Poveste cu fete si cu munti

Dupa calatoria "altfel" de departe, imi era dor de frumusetile naturii neaose.


Cum eu - Cornelia, zisa si Pocahont(d)as, zisa si Alia sau Colella, cu Laura, zisa si Lolek, zisa si Lala, tot planificam munti, iar cu Irina, zisa si Inia (numele sunt date de gagi - 1 gaga, 2 gagi - pana la 3 ani:) ) tot visam la partii pe care sa schiem noi de zor, iata ca reusim sa ne mobilizam si sa luam calea Brasovului.


Sambata reusim sa ne intalnim pe la ora 7 a.m. si sa plecam spre Poiana. Aici fac o mini echipa cu Irina, iar Laura invata sa puna prima oara schiurile in picioare. Si sa se si dea cu ele... la vale. Irina dovedeste ca nu degeaba a fost rasplatita cu ani in urma pentru abilitatile sale pe partie si isi aminteste repede cum se aluneca maiastru pe partie. Eu insa reusessc cu brio sa fiu intampinata cu o tranta dupa primul viraj.


Din pacate, timpul zboara mai repede decat schiurile noastre din picioare, cu picioare cu tot, si trebuie sa ne bem repede vinul fiert si sa savuram ciocolata cu rom.


Desi mi-am dorit mult sa il intalnesc si pe Lolu, din pacate nu ajungem inainte de a ii pleca trenul spre alta partie mai indepartata. Cu toate astea, ne recomanda un restaurant unde aveam sa ne potolim pofta facuta de orele de alunecare.


Aici, intre ciuperci fripte, cascaval pane, pastrama si ciorbe, avem parte, vorba Laurei, de o scena suprarealista... sau foarte reala. Ruxi pofteste la o tava cu tort care de fapt era coliva. Dupa care apare si un popa si un intreg alai de parastas. Nu prea putem sa ne hlizim noi ca fetele, ca incepe slujba si pastram linistea. Lumanari se aprind si tarcovnicul cere iertarea pacatosului.


Seara coloreaza Craiul in culori calde, iar noi ne strangem lucrurile pentru a pleca spre caldura pensiuni (La Dode), recomandata tot de zarnesteanul nostru preferat.


Asa de desteapta is ca ii zic Ruxandrei sa ne lase intr-un loc de unde estimam eu ca e o aruncatura de bat pana in poarta. Numai ca aruncatura era de Goliat. Avem de mers vreo 5-6 km, din partea de blocuri a Zarnestiului, dincolo de prima halta pana la Zarnesti. Nu e nimic, e doar un pic de aventura, doar ca ne stie tot satul din cauza larmei date de caini care ne semnaleaza prezenta pasilor pe zapada scartainda.


La Dode insa e cald si bine, iar vinul rosu ne incalzeste si mai bine. Povestim ca fetele si cadem intr-un somn dulce si lung, cam de 11 ore. Dimineata soarele ne fericeste si mai tare si alegem sa facem o plimbare pana la Magura. Asta dupa ce ne pozam cu pieile din casa, ca fetele din tribul Crai.

Ne jucam un pic si cu Max si multumim doamnei gazde pentru cafea, ceai si prajitura surpriza (o minune de tiramisu).


Soarele se joaca pe ulite. Noi zburdam in voie pe zapada scartainda.


Regasesc drumul, dupa ani de zile, cu aceeasi bucurie ca si prima oara. Este unul dintre locurile unde iarna face casa buna cu muntele (nu cred, totusi, ca si localnicii sunt intru totul de acord).



Zapada si cerul si linistea si noi facem un peisaj rar. De mult nu m-am simtit asa de bine, mai ales cu doua fete langa mine.


Si pentru ca Universul lucreaza cu gandurile noastre, tocmai cand ma gandeam ca ultima oara mi-am purtat pasii pe aici alaturi de Marius, lupul ma suna si ma ispiteste sa imi cumpar un bilet de avion si sa il insotesc intr-o minunata calatorie. Accept!





Le propusesem fetelor sa mancam o supa de pere la Hermani, dar cum nu am gasit pe nimeni prin preajma, am mers inainte, la vale. Si pe stanga de ispiteste o baraca cu numele "La Ciocolata". Evident ca este o ispita pe care nu o putem ocoli.

"La Ciocolata" este un fel de crasma din sat, unde gasesti dulciuri si licori de veselie. ;) Noi ne cinstim cu cate o bere si o punga de pufuleti, admirand fruntea Craiului.

O caruta coboara spre Zarnesti, iar armasarul Mircea transpira cu caruta in spate.

Oite lanoase si ambitioase mai cauta ceva resturi ierbale prin nameti.


Nu am auzit povesti cu alti lupi.


Mai tragem cu ochiul la ceas cu gandul la cele doua ternuri ce urmau sa ne duca inapoi in orasul gri. Batranii se intorc de la slujba de duminica, cu speranta de mai bine data de predica, ca ajutor la carca lor de ani.


Plecam, iar in gara tot am impresia ca am uitat ceva pe undeva. "Sufletul l-ai uitat in munti!" vine raspunsul... corect.



Ascultam in tren glasul rotilor de tren acompaniat de cel al lui Manu Chao si incerc sa conving schioarele mele ca "proxima estation" sa fie Straja, cu tot cu Retezatul alaturi. Om vide pi unde om ajungi!

3 comentarii:

Traveling Hawk spunea...

Frumoasa "vacanta" si poze pe masura.

Anonim spunea...

muntii ca muntii, dar fetele...

Travel Hong Kong spunea...

Nice picture
I like travel too