Nu e nici vineri si nici sambata. E marti dupa-amiaza si eu iau trenul spre Petrosani. Iara o sudista se intalneste cu un ardelean pentru o tura motorizata, de data asta prin Banat, prin Hateg si prin zonele din apropierea acestora.
Remarc inca o data ce mare este Oltul la olteni, in timp ce ascult povesti interminabile despre Elodia si rudele calatorilor plecate in Spania. Campuri de floarea soarelui pitica, pregatita sa isi deschida palariile galbene in fata lui iulie, insotesc amiaza. Porumbul s-a luat la intrecere cu graul si l-a intrecut in inaltime. Macii stau alaturi de albastrele vesele.
Inainte de plecare, planificam bine tura, dar ca de obicei planul de acasa nu este ca cel din targ. Pentru traseu am consultat si plimbarea lui Mihai – un baiat de prin partile acelea care facuse o tura asemanatoare cu putina vreme inainte si ale carui informatii in privinta starii drumurilor ne vor fi de mare folos.
Din cauza unui eveniment tragic (marea despartire de o prietena, mult mai devreme decat credeam vreodata ), prima zi se limiteaza la drumul Bucuresti//Arad – Petrosani – Aninoasa. Initial vroiam sa ne intalnim la Horezu si de acolo sa urmam traseul: Vaideeni – Polovragi – Baia de Fier – Novaci (Transalpina: Ranca – Pasul Rotunda, Pasul Urdele, Obarsia Lotrului, Lacul Vidra, Groapa Seaca, Parangu Mic), cu innoptare la Aninoasa.
Ajung la Petrosani aproape de ceasurile 11 din noapte unde ma astepta acelasi Teodor cu Transalpul. Ajungem in cateva minute la gazda-prietena cu el care ne astepta cu sarmale si snitele. Cam greu la ora asta, dar...nu le-am refuzat cum nu am refuzat nici prajitura. :D
Miercuri plecam pe la 9 dimineata din Aninoasa spre Baile Herculane, pe un traseu mai mult pe forestiere decat pe asfalt. Dupa ce trecem in fuga rotilor prin micile orasele de mineri de la poalele muntilor, cu soarele zambind pe cer, facem un mic popas pe iarba verde acolo unde se termina soseaua si unde aceasta se continua cu drum forestier si realizez ca pentru mine un exemplu de fericire este cu verde de iarba, cu miros de rasina (iar stau cu nasul pe sus :), cu un cer albastru cu nori pufosi si cu mine calare pe motor, chiar daca sunt in spatele iubitului.
A fost ziua cea mai plina de aventuri, urmata in aproape de ziua de joi. Ploaia ne-a insotit pe o buna parte de drum, noroiul s-a pus in fata noastra, drumul parca nu se mai termina, iar cand se termina…trebuia sa facem cale intoarsa…pentru ca se termina. Soarele se mai juca din cand in cand prin ploaia …uda, foarte uda, pe care o simteam pana la piele. Am urmat traseul: Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani (Valea cu Brazi) (aceasta portiune de drum este mult contestata sosea prin Parcul National Retezat, un drum de vis, dar care - din pacate - cu siguranta isi va lasa amprenta intr-un mod daunator asupra naturii) – Campu lui Neag (Valea cu pesti) – Cerna Sat (Lacul Cerna)- inapoi prin Baia de Arama ( va explic imediat de ce) – Baile Herculane.
Nu pot crede cum i-a dus mintea pe unii sa faca ditamai soseaua in paradisul de langa noi. Da: unii imi veti spune iar ca sunt naiva si ca nu inteleg interesele materiale. Si inca nu imi pot imagina cum poteca pe care alergam calare va fi sosea si cum va pica o mare parte din versant sub bratele de fier ale buldozerului.
Mai facem un repaos si o data cu el si planul pentru a doua zi prin Defileul Dunarii si poftim deja masa de pranz la Orsova. Mmmmmm! Ma intreb deja ce bunatati sunt locale (probabil cele pe baza de peste)?!?
Ajunsi la intersectie, in sat, o luam pe drumul bun pe care apoi l-am crezut prost si pe care am revenit in cele din urma...sa va explic: dupa ce facem vreo 10 km, cu soare si veselie, intalnim un nenea pe ATV care ne recomanda sa o luam pe drumul mai scurt cu vreo 30 km prin Cerna Sat. Pe aici vroiam si noi sa ajungem, dar nu am vazut indicatorul si am luat-o spre Pades. Ne intoarcem, ajungem iar in satuc si o luam spre Cerna Sat.
Poate trebuia sa o luam ca pe un semn faptul ca namolul ne-a suparat motocicleta care nu a putut trece cu amandoi in spate, speriidu-ma un pic.
Un alt semn a fost oprirea cu moto pe marginea rapei. Asta chiar m-a speriat!!! Ne oprim la marginea rapei de vreo doua ori; imaginea motocicletei cazute nu este prea vesela, iar eu pun umarul la scoaterea ei din namoale. Pentru ca nu am citit atenti informatiile lui Mihai, observam pe pielea noastra ca dupa ce mergem pe un drum mult mai prost care nu se mai termina...acesta se termina, pur si simplu, drumul fiind rupt. Asa ca intoarcem, urmand sa o luam pe drumul prin Pades - Baia de Arama.
Peisajul verde si insorit nu ne dadea de banuit descatusarea norilor ce a urmat. Cer destul de des sa oprim pentru fotografii si omul ma intelege si se supune dorintei mele. (Multumesc, T! :) )
Ne strecuram printre fulgere si nu va spun ce emotii ma incearca atunci cand vad fulgerul in acelasi timp cand aud si trasnetul. A fost la cativa metri de noi! Ma intreb prin ce noroc nu ne-a nimerit ca doar aveam ditamai fierul intre picioare!!! Dupa alergatura prin ploaie si ascunderea pe sub copaci din mers, avem surpriza ca podul sa fie inchis. Cireasa de pe tort a fost trecerea cu moto prin trei baltoace pana la nivelul rotii. Stiu ca pare incredibil, dar...Honda e Honda!
Si ploua cu galeata si nu mai aveam rabdare sa gasim un adapost. Teo rezolva problema si trecem "fraudulos" printre portile de la podul de la centrala aparent inchise. In cele din urma ajungem la Pades, dupa ploaia crunta ce ne-a udat pana la piele, si batem cu ruga de mila la o poarta sa ma lase sa imi schimb hainele, sa le pun si eu in cele din urma pe cele impermeabile. Mda, le aveam in bagaj, dar mi-a fost lene sa le pun si asa mi-a trebuit. Adevarul e ca asa aventura a fost mai mare! :) In spatele casei in care m-am schimbat si de unde a luat o sticla de apa si o ciocolata se afla Monumentul de la Pades (poate va amintiti de la orele de istorie ce semnifica).
Ajungem in cele din urma la Herculane unde oprim la intamplare la Pensiunea Soimul unde si gasim cazare pentru 65 lei/camera. E cald, e curat si cel mai important e ca au apa calda si ca ne pun si hainele la uscat, desi pe langa toate astea au si niste reguli ale casei.
Seara ramanem cu gura cascata la luminitele din boscheti. “Ce e asta?”, intreaba Teo uimit. “Ce sa fie: licurici!” De cand nu am mai vazut licurici!!! Spectacolul este de neuitat si evident de nefotografiat.:(
Ca o concluzie, la sfarsitul zilei Teo exclama: “Honda isi merita sloganul de The power of dreams! A dovedit-o cu varf si indesat!"
Joi dimineata nu mai facem nicio baie in piscinele termale ale statiunii si plecam caci aveam drum lung de facut, dar din nou nu pe atat de lung pe cat preconizasem. Mergem spre Orsova, apoi mai departe urmam Defileul Dunarii, iar de la Moldova Noua drumul spre Resita si de aici pe indicatorul de Semenic. Ca si ieri, iara suntem fii ploii. Norisorul se incapataneaza sa ne spioneze in deaproape, dar asta numai de la Resita si pana la Semenic, in rest ne-am bucurat de soare.
La Orsova, caiace numeroase pluteau pe valurile Dunarii. Poate pentru ca se apropie Olimpiada si Dunarea ajuta la antrenamentul pentru medaliile de aur pe care le vor lua romanii la Beijing. :) Dam o fuga cu o scurta oprire si la manastirea Sfanta Ana de pe deal - inca un loc in care am promis candva ca voi reveni si pe care l-am regasit cu nostalgie.
Intram in defileu si cred ca numai rotile Transalpului se bucura de macadamul de aici. De drum si-au batut joc cei de la Administratia Drumurilor si se tot chinuie sa il faca. Sa nu te prinda noaptea pe aici ca e vai de tine!
In Defileu oprim sa ne pozam cu Decebal. Cazanele fierbeau de Dunare.
La pranz, o ciorba de burta excelenta - pentru mine, si una de peste – pentru baiat, ne umple stomacurile. Doi motociclisti cu doua Domi (Honda Dominator pentru cine nu cunoaste) iau si ei pranzul cu noi.
Un baiat cu un Hornet din Targu Mures ne da binete si ne intreaba de traseu. Dupa o scurta conversatie, fiecare isi urmeaza drumul sau.
De la Moldova Noua peisajul deja se schimba. Initial vroiam sa mergem mai departe spre Bazias, dar e destul de greu fara indicatoare (nici macar localnicii nu stiu sa te indrume pe unde trebuie). Deja Teo e foarte hotarat sa isi ia GPS-ul si pledoaria mea pentru harta pica.
Azi punem echipamentul de ploaie la fix inainte sa inceapa sa stropeasca. La benzinaria din Resita ne echipam si in doua minute ploaia ne insoteste la drum.
Pe drum ne amuzam de sloganuri de genul: “Ocrotiti vanatul!” (adica...daca e vanat deja...ce sa mai ocrotesti) sau “Alege schimbarea: o noua sansa!”
Dupa alergatura prin ploaie si cu multa credinta ca sus pe Semenic vom gasi un pat cald, ajunsi pe platou, cu tristete remarcam ca totul este inchis. Dar totul! Degeaba aveam eu ghidul turistic si harta frumos tiparita cu cazare in Semenic. In realitate nu exista!!! Dupa aceasta mare teapa, tot ce ne ramane de facut este sa ne indreptam spre Valiug sau spre Trei Ape si sa ne incercam acolo norocul. Dupa cativa kilometri insa, Teo coteste foarte inspirat spre Garana. Nu are idee ce bucurie imi provoaca caci de multa vreme vroiam sa ajung aici la festivalul de jazz si cum anul acesta se nimereste in acelasi weekend cu Art Mania din Sibiu, imi luasem deja la revedere de la ea.
Oprim la o pensiune si dupa ce imi dau casca jos sa nu se sperie lumea de mine si sa nu ne primeasca sa spuna ca cine stie ce aratari suntem, ne primesc. Camera amenajata in stilul svabilor (germanii din Banat), cu mobila veche si colorata si cu asternut tesut in casa de maini harnice, ne ofera confortul cautat. O mamaliga cu branza si smantana si niste snitele proaspete ne-au potolit foamea, iar mi-e mi-a potolit pofta pe care o aveam de cateva zile. Nu stiu de ce, dar numai mamaliga aveam in minte! (:D) Mai admiram un pic ceata de peste sat, apoi mergem la odihna.
Vineri dimineata, dupa micul dejun si incurajare cu raze de soare, pornim cu gand sa ne prinda seara la Geoagiu Bai. Stiam aici niste casute unde am stat in timpul practicilor din facultate si imi placusera la vremea respectiva.
De la Garana mergem spre Sarmisegetusa Romana. Aici intru eu repede sa fac niste fotografii si sunt dezamagita de cea ce vad. Inca un mit a murit!
In zilele astea am vazut mai multi ulii decat ciori. A...si berze! Ca doar are balta ...broaste!
Mai departe vreau sa revad biserica din hateg. Cand am vazut-o prima data acum vreo asseani era toata imbracata in schele. Acum se ridica semeata fara proptele. Spre norocul nostru, il gasim la biserica si pe preot care ne povesteste cu drag din istoria bisericii. De la el aflam ca ambasada SUA este cea care a dat banii pentru consolidarea bisericii (nu ma mai mir ca stiam deja ca harta bisericilor sasesti din Transilvania a fost realizata cu fondurile Ambasadei Marii Britanii si ca Romania se implica tot mai putin in ...Romania - probabil ca e mai ocupata cu implicarea in UE).
Stiam de atunci ca biserica din Densus este cea mai veche biserica romaneasca, ridicata pe locul uni vechi templu pagan, si ca aici apar pictati in fresca Dumnezeu cu Iisus prunc imbracat in ie romaneasca.
Eram curioasa sa vad si zimbrii de la Hateg! Cred ca mai multe sanse aveam sa gasim dinozauri in zona decat zimbri. Numai unul am vazut, si ala pierdut prin iarba. Si ca sa neamuzam pana al caapt, la intrarea in rezervatie - o padura cu un drum care iti pune rabdarea la incerare - sta o pancarta cu un baiat care promite plangand ca va mai revenmi aici. Noi ne amuzam si ne hotaram sa trimitem pe toata lumea la Hateg la rezervatie! E frumos sa vin la plimbare, dar sa nu iti pui in cap fix ca vii pentru zimbri. Vei fi la fel de dezamagit ca si noi.
Cum vine norul, schimbam directia. Asa ca ne intoarcem si lasam pe maine Sarmizegetusa daca, iar acum mai facem o oprire la Manastirea Prislop. Aceasta a fost alegerea lui Teo, la schimb pentru Densus. Pe aici nu mai calcasem.
"Stii, de aici era parintele Arsenie Boca!" imi izce Teo si nu pot fi uimita ca el stie acest lucru. La intrarea in manastire, maicutele ma trimit la poarta s imi pun o fusta peste pantaloni. Nu este permisa intrarea femeilor in manastire in pantaloni.
O ploaie marunta acompaniaza conversatia noastra sub brazii ce ne acopereau de stopi.
Nu mai avem mult si dupa ce trecem iara prin Orastie, in cativa kilometri ajungem si la Geoagiu. Azi e meci: joaca Romania cu Italia. Tot oraselul asteapta meciul. Noi luam cheaia pentru casuta de la Vila Sanda din apropiere si platim 84 de lei/casuta (cu grup sanitar propriu, cu apa calda).
De dimineata nici nu mancam si incalecam, cu gandul la Sarmizegetusa daca (mai mult eu ardeam de nerabdare).
O luam spre Orastie, de unde mai departe tinta noastra era Sarmizegetusa daca. Pana la Costesti salutam din mers urmasii dacilor, iar de la Costesti incepe drumul forestier catre cetate. Aveam de mers cam 20 de km, din ce in ce mai noroiosi. Linistea padurii parca spunea legendele de mii de ani.
Ploaia nu ne mai ameninta, ci doar foamea. Mai aveam 5 km de mers pana sa ajungem la locul stramosilor, insa...motocicleta nu mai vrea. Iar cade, iar o ridicam si ne intoarcem din drum sa o lasam langa vacute ce pasteau pe marginea drumurilor, cu gand sa revenim pe jos. Zis si facut, dar dupa aproape un kilometru norii se aduna si tunetele incep sa bubuie. Sunt trista si trebuie neaparat sa revin candva. Ajunsi la intersectia cu indicatorul catre cetatile blidaru si Costesti, mai incercam si aceste drumuri. Dar din nou noroiul gros si alunecos ne strica planul. Renuntam cu intelegere si facem pact sa revenim in august cand o fi seceta mai mare.
Cum ne-am promis deja prezenta la intalnirea Transalpistilor din 1-3 august la Ranca, pe Transalpina, probabil ca atunci va fi si noua sansa pentru Sarmizegetusa Regia.
Pe drum ne intalnim cu amicii din Arad ce se indreptau catre Transfagarasan.
Urmatorul obiectiv il aleg eu. Casc ochii cu atentie sa nu trecem pe langa biserica Santamarie Orlea. De abia acum cand scriu povestea aflu cu uimire ca este si un castel in apropiere. Stii ce inseamna asta, nu? Ca trebuie sa revin si aici.
Biserica Reformată-Calvină, odinioară Ortodoxă, se numără printre cele mai vechi ctitorii româneşti, fiind ridicată de cnejii din familia Cândea către sfârşitul sec. XIII. Alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn pe faţada de vest şi un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive, prezintă forme arhitectonice specifice tranziţiei de la romanic la goticul timpuriu. La interior se află un valoros ansamblu de pictură murală (1311 şi cca. 1400). (sursa: Wikipedia)
Cum ziua de azi e mai lejera si cu mai putini kilometri, nu ne grabim. Pe langa noi insa trece in Nipru cu atas si zambim la vederea sa.
Pe la amiaza suntem inapoi la Aninoasa, de unde am plecat in prima zi. Dupa o masa copioasa cu gratar si alte minuni, ne indreptam catre Straja.
Aici nu am avut emotii cu cazarea, Teodor cunoscand bine statiunea si stiind exact la ce usa trebuie sa bata.
Drumul pana la Straja este foarte curbat si cu pante mari. Se merge foarte incet, dar nu sunt gropi. Drumul este nou, evident construit cu fonduri din alte parti.
Printre simbolurile statiunii se numara Crucea Eroilor si ursul Baloo. M-am intristat pentru soarta lui, pentru cum sta el acolo inchis, dar in padure nu are nicio sansa ca acolo nu gaseste prajituri.
Frumoasa aventura, cu ploaie si cu soare, toate acestea pe doua roti! A, sa nu uit: multumesc Ralucone pentru genunchiere. Mi-au folosit cu varf si indesat! :
Drumurile...si SLR-ul meu ne asteapta!
Remarc inca o data ce mare este Oltul la olteni, in timp ce ascult povesti interminabile despre Elodia si rudele calatorilor plecate in Spania. Campuri de floarea soarelui pitica, pregatita sa isi deschida palariile galbene in fata lui iulie, insotesc amiaza. Porumbul s-a luat la intrecere cu graul si l-a intrecut in inaltime. Macii stau alaturi de albastrele vesele.
Inainte de plecare, planificam bine tura, dar ca de obicei planul de acasa nu este ca cel din targ. Pentru traseu am consultat si plimbarea lui Mihai – un baiat de prin partile acelea care facuse o tura asemanatoare cu putina vreme inainte si ale carui informatii in privinta starii drumurilor ne vor fi de mare folos.
Din cauza unui eveniment tragic (marea despartire de o prietena, mult mai devreme decat credeam vreodata ), prima zi se limiteaza la drumul Bucuresti//Arad – Petrosani – Aninoasa. Initial vroiam sa ne intalnim la Horezu si de acolo sa urmam traseul: Vaideeni – Polovragi – Baia de Fier – Novaci (Transalpina: Ranca – Pasul Rotunda, Pasul Urdele, Obarsia Lotrului, Lacul Vidra, Groapa Seaca, Parangu Mic), cu innoptare la Aninoasa.
Ajung la Petrosani aproape de ceasurile 11 din noapte unde ma astepta acelasi Teodor cu Transalpul. Ajungem in cateva minute la gazda-prietena cu el care ne astepta cu sarmale si snitele. Cam greu la ora asta, dar...nu le-am refuzat cum nu am refuzat nici prajitura. :D
Miercuri plecam pe la 9 dimineata din Aninoasa spre Baile Herculane, pe un traseu mai mult pe forestiere decat pe asfalt. Dupa ce trecem in fuga rotilor prin micile orasele de mineri de la poalele muntilor, cu soarele zambind pe cer, facem un mic popas pe iarba verde acolo unde se termina soseaua si unde aceasta se continua cu drum forestier si realizez ca pentru mine un exemplu de fericire este cu verde de iarba, cu miros de rasina (iar stau cu nasul pe sus :), cu un cer albastru cu nori pufosi si cu mine calare pe motor, chiar daca sunt in spatele iubitului.
A fost ziua cea mai plina de aventuri, urmata in aproape de ziua de joi. Ploaia ne-a insotit pe o buna parte de drum, noroiul s-a pus in fata noastra, drumul parca nu se mai termina, iar cand se termina…trebuia sa facem cale intoarsa…pentru ca se termina. Soarele se mai juca din cand in cand prin ploaia …uda, foarte uda, pe care o simteam pana la piele. Am urmat traseul: Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani (Valea cu Brazi) (aceasta portiune de drum este mult contestata sosea prin Parcul National Retezat, un drum de vis, dar care - din pacate - cu siguranta isi va lasa amprenta intr-un mod daunator asupra naturii) – Campu lui Neag (Valea cu pesti) – Cerna Sat (Lacul Cerna)- inapoi prin Baia de Arama ( va explic imediat de ce) – Baile Herculane.
Nu pot crede cum i-a dus mintea pe unii sa faca ditamai soseaua in paradisul de langa noi. Da: unii imi veti spune iar ca sunt naiva si ca nu inteleg interesele materiale. Si inca nu imi pot imagina cum poteca pe care alergam calare va fi sosea si cum va pica o mare parte din versant sub bratele de fier ale buldozerului.
Mai facem un repaos si o data cu el si planul pentru a doua zi prin Defileul Dunarii si poftim deja masa de pranz la Orsova. Mmmmmm! Ma intreb deja ce bunatati sunt locale (probabil cele pe baza de peste)?!?
Ajunsi la intersectie, in sat, o luam pe drumul bun pe care apoi l-am crezut prost si pe care am revenit in cele din urma...sa va explic: dupa ce facem vreo 10 km, cu soare si veselie, intalnim un nenea pe ATV care ne recomanda sa o luam pe drumul mai scurt cu vreo 30 km prin Cerna Sat. Pe aici vroiam si noi sa ajungem, dar nu am vazut indicatorul si am luat-o spre Pades. Ne intoarcem, ajungem iar in satuc si o luam spre Cerna Sat.
Poate trebuia sa o luam ca pe un semn faptul ca namolul ne-a suparat motocicleta care nu a putut trece cu amandoi in spate, speriidu-ma un pic.
Un alt semn a fost oprirea cu moto pe marginea rapei. Asta chiar m-a speriat!!! Ne oprim la marginea rapei de vreo doua ori; imaginea motocicletei cazute nu este prea vesela, iar eu pun umarul la scoaterea ei din namoale. Pentru ca nu am citit atenti informatiile lui Mihai, observam pe pielea noastra ca dupa ce mergem pe un drum mult mai prost care nu se mai termina...acesta se termina, pur si simplu, drumul fiind rupt. Asa ca intoarcem, urmand sa o luam pe drumul prin Pades - Baia de Arama.
Peisajul verde si insorit nu ne dadea de banuit descatusarea norilor ce a urmat. Cer destul de des sa oprim pentru fotografii si omul ma intelege si se supune dorintei mele. (Multumesc, T! :) )
Ne strecuram printre fulgere si nu va spun ce emotii ma incearca atunci cand vad fulgerul in acelasi timp cand aud si trasnetul. A fost la cativa metri de noi! Ma intreb prin ce noroc nu ne-a nimerit ca doar aveam ditamai fierul intre picioare!!! Dupa alergatura prin ploaie si ascunderea pe sub copaci din mers, avem surpriza ca podul sa fie inchis. Cireasa de pe tort a fost trecerea cu moto prin trei baltoace pana la nivelul rotii. Stiu ca pare incredibil, dar...Honda e Honda!
Si ploua cu galeata si nu mai aveam rabdare sa gasim un adapost. Teo rezolva problema si trecem "fraudulos" printre portile de la podul de la centrala aparent inchise. In cele din urma ajungem la Pades, dupa ploaia crunta ce ne-a udat pana la piele, si batem cu ruga de mila la o poarta sa ma lase sa imi schimb hainele, sa le pun si eu in cele din urma pe cele impermeabile. Mda, le aveam in bagaj, dar mi-a fost lene sa le pun si asa mi-a trebuit. Adevarul e ca asa aventura a fost mai mare! :) In spatele casei in care m-am schimbat si de unde a luat o sticla de apa si o ciocolata se afla Monumentul de la Pades (poate va amintiti de la orele de istorie ce semnifica).
Ajungem in cele din urma la Herculane unde oprim la intamplare la Pensiunea Soimul unde si gasim cazare pentru 65 lei/camera. E cald, e curat si cel mai important e ca au apa calda si ca ne pun si hainele la uscat, desi pe langa toate astea au si niste reguli ale casei.
Seara ramanem cu gura cascata la luminitele din boscheti. “Ce e asta?”, intreaba Teo uimit. “Ce sa fie: licurici!” De cand nu am mai vazut licurici!!! Spectacolul este de neuitat si evident de nefotografiat.:(
Ca o concluzie, la sfarsitul zilei Teo exclama: “Honda isi merita sloganul de The power of dreams! A dovedit-o cu varf si indesat!"
Joi dimineata nu mai facem nicio baie in piscinele termale ale statiunii si plecam caci aveam drum lung de facut, dar din nou nu pe atat de lung pe cat preconizasem. Mergem spre Orsova, apoi mai departe urmam Defileul Dunarii, iar de la Moldova Noua drumul spre Resita si de aici pe indicatorul de Semenic. Ca si ieri, iara suntem fii ploii. Norisorul se incapataneaza sa ne spioneze in deaproape, dar asta numai de la Resita si pana la Semenic, in rest ne-am bucurat de soare.
La Orsova, caiace numeroase pluteau pe valurile Dunarii. Poate pentru ca se apropie Olimpiada si Dunarea ajuta la antrenamentul pentru medaliile de aur pe care le vor lua romanii la Beijing. :) Dam o fuga cu o scurta oprire si la manastirea Sfanta Ana de pe deal - inca un loc in care am promis candva ca voi reveni si pe care l-am regasit cu nostalgie.
Intram in defileu si cred ca numai rotile Transalpului se bucura de macadamul de aici. De drum si-au batut joc cei de la Administratia Drumurilor si se tot chinuie sa il faca. Sa nu te prinda noaptea pe aici ca e vai de tine!
In Defileu oprim sa ne pozam cu Decebal. Cazanele fierbeau de Dunare.
La pranz, o ciorba de burta excelenta - pentru mine, si una de peste – pentru baiat, ne umple stomacurile. Doi motociclisti cu doua Domi (Honda Dominator pentru cine nu cunoaste) iau si ei pranzul cu noi.
Un baiat cu un Hornet din Targu Mures ne da binete si ne intreaba de traseu. Dupa o scurta conversatie, fiecare isi urmeaza drumul sau.
De la Moldova Noua peisajul deja se schimba. Initial vroiam sa mergem mai departe spre Bazias, dar e destul de greu fara indicatoare (nici macar localnicii nu stiu sa te indrume pe unde trebuie). Deja Teo e foarte hotarat sa isi ia GPS-ul si pledoaria mea pentru harta pica.
Azi punem echipamentul de ploaie la fix inainte sa inceapa sa stropeasca. La benzinaria din Resita ne echipam si in doua minute ploaia ne insoteste la drum.
Pe drum ne amuzam de sloganuri de genul: “Ocrotiti vanatul!” (adica...daca e vanat deja...ce sa mai ocrotesti) sau “Alege schimbarea: o noua sansa!”
Dupa alergatura prin ploaie si cu multa credinta ca sus pe Semenic vom gasi un pat cald, ajunsi pe platou, cu tristete remarcam ca totul este inchis. Dar totul! Degeaba aveam eu ghidul turistic si harta frumos tiparita cu cazare in Semenic. In realitate nu exista!!! Dupa aceasta mare teapa, tot ce ne ramane de facut este sa ne indreptam spre Valiug sau spre Trei Ape si sa ne incercam acolo norocul. Dupa cativa kilometri insa, Teo coteste foarte inspirat spre Garana. Nu are idee ce bucurie imi provoaca caci de multa vreme vroiam sa ajung aici la festivalul de jazz si cum anul acesta se nimereste in acelasi weekend cu Art Mania din Sibiu, imi luasem deja la revedere de la ea.
Oprim la o pensiune si dupa ce imi dau casca jos sa nu se sperie lumea de mine si sa nu ne primeasca sa spuna ca cine stie ce aratari suntem, ne primesc. Camera amenajata in stilul svabilor (germanii din Banat), cu mobila veche si colorata si cu asternut tesut in casa de maini harnice, ne ofera confortul cautat. O mamaliga cu branza si smantana si niste snitele proaspete ne-au potolit foamea, iar mi-e mi-a potolit pofta pe care o aveam de cateva zile. Nu stiu de ce, dar numai mamaliga aveam in minte! (:D) Mai admiram un pic ceata de peste sat, apoi mergem la odihna.
Vineri dimineata, dupa micul dejun si incurajare cu raze de soare, pornim cu gand sa ne prinda seara la Geoagiu Bai. Stiam aici niste casute unde am stat in timpul practicilor din facultate si imi placusera la vremea respectiva.
De la Garana mergem spre Sarmisegetusa Romana. Aici intru eu repede sa fac niste fotografii si sunt dezamagita de cea ce vad. Inca un mit a murit!
In zilele astea am vazut mai multi ulii decat ciori. A...si berze! Ca doar are balta ...broaste!
Mai departe vreau sa revad biserica din hateg. Cand am vazut-o prima data acum vreo asseani era toata imbracata in schele. Acum se ridica semeata fara proptele. Spre norocul nostru, il gasim la biserica si pe preot care ne povesteste cu drag din istoria bisericii. De la el aflam ca ambasada SUA este cea care a dat banii pentru consolidarea bisericii (nu ma mai mir ca stiam deja ca harta bisericilor sasesti din Transilvania a fost realizata cu fondurile Ambasadei Marii Britanii si ca Romania se implica tot mai putin in ...Romania - probabil ca e mai ocupata cu implicarea in UE).
Stiam de atunci ca biserica din Densus este cea mai veche biserica romaneasca, ridicata pe locul uni vechi templu pagan, si ca aici apar pictati in fresca Dumnezeu cu Iisus prunc imbracat in ie romaneasca.
Eram curioasa sa vad si zimbrii de la Hateg! Cred ca mai multe sanse aveam sa gasim dinozauri in zona decat zimbri. Numai unul am vazut, si ala pierdut prin iarba. Si ca sa neamuzam pana al caapt, la intrarea in rezervatie - o padura cu un drum care iti pune rabdarea la incerare - sta o pancarta cu un baiat care promite plangand ca va mai revenmi aici. Noi ne amuzam si ne hotaram sa trimitem pe toata lumea la Hateg la rezervatie! E frumos sa vin la plimbare, dar sa nu iti pui in cap fix ca vii pentru zimbri. Vei fi la fel de dezamagit ca si noi.
Cum vine norul, schimbam directia. Asa ca ne intoarcem si lasam pe maine Sarmizegetusa daca, iar acum mai facem o oprire la Manastirea Prislop. Aceasta a fost alegerea lui Teo, la schimb pentru Densus. Pe aici nu mai calcasem.
"Stii, de aici era parintele Arsenie Boca!" imi izce Teo si nu pot fi uimita ca el stie acest lucru. La intrarea in manastire, maicutele ma trimit la poarta s imi pun o fusta peste pantaloni. Nu este permisa intrarea femeilor in manastire in pantaloni.
O ploaie marunta acompaniaza conversatia noastra sub brazii ce ne acopereau de stopi.
Nu mai avem mult si dupa ce trecem iara prin Orastie, in cativa kilometri ajungem si la Geoagiu. Azi e meci: joaca Romania cu Italia. Tot oraselul asteapta meciul. Noi luam cheaia pentru casuta de la Vila Sanda din apropiere si platim 84 de lei/casuta (cu grup sanitar propriu, cu apa calda).
O luam spre Orastie, de unde mai departe tinta noastra era Sarmizegetusa daca. Pana la Costesti salutam din mers urmasii dacilor, iar de la Costesti incepe drumul forestier catre cetate. Aveam de mers cam 20 de km, din ce in ce mai noroiosi. Linistea padurii parca spunea legendele de mii de ani.
Ploaia nu ne mai ameninta, ci doar foamea. Mai aveam 5 km de mers pana sa ajungem la locul stramosilor, insa...motocicleta nu mai vrea. Iar cade, iar o ridicam si ne intoarcem din drum sa o lasam langa vacute ce pasteau pe marginea drumurilor, cu gand sa revenim pe jos. Zis si facut, dar dupa aproape un kilometru norii se aduna si tunetele incep sa bubuie. Sunt trista si trebuie neaparat sa revin candva. Ajunsi la intersectia cu indicatorul catre cetatile blidaru si Costesti, mai incercam si aceste drumuri. Dar din nou noroiul gros si alunecos ne strica planul. Renuntam cu intelegere si facem pact sa revenim in august cand o fi seceta mai mare.
Cum ne-am promis deja prezenta la intalnirea Transalpistilor din 1-3 august la Ranca, pe Transalpina, probabil ca atunci va fi si noua sansa pentru Sarmizegetusa Regia.
Pe drum ne intalnim cu amicii din Arad ce se indreptau catre Transfagarasan.
Urmatorul obiectiv il aleg eu. Casc ochii cu atentie sa nu trecem pe langa biserica Santamarie Orlea. De abia acum cand scriu povestea aflu cu uimire ca este si un castel in apropiere. Stii ce inseamna asta, nu? Ca trebuie sa revin si aici.
Biserica Reformată-Calvină, odinioară Ortodoxă, se numără printre cele mai vechi ctitorii româneşti, fiind ridicată de cnejii din familia Cândea către sfârşitul sec. XIII. Alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn pe faţada de vest şi un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive, prezintă forme arhitectonice specifice tranziţiei de la romanic la goticul timpuriu. La interior se află un valoros ansamblu de pictură murală (1311 şi cca. 1400). (sursa: Wikipedia)
Cum ziua de azi e mai lejera si cu mai putini kilometri, nu ne grabim. Pe langa noi insa trece in Nipru cu atas si zambim la vederea sa.
Pe la amiaza suntem inapoi la Aninoasa, de unde am plecat in prima zi. Dupa o masa copioasa cu gratar si alte minuni, ne indreptam catre Straja.
Aici nu am avut emotii cu cazarea, Teodor cunoscand bine statiunea si stiind exact la ce usa trebuie sa bata.
Drumul pana la Straja este foarte curbat si cu pante mari. Se merge foarte incet, dar nu sunt gropi. Drumul este nou, evident construit cu fonduri din alte parti.
Printre simbolurile statiunii se numara Crucea Eroilor si ursul Baloo. M-am intristat pentru soarta lui, pentru cum sta el acolo inchis, dar in padure nu are nicio sansa ca acolo nu gaseste prajituri.
Frumoasa aventura, cu ploaie si cu soare, toate acestea pe doua roti! A, sa nu uit: multumesc Ralucone pentru genunchiere. Mi-au folosit cu varf si indesat! :
Drumurile...si SLR-ul meu ne asteapta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu