupa noi. Soarele, in schimb, ne-a gasit pe drum azi.
Situl Volubilis este cea mai mare colonie romana din Maroc. Se pare ca o vom vizita poimaine (marti) deoarece maine este posibil sa fie inchis (ca majoritatea muzeelor).
In Maroc, se poate calari pe magar in stilul se mai sus sau...
Seara – cina: fasole si macaroane cu branza si zahar!
Ziua 25 - 30 aprilie: Volubilis
Mai aflu in Maroc ce nu am aflat la facultate (de geografie): o zecime de secunda din longitudine este egala cu 3 metri liniari.
Stranut de cateva zile si imi tot curge nasul. Si nu sunt singura in situatia asta. Ca urmare, sunt si eu receptiva la ce este majoritatea. :) Chera gaseste explicatia ca aerul este de vina, mai bine zis polenul palmierilor si al florei, in general, aici fiind reactia organosmului la schimbarea mediului. In episodul urmator, vom vedea daca ne-a trecut stranutul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu