Mallorca – între verde și albastru prin Catalonia insulară

Mă apropii de Mallorca cu mare curiozitate, ca de fiecare nou loc, de altfel, însă pentru insula asta aveam o atracție aparte. Se cuibărise în mintea mea de câțiva ani dorința nu numai de a păși pe plajele-i cu nisip ca din clepsidră, ci și de a îi privi valurile albastre sau azurii de la înălțimile montane.

Din avion, peisajul este arid, dar adesea înveselit de siluete de chiparoși ori de măslini minioni ca niște ciuperci, cum îmi par de după aripile avionului. Piatra, dovada arhaicului, și fânul, pruncul verii, se înrudesc în peisaj. Am lăsat acasă pruncia ceaiului în florile de tei, dar găsesc aici mirosul verii condimentat cu iz mediteranean.

Mallorca a fost binecuvântată în suprafața celor 100 de kilometri/75 kilometri de înălțimile montane și de valurile mării, deopotrivă. Contrastul verde-arid are albastru în toate limitele: cer decorat cu nori timizi și marea ce tivește limbile îndrăznețe de pământ și promontorii.

Eol doarme. Morile de vânt stau nemișcate ca niște statui. Problemele lui Don Quijote sunt oare rezolvate? Zeul-Soare tronează. Morile de vânt sunt așezate în zone de câmpie și până prin secolul al XIX-lea au tot muncit să macine cereale, praf de pușcă sau bulgări de pământ. În 1947, un inginer olandez inventează o pompă pentru extragerea apei de la 14 metri adâncime și repune morile la treabă.

Insula Mallorca (Majorca) face parte din Arhipelagul Insulelor Baleare împreună cu Minorca, Ibiza și Formentera, cea mai hippie dintre ele. Numele Mallorca se trage de la romani - Major (insula cea mare). Capitala insulei , ca și a Comunității Autonome a Insulelor Baleare, este Palma de Mallorca. Regiunea are steag și imn propriu, iar limba oficială (dialectul local) este cel catalan.

Adesea, plăcuțele de informare sunt bilingve (spaniola//castellano și catalana) și te întâmpină încă din aeroport. Limba (dialectul) mallorcheză are 12 vocale.

Palma de Mallorca e așezată în partea sudică a insulei, iar dacă îți intinzi un pic gâtul (un pic mai mult), peste mare vezi Algeria.

Cum adesea este liniștită și primitoare în leagănul valurilor sale, Mediterana este o prietenă de nădejde în majoritatea zilelor de vară.

Prin Palma au trecut pe rând romanii (de prin 123 î. Hr), vandalii, bizantinii și maurii care au botezat-o Medina Mallorca. Prin 1229 insula este eliberată de sub arabi și devine un important nod comercial.

La Seu - Catedrala din Palma - construită între 1229 - 1601, a fost decorată și de Gaudi la începutul secolului al XX-lea. Candelabrul și decoratiile de fier forjat, atât din catedrală, cât și din cartierele mărginașe catedralei (balcoanele), îi apartin. Pentru vizită se plătesc 6 euro, fiind deschisă de luni până vineri între 10-17, iar sâmbăta până la ora 14. Duminica este închisă vizitelor. Clopotnița cu 3 etaje este încă neterminată.

În 1881, în urma unui cutremur rezistă numai porțile de lemn, fațada fiind distrusă. Se spune că în catedrală sunt atâtea mistere pe câte cărămizi. La 21 decembrie, în timpul solstițiului de iarnă, soarele traversează perfect cele două roze de la capetele catedralei.

Familia regală a Spaniei obișnuiește să își petreacă adesea vacanțele în Mallorca. Cam impropriu spus că o familie regală are vacanță. :) Dacă regele își îndeplinește sarcinile regale la Palatul Almudaina (cu arhitectură arabă), situat vizavi de impunătoarea Catedrală, regina se bălăcește în apele de lângă Palma, unde este și un palat de "vacanță" - Palacio de Marivent.

Pe lângă Gaudi, un alt artist spaniol care își leagă numele de Mallorca este Juan Miro. O fundație pe numele său și al soției funcționează în Palma.

Între anii 1300 - 1600 în Mallorca se regăsea cel mai mare cartier evreiesc de la acea vreme din Europa. Veniți de pe Muntele Sionului (acolo unde s-a pogorât Duhul Sfânt), evreii s-au stabilit aici până aproape de perioada sfârșitului Inchiziției (aproximativ secolulul al XVII-lea). Centrul istoric se întinde cam 1/3 kilometri, în jurul Casa Major (Casei Regale).

Plaza de Corta - Piața de Curte - prin 1264 era un guvern (foarte democrat), format din șase reprezentanți: 2 comercianți, 2 militari, 1 cavaler...

Câteva acorduri de chitară mă poartă câteva secole în spate. Închid ochii și îmi imaginez exotismul combinației mauro-spanice. Îi deschid și tot asta văd.

Unul dintre primii vizitatori ai insulei, transformat apoi cu pasiune într-unul dintre primii ghizi, a fost ducele austriac Louis Salvador care sosește aici prin 1867. Puteți face un exercițiu de memorie (și de dicție, dacă o faceți cu voce tare) repetându-i întregul nume. :)

Se spune că cel mai bun vin al Mallorcăi este Binissalem, din regiunea de la nord de Palma Santa Maria del Cami. Romanii au fost cei care au introdus cultura viței de vie în Mallorca, însă maurii au continuat-o.

O plimbare până în Plaza de Espana mă trece pe rând prin cartierul evreiesc, gotic și apoi modern.

Magazine cochete de suveniruri îmi ispitesc pașii (sau portofelul). Heroes del Silencio sparg liniștea discret și suav. Cred că și așa m-a atras ușa albastră larg deschisă.

Elemente de arhitectură gaudiană îmi amintesc de Barcelona.

Când mai vin prin Mallorca și când o să am mai mult timp, o să bat și la poarta Castelului Bendinat să văd ce e cu el. Este un castel misterios (de parcă nu toate castelele au o fărâmă de mister, măcar). Primul proprietar ar fi fost regele spaniol care a eliberat ținuturile de sub mauri. Ultimul proprietar a fost un (fost) ministru. Acum castelul ar fi de vanzare. Dacă sunteți interesați să îl cumpărați, mi-ar plăcea să vin în vizită pe la voi.

(Mi-a luat ceva până am înțeles enigma "yoginului" care levita în fotografia de mai jos.)

Puține elemente sunt cel puțin la fel de spaniole pe cât e flamenco-ul. Dacă doina românească tânguie sufletul țăranului român, în flamenco cuvintele vin din tălpi, iar punctul se pune din călcâi.

După ce câteva rămășite din ce era cândva Gipsy Kings îmi mângâie sufletul cu cântări cunoscute din copilărie când erau la modă prin Romania, Victor Muro - un renumit coregraf și dansator își incită dansatoarele să își scuture poalele rochiilor alături.

O carafă de Sangria plină ochi cu felii de portocală ne stă alături.

Carmen a lui Bizet mă fascinează. Cei mai neașteptați dansatori au fost doi cai frumoși. :)

În partea de nord a insulei, aproape de minunata așezare Valdemossa, își au casele sezoniere Claudia Schiffer,  Michael Schumacher, Michael Douglas și Catherine Zeeta Jones, care locuiesc acum în casa ducelui mai sus mentionat, în vila Son Marroig din Valldemossa,

Punctul culminant pentru mine în Mallorca a fost de fapt combinația de creste și șosea de pe Serra de Tramuntana ce se înalță până la 1445 metri altitudine.

Dacă nu aș fi zărit marea peste culmi, aș fi jurat - dacă m-ai fi dus cu ochii închiși - că m-ai lasat pe undeva prin Făgăraș sau prin Retezat.

Peisajul și șoseaua Tramuntanei sunt un rai pentru bicicliști si motocicliști. Pantele sunt destul de solicitante, iar peisajul te poate fura ușor. Și când ajung acasă aflu și cât de privilegiată am fost să cunosc atracția numărul 1 a insulei.

     

Pe coame de deal, pinii Mallorcăi îmi aduc aminte de Pinul Negru de Banat de pe Valea Cernei și nu sunt departe de adevăr, doar e tot (sub)mediteranean.

Dacă ai mai mult timp și mobilitate, ți-ar plăcea să bați și la portile Mânăstirii Lluc. Dese pelerinaje se fac aici pentru La Moreneta - statuia făcătoare de minuni a Fecioarei.

Se poate înnopta la Mânăstirea Lluc cu 9-12 euro sau se poate vizita un muzeu al ceramicii.

Corul de băietț este renumit în lume. Cântă zilnic, dar nu în vacanță.

O altă mânăstire celebră din insulă este Mânăstirea din Valdemossa, care i-a găzduit în iarna 1838-1839 pe Frederich Chopin și pe George Sand.

 

Drumul urmat spre Serra de Tramuntana a fost: Selva - Caimari - Lluc - Fecioara din Lluc - Popaso de la Bella Dona. Și când te gândești că drumul a fost construit de contrabandiștii!

Ar trebui să te interesezi între ce ore se urcă, dacă te aventurezi cu mașina, deoarece s-ar putea să întâlnești convoiul de autocare ce coboară spre Inca.

Inca este un oraș situat în centrul insulei. Al treilea ca mărime după Palma și Manacor (orașul de origine al lui Rafael Nadal), renumit pentru calitatea produselor din piele pe care le fabrică.

Dacă te nimerești pe aici joia, nu rata bazarul/târgul săptămânal.

Dacă ai cu ce căra, poate te oprești în drum și la fabrica de ulei de la Caimari.

Drumul se termină la Callobra. De aici ai câteva variante: fie te bălăcești în peticul de apă unde te vei simți ca un peștișor în acvariu, fie vei merge plin de aventură prin Torentele Pareis.

Ghici ce am făcut eu!?! Am luat-o la pas(i) spre torente.

În câțiva kilometri pătrați ai așa: mare, munte, deșert. Ce mai vrei?

Deșertul e mărginit de cel mai optimist verde.

Un fir de apă se zbate să macine pereții calcaroși.

Nu am văzut capre negre (negre ca la noi), însa erau caprele care pășteau libere pe pajiștile izolate.

Dacă ai noroc și nu vii cu mașina ta, poți pleca mai departe cu catamaranul. Vei naviga în plin soare până la Soller.

De aici îți poti cumpăra o pălărie de paie sau poți vizita (gratuit) Muzeul Ceramicii lui Picasso din gară.

Dintr-o mocăniță admir două statui care privesc neclipind, cu ochii în soare, de la un balcon.

Leandrii roz, albi și în multe combinații din acestea două, precum și ciclamul bougainvileea(lor) colorează vesel totul în jur, de la autostradă și până la balcoanele caselor din piatră (seacă).

Mocanița nu are nas. Își face loc pe șina îngustă și ne lasă în spatele catedralei.

Pașii pe străduțele înguste ne sunt energizați de sucul de portocale proaspăt stors.

Până la Palma mai avem de mers vreo oră, de data aceasta cu trenul (de fapt un frate un pic mai mare, tot din lemn, al mocăniței).

O pană de curent ne prilejuiește un popas mai lung și ne demonstrează eficacitatea aburilor din trecut.

Te încurajez să încerci și agroturismul din insulă.

Din Manador, orașul din sud-estul insulei, este originar Rafael Nadal.

Nu se poate să nu descoperi malurile insulei și de pe mare. Mai mult sau mai puțin comercială, o călătorie cu catamaranul care te oprește în mijlocul mării și îți prilejuiește vesele bălăceli nu poate fi refuzată.

Minunile naturii din Mallorca pot fi văzute și din șaua calului, mai ales în zona de est, prin împrejurimile Almeriei.

În partea nordică se află și Parcul National Cabrera, cu acces destul de limitat pentru turiștii mai comozi. Aici s-a gândit Napoleon să îi închidă pe vreo 9000 de prizonieri.

Cum sunt o pofticioasă, chiar dacă adesea cumpătată, nu am putut rezista atracției ensaimadei. Simplă (llisa), cu dovleac (cabell d'angel), cu sobrassada (un salam neaoș) sau cu turron (un fel de nuga), plăcintă-cozonac locală, dar pe care o poți întâlni și în America de Sud sau în Filipine, este clar un deliciu de luat și acasă.

Între alte mâncăruri specifice Mallorcăi se numără jambonul (asemănător prosciutto-ului italian), camallot (un fel de tobă din porc negru), paella (combinații de fructe de mare, pui etc. cu orez), tortilla (știți voi mai bine ce este aceasta), pamboli - o pâine fără sare, feliată și unsă cu ulei de măsline, frecată apoi cu roșii coapte, gaspacho - supă rece de roși). Ca desert, servești o ensalmada și bei un lichior de herbas (sec, demidulce sau dulce) - un lichior făcut din vreo 25 de ierburi  (medicament :) ) sau de migdale. Am uitat să îți spun despre Sangria. Mai jos îți transmit o rețetă valoroasă: 1/2 de litru de vin roșu sec, 1/4 de litru suc de lămâie, 1/4 de litru de brandy, lichior de fructe, 2-3 linguri de zahăr. Poți citi mai departe?

În Palma de Mallorca, cu fața către mare se ridică statuia lui Emil Racoviță. În 1904, savantul român studiază peștera Cueva del Drach din estul insulei, descoperind un crustaceu, devenind astfel fascinat de domeniul vieții subterane. Așadar, întâlnirea dintre Racoviță și Mallorca a dat naștere speologiei.

Numeroase peșteri fac deliciul oricărui speolog ajuns prin zonă: Coves de Campanet (39 47'32,57''N // 2 58.9'84'' E, la , NE de Inca; Peștera Dragonului (Cuevas del Drach); Peștera de Arta  - se poate ajunge și cu barca; Els Calderers de Sant Joan.

Pătrund și eu în întunericul iluminat electric al Peșterii Dragonului (îmi place mai mult cum sună Del Drach - are mai mult mister). În peștera aceasta se află cel mai mare lac subteran din Europa - Lacul Martel, numit după cel care l-a descoperit.

Un concert ingenios de muzică clasică vine purtat de o barcă în liniștea cavernei. Cele zece minute, deși comerciale, îți pot induce, totusi, o stare rară. Nu prea des ai ocazia să auzi o vioară dialogând cu o pianină, pe o barcă de pe un lac subteran.

După concert, poți lua loc în barcă și să plutești - de data asta la propriu - pe lacul cu o apă clară.

Ador plajele nesemnalizate. Și se pare ca și alții! :) Între copii și mare este o întrecere de genul: "care pe care?"

Pe plaja Playa de Parma - El Arenal s-au ridicat niște castele. Dacă vi se par asemănătoare caselor din Strehaia, ei bine nu sunteti departe de stilul arhitectonic, mai ales că din multitudinea de turnuri se aude o manea în limba română.

Pe aici am descoperit o nouă modă: băutul (adăpatul) din găleată. Dacă la noi acasă bunele maniere îți recomandă să nu bei din sticlă, iată că aici se poate și mai rău. Și ziua, dar mai ales seara, plajele sunt pline de găști adunate în jurul găleții, acest element social care apropie oamenii. Gălețile nu sunt goale, ci pline cu tot felul de licori cu multe grade (și asta nu din cauza soarelui).

Un zid cu desene pacifiste mă face să zâmbesc și să mai zăbovesc puțin pe străduța ascunsă de primul rând de hoteluri.

Sentimentul de pace l-am simțit în toată insula, deși este la fel de cosmopolită și boemă ca alte regiuni ale Spaniei pe care le-am străbătut (nu că acelea nu ar fi fost la fel).

Știam că Mallorca nu mă va dezaăagi. Pentru mine a fost cea mai vie combinație de culori, de sunete, de mirosuri, de gânduri născute din coincidențe eterne.

O bere la apus, pe plajă, nu te va ajuta să te desparți mai ușor de insulă.

Dacă ai frică de avion, să ți ochii închiși la aterizare pentru că avioanele aproape că ating burțile intinse la soare.

Pe lângă berea San Miguel, iată că mai este una speciala, mai de pe ici: Legado de Yuste - o bere născută într-o veche abație, scoasă de sub aripa sfântă și căzută sub "aripa" Heineken...

Dacă ați avut comentarii la Imnul salvamarului din Mamaia, stați liniștiți că se poate și mai rău: acesta este imnul Mallorcăi (sper că doar unul dintre ele, în varianta cea mai nefericită).

Ultimile clipe le petrec pe terasa Las Tres Torres, la o halbă de "cerveza fria" și la povești cu Omar, venit tocmai de pe malul celălalt, din înfrățitul Maroc.

Despărțirea de Mallorca îmi este îngreunată și de cel mai frumos apus de soare trăit vreodată din avion. Câteva clipe am privit și eu de sus soarele.