Kenya a venit ca o provocare, pe nepusa masa! Nu facea parte din planurile mele de calatorie pe anul asta, dar nu am putut refuza sansa ce mi se oferea de ajunge acolo, in mijlocul salbaticiei sale! Am avut la dispozitie doar doua saptamani si pentru viza si pentru vaccinuri si pentru a lua prima doza de chinina prevenind malaria si pentru bagaj, cea mai grea parte dintr-o calatorie pentru mine! :)
Plecam intr-o luni dimineata – inceput de saptamana si de aventura. Zborul este cu British pana la Londra. In Londra avem o surpriza: zborul Kenya Airways pentru Nairobi nu are nici 20 de pasageri, asa ca suntem mutati pe cursa Virgin Atlantic. Nu zburam cu balonul ca Sir Richard Branson, ci cu un Boeing imens, iar la bord putem alege sa ne racorim cu Virgin Cola, bautura rezultata ca ambitie de a concura celebra bautura neagra americana.
In aeroport, in orele de asteptare a decolarii, ne reamintim de numeroasele desene animate intamplate pe teritoriu african si zambim cu gandul la “The Jungle book” (desi actiunea sa e in India, cu ursi cu tot), la Horton sau la Lion King.
Verificam daca avem toti la noi doza saptamanala de chinina (se ia o doza de chinina saptamanal, timp de opt saptamani, inclusiv dupa ce te intorci din Kenya) si aflu cum ca in urmatoarele sase luni nu e rost sa devin mamica. Chinina iti interzice acest lucru, asa ca aveti grija cum va planificati plecarea in raport cu viata personala. Inainte de plecare mai este recomandat sa faceti vaccinul contra hepatitei si a febrei galbene. E bine sa le aveti, mai ales daca firea voastra aventuriera va va mai purta prin destinatii din acestea in urmatorii zece ani, atat cat e valabil unul dintre ele sau trei ani, cat e valabil celalalt (habar nu am sa va zic acum care e unul si care celalalt). Eu personal mi-am programat numai destinatii dubioase pentru urmatorii doi ani cel putin (poate data viitoare va scriu despre Pakistan sau Nepal).
Vaccinurile eu le-am facut la Centrul de Vaccinare pentru Calatorii Internationale (langa Cismigiu, pe Cobalcescu), acolo unde am platit aproximativ 250 lei pentru ambele si in plus de asta nu a trebuit sa ma programez decat cu o zi inainte si nicidecum cu vreo luna asa cum se intampla la policlinicile particulare, timp in care ele si trebuie sa fac rost de vaccinuri ca nu le au. unde mai pui ca medicul respectiv este cel mai in masura sa it idea sfaturi, avand in vedere ca pe acest domeniu isi duce activitatea de zeci de ani. Atmosfera africana m-a intampinat inca din cabinetul sau, de parca eram deja in Kenya. Statuietele de abanos mi-au atras atentia de la intepatura piscatoare a acului seringii. In plus, de aici vi se da si un carnetel de vaccinari international care atesta vaccinurile si pe care e posibil ca in anumite tari sa vi-l ceara la intrare in acelasi timp cu pasaportul.
Mesajul de bun venit la bord ni-l da insusi Sir Richars Branson, sub aspect digital. O prima maimuta avem “ocazia” de a intalni inca din avion. O zgatie de fetita a reusit prin tipetele sale ascutite sa ne tina trezi cele opt ore de zbor spre emisfera sudica, fara ca parintii ei sa faca vreun efort spre a o linisti.
Cel mai portocaliu rasarit il vad din avion, inainte de a ateriza in Nairobi. Ajungem la ora 6 a.m. (ora Kenyei este aceeasi cu ora de acasa).
In aeroport se uita doamna granicer ca viza noastra este luata de la Ambasada Marii Britanii si nu direct de la ei, guvernul Kenyan. Deh, fiecare cu ce poate!
Ajunsi in aeropoprt, ne intampina soferii si masinutele care ne vor purta in mijlocul savanei, in mijlocul fiarelor salbatice, dar nu foarte salbatice. Soferii sunt insa simpatici, asa cum s-au dovedit toti bartinasii pe parcursul sederii noartre in Kenya, bucurosi de oaspeti. Ne intampina cu un calduros “Karibu! (Bine ati venit!)” si “Hakuna matata!” (un fel de “Do not worry!”). Noi raspundem politicos: “Asante sana!” (Multumim frumos).
E prima oara cand urc intr-o masina cu volanul pe partea dreapta si cand merg pe stanga sensului de mers. Soferul nostru este Said, un ghid profesionist. Aflu ca in Kenya ghizii sunt catalogati cu gold sau silver, categorii pe care le primesc in functie de cate limbi cunosc, dar si de cate rase de animale si specii de pasari despre care pot da informatii.
Soarele si palmierii ma bucura de la prima vedere. E multa vreme de cand m-am indragostit de ei la prima vedere, tot pe meleaguri africane. Imaginea acaciilor ca niste umbrele larg deschise ma fascineaza inca din aeroport. Adesea, acesti copacei vor insoti pletele palmierilor.
Inca de la primele cuvinte ni se face complimentul ca avem o limba foarte romantica (asta probabil comparativ cu swahilli).
Prin praful drumului - si aici nu spun asta ca o metafora, ci ca pe un fapt real caci era praf ...garla – reusesc sa stau cu ochii mari si sa admir inca de pe drumul spre Amboseli (acolo unde aveam sa innoptam doua nopti) primii masai cu sulite si vestminte rosii peste pielea neagra-abanos. Un panou publicitar, prafuit si el, ne ureaza Welcome to Kenya – the home of migration.
Drumul de la Nairobi spre Amboseli este ca o ulita de tara, unele portiuni fiind direct pe aratura pentru a fenta traficul. Imi vine sa rad din orice! Totul ma amuza sau ma bucura! Sunt 45 de ore africane :) de la Nairobi la Mombasa pe “autostrada”. Drumul pe care mergem noi este cu o singura banda pe sens si, desi adesea ti se pare ingust, toti au loc in harmalaia permanenta, de la camioane pana la roabe imense trase si impinse de omuleti agili si iuti
Nairobi este un oras cosmopolit. Vocile din jurul meu spun ca nu e safe nici macar pentru un barbat. De ce oare nu ma sperie aceasta cand ii vad pe localnici cat de sincer zambesc? Sa fie oare numai teama europenilor “stilizati”? Printre alte informatii despre aceasta tara extraordinara ca mediu si oameni aflu stirea trista cum ca de aici a plecat SIDA. Nu prea cred asta sau cel putin nu vreau sa cred ca se gaseste pe toate drumurile, mai ales ca la un moment dat chiar m-am ranit si...
In Kenya sunt aproximativ 42 de triburi, iar Nairobi are cam 3 mil. locuitori.
Observ ca principalul mijloc de transport al navetistilor este mersul pe jos. Micuti si slabi, de aici pleaca cei mai rapizi si rezistenti atleti ai lumii pe care ii admiram la olimpiada.
Printre principalele relatii internationale ale Kenyei se numara la loc de frunte comertul cu orez, porumb, legume, in special spre vecina Uganda.
Trecem prin zona industriala a Nairobi. Praful si ceata – de fapt o pacla groasa – se depun peste tot. Multe tufe de nalbe (altfel) albe sustin parful acesta. Sa nu ma acuzati de rasism daca m-am minunat un pic vazand peisajul cu oameni negri de ciocolata si egrete albe ca zapada, in timp ce la noi ciorile negre ne insotesc pe noi, albii. Se pare ca peste tot nuantele se completeaza.
Nairobi este mai mult un centru de “business” - cei are lucreaza acolo, locuiesc in alte localitati din apropiere.
Daca vrei un taxi si te grabesti tare, iti recomand sa incaleci pe saua unei motociclete si bikerul te va duce la destinatie. Nu stiu sa spun daca e si casca inclusa.
Foarte multe biserici am intalnit in drum, biserici cu numele de gospel church si mi-i imaginam pe ei cum canta acapella.
Praful se depune pe fetele noatre, pe haine, inclusiv in aparatul foto. Benzinariile sunt cam ca in Maroc, cu benzina sau motorina la bidoane sub forma de gramezi pe marginea drumului.
Apa plata este aceeasi, numai eticheta difera, in functie de cine o ofera. Aceasi apa o gasim si in camerele de hotel sau lodge si in masinuta, toate personalizate. Apa minerala (carbogazoasa) nu exista, asa cum nu prea exista in toata Africa.
Pe langa praf, umezeala este si ea prezenta in aer in proportie uriasa. Precipitaţiile anuale sunt în medie între 1,500 - 4,000 mm şi temperatura medie este între 25 - 35° C. Noi am ajuns in sezonul ploios si in fiecare dimineata stropi mensi de ploaie calda spala peisajul.
O data ce intru in savana mi se pare ca am pasit direct la Teleenciclopedia. Totul este fabulos: liniste si verde! Ne minunam cu ochi de copii vazand primele girafe si zebre care peste cateva zile vor deveni la fel de comune ca oile de pe marginea drumurilor noastre.
Kilimanjaro – muntele din Tanzania, are the best view in Kenya, iar kenienii sunt foarte mandrii de asta. Pe parcursul sederii in Amboselii, incerc sa surprind in obiectiv "elefantul si Kilimanjaro”, “leul si Kilimanjaro”, “zebrele si Kilimanjaro”, “girafele si Kilimanjaro”, “masaii si Kilimanjaro”, “masaii, eu si Kilimanjaro”...
Statia sta la baza comunicarii in Kenya. O folosesc in special soferii si rangerii pentru a se anunta intre ei unde sunt animalele: “Am vazut simba (leul) la punctul 19A!”, Elefantul isi ridica trompa la 14B!”, “Cheetta vaneaza antilope la 12C!”. Si noi ne minunam ca prostii “vai, cum ne-am nimerit tocmai aici?”:)
Imaginati-va cum in drumul nostru pe o partea pasteau vacile si pe cealalta gazelele suave. Musuroaie imense de termite sunt ridicate in pamanturile rosiatice. Peste toate, Kilimanjaro cu zapezile lui strajuieste linistit .
Primele cadouri le negociem de la Paradise Gallery. Unul din sfaturile primite de la oceanicii specializati pe Africa a fost ca daca in Egipt sau Maroc negociezi si ajungi la jumatate de pret sau la o treime, aici pretul anuntat este de 100 de ori mai mare decat cel real. Suvenirurile de abanos, fildes, margele sau soap stone isi fac loc in bagajele noastre.
La Namanga aruncam o privire peste gard la granita cu Tanzania. Granita dintre state mi s-a parut ca o “granita”judeteana de la noi.
Ajungem dupa vreo 3 ore in Parcul National Amboseli, din 2005 cu statut de rezervatie nationala, putand astfel fi vizitat de turisti cu un acces mai facil decat inainte. Numele ii vine de la numeroase mici tornade cotidiene. Si noi am fost martori la cateva dezlantuiri de acest fel care maturau praful in apropierea elefantilor.
Animalutele si animaloaiele sunt cam rare in timpul zilei. De aceea the game – incursiunile in savana - se faceau de 3 ori pe zi: la 6.30 a.m, dupa micul dejun si la 16.00 p.m.
La intrarea in lodge ma loveste si pe mine sclipirea de geniu ca sunt in emisfera sudica. Ma supar pe mine pentru uitarea acestui “mic”amanunt si de abia atunci ma felicit pentru primii pasi in emisfera sudica. Camerele sunt mari si stam fiecare in cate una. Fiecare pat – oriunde in Kenya pentru turisti – are de jur imprejur o plasa fina contra tantarilor. Dotarile sunt de 5**** si chiar nu ai nevoiue de mai mult. in camera ai chiar si o lanterna in caz ca vrei sa iesi noaptea din camera - pe riscultau :) - si spray de tantari, tantari care m-au cam ciuruit pe mine, cum mi se intampla de obicei. Daca totusi nu te poti rupe de tot de civilizatie, e bine sa stii ca aici in inima savanei ai pana si acces la internet, asa ca afacerile tale vor putea fi bine supravegheate.
Cel mai mult mi-a placut ca nu exista radio sau televizor in camera. In schimb poti privi pe geam sau chiar pasi deoarece camera este la nivelul solului in mijloul maimutelor. Greierii si sunetele salbatice ale naturii pe care incerci sa le ghicesti cu teama in miez de nopapte sunt fascinante. La alte lodgeuri poti privi cum vin zebrele sa bea apa sau cu elefantii patruleaza peste gard. Incredibil, dar chiar asa e!
Maimutele sunt mai numeroase si mai obraznice decat pisicile de la noi.
Prima incursiune in savana o facem chiar marti dupa-amiaza. Girafele, aceste animale foarte curioase si gingase de care m-am indragostit in prima clipa, aflu ca rezista fara apa pana la 3 luni.
O scena ne surprinde si pe noi, dar si pe sofer: este martor a patra oara la o vanatoare in cinci ani de cand are meseria asta. Un gheepard (cheetah) alearga o antilopa pe post de cina. E seara! Intunericul aproape invinge lumina! Palmierii isi atarna frunzele neutrii la ceea ce urmeaza. O antilopa zglobie ii starneste pofta carnivorului. Ghepardul merge tip-til, cand pe “branci”, cand mai face doi pasi. Masinutele cu bipezi curiosi inarmati cu aparatele foto la ochi il urmaresc pas cu pas. Nici nu se sinchiseste sa renunte la cina sa pentru a ne mustra pe noi. Mai face doi pasi. Masinutele la fel. Apoi…intr-un mars alert porneste spre prada. Prada riposteaza printr-o viteza si mai mare! Nu il prinde! Azi cheetah va ramane nemancat.
In drumul spre lodge, hienele si elefanti isi au si ele traseul lor.
In prima seara unul dintre turistii straini isi serbeaza ziua de nastere. Tot alaiul lodgelui face trenuletul cu tortul pe post de locomotiva si i se ureaza un sincer Hakuna Matata! Imaginati-va cum s-au mobilizat cu bucatar, bucatareasa, cratiti si tigai, bell boy si ce mai erau ei si cum sincer au cantat cu foc. A canta este una dintre cele mai incarcate de talent activitati pe care le pot face cu placere. A, da: si sa danseze!
Jambo! Jambo bwana!
Habari gani? Mzuri sana!
Wageni mwakaribishwa
Kenya yetu. Hakuna matata.
Kenya nchi nzuri.
Hakuna matata
Nchi yakupendeza
Hakun amatata
(Hello! How are you?
OK, thank you!
Welcome visitors
In Kenya our land
There is no problem.)
Urmeaza prima dimineata de savana. Trezirea este foarte matinala – pe la 6 – dupa care iti bei relaxat ceaiul sau cafeaua, dupa preferinta, si apoi te imbarci in masinuta cu acoperisul ridicat. Ne pregatim cu speranta sa ii vedem pe cei “The big five”: elefantul, leul, hipopotamul, buffalo si leopardul. Am avut noroc doar de trei dintre ei in Kenya.
Ochii mici si ageri ai lui Said sunt precum un radarul, gata oricand sa ne dea de veste daca a vazut ceva interesant.
La urcare in masina trebuie sa ai grija sa nu te lovesti la cap. “Mama safari, mind your head!” aude de cele mai mutle ori. Iata ca m-am mai pricopsit cu o porecla.
On y va! Si cu totii suntem gata iara de safari. Richard – francezul care ne-a invitat in Kenya, tara pe care o stie mult mai bine decat Franta, este un tip mititel si plin de energie. Camasile sale se potrivesc perfect cu imaginea din savana.
Gardul ce delimiteaza lodgeul de savana este electric. Asadar, animalele nu pot intra si ataca turistii...decat daca sar gardul. Peisajul este plin de cranii uscate si sunt sigura ca nu au fost presarate ca sa ne infioreze pe noi, ci chiar au respirat candva, pana au sfarsit in gura unei lighioane.
Apusul in savana este un alt spectacol cu acelasi soare. Surpriza a fost sa mergem pe un deal de unde aveam o larga si superba panorama asupra campiei savanei, totul cu o cupa de sampanie, nu ca mi-as fi dorit in mod special. Pe langa astea, si niste gustari servite direct de pe masa si nu de pe ceva improvizat ne-au stat alaturi. Ceva nou pentru mine sunt chipsurle din banane. Nu va mai spun cat sunt de bune...langa o bere kenyana.
Privelistrea Kilimanjaro in apus si a celor doi masai cu mult rosu – parca special asezati acolo, cu greu poate fi uitata. Pe de cealalta parte, lacul hipopotamilor isi etala si el pictogramele in apus.
In a doua seara de savana avem surpriza unui barbeque cu masai. Nu, masaii nu sunt la gratar, ci danseaza in jurul nostru. Zic danseaza? Pai de fapt dansul lor este in felul urmator: ei, barbatii, sar drepti cat mai sus, mai sus decat un jucator de baschet, iar ele, femeile, stau cu mana in san si isi ridica umerii, in felul acesta etalandu-si...feminitatea.
Cina romantica cuprinde somon afumat, supa, ciuperci in foietaj, salate variante, pentru toate gusturile si poftele, fripturi aduse direct pe tepuse de miel, pui, vita si chiar si porc, legume, iar ca desert niste clatite flambate pe viu, sub ochii nostri, insotite de un cosulet de fructe exotice. Incercam si vinul kenyan, de provenienta in Africa de Sud. ;) Daca ai gusturi “seci”, asteapta-te la un gust dulceag, asa e vinul pe la ei, desi eticheta spune altceva.
Plasa de deasupra noastra este motivata de kenyan ca ar fi pentru frunze. Care frunze ca eu nu stiu sa fie frunze cazatoare pe aici?!? Probabil este pentru aceeasi maimuta hoata care mi-a furat mie fursecul.
Supa de morcovi pe care am gustat-o in savana este cea mai buna supa de morcovi pe care am testat-o vreodata. Morcovii pasati pluteau in farfuria aburinda.
Un alt lodge care mi-a placut la nebunie este Oltukai unde dacatu vrei stai in jacuzii si te uiti fix pe culmile Kilimanjaro pline de zapada.
Maimutele astea obraznice se tem numai de oamenii negri, nu si de cei albi. Cei albi se tem de ele. Dimineata servesti un ceai sau o cafea si un fursec. Fursecul il mananci ori tu ori mainuta, iar in cazul meu nu eu eram maimuta. Intr-o dimineata pe cand imi asezam ceasca cu cafea pe masuta – pe la ora 6 a.m. cum am mai spus – vine o aratare spre mine (initial nu mi-am dat eama ce este) si se arunca pe maas dupa care fuge repade de tot. Trag un tipat, apoi incep sa rad. O maimuta imi furase fursecul de pe farfurie, fara sa rastoarne ceasca, cu o precizie incredibila.
Soferii trebuiau sa nu uite acoperisul masinutelor ridicat caci fara pic de timiditate maimuticile intrau in masina si surtrageau orice. Pentru cateva minute bune, angajatii lodgeului au fost mobilizati sa ii gaseasca lui Said permisul auto si taxele de parc pe care o maimuta i le-a furat.
Minute in sir mi s-a parut ca tot fotografiei un crocodil si cand colo crocodilul s-a dovedit a fi hipopotam. El scotea cand si cand nasul afara si a fost foarte simplu sa il confund. Nu e nimic, in urmatoarea zi am vazut si crocodilul.
Un alt popas important in savana este izvoeul Mzima. Doar aici am putu vedea crocodilii, parsivi, care toata ziua stateau cu gura cascata sa le pice ceva in ea. Potecuta ingusta era marginita de malurile apei pe care o imparteau crocodilii si hipopotamii.
Un cocor imperial sau motat se plimba regal prin iarba inalta. Un batalion de elefanti fuge tropotind pamantul. Un hipotam este pus si el pe fuga. De ce orare? Erupe Kilimanjaro si ele simt?
Dupa ora 19 este interzis sa fii prezent in afara lodgeului. Rangerii patruleaza in cautare de braconieri si nu vrei sa fii confundat cu ei.
Mai omniprezente decat insusi oamenii sunt soparlele. Pe stanci la soare, sub pietre, pe perdeaua din camera mea, in chiuveta, pe pat...peste tot. Nu trebuie sa te sperii de ele caci se sperie ele de tine.
Tsavo West este o alta experienta de savana, pe langa Amboseli. Cu o suprafata de vreo 10 ori mai mare decat primul, parcul are mult mai multe animale, dar mult mai imprastiate. Daca Amboseli are cam 370 km patrati, Tsavo, impartit in Tsavo West cu 9000 km patrati si Tsavo Est cu 1100 km patrati este urias.
Cel mai dragalas animal din savana mi s-a parut antilopa dik-dik, cea mai mica din lume. Ea are dimensiunile unui iedut cand este la maturitate. Printre speciile noi pe care le vedem in Tsavo o intalnim si pe maimuta Velvet.
Pranzul in una dintre zile il luam la Kilaguna, lodgeul unde stai la masa si privesti zebrele, nu pe pereti, ci pe viu.
Sidi ne explica cum in Kenya 1+1 nu fac 2, ci de cele mai multe ori fac 11, aceasta cand la bariera de intrare in parc unul dintre paznici a trebuit sa vina pe jos, foarte incet sa ridice bariera, apoi sa se intoarca de unde a plecat – pentru ca bariera nu putea fi puasain dreptul lui sau mai bine zis el sa stea la bariera. Veifica permisele de intrare in parca si ne de acordul sa patrundem in salbaticie.
Un elefant nervos se stropeste cu trompa cu pamat rosu. E acum un elefant rosu.
In savana cu cat vrei mai multa aventura cu atat te costa mai mult. Daca doresti cazare in cort cu riscul sa iti bata leul la usa, atunci platesti mai mult.
Daca in Amboseli animalele sunt obisnuite cu oamenii, aici in Tsavo ele sunt mai “salbatice.
Noaptea de joi o petrecem la un sanctuar cu camerele cocotate pe stalpi. Am putea spune ca m dormit in copac. :) Sanctuarul este pe o proprietate privata. Vantul bate foarte tare, iar eu stau la al doileanivel. Stau singura si am impresia ca oricand o lighioana imi pote intra in camera. Nu trebuie decat sa ai incredere ca nimic rau nu ti se poate intmpla. Iar la intrarea in cort ai o sonerie pe care o poti folosi pe post de alarma in caz de pericol (pana anul trecut era folosit un fluier cu care il chemai pe masaul cu sulita sa vina la tine.
Intr-o dimineata ni s-a propus sa mergem la cel mai mare sat de masai din Amboseli. Cand zic sat ma refer la o igramadire de casute din pamant – cele din chirpici de la noi sunt de lux – de inaltimea unui stat de om.
M-am minunat si de “opincile” masailor, facute din anvelope auto.
In gradina lodge-ului isi fac plimbarea zilnica massaii, dispusi oricand sa fac fotografii cu tine si sa iti povesteasca din obiceiurile lor. Asa ca facem si noi o foto session cu mult rosu. Urechile taiate le au cei care nu merg la scoala. Daca merg la scoala, atunci renunta la acest “urat”obicei. Podoabe cu multe margelute foarte mici si foarte colorate le stau pe trup: pe gat, pe cap, in urechi, pe maini, pe picioare.
Masaiul sef, unul din multii copii ai “alui batran” ne face o demonstratie de aprindere a fclui. Se ia un somoiog e iarba si de baklega de maacr si langa ele se freaca un bat de accacie pe o scandura de cedru...sau invers...
Apoi sufla in balega pana se arinde focul. Femeile nu sunt puse sa faca aceasta cazna. Numai barbatii aprind focul si suflape rand in somoiog. Tribul are 83 de barbati si 92 de femei, deci proportia celor doua sexe este oarecum egala. Cu toate astea, fiecare are mai multe femei. Mie nu prea imi iese socoteala sta.
Vraciul ne tine si un mic curs de medicina comunala, cu ce stie sa faca unele buruieni De prin savana.
Vacile masailor au coarne foarte lungi, iar oile sunt...fara lana (ori au fost tunse ori...nu au).
Africa – the blood continent – devine altceva in momentul in care parasesti savana. Richard ne spune sa inchidem ochii si sa uitam topt ce am vazut si trait aici. La mombasa, pe malul Oceanului Indian, peiasjul este cu tptul altfel, viata e cu totul alta, aparent fara nicio legatura cu experientele de aici.
Prin seoclul XIX englezii au inceput constructia caii ferate de la Mombasa spre interiorul tarii. Ca munca de lucru s-au folosit indienii, multi si ieftini (cam ca si acum). Aceastaa fost ocazia ca leii si elelaltacarniovore sa prinda gustul carnii de om, cand isi mai potioleau foamea cu ate un omulet fugit de la locul de muna.
Cat esti in safari nu ai voie sa cobori din masina. Este peteritoriul animaleleor si iti este permis de atre ele sa faci acst sacrilegiu. Dacaai coborat, esti mancat. Este elebru cazul unui turist care acum cativa ani a coborat si s-a apropiat de elefant maisa il ia in brate pentru fotografie. Elefantul nu a fost de acorc si l-a strivit fara ezitare.
Pe drumul catre Mombasa avem parte de o surpriza, deloc neplacuta cum ar fi trebuit sa fie. Suspensiile masinii au fost mult solicitate incat au cedat. Cat Said trateaza cu localnicii repararea lor, noi ne cinstim cu o bere la localul din sat si ii admiram pe cei aproape zece priceputi care repare masinuta. Parca erau la Formula 1, la pitt stop. ;)
La o benzinarie ma amuza simtul de markeing asl comerciantilor de banane. Insistand sa cumparam, o negustoreasa ne spune ca : “I'll buy it for you!” “Why?” “To promote me!” ca sa evzi pana undemerg cu insistenta!!!
Kenienii au un stil personal e a denumi lucrurile noi pentru lumea lor: masina = ford, ochelarii = rayban. Sadi ne spune cap uten sane punem raybanii pe ochi cand e soare a ne anunta el cand e ceva interesant de vazut.
Mergand spre Mombasa, observ multi negustori care merg cu roabele imense si incarcate care cu te miri ce in acelasi rand cu masinile, de parca si ei ar fi masini.
Mombasa este cel mai mare port de pe coasta Africii de est. ORasul in sine este dezvoltat peo insula. Zilnic de mai multe ori bacul ajuta la traversarea de pe continent pe insula ceasta. Sute de masini si mii de omuleti nergi isi fac loc ingramaditi pe bac.
Orasul este plin de reclame, numeroase branduri europene ajungand pana aici sa fie etalate si comercializate. Cu toate astea, si palmierii mai rezista in peisaj, mai ales ca acum in sezonul ploios, ploile ii uda zilnic. Am observat multe bare pe "trotuare" cu pelerinepuse pe ele, mai bine zis niste plastice agatate sub care se adunat cate 5-6 pana se potolea rafala ploii, dupa care umblau prin ploaie ca lebedele prin apa. :)
Nialy este una din zonele comerciale ale orasului. Plimbarea noastra se abate si pe la manufactura unde lucreaza foarte multi mestesugari care din pacate nu primec nici 10% din rodul muncii lor.
Ultimile momente kenyene le petrecem la malul Oceanului Indian, ocean unde am mai aflat inca o data ce inseamna diferenta intre flux si reflux (peste 10 metri). Sa nu te sperii dac adesea vei vedea cupluri bicolore - el alb si ea o splendida negresa, el peste 50 de ani si ea de abia pasind in viata. Prostitutia este in floare. E de ajuns sa te plimbi singura pe malul marii si sa fii "agatata" cu interes.
Dimineata la reflux, mii de crabi aveau drum pe mal si mii de gauri in nisip erau sapate. Sunt inofensivi si speriati cand te vad.
Plecam dupa-amiaza cu un zbor local Mombasa-Nairobi, dupa care ne asteapta iara drumul de 8 ore pana la Londra. De acolo pana acasa nu mai e decat o aruncatura de bat. ;)
Hakuna matata!
Plecam intr-o luni dimineata – inceput de saptamana si de aventura. Zborul este cu British pana la Londra. In Londra avem o surpriza: zborul Kenya Airways pentru Nairobi nu are nici 20 de pasageri, asa ca suntem mutati pe cursa Virgin Atlantic. Nu zburam cu balonul ca Sir Richard Branson, ci cu un Boeing imens, iar la bord putem alege sa ne racorim cu Virgin Cola, bautura rezultata ca ambitie de a concura celebra bautura neagra americana.
In aeroport, in orele de asteptare a decolarii, ne reamintim de numeroasele desene animate intamplate pe teritoriu african si zambim cu gandul la “The Jungle book” (desi actiunea sa e in India, cu ursi cu tot), la Horton sau la Lion King.
Verificam daca avem toti la noi doza saptamanala de chinina (se ia o doza de chinina saptamanal, timp de opt saptamani, inclusiv dupa ce te intorci din Kenya) si aflu cum ca in urmatoarele sase luni nu e rost sa devin mamica. Chinina iti interzice acest lucru, asa ca aveti grija cum va planificati plecarea in raport cu viata personala. Inainte de plecare mai este recomandat sa faceti vaccinul contra hepatitei si a febrei galbene. E bine sa le aveti, mai ales daca firea voastra aventuriera va va mai purta prin destinatii din acestea in urmatorii zece ani, atat cat e valabil unul dintre ele sau trei ani, cat e valabil celalalt (habar nu am sa va zic acum care e unul si care celalalt). Eu personal mi-am programat numai destinatii dubioase pentru urmatorii doi ani cel putin (poate data viitoare va scriu despre Pakistan sau Nepal).
Vaccinurile eu le-am facut la Centrul de Vaccinare pentru Calatorii Internationale (langa Cismigiu, pe Cobalcescu), acolo unde am platit aproximativ 250 lei pentru ambele si in plus de asta nu a trebuit sa ma programez decat cu o zi inainte si nicidecum cu vreo luna asa cum se intampla la policlinicile particulare, timp in care ele si trebuie sa fac rost de vaccinuri ca nu le au. unde mai pui ca medicul respectiv este cel mai in masura sa it idea sfaturi, avand in vedere ca pe acest domeniu isi duce activitatea de zeci de ani. Atmosfera africana m-a intampinat inca din cabinetul sau, de parca eram deja in Kenya. Statuietele de abanos mi-au atras atentia de la intepatura piscatoare a acului seringii. In plus, de aici vi se da si un carnetel de vaccinari international care atesta vaccinurile si pe care e posibil ca in anumite tari sa vi-l ceara la intrare in acelasi timp cu pasaportul.
Mesajul de bun venit la bord ni-l da insusi Sir Richars Branson, sub aspect digital. O prima maimuta avem “ocazia” de a intalni inca din avion. O zgatie de fetita a reusit prin tipetele sale ascutite sa ne tina trezi cele opt ore de zbor spre emisfera sudica, fara ca parintii ei sa faca vreun efort spre a o linisti.
Cel mai portocaliu rasarit il vad din avion, inainte de a ateriza in Nairobi. Ajungem la ora 6 a.m. (ora Kenyei este aceeasi cu ora de acasa).
In aeroport se uita doamna granicer ca viza noastra este luata de la Ambasada Marii Britanii si nu direct de la ei, guvernul Kenyan. Deh, fiecare cu ce poate!
Ajunsi in aeropoprt, ne intampina soferii si masinutele care ne vor purta in mijlocul savanei, in mijlocul fiarelor salbatice, dar nu foarte salbatice. Soferii sunt insa simpatici, asa cum s-au dovedit toti bartinasii pe parcursul sederii noartre in Kenya, bucurosi de oaspeti. Ne intampina cu un calduros “Karibu! (Bine ati venit!)” si “Hakuna matata!” (un fel de “Do not worry!”). Noi raspundem politicos: “Asante sana!” (Multumim frumos).
E prima oara cand urc intr-o masina cu volanul pe partea dreapta si cand merg pe stanga sensului de mers. Soferul nostru este Said, un ghid profesionist. Aflu ca in Kenya ghizii sunt catalogati cu gold sau silver, categorii pe care le primesc in functie de cate limbi cunosc, dar si de cate rase de animale si specii de pasari despre care pot da informatii.
Soarele si palmierii ma bucura de la prima vedere. E multa vreme de cand m-am indragostit de ei la prima vedere, tot pe meleaguri africane. Imaginea acaciilor ca niste umbrele larg deschise ma fascineaza inca din aeroport. Adesea, acesti copacei vor insoti pletele palmierilor.
Inca de la primele cuvinte ni se face complimentul ca avem o limba foarte romantica (asta probabil comparativ cu swahilli).
Prin praful drumului - si aici nu spun asta ca o metafora, ci ca pe un fapt real caci era praf ...garla – reusesc sa stau cu ochii mari si sa admir inca de pe drumul spre Amboseli (acolo unde aveam sa innoptam doua nopti) primii masai cu sulite si vestminte rosii peste pielea neagra-abanos. Un panou publicitar, prafuit si el, ne ureaza Welcome to Kenya – the home of migration.
Drumul de la Nairobi spre Amboseli este ca o ulita de tara, unele portiuni fiind direct pe aratura pentru a fenta traficul. Imi vine sa rad din orice! Totul ma amuza sau ma bucura! Sunt 45 de ore africane :) de la Nairobi la Mombasa pe “autostrada”. Drumul pe care mergem noi este cu o singura banda pe sens si, desi adesea ti se pare ingust, toti au loc in harmalaia permanenta, de la camioane pana la roabe imense trase si impinse de omuleti agili si iuti
Nairobi este un oras cosmopolit. Vocile din jurul meu spun ca nu e safe nici macar pentru un barbat. De ce oare nu ma sperie aceasta cand ii vad pe localnici cat de sincer zambesc? Sa fie oare numai teama europenilor “stilizati”? Printre alte informatii despre aceasta tara extraordinara ca mediu si oameni aflu stirea trista cum ca de aici a plecat SIDA. Nu prea cred asta sau cel putin nu vreau sa cred ca se gaseste pe toate drumurile, mai ales ca la un moment dat chiar m-am ranit si...
In Kenya sunt aproximativ 42 de triburi, iar Nairobi are cam 3 mil. locuitori.
Observ ca principalul mijloc de transport al navetistilor este mersul pe jos. Micuti si slabi, de aici pleaca cei mai rapizi si rezistenti atleti ai lumii pe care ii admiram la olimpiada.
Printre principalele relatii internationale ale Kenyei se numara la loc de frunte comertul cu orez, porumb, legume, in special spre vecina Uganda.
Trecem prin zona industriala a Nairobi. Praful si ceata – de fapt o pacla groasa – se depun peste tot. Multe tufe de nalbe (altfel) albe sustin parful acesta. Sa nu ma acuzati de rasism daca m-am minunat un pic vazand peisajul cu oameni negri de ciocolata si egrete albe ca zapada, in timp ce la noi ciorile negre ne insotesc pe noi, albii. Se pare ca peste tot nuantele se completeaza.
Nairobi este mai mult un centru de “business” - cei are lucreaza acolo, locuiesc in alte localitati din apropiere.
Daca vrei un taxi si te grabesti tare, iti recomand sa incaleci pe saua unei motociclete si bikerul te va duce la destinatie. Nu stiu sa spun daca e si casca inclusa.
Foarte multe biserici am intalnit in drum, biserici cu numele de gospel church si mi-i imaginam pe ei cum canta acapella.
Praful se depune pe fetele noatre, pe haine, inclusiv in aparatul foto. Benzinariile sunt cam ca in Maroc, cu benzina sau motorina la bidoane sub forma de gramezi pe marginea drumului.
Apa plata este aceeasi, numai eticheta difera, in functie de cine o ofera. Aceasi apa o gasim si in camerele de hotel sau lodge si in masinuta, toate personalizate. Apa minerala (carbogazoasa) nu exista, asa cum nu prea exista in toata Africa.
Pe langa praf, umezeala este si ea prezenta in aer in proportie uriasa. Precipitaţiile anuale sunt în medie între 1,500 - 4,000 mm şi temperatura medie este între 25 - 35° C. Noi am ajuns in sezonul ploios si in fiecare dimineata stropi mensi de ploaie calda spala peisajul.
O data ce intru in savana mi se pare ca am pasit direct la Teleenciclopedia. Totul este fabulos: liniste si verde! Ne minunam cu ochi de copii vazand primele girafe si zebre care peste cateva zile vor deveni la fel de comune ca oile de pe marginea drumurilor noastre.
Kilimanjaro – muntele din Tanzania, are the best view in Kenya, iar kenienii sunt foarte mandrii de asta. Pe parcursul sederii in Amboselii, incerc sa surprind in obiectiv "elefantul si Kilimanjaro”, “leul si Kilimanjaro”, “zebrele si Kilimanjaro”, “girafele si Kilimanjaro”, “masaii si Kilimanjaro”, “masaii, eu si Kilimanjaro”...
Statia sta la baza comunicarii in Kenya. O folosesc in special soferii si rangerii pentru a se anunta intre ei unde sunt animalele: “Am vazut simba (leul) la punctul 19A!”, Elefantul isi ridica trompa la 14B!”, “Cheetta vaneaza antilope la 12C!”. Si noi ne minunam ca prostii “vai, cum ne-am nimerit tocmai aici?”:)
Imaginati-va cum in drumul nostru pe o partea pasteau vacile si pe cealalta gazelele suave. Musuroaie imense de termite sunt ridicate in pamanturile rosiatice. Peste toate, Kilimanjaro cu zapezile lui strajuieste linistit .
Primele cadouri le negociem de la Paradise Gallery. Unul din sfaturile primite de la oceanicii specializati pe Africa a fost ca daca in Egipt sau Maroc negociezi si ajungi la jumatate de pret sau la o treime, aici pretul anuntat este de 100 de ori mai mare decat cel real. Suvenirurile de abanos, fildes, margele sau soap stone isi fac loc in bagajele noastre.
La Namanga aruncam o privire peste gard la granita cu Tanzania. Granita dintre state mi s-a parut ca o “granita”judeteana de la noi.
Ajungem dupa vreo 3 ore in Parcul National Amboseli, din 2005 cu statut de rezervatie nationala, putand astfel fi vizitat de turisti cu un acces mai facil decat inainte. Numele ii vine de la numeroase mici tornade cotidiene. Si noi am fost martori la cateva dezlantuiri de acest fel care maturau praful in apropierea elefantilor.
Animalutele si animaloaiele sunt cam rare in timpul zilei. De aceea the game – incursiunile in savana - se faceau de 3 ori pe zi: la 6.30 a.m, dupa micul dejun si la 16.00 p.m.
La intrarea in lodge ma loveste si pe mine sclipirea de geniu ca sunt in emisfera sudica. Ma supar pe mine pentru uitarea acestui “mic”amanunt si de abia atunci ma felicit pentru primii pasi in emisfera sudica. Camerele sunt mari si stam fiecare in cate una. Fiecare pat – oriunde in Kenya pentru turisti – are de jur imprejur o plasa fina contra tantarilor. Dotarile sunt de 5**** si chiar nu ai nevoiue de mai mult. in camera ai chiar si o lanterna in caz ca vrei sa iesi noaptea din camera - pe riscultau :) - si spray de tantari, tantari care m-au cam ciuruit pe mine, cum mi se intampla de obicei. Daca totusi nu te poti rupe de tot de civilizatie, e bine sa stii ca aici in inima savanei ai pana si acces la internet, asa ca afacerile tale vor putea fi bine supravegheate.
Cel mai mult mi-a placut ca nu exista radio sau televizor in camera. In schimb poti privi pe geam sau chiar pasi deoarece camera este la nivelul solului in mijloul maimutelor. Greierii si sunetele salbatice ale naturii pe care incerci sa le ghicesti cu teama in miez de nopapte sunt fascinante. La alte lodgeuri poti privi cum vin zebrele sa bea apa sau cu elefantii patruleaza peste gard. Incredibil, dar chiar asa e!
Maimutele sunt mai numeroase si mai obraznice decat pisicile de la noi.
Prima incursiune in savana o facem chiar marti dupa-amiaza. Girafele, aceste animale foarte curioase si gingase de care m-am indragostit in prima clipa, aflu ca rezista fara apa pana la 3 luni.
O scena ne surprinde si pe noi, dar si pe sofer: este martor a patra oara la o vanatoare in cinci ani de cand are meseria asta. Un gheepard (cheetah) alearga o antilopa pe post de cina. E seara! Intunericul aproape invinge lumina! Palmierii isi atarna frunzele neutrii la ceea ce urmeaza. O antilopa zglobie ii starneste pofta carnivorului. Ghepardul merge tip-til, cand pe “branci”, cand mai face doi pasi. Masinutele cu bipezi curiosi inarmati cu aparatele foto la ochi il urmaresc pas cu pas. Nici nu se sinchiseste sa renunte la cina sa pentru a ne mustra pe noi. Mai face doi pasi. Masinutele la fel. Apoi…intr-un mars alert porneste spre prada. Prada riposteaza printr-o viteza si mai mare! Nu il prinde! Azi cheetah va ramane nemancat.
In drumul spre lodge, hienele si elefanti isi au si ele traseul lor.
In prima seara unul dintre turistii straini isi serbeaza ziua de nastere. Tot alaiul lodgelui face trenuletul cu tortul pe post de locomotiva si i se ureaza un sincer Hakuna Matata! Imaginati-va cum s-au mobilizat cu bucatar, bucatareasa, cratiti si tigai, bell boy si ce mai erau ei si cum sincer au cantat cu foc. A canta este una dintre cele mai incarcate de talent activitati pe care le pot face cu placere. A, da: si sa danseze!
Jambo! Jambo bwana!
Habari gani? Mzuri sana!
Wageni mwakaribishwa
Kenya yetu. Hakuna matata.
Kenya nchi nzuri.
Hakuna matata
Nchi yakupendeza
Hakun amatata
(Hello! How are you?
OK, thank you!
Welcome visitors
In Kenya our land
There is no problem.)
Urmeaza prima dimineata de savana. Trezirea este foarte matinala – pe la 6 – dupa care iti bei relaxat ceaiul sau cafeaua, dupa preferinta, si apoi te imbarci in masinuta cu acoperisul ridicat. Ne pregatim cu speranta sa ii vedem pe cei “The big five”: elefantul, leul, hipopotamul, buffalo si leopardul. Am avut noroc doar de trei dintre ei in Kenya.
Ochii mici si ageri ai lui Said sunt precum un radarul, gata oricand sa ne dea de veste daca a vazut ceva interesant.
La urcare in masina trebuie sa ai grija sa nu te lovesti la cap. “Mama safari, mind your head!” aude de cele mai mutle ori. Iata ca m-am mai pricopsit cu o porecla.
On y va! Si cu totii suntem gata iara de safari. Richard – francezul care ne-a invitat in Kenya, tara pe care o stie mult mai bine decat Franta, este un tip mititel si plin de energie. Camasile sale se potrivesc perfect cu imaginea din savana.
Gardul ce delimiteaza lodgeul de savana este electric. Asadar, animalele nu pot intra si ataca turistii...decat daca sar gardul. Peisajul este plin de cranii uscate si sunt sigura ca nu au fost presarate ca sa ne infioreze pe noi, ci chiar au respirat candva, pana au sfarsit in gura unei lighioane.
Apusul in savana este un alt spectacol cu acelasi soare. Surpriza a fost sa mergem pe un deal de unde aveam o larga si superba panorama asupra campiei savanei, totul cu o cupa de sampanie, nu ca mi-as fi dorit in mod special. Pe langa astea, si niste gustari servite direct de pe masa si nu de pe ceva improvizat ne-au stat alaturi. Ceva nou pentru mine sunt chipsurle din banane. Nu va mai spun cat sunt de bune...langa o bere kenyana.
Privelistrea Kilimanjaro in apus si a celor doi masai cu mult rosu – parca special asezati acolo, cu greu poate fi uitata. Pe de cealalta parte, lacul hipopotamilor isi etala si el pictogramele in apus.
In a doua seara de savana avem surpriza unui barbeque cu masai. Nu, masaii nu sunt la gratar, ci danseaza in jurul nostru. Zic danseaza? Pai de fapt dansul lor este in felul urmator: ei, barbatii, sar drepti cat mai sus, mai sus decat un jucator de baschet, iar ele, femeile, stau cu mana in san si isi ridica umerii, in felul acesta etalandu-si...feminitatea.
Cina romantica cuprinde somon afumat, supa, ciuperci in foietaj, salate variante, pentru toate gusturile si poftele, fripturi aduse direct pe tepuse de miel, pui, vita si chiar si porc, legume, iar ca desert niste clatite flambate pe viu, sub ochii nostri, insotite de un cosulet de fructe exotice. Incercam si vinul kenyan, de provenienta in Africa de Sud. ;) Daca ai gusturi “seci”, asteapta-te la un gust dulceag, asa e vinul pe la ei, desi eticheta spune altceva.
Plasa de deasupra noastra este motivata de kenyan ca ar fi pentru frunze. Care frunze ca eu nu stiu sa fie frunze cazatoare pe aici?!? Probabil este pentru aceeasi maimuta hoata care mi-a furat mie fursecul.
Supa de morcovi pe care am gustat-o in savana este cea mai buna supa de morcovi pe care am testat-o vreodata. Morcovii pasati pluteau in farfuria aburinda.
Un alt lodge care mi-a placut la nebunie este Oltukai unde dacatu vrei stai in jacuzii si te uiti fix pe culmile Kilimanjaro pline de zapada.
Maimutele astea obraznice se tem numai de oamenii negri, nu si de cei albi. Cei albi se tem de ele. Dimineata servesti un ceai sau o cafea si un fursec. Fursecul il mananci ori tu ori mainuta, iar in cazul meu nu eu eram maimuta. Intr-o dimineata pe cand imi asezam ceasca cu cafea pe masuta – pe la ora 6 a.m. cum am mai spus – vine o aratare spre mine (initial nu mi-am dat eama ce este) si se arunca pe maas dupa care fuge repade de tot. Trag un tipat, apoi incep sa rad. O maimuta imi furase fursecul de pe farfurie, fara sa rastoarne ceasca, cu o precizie incredibila.
Soferii trebuiau sa nu uite acoperisul masinutelor ridicat caci fara pic de timiditate maimuticile intrau in masina si surtrageau orice. Pentru cateva minute bune, angajatii lodgeului au fost mobilizati sa ii gaseasca lui Said permisul auto si taxele de parc pe care o maimuta i le-a furat.
Minute in sir mi s-a parut ca tot fotografiei un crocodil si cand colo crocodilul s-a dovedit a fi hipopotam. El scotea cand si cand nasul afara si a fost foarte simplu sa il confund. Nu e nimic, in urmatoarea zi am vazut si crocodilul.
Un alt popas important in savana este izvoeul Mzima. Doar aici am putu vedea crocodilii, parsivi, care toata ziua stateau cu gura cascata sa le pice ceva in ea. Potecuta ingusta era marginita de malurile apei pe care o imparteau crocodilii si hipopotamii.
Un cocor imperial sau motat se plimba regal prin iarba inalta. Un batalion de elefanti fuge tropotind pamantul. Un hipotam este pus si el pe fuga. De ce orare? Erupe Kilimanjaro si ele simt?
Dupa ora 19 este interzis sa fii prezent in afara lodgeului. Rangerii patruleaza in cautare de braconieri si nu vrei sa fii confundat cu ei.
Mai omniprezente decat insusi oamenii sunt soparlele. Pe stanci la soare, sub pietre, pe perdeaua din camera mea, in chiuveta, pe pat...peste tot. Nu trebuie sa te sperii de ele caci se sperie ele de tine.
Tsavo West este o alta experienta de savana, pe langa Amboseli. Cu o suprafata de vreo 10 ori mai mare decat primul, parcul are mult mai multe animale, dar mult mai imprastiate. Daca Amboseli are cam 370 km patrati, Tsavo, impartit in Tsavo West cu 9000 km patrati si Tsavo Est cu 1100 km patrati este urias.
Cel mai dragalas animal din savana mi s-a parut antilopa dik-dik, cea mai mica din lume. Ea are dimensiunile unui iedut cand este la maturitate. Printre speciile noi pe care le vedem in Tsavo o intalnim si pe maimuta Velvet.
Pranzul in una dintre zile il luam la Kilaguna, lodgeul unde stai la masa si privesti zebrele, nu pe pereti, ci pe viu.
Sidi ne explica cum in Kenya 1+1 nu fac 2, ci de cele mai multe ori fac 11, aceasta cand la bariera de intrare in parc unul dintre paznici a trebuit sa vina pe jos, foarte incet sa ridice bariera, apoi sa se intoarca de unde a plecat – pentru ca bariera nu putea fi puasain dreptul lui sau mai bine zis el sa stea la bariera. Veifica permisele de intrare in parca si ne de acordul sa patrundem in salbaticie.
Un elefant nervos se stropeste cu trompa cu pamat rosu. E acum un elefant rosu.
In savana cu cat vrei mai multa aventura cu atat te costa mai mult. Daca doresti cazare in cort cu riscul sa iti bata leul la usa, atunci platesti mai mult.
Daca in Amboseli animalele sunt obisnuite cu oamenii, aici in Tsavo ele sunt mai “salbatice.
Noaptea de joi o petrecem la un sanctuar cu camerele cocotate pe stalpi. Am putea spune ca m dormit in copac. :) Sanctuarul este pe o proprietate privata. Vantul bate foarte tare, iar eu stau la al doileanivel. Stau singura si am impresia ca oricand o lighioana imi pote intra in camera. Nu trebuie decat sa ai incredere ca nimic rau nu ti se poate intmpla. Iar la intrarea in cort ai o sonerie pe care o poti folosi pe post de alarma in caz de pericol (pana anul trecut era folosit un fluier cu care il chemai pe masaul cu sulita sa vina la tine.
Intr-o dimineata ni s-a propus sa mergem la cel mai mare sat de masai din Amboseli. Cand zic sat ma refer la o igramadire de casute din pamant – cele din chirpici de la noi sunt de lux – de inaltimea unui stat de om.
M-am minunat si de “opincile” masailor, facute din anvelope auto.
In gradina lodge-ului isi fac plimbarea zilnica massaii, dispusi oricand sa fac fotografii cu tine si sa iti povesteasca din obiceiurile lor. Asa ca facem si noi o foto session cu mult rosu. Urechile taiate le au cei care nu merg la scoala. Daca merg la scoala, atunci renunta la acest “urat”obicei. Podoabe cu multe margelute foarte mici si foarte colorate le stau pe trup: pe gat, pe cap, in urechi, pe maini, pe picioare.
Masaiul sef, unul din multii copii ai “alui batran” ne face o demonstratie de aprindere a fclui. Se ia un somoiog e iarba si de baklega de maacr si langa ele se freaca un bat de accacie pe o scandura de cedru...sau invers...
Apoi sufla in balega pana se arinde focul. Femeile nu sunt puse sa faca aceasta cazna. Numai barbatii aprind focul si suflape rand in somoiog. Tribul are 83 de barbati si 92 de femei, deci proportia celor doua sexe este oarecum egala. Cu toate astea, fiecare are mai multe femei. Mie nu prea imi iese socoteala sta.
Vraciul ne tine si un mic curs de medicina comunala, cu ce stie sa faca unele buruieni De prin savana.
Vacile masailor au coarne foarte lungi, iar oile sunt...fara lana (ori au fost tunse ori...nu au).
Africa – the blood continent – devine altceva in momentul in care parasesti savana. Richard ne spune sa inchidem ochii si sa uitam topt ce am vazut si trait aici. La mombasa, pe malul Oceanului Indian, peiasjul este cu tptul altfel, viata e cu totul alta, aparent fara nicio legatura cu experientele de aici.
Prin seoclul XIX englezii au inceput constructia caii ferate de la Mombasa spre interiorul tarii. Ca munca de lucru s-au folosit indienii, multi si ieftini (cam ca si acum). Aceastaa fost ocazia ca leii si elelaltacarniovore sa prinda gustul carnii de om, cand isi mai potioleau foamea cu ate un omulet fugit de la locul de muna.
Cat esti in safari nu ai voie sa cobori din masina. Este peteritoriul animaleleor si iti este permis de atre ele sa faci acst sacrilegiu. Dacaai coborat, esti mancat. Este elebru cazul unui turist care acum cativa ani a coborat si s-a apropiat de elefant maisa il ia in brate pentru fotografie. Elefantul nu a fost de acorc si l-a strivit fara ezitare.
Pe drumul catre Mombasa avem parte de o surpriza, deloc neplacuta cum ar fi trebuit sa fie. Suspensiile masinii au fost mult solicitate incat au cedat. Cat Said trateaza cu localnicii repararea lor, noi ne cinstim cu o bere la localul din sat si ii admiram pe cei aproape zece priceputi care repare masinuta. Parca erau la Formula 1, la pitt stop. ;)
La o benzinarie ma amuza simtul de markeing asl comerciantilor de banane. Insistand sa cumparam, o negustoreasa ne spune ca : “I'll buy it for you!” “Why?” “To promote me!” ca sa evzi pana undemerg cu insistenta!!!
Kenienii au un stil personal e a denumi lucrurile noi pentru lumea lor: masina = ford, ochelarii = rayban. Sadi ne spune cap uten sane punem raybanii pe ochi cand e soare a ne anunta el cand e ceva interesant de vazut.
Mergand spre Mombasa, observ multi negustori care merg cu roabele imense si incarcate care cu te miri ce in acelasi rand cu masinile, de parca si ei ar fi masini.
Mombasa este cel mai mare port de pe coasta Africii de est. ORasul in sine este dezvoltat peo insula. Zilnic de mai multe ori bacul ajuta la traversarea de pe continent pe insula ceasta. Sute de masini si mii de omuleti nergi isi fac loc ingramaditi pe bac.
Orasul este plin de reclame, numeroase branduri europene ajungand pana aici sa fie etalate si comercializate. Cu toate astea, si palmierii mai rezista in peisaj, mai ales ca acum in sezonul ploios, ploile ii uda zilnic. Am observat multe bare pe "trotuare" cu pelerinepuse pe ele, mai bine zis niste plastice agatate sub care se adunat cate 5-6 pana se potolea rafala ploii, dupa care umblau prin ploaie ca lebedele prin apa. :)
Nialy este una din zonele comerciale ale orasului. Plimbarea noastra se abate si pe la manufactura unde lucreaza foarte multi mestesugari care din pacate nu primec nici 10% din rodul muncii lor.
Ultimile momente kenyene le petrecem la malul Oceanului Indian, ocean unde am mai aflat inca o data ce inseamna diferenta intre flux si reflux (peste 10 metri). Sa nu te sperii dac adesea vei vedea cupluri bicolore - el alb si ea o splendida negresa, el peste 50 de ani si ea de abia pasind in viata. Prostitutia este in floare. E de ajuns sa te plimbi singura pe malul marii si sa fii "agatata" cu interes.
Dimineata la reflux, mii de crabi aveau drum pe mal si mii de gauri in nisip erau sapate. Sunt inofensivi si speriati cand te vad.
Plecam dupa-amiaza cu un zbor local Mombasa-Nairobi, dupa care ne asteapta iara drumul de 8 ore pana la Londra. De acolo pana acasa nu mai e decat o aruncatura de bat. ;)
Hakuna matata!
Un comentariu:
Frumoasa experienta, sunt convinsa! Am "gustat" si eu putin din Africa de curand si m-am intors extrem de incantata si doritoare sa revin acolo cat de repede. O singura observatie am: dintre "big five" fac parte rinocerii, nu hipopotamii, iar in Africa cei mai speciali si rari sunt rinocerii negri. I-am vazut si noi in Nairobi National Park, am avut mare noroc :-)
Trimiteți un comentariu