De câte ori am un weekend ca acesta, îmi pare rău de toate weekendurile pierdute aiurea în orașul cel mare. Iulian vine cu propunerea de a merge undeva pe lângă Urziceni, la Titel și la Maria, ajunși acolo cu niște albine puse la treabă, într-o pădure de nebuni (salcâmi).
De loc din Câmpina, neratând niciun weekend în munți (munți cu încă multe poteci nebătute de mine, dar parcă și mai multe bătute de ei), cei doi se numără printre cei mai faini oameni pe care i-am cunoscut vreodată. De vârsta părinților mei, cei doi mi-au intrat repede la suflet, cu albinele lor cu tot.
Ajungem la stupi atunci când soarele își închidea geana, iar luna devenea stăpână peste câmpurile Ialomiței. Pe sub mașină simțim valuri de spice, deasupra vedem milioane de puncte aprinse, iar în noi inundă un aer de sănătate.
Maria ne luminează intrarea în luminișul întunecat. O vișinată ne urează bun venit, la fel ca brânza și ceapa ori alte minuni rustice, după care le prezint vinul (câte un Riesling, pe rând, Valah și Italian).
După somnul în cortul întins în „lanul“ de urzici călcate de urme de mistreț, dimineața ne trezește în cântec de mierle, turturele, cuci, pupeze, cinteze, pițigoi, granguri. Iulian îmi povestește și legenda turturelei, cum în trecut țăranii care mergeau cu căruța erau opriți în drum de sunetul ei: brrrrrrrrrr!
Ieșim repede când auzim că un roi s-a aciuat în salcâmul de deasupra stupilor și trebuie tras, la rândul lui, în alt stup. Dacă noua matcă s-a răzvrătit și i s-a făcut de muncă cu familia ei, trebuie neapărat să primească niște faguri pe care să îi umple cu miere.
La urdiniș e înghesuială mare, o albină venind mai încărcată decât alta.
Mi-am pus și eu o plasă pe cap de zici că sunt mireasă și învăț procesul de scoatere a mierii din fagure.
Fac cunoștiință cu centrifuga și ne dăm mâna întreaga zi. Eu fac mușchi, iar ea umple bidoanele cu miere.
Mai iau câte o pauză și trec prin norul de zumzăitoare către câmpul de orz. Verdele ăsta mă înnebunește, la fel ca albastrul cerului, ca trilurile păsărelelor, ca mirosul salcâmilor, ca roșul macilor. Încă o dată îi dau dreptate lui Blaga: „Veșnicia s-a născut la sat!“ De ce oare nu vrem să fim veșnici și să ne mutăm la țară? Măcar vara. :)
Mă întorc la lucru și admir curajul lui Titel în timp ce scutură fagurii de albine.
Albina este considerată (în credinţele multor popoare) o miraculoasă întrupare a spiritului; ea poartă mesajul divin şi este asociată cunoaşterii şi iniţierii; în mitologia românească, albina rămâne mesagerul învestit cu puteri magice, deoarece „face miere/mierea se face ceară/ceara se face fadie/fadia se aprinde/raiul se deschide/Maica Domnului în braţe pe toţi ne cuprinde“, după cum se spune într-un text popular. În multe legende, poveşti sau colinde, albinele sunt legate de crearea lumii; ele apar ca ajutoarele Creatorului. Simbol solar, albina s-a născut din lacrimile Maicii Domnului şi este ocrotită de Sânziene sau de alte făpturi miraculoase, dar poate fi socotită şi un însemn nefast căci i-a fost sortit acul înveninat, aducător de moarte. Albinele şi furnicile sunt idealuri terimofere ale umanităţii, furnica reprezentând idealul de muncă, iar albina idealul de hărnicie.
Îmi aduc aminte când îmi povestea bunicul că el lua albina și o așeza să îl înțepe pe câte un loc unde avea dureri. Poate era vorba despre reumatism?
După ce îmi fac curaj și duc și eu cățiva faguri la centrifugă, o albină se sacrifică pentru a-mi arăta ce înseamnă acul ei în carnea mea. Biata de ea se rătăcește sub mâneca mea și, panicându-se, face ultimul lucru din viața ei: se sinucide, provocându-mi o durere asociată cu un urlet. Parcă m-a mușcat un câine, deși Slavă Domnului! că nu m-a mușcat niciun câine niciodată.
„Eh! Tu nu ai nimic, dar ea a murit!“ vine încurajarea de la Titel. (Au trecut cinci zile și mâna mea încă arată îngrozitor.)
„Albina e ca femeia: dacă nu îi dai de lucru, își dă ea ție!“ îmi deschide mintea Titel. Maria mustăcește și tinde să îi dea dreptate.
Curioasă din fire tocmai pentru că unul dintre visele mele era să mă apuc de albinărit, îl năucesc pe om cu întrebări. Mai aflu, printre altele, că și albinuțele fac păduchi.
Mai fac o vizită la „saivan“ și mă întristez când îi văd pe cei trei puiuți de fazan luați de sub aripa mamei. Of, cum e omul capul tuturor răutăților!
Când și când îmi mai bag nasul în florile de salcâm, cu grijă să nu mă mai aleg cu un ac.
Dacă nu mai au loc în fagure, roboțeii aștia mici își fac ei faguri, În afara stupilor. Și tot așa până înnebunesc și devin agresive dacă nu au unde să își adune dovada de hărnicie.
E prima oară când sunt așa aproape de stupi și mă tot minunez ca un copil când află ceva nou. Mă gândeam: oare matca, după anii ei de ouat, pleacă aiurea și o găsește vreun Harap Alb?
Masa de prânz apucă să fie prilej de bucurie undeva târziu în amiază, bunătăți care mai de care așteptând să le vină rândul la elogii.
Mămăliga este mai galbenă ca oricând, sarmalele sunt fierbinți, iar pofta noastră mare.
Stupul lor
de Tudor Arghezi
Stupul lor de pe vâlcea
Stă păzit într-o broboadă
De trei plopi înnalţi, de nea,
Pe o blană de zăpadă.
Prisăcarul le-a uitat,
Şi-a căzut și peste ele
Iarna, grea ca un plocat,
Cu chenar de peruzele.
Înlăuntru însă-n stup
Lucrătoarele sunt treze
Şi făcând un singur trup
Nu-ncetează să lucreze.
Că niciuna n-a muncit
Pentru sine, ci-mpreună
Pentru stupul împlinit
Cu felii de miere bună.
Altui roi i s-a făcut de muncă. Iară aruncă băieții după cracă cu frânghia legată de ciocan ca să prindă noua familie.
Spre seară, cu mierea trasă, o pornim spre case, cu gândul la tura din Baiului de a doua zi.
Mai facem o vizită și pe malul Ialomiței, vizită din care ne pricopsim cu câte două căpușe de căciulă, dar pe nicio căciulă.
Să îmi imaginez câmpul ăsta galben peste vreo două luni sau mai bine să vin să îi miros floarea de soare?
O cruce de piatră odihnește la marginea drumului de colb.
Mă descalț și îmi aduc aminte de copilărie, când alergam prin curtea bunicilor sau prin câmpul dinspre vie.
Un grangure se așează pe creangă de pe marginea drumului, parcă special ca să îi admirăm culorile.
Setea ne-o liniștim cu apă din fântână, cum altfel decât cu cumpănă în Bărăganul arid?
Mulțumesc Iulian, Titel și Maria! :) Și...
Miere multă!
