Bansko – răsfăț neprevăzut de toamnă

Mai multi ziariști, unii mai carismatici, alții mai cu dor de ducă, luăm calea Bulgariei.

Iarna nu a venit și sezonul de schi nu s-a deschis nici în Parcul Tineretului, de la marginea căruia plecăm, dimineața, dar nu foarte de-cu-zori, ci mai așa, în jur de ora 10. Porumbeii își încălzesc penele la soarele tomnatic, iar doi jandarmi stau cocoțați falnic pe doi armăsari pur sânge. Își fac rondul de dimineață.

Ador orășelul ăsta de la poale de Pirin, pe care îl vizitez cu această ocazie a treia oară. Toamna este pe sfârșite și culorile ei erup sub un cer senin. Ca șofer, eu mă simt foarte în siguranță pe drumurile Bulgariei. Drumul este relaxant, iar eu alternez peisajele pădurilor și ale câmpurilor de pe traseu cu imaginile orientale din paginile lui Istrati.

Un prim popas îl facem vis-a-vis de gara din Ruse. Apoi, la drum și la un bum!, cartea mai că îmi sare din mână și Orientul fictiv dispare, lăsând locul balcanismului real. Din față venea un TIR căruia i-a explodat o roată. Nu ajungem în șanțul din dreapta, iar TIR-ul își urmează direcția. Oprim și încercăm să ne dăm seama de ce noroc am avut. Pesemne că vom avea o vacanță superbă dacă am trecut peste asta. Și așa a fost!

Drumul până la Bansko este lung și, cu mult noroc, reușești să îl faci în opt ore. Noi am reușit în unsprezece. Bulgarii, ospitalieri cum îi stim, ne-au așteptat cu cina caldă, iar camerele de la Premier Luxury Mountain Resort au fost și mai calde. M-am amuzat, oarecum, că weekendul trecut am tremurat în refugiul din Buila–Vânturarița și acum am schimbat puțin confortul.

O iau ușor la pas printre razele de soare care mângâie zidurile de piatră și lemn.

Un bulgar încearcă să mă atragă în mehana lui (taverna), însă îi răspund frumos, în engleză, că e posibil să revin pe seară. Este primul care ghicește că sunt româncă. "How did you guess?" "You look like a Bulgarian woman, but you don't speak Bulgarian." :) Asta da logică!

A, si chiar puțin mai devreme vorbeam cu cineva că bulgaroaicele nu sunt tocmai frumușele și că dacă dai de vreo bulgăroaica frumoasă,  sigur e  turcoaică.

Pe seară, are loc o frumoasă competiție între jurnaliști: Premier Secret Jurnalists Cup.

Pentru zece minute a trebuit să avem un dialog cu un jurnalist bulgar, să ne cunoaștem și să ne prezentăm apoi celorlalți, unul pe celălalt. Eu am nimerit în echipă cu domnul Penko Roussev. Ne-a fost mai greu să ne înțelegem, însă am fost uimită să aflu că este producător de filme documentare și că în vara acestui an a fost premiat la Londra pentru un film despre... Sulina.

O surpriză a fost și degustarea de vinuri susținută de somelierul Michael Markovski. Pot spune că după aceasta sunt mai atentă la calitatea licorilor bahice și că am învățat să apreciez mai întâi culoarea, buchetul și transparența vinului.

Apoi am pornit la vânătoare... de comori! Au fost formate patru echipe care au plecat în căutarea comorii, descoperind în felul acesta hotelul și atracțiile lui. În paralel, o parte din echipă construia solnițe de hârtie... cât mai multe. De mult nu m-am mai jucat așa!

Comoara a fost găsită într-unul dintre apartamentele de lux ale resortului, în care toate echipele au fost întâmpinate cu șampanie și caviar.

Noaptea a continuat la Restaurantul Amvrosia cu o cină de 5 stele, însoţită de o prezentare de vinuri. După cina copioasă, i-am cântat La mulți ani! unuia dintre colegi și l-am ascultat cântând pe un Florin Chilian local – Valdi Totev (am recunoscut  cântecul Zece, în bulgară).

Duminică am mai aruncat o privire pe crestele Pirinului, oftând că nici de data aceasta nu le-am cucerit.