Pe apa dulce - in Delta Dunarii, la Crisan

De ani de zile incerc sa imi conving tatal sa ma insoteasca intr-o calatorie, oriunde, convinsa fiind ca ma voi imbogati de cunostinte in cateva zile ca si cand as citi un raft de carti. Ca si bunicul, tata e un om modest care stie mult mai multe decat arata si care imparte din cunostintele lui si celor din jur. Sa nu mai pun la socoteala incarcatura sentimentala a unei astfel de calatorii! Spunandu-i ca trebuie sa gasesc pe cineva sa ma insoteasca la Crisan, dupa ce m-am bucurat castigand un concurs de fotografie, auzind ca e un loc cu multa apa, el, fost marinar, accepta din prima.


Preferam sa calatorim cu trenul decat cu un autocar nesigur pe drum si sa ne bucuram in tihna de peisaj.
Ne minunam de multimea de eoliene. Ma intreb daca cu astfel de mori de vant s-ar fi putut lupta Don Quijote...


La Cogealac, o cioara mica se infige in peisaj. Tata imi spune ca i se mai zice si guspita, cum a aflat din Doua loturi. Intoarsa in Bucuresti, am aflat ca se joaca in premiera la Teatrul National in aceasta stagiune. Sunt curioasa daca in piesa este folosit termenul. :)


Printre altele, mai conversam pe drumul lung (de sase ore in loc de cinci, si la dus si la intors) despre cum au furat niste "meseriasi" tezaurul dintr-o piramida egipteana acum cateva mii de ani cu ajutorul unei parghii cu care au ridicat plafonul, despre testoasa lui George Calinescu care a trait 150 de ani (testoasa) si care a fost amintita si in "Scrinul negru", despre vrute si nevrute.


Mi-am luat sa citesc pe drum o carte de profil: Zile de pescuit de Radu Anton Roman. E un pic mai greu de citit caci are tot felul de termeni pescaresti, dar tata, fost marinar, ma ajuta sa ii mai dezleg din mister.


Un deal golas si lung imi aduce aminte de sarpele Micului Print care a inghitit un elefant.


In Tulcea avem cam doua ore pana pleaca Pasagerul. De ani de zile se stie ca vinerea, la ora 13.30 pleaca doua nave: una spre Sfantul Gheorghe si una spre Sulina. Sulina este destinatia in care imi propun in fiecare an sa ajung si iata ca acum am ajuns mai aproape de ea. :) Poate la anul ajung si acolo.


Plopii parca ar sta pe varfuri pe malul mancat de Dunare.


Un cal negru priveste nostalgic la apa Dunarii.


Barci isi asteapta pe tarm tangajul sau ruliul.


O cireada prefera fluviul decat plaja. Or fi vite de apa?


Ce pereche frumoasa face toamna impreuna cu delta!


Caii liberi isi odihnesc trapul prin hatisuri.


Intotdeauna m-au fascinat toponimele dobrogene, ducandu-ma cu gandul la o lume de legenda: Gorgova, Somova, Ceatachioi, Periprava... Periprava, cel putin, nu are o legenda tocmai vesela, amintindu-ne de lagarul comunist. Ceva informatii gasiti despre inchisoarea de la Periprava si aici. O poveste interesanta puteti citi si aici.


La fiecare "statie" vaporul se leaga pe dana la baba.


Este un weekend insorit si in trei ore ajungem si la Crisan.


Vantul bate din pupa si vaporul este mai punctual decat trenul.


Crisan este ultima oprire inainte de Sulina, dupa Ilgani, Partizani, Maliuc si Gorgorova.


La 4 p.m. debarcam.


Fiecare casa are in fata ei un ponton.


Se pare ca cel putin 80% din cateii din Crisan sunt dupa acelasi model (poate au acelasi tata).


Ne intrebam care dintre aceste coaste ale barcii este de drac.


“Cea mai spectaculoasa si neobisnuita lume romaneasca, o insula, nici apa nici pamant.
Sate lacustre isolate, dependente ingrozitor de natura, de pescuit, un labirint de lacuri, canale, dealuri, plauri, stufarisuri, mustind de viata salbatica. O lume extraordinar de frumoasa si generoasa vara, dar iarna dusmanoasa si aproape inaccesibila.
Lumea pescarilor, cu gateli unice, in acelasi timp primitive si complicate, ce ne pot aparea noua, continentalilor, anapoda.
In cei doi-trei ani petrecuti acolo, in casele de stuf ale haholilor – tarani si pescari deopotriva – si lipovenilor – aproape exclusiv pescari, invatati cu turistii si satui de ei – am mancat numai peste. Rar branza sau oua, cate o oala de lisite sau o halca de mistret. Dar totul tiparit pe o uriasa si neasteptat de suculenta cantitate de legume, deopotriva acide si dulci, cum numai in Delta gasesti.
Relicve ale vit(z)elor foarte vechi, am gasit in “balta” si doua vinuri cu origini (probabil) antice: Somoveanca si Negu de Sarichioi.”
Radu Anton Roman


Crucile, pavazele somnului de veci, sunt mai verzi sau albastre ca insasi viata din Delta.


Stuful acopera (acoperisurile) sau  pazeste (gardurile) viatii deltaicilor.


"Noaptea, cand pleaca barbatii Deltei la pescuit, nu cara cu ei decat ceva paine, o ceapa-doua, sare, otet si ciusca. Prea rar o sa mai uite lipoveanul  prin fundul sacului un cartof. Dar va sti, in inima plaurului, sa construiasca, ca un arhitect cu inspiratie divina, cea mai gustoasa ciorba de peste din cate exista si iese din apa dulce (se aseamana cu celebra Bouillabesse du Midi)." - Radu Anton Roman


Stiam si imi doream sa fac in Delta un destin al pestelui.


In cele trei zile mi-am construit energiile din bors de peste (impropriu zis bors caci aici nu se acreste ciorba) dulce, mai degraba supa de peste - cum l-am si auzit pe pruncul de 4 ani ca ii cerea mamei, plachie, saramura, chiftele de peste.


Amurgul este bland,  dar in Delta parca este superlativul blandetii.


In est, la Sulina, apusul vine cu 40 de minute mai devreme decat la Bazias (pe asta o stiu din facultate, pentru cine contesta valoarea ei).


Dimineata la Crisan este cu roua si cu ceata joasa care acopera ca o patura campurile.


Azi avem de dat la vasle... sau mai bine zis la rama.


Alex ne va ghida timp de doua ore prin spatele casei, pe canalele dintre bratele Sulina si Sfantul Gheorghe, plutind paralel cu acestea.


Vom imbarca intr-o canotca, o combinatie intre lotca si canoe, inventie a lui Ivan Patzaichin, cel care a castigat la Olimpiada dupa ce i s-a rupt pagaia si a vaslit cu bratul.


Prin centrul de eco-turism - Rowmania - de la Crisan poti vedea Romania din canotca.


Pentru cei mici poti cumpara si o introducere, prin intermediul unor benzi desenate, despre viata lui Ivan Patzaichin.


Pasarile si-au cam luat zborul catre tarile mai calde.


Dar nuferii aveam inca deschisa puritatea peste undele fluviului.


Nu stiu cand au trecut cele doua ore.


Cand pe stanga, cand pe dreapta, pagaia ne-a ajutat sa inaintam.


A fost inevitabil sa nu mai nimerim din cand in cand intr-un mal sau in celalalt.


Nu caut nod in papura pe langa care trec.


Cand si cand deranjam odihna cate unei broaste.


Racul, broasca şi o ştiucă
Într-o zi s-au apucat
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grâu încărcat.
Şi la el toţi se înhamă:
Trag, întind, dar iau de samă
Că sacul stă neclintit,
Căci se trăgea neunit.
Racul înapoi se da,
Broasca tot în sus sălta,
Ştiuca foarte se izbea
Şi nimic nu isprăvea.
Nu ştiu cine-i vinovat;
Însă, pe cât am aflat,
Sacul în iaz nu s-au tras,
Ci tot pe loc au rămas.

Aşa-i şi la omenire,
Când în obşte nu-i unire:
Nici o treabă nu se face
Cu izbândă şi cu pace.

(Alecu Donici, "Racul, broasca şi ştiuca")

Trecand peste navoade, ma gandesc la toata fauna piscicola a Deltei.


Mai abordam elemente ca: murada (marginea vaporului unde se ascund soriceii :)), flotoaresorbsaula cu para la capat, spre deosebire de mar care semnalizeaza noaptea, barbetavolta (iei o volta cand legi nava la mal), lest - greutare - bun de lest.


Mi-ar fi placut sa ma surprinda un pelican din stufarisuri.



Nu avem nevoie de ghionder pentru avant..




O broasca ne priveste ciudat de pe rama.



Personal, nu o poftesc in farfurie.


Dar alte minuni as pofti: o malasolca sau un storceag (tipuri de ciorba de peste), un sarmuzac (usturoi cu ulei), o scordolea cum am mancat acum cativa ani la Parches.


Niste flori galbene (pe care inca nu am aflat cum le cheama) se intind pe apa ca pe o campie.


Ajungem uscati la mal.


In apa nu am vazut niciun sarpe, desi ne-am fi asteptat.


Pe mal doi serpi ne-au taiat calea, neasteptat. Bineinteles ca m-am speriat cand l-am vazut la juma'de metru in fata, dar eram cu tata si mi-a trecut repede. :)



Dupa ciorba si crapul alaturi de caras de cu seara, ne intrebam ce s-a mai prins azi in halau.



Azi primim plachie la pranz si saramura pe seara. Gata! Tc! :)


Matele sunt satule de peste... sau nu.


Ma bucur ca nu mai sunt tantati sa imi lase amintiri cu mancarimi!


Este amiaza si soarele e bland.


Un vinci iesit la pensie sta pe mal ca obiect de muzeu. Numai el stie de cate ori a coborat si a ridicat ancora.


Imi creez povesti citind varsta acestei case.


Gherghine inalte coloreaza orizontul vazut de pe mal.


Din comuna Crisan mai fac parte satele Caraorman si Mila 23.


Satul Crisan se intinde cam pe 8 km lungime, o limba de pamant inconjurata de ape.


Iata ca pana la urma am vazut si pelicani!


Seara, pescarii se intorc cu plasele pline, dar ma intreb ce fac cu pestele pana pleaca... sau il gatesc pentru a doua zi cand merg iar la pescuit.


Un pic dupa ora 8 am isi face loc prin ceata Pasagerul. Este deja incarcat cu cei care au plecat la 7 din Sulina.


Usor-usor ceata se risipeste si soarele mangaie iar.


Imi iau la revedere de la Delta si pe curand de la Dunare si raman cu o calatorie din care ma intorc mai bogata (ca din fiecare, de altfel).


Inainte de Tulcea ne Sulina isi uneste apele cu Sf. Gheorghe.


Pe un drum de ape latit, ajungem si la Tulcea dupa aproape 4 ore.


“Cine n-a vazut, vara sau in miez de iarna, pescarii Deltei inchindandu-se sticloantei de tarie ca unei lumini sacrale, datatoare de incredere si caldura, de fericire si ragaz, cine nu i-a vazut divinizand spirtul sanitar, mai presus decat banii, decat vorbele bune, decat dragostea omeneasca, acela nu a inteles ce inseamna bautura in balta.
Cine n-a vazut, duminica spre luni, la miezul noptii, pescarii infectati de alcool, impleticindu-se spre barci, abia tarandu-se dupa ce au baut ziua intreaga si noaptea jumatate, ca sa devina, odata ajunsi la rame, niste fiare cu fortele intregi si simturile ascutite si lucide, acela nu stie inca destul despre faptura omeneasca.
Cine nu i-a vazut orbi de beti pe mal, urcand anevoie in lotci, dar plecand spre mare sau pe ghiol perfect treji, nu intelege ce legatura complicata este intre pescarii Deltei si bautura” – In Delta cu Jacques-Yves Cousteau - Radu Anton Roman



Intotdeauna muzica i-a unit pe oameni, i-a impaciuit - daca imi este permis sa ma exprim asa -  indiferent de etnie, religie ori alte diferente sociale. Cand domnul de mai sus a scos armonica si a inceput sa ii dea glas, de jur imprejur s-a facut liniste si zambetele au invadat fetele si sufletele pasagerilor. Un melanj de cantece rusesti, romanesti, machedonesti ori din alte radacini etnice a unduit linistea celor de pe punte.


Nu am vazut, insa, niciun hahol (ucrainieni rasi la sange) sau cel putin nu am recunoscut).


Ne mai raman doua ore de Tulcea. La niste beri, tragem concluziile, iar eu sper la o noua calatorie, cel putin anuala, cu tata.


Din anumite etape de viata mi-au ramas niste indemnuri: "Sa stam stramb si sa judecam drept (dl. profesor de romana din generala - dl. Stanciu), "Fa-ti de cap pana la cap, dar cu cap!" (dna. diriginta din liceu - dna Kober) si...


"Sa pui inainte neprevazutul! - tata. Apropo de momentele in care imi pierd mintile si incep sa fac planuri.