De la Balcik la Bansko

       Am plecat devreme, ca aproape in fiecare calatorie de vara. Nu am vrut sa prindem aglomeratia din Bucuresti dintr-o zi de lucru. La 7 a.m. eram deja pe autostrada spre mare.

        Campuri verzi de grau care invata sa isi legene spicul inca neaprins alaturi de maci aprinsi ca cerul in apus si floarea soarelui pitica sunt in Baraganul prin care trecem spre Calarasi. Carute alearga in colbul campurilor cu gramezi mari de trifoi ori lucerna. Cosasii isi tin palariile pe cap pentru a se ascunde de soare. Nuci batrani, salcami nebuni ori plopi inalti, subtiri, inca umbresc drumul spre Silistra.

       Vechiul combinat isi traieste trecutul in arsita de inceput de vara. Ferme vechi, abandonate, foste CAS-uri fruntase in cincinalele ceausiste nu mai adapostesc mugetele “fabricilor de lapte” sau grohaitul “fabricilor de carnati”. Gastele si bibilicile susotesc in fata gospodariilor, infruptandu-se cu iarba verde de mai.

      Harnicia taranilor se citeste pe albul pomilor varuiti ce contrasteaza cu rosul trandafirilor ingrijit de taranci. Berzele zboara cand deasupra noastra, cand deasupra holdelor in parguire, ducand prada mlastinilor in cuiburile din varfuri de stalpi. Popandai lunguieti trec in familie soseaua, speriind franele noastre. Testoasele, in schimb, se adapostesc in carapacea lor.

      Ajunsi pe malul drept al Dunarii, oprim pret de cateva clipe la Manastirea Dervent. De multe ori am trecut pe langa ea fara popas. Aici aflu despre minunile Sfintei Cruci.
"Pe drept cuvant, se spune ca dealul Ostrovului, ca si intreaga Dobroge, e Bethleemul nostru romanesc. Crucile vii si tamaduitoare de la Dervent au crescut, cum minunat scria Vasile Voiculescu, ca niste pomi roditori, stropiti din belsug cu picurii de sange ai primilor martiri romani." (Formula AS)

   
  Dupa ce ascult povesti si admir zborul zecilor de randunele - mai multe aici parca decat oriunde - ma intorc la masina unde ma astepta un nufar. Stiam ca floarea ce isi lungeste tulpina in adancul mlastinilor este protejata de lege, insa sunt multi cei care o vand la drumul mare. Nu ma bucur mult de floare, caci moare ducand dorul apei.

       Plecam mai departe spre mare, incurcand adesea drumul si nimerind altele mai mici, dar la fel de pitoresti. T nu e foarte incantat de cei 5 km de macadam de la Amzacea la Pecineaga, dar eu ma bucur de explozia de parfum de salcam si de soarele arzator pe calcarul alb.

       Imi vin in minte franturi din verile prescolare de la malul marii, din verile din Eforiile traite cu ajutorul sindicatelor parintilor. Ma gandeam ca atunci cand esti mic unele lucruri nu foarte mari iti par mari, iar in timp ele raman mici. Nu la fel e si cu marea. Mare era mare si cand eram copil si e mare si acum cand am lasat…o parte din copilarie deoparte.

        Salutam Vama cu dor pret de cateva clipe.

      La Kaliakra mii de maci au inrosit deasupra marii de mii de ani albastre. Legenda Kaliakrai am povestit-o cu alta ocazie.

Desi am vazut multe mari, ba chiar si oceane, pot spune ca cea mai albastra mare e Marea Neagra de la Kaliakra

      Macii ma innebuneau cu rosul lor  de parca anuntau o sarbatoare la tot pasul.

Am regasit cetatea la fel de linistita, veghiind asupra marii deasemenea tihnita. (Intrarea la cetate costa tot 3 leva = 1.5 euro/persoana si nu se plateste in plus nimic pentru parcare).

Daca te pasioneaza, poti cumpara sau doar admira mai multe minunatii facute cu talent de mainile bulgaroaicelor, minunatii etalate pe tarabele de pe potecute.

      Las cu nostalgie Kaliarka si ne indreptam spre destinatia noastra: Balcik. Sunt de parere ca Balcikul este oraselul de la capatul Dobrogei unde trebuie sa iti traiesti dragostea pentru mare, asemeni Reginei Maria.

Am luat cu mine in calatorie si o carte pe care imi doream de mult sa o citesc. Cadrul pentru ea a fost perfect: "Ultima romantica (Viata reginei Maria a Romaniei)" - Hannah Pakula.

      Dupa trei zile de plaja la Albena si saturat de fructe de mare (intre 7-9 leva portia = 3.5 - 5 euro) proaspete si in portii imense, dupa plimbat pe potecile Gradinii Botanice si pe stradutele in panta, plecam pe drumul lung spre Bansko, lasand imensitatea marii pentru maretia Pirinilor.

         Ne ajuta GPS-ul sa nimerim destinatia. Ma conving pe cei aproximativ 500 de km de cat de frumoasa e Bulgaria. Salutam din mers Shoumen, Plovdiv si minunile calcaroase.

       Ajungem la Bansko pe la ora 16 si ma bucur de revedea cu vechiul orasel.

      Soseaua urca in munte si pare ca nu se mai termina. Acolo unde se termina un telescaun, un teleschi sau o gondola...incepe altul, pana sus pe culme. Partiile de culoare verde, rosie sau neagra se intrec in pante. Zapada a lasat locul branduselor, iar adesea acestea se intrec sa topeasca zapada cu capsorul lor movuliu..

      Daca data trecuta nu am avut ocazia sa admir medievalul taranesc al lui Bansko decat noaptea, pe timp de zi am gasit aproape acelasi oras.

     
 Dupa doua zile de plimbat pe poteci de munte si ulite de vechi satuc montan devenit orasel o data cu avalansa de investitori straini, plecam spre casa.

       Trecem pe langa Sofia, fara sorti de izbanda din partea mea sa obtin o vizita prin capitala.

      Ne indreptam spre Vidin si regretam alegerea acestui punct de frontiera. Pentru a trece pe celalalt mal al Dunarii platesti 23 euro/ masina la ferryboat, plus inca 3 euro/persoana. Cand ajungi pe malul nostru mai ai o surpriza: 25 lei taxa de tranzit - nu mai mult de 30 de secunde - a portului.

      Mai oprim apoi la Manastrea Maglavit - celebra inainte de cel de-al doilea razboi mondial. Aici il "amiram" pe ctitorul bisericii pe peretele de la intrare: George Becali.

Povestea lui Petrache Lupu aveam sa mi-o ramintesc de abia acasa. Pe acolo era pustiu, fata de alte dati cand venea lumea din intreaga tara sa fie martora la minuni... "ca la Maglavit", cum a ramas si vorba.

Dobrogea - de la noi si de la ei

Inca nu m-am invrednicit sa scriu povestea despre saptamana prin Buglaria, dar am aranjat fotografiile. Cam asa arata Kaliakra, Balcikul, Bansko si o bucatica din Romania, cu maci si cu salcami:

Dobrogea - Balcik - Bansko

Turcia: Kusadasi, Bodrum, Marmaris

Obisnuita sa plec din miez de noapte intr-o noua calatorie, de data aceasta plec in miez de zi. Detinatia este una pe care nu am cunoscut-o pana cum si care imi va mai aduce o viza in noul pasaport: Turcia. Nu a fost sa fie Istanbul, orasul la care visez de atata amar de vreme, ci coasta vestica: Kusadasi, Bodrum, Marmaris. Vom merge pana spre Antalya, doar vreo 200 de km despartindu-ne de ea. In total vom strabate cam 1500 km pe sens, deci adunam cam 3000 de km.



Turcia de astazi a fost creata in 1923 de catre Mustafa Kemal Atatürk, ca urmare a desfiintarii sultanatului si a dezmembrării Imperiului Otoman. Turcia adopta o serie de reforme vizand modernizarea vietii economice, sociale si politice (separarea statului de religie, introducerea sistemului juridic vest-european, adoptarea alfabetului latin, egalitatea in drepturi a femeii, crearea unei industrii nationale) si promoveaza o politica de neutralitate si buna vecinatate. In 1945 Turcia devine membru al ONU, iar in 1952, membru Nato. In 1974, Turcia a intervenit militar in Cipru, in apararea cipriotilor turci, ceea ce va duce la divizarea insulei si la deteriorarea relatiilor cu Grecia, care, desi in continuare incordate, au inceput sa se imbunatateasca in ultimii ani. Turcia se confrunta cu activitatile de tip terorist ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan, care incearca sa obtina independenta Kurdistanului.



O mica pauza o facem la Giurgiu - o clasica oprire de cate ori trecem pe aici, dupa ce ma minunez inca o data de casele tiganesti, cu acoperisuri de tabla, motzate, din drumul nostru. Oftez inca o data cand vad indicatorul de Parcul Natural Comana si nu opresc nici de data aceasta sa ii respir natura.

Pasari mii, gri, si ele motzate, survoleaza pe deasupra campurilor rosi de mac sau galbene de rapita. Nu am vazut azi-noapte nucul inflorind (se zice ca cine vede nucul inflorind in noaptea de Sf. Gheorghe este indragostit tot anul), dar vad acum minunatiile de flori de liliac cum imi zambesc din drum, de parca ar stii cat de mult ii iubesc eu florile. Liliacul este una din bucuriile mele din viata asta si deja visez cum voi merge cu T prin padurea de liliac, calare cu motocicleta (ceea ce am si facut la intoarcere:) .

Trecem Podul Prieteniei si inca ma minunez cum pe sus trecem noi cu masina si pe jos trece trenul. Mari mesteri inginerii astia! Nu stiu daca sa ma mire sau nu ca la intrarea in Ruse se construieste un mall. E ca si cum ai face mall la Oltenita...sau poate ca exista si eu nu stiu.



Dupa ce trec Bulgaria dormin, ma trezesc in vama cu Turcia. Vamesii sunt asa de incantati de sosirea noastra, incat vor sa ne cunoasca personal pe toti pasagerii autocarului, impreuna cu pasapoartele, si ne dau in schimb un timbru frumos colorat ca amintire a trecerii noastre pe acolo (10 euro viza - era pana acum o saptamana, acum viza de Turcia este 15 euro).

Turcia imi place! Imi place aproape la fel de mult ca si Marocul, cea mai frumoasa si complexa tara pe care am vizitat-o pana acum. Peisajul de un verde exploziv ma ineaca in nostalgii. Verdele acesta e asortat adesea cu steaguri agatate care pe unde, mai ales ca noi am sosit intr-o zi nationala, o zi a copilului. Semiluna e pe cer si ziua, poate mai mult ca noaptea. Dar ca o placuta coincidenta, semiluna era si noaptea prezenta.



Cu ochii mijiti de somn, pe la 5 dimineata ma bucura entuziasmul vanzatorului de fistic din port. Urca si el pe ferryboatul care ne trece pe celalalt continent, de la Eceabat la Canakale (5 euro de persoana si am ajuns in Asia).

Suntem in Asia. Geamii si moschei isi inalta minaretele printre padurile de pini. Salutam Troia din mers. Maslinii stau ghemuiti alaturi de chiparosi semeti. Muntii se termina in mare si nici nu imi dau seama bine unde. Numarul minaretelor unei moschei nu are vreo semnificatie anume si nici inaltimea acestora. O explicatie a venit cum ca in trecut minaretele erau mai inalte pentru a se auzi mai bine chemarea muezinului.



La Edirne vedem din mers Moscheea cu 1000 de ferestre".

Pe multe restaurante din drum scrie : "corba". Probabil ca de pe aici vine ciorba noastra cea de toate zilele.

In Turcia, femeile fumeaza "ca turcii". Stiam ca Turcia este cea mai moderna tara musulmana in ceea ce priveste femeile. Valul nu mai este obligatoriu, dar sa si fumeze asa...Mare e gradina Domnului...sau a lui Alah.

Din pacate, de data asta nu a fost sa fie si sa vizitez Efes-ul. Templul Artemisei mai are de asteptat, impreuna cu legendele sale.



Casele sunt dotate cu baterii solare si cu cat mai multe antene.

Ma bucur de revederea Egeei pe care am cunoscut-o acum trei ani in Halkidiki. Impresionante peisaje in care muntii se unesc cu marea! E ora 8 dimineata si pescarii isi aduna deja navoadele, in timp ce pescarusii dau tarcoale, survoland asupra-le.

Ce frumosi sunt macii, asa rosii - parca de un rosu mai rosu decat cel prafuit de pe ogoarele Baraganului.



In Turcia, pe coasta de vest, iti poti cumpara un apartament cu 3 camere cu numai 45.000 euro. Insa, daca vrei sa te muti definitiv aici, ar cam trebui sa iti schimbi si religia, asta daca nu esti deja musulman. In cartea de identitate este mentionata religia si aceasta este prima caracteristica pe care o verifica autoritatile. Altfel, nu prea te baga in seama.

In Kusadasi se poate sa te sperie vederea unui complex de blocuri de vreo 30 de etaje. Blocurile sunt incepute de peste 20 de ani si asa vor ramane pe veci. Colina pe care se afla nu este tocmai stabila si constructia a fost abandonata. Totusi, ca in Egipt, sunt uimita sa vad ca primele doua etaje sunt locuite, iar celelalte sunt ca dupa razboi.



O frumoasa legenda care se refera la aparitia maslinului pe pamant este legata de intemeierea orasului Atena, viitoarea capitala a Greciei. Se pastreaza versiunea cum ca Zeus, Zeul Zeilor din Olimp, a hotarat ca va darui noul oras celui care va oferi locuitorilor cel mai folositor dar. Disputa pentru posesia orasului s-a dat intre Poseidon, Zeul Marilor, si Atena, Zeita Intelepciunii. Cand Poseidon a lovit cu tridentul sau in piatra, a inceput sa curga apa sarata, in timp ce Atena a lovit cu sulita in pamant, unde a rasarit un maslin. Intrucat locuitorii orasului au preferat fructele de maslin in locul apei sarate, Zeus a decis acordarea drepturilor asurpa orasului Zeitei Atena, orasul urmand sa poarte numele de Atena. Se spune ca in locul unde s-a nascut aceasta legenda s-a pastrat un maslin din care s-au raspandit toti maslinii existenti pe coastele stancoase ale Greciei. Eu la Atena nu am ajuns decat in aeroport, pe drumul de intoarcere din Creta, dar cine a fost la Acropole spune ca si azi un maslin batran strajuieste monumentul.



Dar Biblia spune ca ramura de maslin a fost semnul vietii dupa Potop: "Si porumbelul s-a intors la el spre seara, si iata avea in cioc o ramura verde de maslin. Atunci a cunoscut Noe ca apele se scursesera de pe fata pamantului." Pana la urma o legenda e o legenda. ;)

Romanţa frunzei de chiparos
de Alexandru Macedonski

Eu cunosc un loc retras
Unde nimeni n-o să poată
Să urmeze-al nostru pas...
Vino: Uită lumea toată.

Pământeştile păreri
Îl cred plin de-ntunecime,
Însă mint — căci nicăieri
Nu ard flăcări mai sublime.

Viaţa nu e pentru noi --
Lumea e de rele plină...
Eşti o floare — sunt lumină --
Vom fi cerul amândoi.

Octavian Paler spunea despre chiparosi ca "nu-i destul ca uneori sunt arbori-monahi, sau sunt pelerini, sau stau de veghe si ca, daca in pictura renascentista par siluetele unor calugari franciscani, iata, la Van Gogh au ceva suferind si pasional".



Si mai stiu o legenda, dupa care continu cu povestirea: era candva printul Chiparos si cu prietenul sau Cerbul. Plecara cei doi la vanatoare (nu stiu cum ar vana un cerb, poate doar caprioare ;) ) si din greseala Printul Chiparos il omoara pe prietenul Cerb. Atunci, zeul Apollo il transforma pe print intr-un copac, intr-un chiparos. De atunci ar fi ramas obiceiul ca atunci cand moare cineva, se planteaza unchiparos la capul sau, chiparosul fiind arborele suferintei. Si azi majoritatea moastelor sfintilor se pastreaza in racle din lemn de chiparos.



Nu stiu daca e adevarat cum se spune ca maslinul rodeste la 10 ani dupa ce a fost plantat caci am un maslinel in curte la Chiselet care face masline de ceva ani..

Izmir (Smirna din trecut) este un oras de 8 milioane de locuitori, adica de vreo patru ori mai mare decat Bucurestiul. Este al doilea oras al Turciei dupa Istanbul (17 mil. de locuitori, dar cu aglomeratia urbana ajunge la 23 mil), si inaintea capitalei Ankara cu numai 7 milioane.

A aparut si levantica in cadru. Cum isi schimba campul culorile: cand galben de rapita, cabd rosu de mac, cand mov de levantica, cand alb de ochiul boului.



Kusadasi isi trage denumirea de la un porumbel (nu stiu legenda:(). In Kusadasi poti ajunge unde vrei tu cu un mic microbuz unde te ingramadesti pentru a ajunge la destinatie cu 1,5 euro. Asta micul se cheama "dolmus".

Bordum mi-a placut cel mai mult. Casele albe se ascund dupa padurile vrzi, care apoi las loc albastrului adanc al marii.

Intr-o zi, la masa noastra, se aseaza Linura, o fata din...Siberia. Curioasa de locurile ei natale - mai ales ca planuiesc un Transsiberian in curand ;) - am descusut-o bine pe fata. Ea se afla aici printr-un program de Work & Travel, asemanator celui cu care am fost eu trei luni in SUA prin 2005.



Evident ca turcii sunt impresionati de frumusetea romancelor. Evident ca atunci cand afla de unde suntem, asociaza numele tarii noastre cu cel al lui Hagi.

In Halicarnas se afla un disco boat - cel mai mare din Europa. Paranghelia incepe undeva pe la ora 1 in noapte, cand vasul pleca de la mal, si se termina spre 6 dimineata. Daca cumva vrei sa o tulesti inainte de spartul targului, sunt mai multe bacute care periodic ii duc pe cei plictisiti..sau "cu prada pescuita" la mal.



Bodrum este locul celor mai mari distractii din Turcia. Este diferit de Antalya prin aceea ca nu are niste complexe hoteliere de 5* unde te duci sa te imbuibi cu mancare si bautura - nu ca aici ai murii de foame, dar daca esti un pic aventurier chiar ai ce face. Aici vei intalni mai multi olandezi si englezi si mai putini rusi decat in Antalya.



In Turcia - ca peste tot - imi place sa incerc "minunile" gastronomice locale. Mi-au placut si aici foile de coca cu branza, ca un fel de merdenele romanesti. Acum nu stiu daca pretul lor era chiar 1,5 euro sau pofta noastra le-a crescut pretul. :P



Ultimile clipe din Asia le petrecem la Canakale in asteptarea ferryboatului, mai ales ca am avut si un cascat in grup din pricina caruia mai poposim o ora pana la urmatorul ferryboat. Pentru unele fete e prilej de bucurie sa isi achizitioneze 5 parfumuri la pret de 100 lei (in lei), desi cred ca mai mare e bucuria turcului care le-a pacalit cu mare usurinta.

Calul Troian sta si el cuminte in port, privind spre vapoarele ce trec prin Dardanele.



Ferryboatul vine la fiecare ora. Traversarea dureaza cam o ora si un curent puternic iti vajaie prin plete...sau chelie, dupa caz. Ajungem la Eceabat, unde iara campuri de mac se astern in lateralele drumului.



Marea sclipeste intre continente. Delfinii nu se fac vazuti. Pescarusii isi iau masa in zbor. Vapoare sub semnul semilunei se leagana pe albastrul infinit al Marmarei.

Verde crud pe mal deasupra caruia se inalta copacii batrani ce isi flutura frunzele in briza marii, miros de flori de salcam si pini falnici, cocosati de povara conurilor cocotate cat mai sus sa vada marea, toate parca au fost puse la un loc de mana unui talentat pictor romantic. Armate de maslini privesc si ele la migurile ce trec in zbor.

Daca nu ar mai fi cate o geamie prin apropiere din cand in cand sa isi ridce minaretul peste sate, as juca ca sunt in Romania, spre Chiselet.

Frumoasa mai e Turcia primavara!