Abia întorși dintre salcâmi, de la albine, duminică dimineața luăm calea altor flori.
Baiul ne aștepta, dar nu fu bai să ne oprim mai întâi la Micul Trianon.
Am aceeași stare de apăsare ca în toamnă, când am pășit prima oară aici.
E impropriu spus că „i-am pășit pragul“, căci frumoasa construcție de acum un secol nu mai păstrează decât nostalgia măreției arhitectonice de odinioară.
La vremea ei, contrucția era cu ceva pași înaintea vremii ei, având un sistem de încâlzire centralizată și alte facilități pentru o viață mai ușoară.
Ornamentele, cândva rare bijuterii arhitecturale, împodobesc acum ruinele.
Mergem mai departe spre Măgureni...
...și admir movul florii dimineții, o rudă pământeană (care crește pe sol) a zorelei.
După care oprim pe malul mării roșii (de maci).
Și ne pozăm fetele care descoperă prima oară macii. :)
Macii miros? Nu, dar imaginația noastră le dă parfum. :)
Ce faci când vezi două ciuperci (iască)? Te bagi între ele.
Așa arată un spânz, cu proprietăți miraculoase în domeniul farmaceutic. Spânzul mai e cunoscut și ca c... popii.
Helleborus niger (et purpurescens) – spânz,
spânţ, elebor, bojoţei, boşuţă, cucurig, poranici, barba-lupului,
coada-popii, coaiele-popii, iarba-nebunilor, iarbă-stearpă,
ochiul-boului, ouăle-popii, păduchii-popii, boz, bozăţel, bujorei,
cutcurig, ruscuţă, strigoaie, iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare,
iarbă-şerpească, trandafir-de-iarnă.
Și așa bucură privirea trei frați pătați, ziși și panseluță.
Nu am reținut denumirea florii de mai jos.
O câmpie de narcise se împrăștie haotic.
Parfumat haos!
Florile rămân în rădăcini.
O singură narcisă mi s-a așezat după ureche (nu am rupt-o eu) și m-a însoțit cu parfumul ei prin tot Baiul.
Ghințura de mai sus crește pe pajiștile pășunate.
Narcise pe fond de brazi stau la sfadă.
Piscul Câinelui e nepășit de mine de cândva de prin fragedă copilărie. Îmi aduc aminte cum cu soră-mea eram spaima brebeneilor prin primăvară.
Narcisele par niște oițe rebele.
Titel ne numește tot ce vedem: Munții Neamțu, Paltinu, spre față Ștevia, Rusu, Orjogoaia, Piramida Unghiei Mari, Piciorul Unghiei Mici...
Ce culori a ales și Dumnezeu să picteze cu ele pe fundalul ierbii munților!
Popasul de pauză de masă îl facem sus, acolo unde soarele mângâie mai blând.
Norii nu ne sperie. Până și ei sunt prietenoși.
Gențienele mă înnebunesc și de acum aș putea spune mai degrabă albastru de gențiană decât de Voroneț.
Și gențiana are proprietăți medicinale.
Înainte de a se întuneca, ne întoarcem pe aceeași Vale Rea, dar care s-a dovedit foarte prietenoasă.
M-am convins încă o dată că „muntii noștri aur poartă“ în plantele de munte ce alungă toate cele rele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu