Kavarna - rock si moto



      Stiu ca un drum cu fete pe motociclete suna a fantezie, chiar si pentru noi, cele implicate... sau mai ales pentru noi.

      Cu Irina si cu Laura am inceput sa fac echipa de hai-huit asta iarna, cu alta ocazie extrema: schi. Acum, intaratate de motivul manifestarii rockaresti de peste Dunare, in tara cu care impartim litoralul aceleiasi mari, dar nu si a aceleiasi culori de mare (desi o cheama tot Neagra, la ei e mult mai albastra), punem la cale drumul pe motociclete. Pana in ultimele clipe aveam emotii, atat Irina, care cu o zi inainte a reusit - dupa o lunga poveste - sa isi inmatriculeze Delfinul, cat si eu, care pana in weekendul precedent nu stiam ca motocicleta mea se poate repara (cu ajutorul unui prieten caruia trebuie sa ii multumesc mult si bine). Tocmai pentru ca nu stiam daca pot ajunge in propria mea sa, hotarasem ca rezerva locul in saua Danei, cu motocicleta geamana cu a Irinei.


      Desi stabilisem plecarea in jur de ora 8 dimineata pentru a scapa de traficul clasic din Bucuresti, cu greu ne intalnim cu Dana la iesirea dinspre Oltenita pe la 8.30. Inainte de asta, celelalte trei ne-am intalnit la Irina pentru a comasa fetele bagajele intr-un singur rucsac. In timpul asta, emotiile mele erau din ce in ce mai mari, neavand la activ pe acest an decat drumul de cu o saptamana inainte de la Campina la Bucuresti, cu o mica aventura de enduro la primii km din 2011. Si nici Laura nu era mai relaxata, avand in vedere ca era primul ei drum calare pe cai putere.


      Alegem traseul Oltenita - Calarasi - Silistra (bac) - Dobrich - Balcik - drum de coasta - Kavarna. Primul popas este prilejuit de placuta Irinei care era sa fie abandonata dupa nici o zi, iar Irina risca astfel sa nu mai iasa din tara. Noroc cu spiritul de observatie al Danei, dar si cu trusa ei de scule.


      Trecem in graba pe langa Chiseletul copilariei mele si mai oprim la benzinarie in Calarasi, dupa ce Laura facea semne disperate ca am ratat intrarea pe drumul catre bac. Alimentam cu benzina, pepsi si la bac ajungem exact cand era vremea de imbarcare. Evident ca aveam ceva emotii, desi nu era prima oara cand imi urcam Albinuta//Floarea Soarelui pe punte. Pentru Irina, insa, drumul a fost o premiera.


      Drumul e fain. In coada ochilor va aproape numai galben, iar capul il tin sus, adulmecand mirosul de camp de vara. Evident, ma uit in mod egal la asfaltul din fata si in oglinda stanga.


     Pe la amiaza, joi, ajungem la Kavarna, dupa ce traversam Balcikul care, impreuna cu drumul de coasta, scot untul din mine.

      Ne cazam,  eu imi las motorul si sunt adoptata de saua de pasager a Danei, dupa care facem o mica oprire pe aleea pietonala, unde trebuia sa ne aranjam cazarea pentru urmatoarele trei zile (la jumatate de pret decat platisem deja pentru prima noapte).

      In timp ce eu cu Laura scoate niste bani de la banca, Dana si Irina ne asteapta relaxate in seile lor.

Dana: "Zambeste, nu te speria. Vine politia!"
Irina: "!!!"
Poitia: "Were are the drivers?"
Irina + Dana: "We are the drivers!"
Politia: "!!! Documenti!"
Dana: "Continua sa zambesti!", ii zice Irinei care nu avea actele la ea, ci le lasase in camera.
Explica ele  ce si cum, dupa care eu cu Laura ne bagam la impins motoare pe aleea pietonala, pentru a le duce la locul unde aveau voie soferitele sa isi porneasca motoarele.


      Apoi Dana ne initiaza o plimbare catre plaja oraselului cu blocuri ornate cu fete rockeresti care urma sa devina capitala rockului in sud-estul Europei pentru trei zile.


      Pescarusii isi fac si ei, impreuna cu noi, plimbarea de seara, ei mai mult in zbor.


     Si gandurile noastre zboara la drumul de cu zi sau la orele de rock ce urmau sa vina.


      Cu siguranta ca nu vom fi in stare sa ne trezim in nicio dimineata sa vedem fenomenul July morning, asa ca ne bucuram cat putem de apusul cald al portocalei si de rasaritul lunii pline. In minte imi suna in urmatorele zile, secvential, July morning, una din melodiile de pe una dintre primele casete cumparate pe cand eram prin scoala generala.


     Un cormoran ne spune Noapte buna (sau Leka noci, detza!). :)


      E vineri dimineata! Mai intai mutam tabara spre centrul Kavarnei. Gasim in cele din urma si locul in care ne putem lasa motocicletele in siguranta. Deocamdata ramane doar a mea, caci mergem la plaja. Dana alege pentru azi Russalka. Numele legendar e bine-meritat de acest loc.


      Pe drum ne mai intalnim cu doi amici cu Viroage (Flori si Denis). Pacatuim, noi fetele, si nu ne mai luam decat castile din tot echipamentul moto, iar eu ma imbrac direct in rochita. Am incredere in Dana si in ceilalti participanti la trafic bulgari. Drumul miroase a levantica. Parfumul mov ne va insoti si in zilele urmatoare.


      Apa e curata si racoroasa, peisajul de poveste, iar strea noastra de foarte bine. Pana cand, la intoarcere, masa planuita la Kakadu este mult amanata de bateria Florentinei care face probleme.


      Vine si ora mult asteptata de rock pe stadion.


      Prima trupa careia i-a revenit si sarcina de a deschide editia 2011 a Kavarna Rock Fest a fost DreamShade. Trupa, conationala cu Lacrimosa, adopta un death metal melodic cu care a reusit sa apropie de scena pe cei veniti de pe plaiuri mioritice.


      Au urmat Katatonia (pe care eu ii stiam deja de cativa ani de la concertul din Preoteasa) si  Sonata Arctica, pentru care multi rockeri romani (cel putin din cate cunosc eu) au renuntat la Artmania in favoarea acestui festival, dupa care si-au recumparat biletele pentru Sibiu pentru a ii revedea. Si chiar vor merita revederea.


      Seara este incheiata de Paradise Lost. Comparand cu celelalte concerte (din Romania) unde ori entuziasmul meu era mai mare, ori ei mai odihniti, seara lor a fost un pic dezamagitoare. Totusi, am dat din pleata si m-am bucurat si de momentele lor. A fost si cea mai lunga seara a festivalului, cu cele mai darnice bisuri.


      Sambata, cu Irina si cu Laura, fac un drum pana la Nessebar, oprind pe drum si la Manastirea Aladja pe care de multa vreme doream sa o vizitez.


Manastirea imi aminteste de Cetatuia de la Cetateni, de grotele rupestre din Muntii Buzaului ori de Corbii de Piatra din Arges.


      Nessebarul il regasesc la fel de primitor. Fetele se opresc la fiecare ruina de biserica bizantina.


      Din pacate, in doua ore ne-am invartit un pic prin jur, am baut o bere (eram pasagere in masina) si am mancat cate o inghetata, dupa care a trebuit sa pornim repede spre Kavarna unde eu, pana la urma, i-am ratat pe cei de la Tiamat.


      Totusi, i-am prins pe cei dintre primii gothic metal band din tineretea mea cand se pregateau de bis si il invitau pe scena pe Fernando de la Moonspel. Aveam sa aflu mai apoi ca bisul a fost cea mai faina parte din concertul lor. Sleeping Beauty a dat startul serii la dezlantuiala metalica.


      Moonspell a fost una din trupele pe care eu in mod special doream sa le vad/aud.


Alma Mater cu o luna plina pe fundal (nici nu mai aveau nevoie de decor de scena cu acest decor natural, binepotrivit numelui lor) cu greu vor putea fi uitate.


      Opeth, cu un public destul de select, pe mine personal m-au cam plictisit. Ca sa citez pe cineva, vocalistul si trupa parca sunt doua "orchestre" diferite.


      Duminica mai prindem cateva ore de plaja, tot de Dana aleasa. Fac cunostinta cu apele line ale plajei Bolata, nimerita din Bulgarevo dupa ce facem stanga dupa morile de vant.


      Pranzul-cina o luam la Dalboka, renumita deja ferma de scoici, unde majoritatea mesenilor erau romani, ca si participantii la festivalul rock.


      Nu se putea sa nu oprim cateva clipe (fierbinti la propriu) si la Capul Kaliakra. Nu stiu cand e mai frumos locul: in februarie (cum l-am vazut prima oara cu ani in urma), in mai cand macii invadeaza ruinele sau acum, cand marea ne seducea iremediabil.


      Si vine si ziua de ramas bun de la rock!


      I (re)revad pe cei de la Lake of Tears, dar recunosc ca nici o reintalnire nu e ca prima oara. Usor obositi, poate si dupa ce in celelalte zile au fost si ei spectatori si bautori de bere (si nu numai), azi au avut un recital scurt, fara bisuri. Si nu au cantat nici Forever autumn. :(



      Cum cei din urma vor fi cei dintai, asaltul final izbucneste cand pe scena se dezlantuie Arch Enemy.


      Ceva nou total pentru mine pana acum, a fost dragoste la prima auzire (sau racnitura:). Stiam ca vocalul este o vocalista si am avut ceva dubii cand a inceput concertul ca tipa e tipa. Si da! A fost cea mai la inaltime voce a festivalului! Daca la voci masculine il declar castigator pe vocalistul de la Opeth (desi recunosc ca nu e chiar genul meu de stil rock), Angela de la Arch Enemy reuseste sa scoata din ea pana si revolta noastra, fiind astfel castigatoarea suprema :)


      Luni, dupa ce spiritele au revenit normale pentru un orasel de provincie de pe litoral, plecam si noi calare la amiaza. Luam tot calea Calarasiului, dar de aici gresesc drumul si nimeresc spre Lehliu. Curbele si camioanele imi fac ceva emotii, mai ales camionul care depaseste un alt camion in curba.


Impresiile Danei

Cipru - primavara intre Europa si Asia

     
      Cipru este o reusita combinatie de Turcie cu Grecie pe stil englezesc. Si cum eu am in suflet si Grecia (care se pare ca are la randul ei adanci radacini de-ale mele) si Turcia, iata ca le regasesc impreuna pe cele doua iubiri pe aceste taramuri. Cipru este a treia insula ca marime a Europei, dupa Sicilia si Sardinia. Pe teritoriul sau se continua din Antalya Muntii Taurus (Troodos - 1952 m in Vf. Olimp).


      In zbor, vad cum norii musca din soare in nuante de portocala, pana cand este inghtit de tot de vest, in timp ce semiluna sta mandra intre puncte aprinse.


      Ma obisnuiesc repede cu mersul de-a-ndoaselea, adica pe stanga, asa cum am facut-o si in Kenya si mai de curand in Hong Kong. Ce iti e si cu englezii astia! Conservatori, reusesc sa isi impuna metrica pe unde ajung.


      Aerul poarta parfum de flori de lamai, in timp ce ochii sunt fericiti de culorile macilor, ale leandrilor si ale marii cu care se joaca soarele.


      Cand nu se joaca soarele, norii picteaza peisaje in stilul lui Aivazovski.

 

      Cantec de dragoste la marginea marii - Nichita Stanescu

Cu gleznele julite, eu te pîndesc cînd treci
printre rocile tarmului, reci.
Marea se va preface-n pasari stravezii,
cîte le-ncap ochii spre ea,
si vor zbura fîlfîind, cînd ai sa vii,
pîna-n piscul vazduhului cu o stea.

Vor ramîne prapastiile si pesterile goale,
pestii vor plesni aerul prabusit cu cozile,
stîrnind margeanele domoale
si corzile.

Uite, epava corabii lui Simbad ,marinarul
cu un colt se sprijina-n scoicile cenusii,
cu un vîrf înjungie-n mijloc clestarul,
peste toate puntile alearga raci vii.

Îti daruiesc o stea la mare, un crab si un delfin!
Adu-i în spinare pana la nisipuri.
Ma voi preface orb si am sa vin
cu bratul întins, sa-ti mangîi chipul.


    Unul dintre locurile linistite si placute in care m-am oprit a fost si una dintre pesterile din stancile malului de mare.



Agioi Anargyroi (Greek: «Άγιοι Ανάργυροι», "The Holy Unmercenaries", i.e. saints who received no payment for their medical services), named after Saints Kosmas and Damianos.



      Ca peste tot, imi place sa incerc si minunile gastronomice locale. Aici, in satul Pervolia, m-am delectat cu loukaniko (un carnat pus la macerat in vin), sheftalia, iar ca "intaritor" am incercat Comendaria si Zivania (pe rand :P).


      Nu am incercat si nu o sa incerc niciodata si nici nu o sa inteleg cum poti manca asa ceva: amperopoulia. Mi se pare culmea cruzimii... sa mananci asa cruditati (puisori neiesiti inca din ou - embrioni aproape). Desi... daca stau sa ma gandesc... cu ce sunt mai presus puii gata iesiti si ajunsi la o luna si mancati cu multa pofta in ciorbe, pe gratare sau in salate?


      Cipriotii au si o branza mai speciala, de-a lor: haloumi.



        Timp de patru zile ma perind prin Larnaka, Ayia Napa, Paphos si ma bucur un pic si de capitala, Nicosia sau Lefkosia, singura capitala europeana impartita cu granita.


       E vineri seara si am norocul sa imi bucur sufletul cu o slujba la biserica din sat. Din pacate, asa liniste nu am gasit in multe biserici de pe la noi. Tot satul - tineri si batrani - ascultau tacuti, cu smerenie, slujba (Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu). Painici rotunde (atose) asteptau "sa fie primite" dupa slujba.


      Dansul cipriotilor, asemeni grecilor de teapa lui Zorba, mi se pare strengaresc, de copii zburdalnici pe campuri cu roade.
   


      Un cipriot isi lasa in urma parfumul de ambra, asemeni grecului Bubulinei din Zorba.


      In timpul dansurilor este obiceiul de a se arunca cu servetele, asa cum grecii aruncau candva cu farfurii si mai nou cu petale de garoafe.
 

       În zona de sud, cea mai căutată pentru vacanţe, deşi vorbesc limba greacă, cultura şi obiceiurile lor se aseamănă izbitor cu ale grecilor, ciprioţilor nu le vor cădea prea bine remarcile în aceste privinţe, pentru că se consideră diferiţi faţă de greci, cu o identitate aparte. Este de la sine înţeles că o comparaţie cu turcii va fi infinit mai ofesatoare.
Există o ranchiună mai mult sau mai puţin făţişă a ciprioţilor greci faţă de invadatorii turci, mai ales că, în momentul separării, mulţi ciprioţii greci alungaţi din partea de nord au fost nevoiţi să renunţe la case, familii şi prieteni.
@http://intocyprus.blogspot.com/p/cipru.html


      Partea nordica, turceasca, este strabatura de creasta Muntilor Pentadaktylos. Intr-o dimineata iau si eu calea Nicosiei (Lefkosia) si de departe vad steagul Turciei intins pe versantii muntilor.


      In partea greceasca fac o mica plimbare si admir vechiul apeduct roman, casele vechi cu istorii curioase si grupul de statui care amintesc de anul 1974, anul ocupatiei turcesti. In 1974, Cipru a avut un referendum prin care aproape 90% din populatie a dorit unirea cu Grecia. Acest fapt a suparatr au populatia turceasca care a cerut ajutor Turciei-mame si care a trimis trupe militae pentru a ocupa nordul.


       În 1974 episcopul Makarios, pe atunci preşedinte al Ciprului, a avut intenţia să unească Ciprul cu Grecia. Serviciile secrete turceşti au aflat de intenţia lui Makarios şi, în noaptea dinaintea declarării anexării Ciprului la Grecia, trupele turceşti au invadat partea de nord a Ciprului, locuită predominant de turci, instaurând Republica Turcă a Ciprului de Nord şi alungând pe toţi grecii. Cei din sud au reacţionat în acelaşi fel şi i-au alungat în nord pe toţi turcii. Situaţia s-a perpetuat până în zilele noastre. Actul nechibzuit al lui Makarios a declanşat aşa-numita "criză cipriotă". Republica Turcă a Ciprului de Nord e recunoscută de Turcia în prima săptamană de la înfiinţare.



      Cum am si pasaportul la mine, nu ratez ocazia de a trece si granita dintre cele doua regiuni. Si nu imi pare rau caci (sa nu ma auda grecii) parta turceasca mi-a placut mai mult. Poate si unde imi aduce aminte de Istanbul. Viza de intrare nu costa si nu se pune pe pasaport, ci pe o foita atasata pe care trebuie sa o arati cand treci inapoi.


      Stradutrele mici si inghesuite au un farmec al lor. Oameni cu povesti le dau viata.


      Din pacate, inca se vad urmele evenimentelor din 1974...


...atat in cladirile orasului, cat si in inimile locuitorilor sai.


      Grecii foate rar sau deloc, ori doar pentru Dumnezeu stie ce motiv trec granita in partea turca.


      Minarete si un kervansarai din 1001 de nopti orientalizeaza orasul, dupa ce treci si un bazar, turcesc si el.


      Mai aflu ca la magarus in turca se zice esec.


      Choirokoitia (descoperita in 1937) este cea mai veche asezare de pe insula si una dintre cele mai vechi din Europa (si Asia daca luam in considerare ca geografic Cipru e mai degraba in Asia, decat in Europa). Vechea asezare neolitica (10500 i. Chr.) pastreaza si urme precrestine si crestine, pe aici purtandu-si pasii si Sf. Pavel (45 i. Chr) si Sf. Barnabas. Denumirea s-ar traduce prin comunitatea porcului.


      Denumirea de Cipru se trage de la bogatia in zacaminte de cupru. Cu 2000 de ani i. Chr. se descopera pe aceste locuri cuprul. In acele vremuri insula era foarte impadurita, dar pentru a putea exploata mai bine minereul s-au facut despaduriri masive, azi aspectul insulei fiind unul arid, chel. Prin secolul al XVII-lea, insa, exploatarile sunt abandonate.

      In 2010 geologii descopera mari zacaminte de cupru, aur si argint.


    Cipru s-a nascut printr-o eruptie vulcanica acum circa 19 mil. de ani, fiind astazi divizat in cinci regiuni geografice: una de coasta (7800 km), una de dealuri, doua montane - Throdos si Kerinia, si una de campie, dintre cei doi munti.


      Cipru este considerat al doilea loc in lume al culturii vitei de vie, dupa cel legendar din Persia al regelui Shiraz. Se spune ca o nefericita fata de imparat a fost casatorita cu cine nu isi dorea. De trista ce era, a vrut sa se sinucida. Dar cum nu a vrut nici sa se spanzure si nici curaj nu avea sa isi infiga un cutit in inima, se hotaraste sa se inece. Coboara in beciurile palatului pe unde stia ca isi are cursul un rau. Ajungand aici, trece pe langa butoaiele cu struguri. Acestea incepusera sa fermenteze si sa isi lase un suc aromat. De sete, fata gusta din acesta licoare. Dar, pe data toate tristetile ei trec si devine fericita. Era vinul care i-a dat aceasta stare. :) O alta legenda este legata de Orientul Indepartat.


      De pe jos adun niste roscove. Stiam de dulceata lor din Egipt. Imi plac. Sunt uscate si dulci. In ungureste am aflat ca se numeste Painea Sf. Ioan, iar in Asia este unul dintre cei trei copaci sfinti (pe langa maslin si smochin). Numita si dulcele saracilor, roscova o stim din copilarie din siropul de tuse pe care ni-l dadea mama cu lingurita. Primele filme color erau nuantate tot cu ajutorul solutiei de roscova.


  Cipriotii sunt un amestec de turci cu greci, armeni si libanezi, carora li s-au alaturat englezi si rusi (imigranti). Cipru are doua limbi oficiale: greaca si turca.


      Cel mai mult mi-a placut satucul Lefkara, satuc ce l-a fermecat prin 1491 si pe Davinci. Modelul de cusaturea de mai sus ii poarta numele. Mesterilor locali le-ar fi comandat artistul fata de masa pentru altarul Domului din Milano.


     Urme de convietuire greco - turca sunt la tot pasul. Balcoane inchise langa balcoane deschise ne umiesc de vecinatatea celro doua natii aprige.

O veche bisericuta inca mai tine slujbe, iar eu ma intreb de ce pe usa ei este sculptata o maimuta.


      Oraselul imi vine adesea in minte cand citesc si recitesc din Kazantsakis. Cipru ma duce adesea cu gandul la Creta.


       De Cipru este legata si legenda nasterii zeitei Afrodita. Unul dintre cele mai frumoase tablouri pe aceasta tema este cu siguranmta si cel mai cunoscut, cel al lui Boticelli, pe care l-am si vazut in primavara la galeriile Uffizi din Florenta.


De Afrodita si de Adonis este legata si legenda anemonei.


       Ultimii pasi mi-i insir in Larnaka, unde am intalnit si cei mai multi romani.


      O colonie de flamingo ma desparte cu greu de Cipru in drumul spre aeroport.

θα ακολουθήσουν!