Berlin - intre gri si culoare cu mesaj

      Ajunsa la Berlin, ma loveste un val de libertate. Si nu vad asta neaparat in sticlele de bautura pe care trecatorii le poarta relaxati in stanga sau in dreapta, ci in artistul avantgardist ce canta la niste tevi (tuburi) pe post de tulnice. E ora 11 p.m. si orasul este mai animat decat o plaja in miez de vara.


      Berlinul l-am simtit ca pe un exces de exprimare, cu mesaje subversive sau clare la orice colt de intersectie, pe orice petec gri de bloc, in orice zid sau urma de (fosta) ingradire.


      Hostelul pe care l-am ales ca gazda este pozitionat intr-o zona tinereasca, aproape de sala de concerte (polivalenta) O2. Mi-ar fi placut un concert Rammstein - acum imi este foarte clar ca au avut de unde se inspira. Nu mi-ar fi displacut nici Scorpions.

      Pentru a ne asigura un somn linistit in tumultul hostelului, iau cu Irina o gura nemteasca de Jagermeister (un medicament local :) ) si linistea ne este asigurata.



      Incercam sa imi culeg din amintire informatii despre vizite celebre la Berlin si mi-a venit in minte Eminescu (1871-1874), nestiind ca experienta acestui oras i-a cauzat ceva depresii.


      Pe langa numeroasele cursuri de filosofie pe care le urmeaza aici la facultatea care azi se numeste Alexander von Humboldt (alt personaj pe care il admir si despre care voi povesti mai tarziu) imi atrage atentia in mod special cel numit Obiceiurile şi moravurile egiptenilor, al  prof. Lepssius.


      În această perioadă, Eminescu închiriază de la nişte bătrâni o cameră în suburbia liniştită a Charlottenburgului, pe strada Orangenstrasse nr.6, de unde circula până în oraş cu tramvaiul cu cai. Despre această perioadă din viaţa de student, Eminescu va consemna, mai târziu: ,,Când eram încă la Universitate aveam o ciudată petrecere. Îmblam ziua pe uliţi, stând numai pe ici, pe colo la câte-un anticar şi răscolindu-i vechiturile; luam din cărţile lui tot ce-mi părea mai bizar şi mai fantastic şi, venind acasă, citeam şi transcriam într-un caiet numit fragmentarium toate pasagele câte-mi plăceau. Locuiam într-un sat aproape de oraşul universitar, împrejurul locuinţei mele foarte liniştite, căci printr-un hazard locuiau în acea casă numai moşnegi bătrâni. Acolo, noaptea, după ce astupam soba, citeam şi traduceam spre propria mea plăcere ceea ce am spus mai sus”.




       În timpul studiilor la Berlin, Mihai Eminescu publica în ,,Convorbiri literare” nuvela Sărmanul Dionis şi poeziile Înger şi demon şi Floare albastră.

      Duminica dam o fuga tremuranda pana la Potsdam.


      Acasa aflu de drumul poetului spre acest colt al Germaniei care are acelasi statut pe care il are Windsor in Marea Britanie.


     De la Berlin este tren direct (aproape din poarta hostelului, din gara de pe Warschauer Straße) - S7 - si intr-o ora ajungem, trecand pe langa paduri prin care nemtii isi fac joggingul singuratic si pe langa casute ca in Hansel si Gretel.


      Cu Potsdam-ul incepem sa ne insiram miile de pasi prin Berlin si imprejurimi. Dardaim de frig, mai ales eu care am considerat ca nu am nevoie de manusi, dar ne bucuram de descoperirile din jur.


      Refuzam discret toate propunerile de tururi cu double-decker si ne lasam purtate de harta si de intuitie. Irina face cinste cu un covrig cu seminte de dovleac.


      Si aici mesajele artistic etalate ma opresc din pas in pas si ma incita sa le copiez in aparatul foto.

 
       In drumul spre gradinile palatului Sanssouci (Fara griji sau un fel de Mi se rupe) admiram expozitia de grafitti-uri, care mai de care mai expresive.


      Expresivitatea artistica a celor 208 de metri in culori ma duce cu gandul la Pompidou. De altfel, intregul Berlin mi se pare un Centrul Pompidu in care toti isi exprima artistic gandurile.


         E aproape pustiu, asta si deoarece este duminica dimineata.


      Centrul este pietonal si ne orientam dupa indicatoare catre gradinile palatului.


      Magazine colorate cu tot felul de acareturi, ceaiuri si bomboane ne incetinesc avantul.


      Niste fetite mascate trag cu arcul prin copaci. Cu coada ochiului il caut pe Robin Hood.


      Parcul este destul de intins si alegem sa patrundem mai mult prin colturile sale decat prin palat.


      Intraea in parc este libera.


            Si cand te gandesti ca in aceste locuri linistite s-a decis soarta omenirii dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial...


      Stalin, Chirchil si Truman si-au dat mana in Schloss Cecilienhof. 


      Majoritatea statuilor sunt adapostite in casute de lemn. O veverita zglobie sare din creanga in creanga.


     Parasim curtea fostilor principi de Hohenzollern.


     Un flaut canta in fata unei mori ce a supravietuit anilor.


      O trupa vesela de muzicanti - nu din Bremen - isi face incalzirea cu un acordeon, plus doua instrumente mai ciudate.


      Multe constructii din Potsdam si din Berlin imi aduc aminte de Moara lui Assan.


      Irina incearca sa ma convinga ca statisticile spun ca vara in norul Germaniei vine pe 20 august si tine sapte zile. Poate si de aici vine nevoia nemtilor de culoare.


      Timp de doua zile ne pierdem si regasim colturi de lume in Insula Muzeelor.


      La fel de complesita, vazand minunile arhitecturale si, mai ales, subliminale ale culturii universale am mai fost in Metropolitan Museum of Art din New York, in Muzeul de Egiptologie din Cairo, la Knossos-ul cretan, ori la Volubilis-ul marocan (roman).


      Muzeul Pergamon imi da fiori si imi pune in miscare conexiunile dintre faramele de istorii si legende citite despre Antichitate.
      Patrunzi in muzeu si intr-o secunda te intorci in urma cu mii de ani. In fata altarului din Pergamon astepti sa iti apara de dupa o coloana vreun Heracle ratacit.


      Nu prea poti pune in cuvinte sentimentele pe care le ai cand treci pe sub miile de ani din Poarta Zeitei Ishtar adusa tocmai din vechiul Babilon. Pentru cateva secunde pasesti pe langa leii contemporani cu Nabucudonosor al II- lea. Corul sclavilor din opera lui Verdi imi rasuna in memorie. Albastrul ceramicii reale si muzica din amintiri ma rup de toti din jur si ma intorc in veacurile din inceputuri..


      Muzeul adaposteste dovezi din vietile hititilor, ale vechilor greci precum si ale multor orase disparute cu secole in urma (Ninive, Baalbek, Milet, etc). Urcand la etaj, ne mai apropiem de vremurile noastre, dar nu foarte mult. Aici ii gasim pe arabi cu multe din elementele esentiale ale existentei lor. De la umaiazi si pana la filosofii Evului Mediu (sa ne amintim ca filosofii greci au fost readusi in constiinta in timpul Renasterii de catre arabi) intalnim tot felul de obiecte din fildes, alabastru, arabescuri, lapislazulii, sidef, lemn de alun, ceramica. Zigurate, nica, minaret, kashba, mucava, calif, medesa sunt cuvinte pe care le intalnesc adesea pe etichetelor obiectelor expuse.

(Daca aveti vreme si interes, va recomand urmatorul articol: Batalia de la Tours).


      Dupa cateva ore in care am adunat detaliile din muzee, le cautam pe cele din exterior.


      Mergem pe Under den Linden (Pe sub tei - oare si aici avea Eminescu unul?) catre Poarta Brandenburg.


      Mergem pe jos mai departe spre Potsdamer Platz.


      Memorialul evreilor imi starneste emotii. Blocuri de piatra de diferite inaltimi ce sugereaza morminte aduc aminte de milioanele de crime. Un inginer si un arhitect american au creat Memorialul Holocaustului pe 19.000 mp.


      2711 morminte stau marturie trecutului nedrept al evreilor.


      Un copac cu martisoare (bulgaresti) asteapta primavara pe care o vesteste.

      Bucati din fostul zid impodobesc acum colorate orasul.


      Poate ati auzit de panoramele lui Asisi. Are o panorama si cu zidul Berlinului.


      Checkpoint Charlie era locul unde iti trebuia multa imaginatie si noroc sa treci dinspre est-ul comunist in vest-ul liber in vremea Razboiului Rece.


      Un baiat si trei fete stau pe mal. Nu le-o fi frig?


     Domul - protestant - este cea mai mare biserica // catedrala din Berlin.


     In Muzeul Neues revand Poarta Baptisteriului din Florenta a lui Ghiberti. Portretul lui Nefertiti, insa, ma tine in loc cu ganduri, sentimente si admiratie absolute. Poate doar o mangaiere in piatra a lui Brancusi sa ma mai fi facut sa mai fi simtit asa ceva! O priveam si ma asteptam sa clipeasca!


      Tot aici mi se confirma ideea ca extraterestrii au ajutat la ridicarea piramidelor. ;)


      La Alte Nationalgalerie il reintalnesc in cateva tablouri pe Gustave Courbet, cel de a carui expresivitate artistica m-am indragostit la Muzeul D'Orsay din Paris.


      Tresar si in fata unor sculpturi ale lui Rodin. Il caut si pe Brancusi, dar nu il gasesc.


      Si nasc o noua pasiune pentru Caspar David Friedrich. Tablourile sale imi amintesc de gothicul pe care il iubeam acum vreo 15 ani (si pe care il iubesc si acum, dar cu alte intelesuri).


      Vin mai aproape de zilele noastre si fac la sugestia lui Florin o vizita Muzeului Motocicletelor Comuniste.
 

      Intre modele predomina MZ-urile, dar nu il regasesc nici motocicleta pe care am incalecat intaia data (la orele lui Strajescu, prin 2002, pe un MZ din '69) si nici pe cel pe care mi-am luat permisul (de 250, fabricat iun Turcia).

      Muzeul este micut, dar nostalgic.


      La plecare imi cumpar insigna moto pe care am pierdut-o anul trecut, primita cadou (nu chiar pe aia, ci una geamana).


      Pauza de masa o iau pe Oranienburg Strasse  la Aufsturz (absolut intamplator, fara lista de acasa) si ma rasfat cu un ragout de pui (delicios!) si o bere de abatie bavareza vis-a-vis de Noua Sinagoga. Minunata combinatie de culturi si civilizatii pe masa mea si alaturi de ea!
 In acest cartier a locuit la inceputul studiilor in Berlin si Eminescu.


       O fata frumoasa se ascunde timid sub un pod.


      Revin la Altes Museum si aici ma intalnesc cu vechii greci, apoi cu etruscii - aceasta enigma a culturii europene- si cu romanii. Aici, ma opreste in loc un citat din sectiunea erotica a muzeului: poetul Ovidiu a conchis ca "Pentru a fii iubit, mai intai trebuie sa fii iubibil // sa il ai pe vino-ncoace!". Mi-a placut!


     Pe seara, la o bere cu autoservire la The Pub - intre Alexanderplatz si Hackescher Markt -  cu Irina, Veronica si Horatiu, mi se recomanda cartea Moabit a lui Sven Hassel. O caut. Daca o are cineva si doreste sa mi-o imprumute, i-as fi foarte recunoscatoare (nu indoi coturile si nu fac insemnari pe paginile cartii). La schimb, va incit sa cititi:
Curtea Martiala

   
      Joi dimineata pornim spre vest, spre Spandau.


      Irina vizitase deja Citadela si mi-o recomandase cu insistenta. Danke, Irenne!


      Doua lebede plutesc pe lacul din fata portii. Nu le-or fi inghetat picioarele/labele?


     Acest colt de Berlin imi aminteste de Praga.


Situata pe confluenta vailor Havel si Spree - ceea ce ii ofera conditii pentru diferite specii de pasari ce aduc aminte de Delta Dunarii, fortareata este considerata cea mai bine conservata dintre cele Renascentiste din Nordul Europei.


Printre mamiferele perindate pe aici sunt si cateva zeci de mii de lilieci ce si-au gasit "cuibul " prin turnurile cetatuii.


         Am spus ca imi aduce aminte de Praga, dar cred ca Florenta este mai aproape, ca apect.


      Si nu o sa exagerez daca spun ca imi aduce aminte si de Mogosoaia. :)


Turnul Iulius este unul dintre "cei mai batrani cetateni din Berlin". Traieste din secolul XII-XIII. In trecut, cine facea vreo fara-de-lege era amenintat cu Iulius.


      Vara, tot felul de festivaluri culturale sunt gazduite intre zidurile fortaretei, ca in Sighisoara. :)


      Pentru mine a fost un loc de care m-am bucurat, intr-un fel, ca l-am explorat singura, cum mi-a declarat si Irina cu o zi inainte. Pagini de istorie sunt de descoperit in orice colt sau caramida.


      In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, Germania era mare producatoare de arme, una dintre fabrici gasindu-se la Spandau. Acum, cateva tunuri fabricate aici, dar si capurate din razboi, sunt etalate in Muzeul Arsenalului din incinta fortaretei.


      Asa cum cetati din Transilvania (Aiud, Fagaras) au fost transformate in inchisori, pentru o vreme aceeasi soarta a avut-o si Spandau. Cativa criminali de razboi nazisti si-au sfarsit vietile intre aceste ziduri.


      Pentru mai multe informatii, va recomand o carte - Tales from Spandau.


In Spandau se afla cel mai vechi cimitir evreiesc (1244 - 1474).


           In 1919, prin Tratatul de la Versailles - fabricile de armanent din Germania sunt transformate in fabrici de masini, motociclete...


      Conditiile aceastea au ambitionat, insa, succesul fabricilor cum a fost BMW-ul.


      Imi tot vine in minte Marlene Dietrich cu a ei Lili Marlene.


     Cantecul are o poveste interesanta.


      Peste doua sute de filme s-au filmat dupa al doilea razboi mondial la Spandau, cand locul a devenit un fel de Bufea al cinemtografiei germane, insusi Winetou fiind turnat aici.


Ultima vizta in Berlin o fac la Charlottenburg.


Berlinul trebuia adaptat noului său rol de capitală imperială, ceea ce a făcut să fie transformat într-un vast şantier. În anii 1871-1872, Berlinul se dezvoltă vertiginos, numărul locuitorilor se măreşte, astfel că, în perioada 1871-1905, el a crescut de la 80 de mii la peste două milioane de locuitori, iar ascensiunea economică a crescut, în scurt timp, ceea ce l-a făcut pe Mark Twain să-l numească al doilea Chicago.

În acest oraş zgomotos, aflat în plină transformare, Mihai Eminescu poate admira Poarta Brandenburg pe sub care trecuse şi Napoleon Bonaparte cu şase decenii în urmă, Columna Victoriei, faimoasa Siegessaule începută încă din 1865 şi terminată în 1873, Castelul Stadtschlob, Galeriile de Pictură (Alte Gemaldegalerie) şi Castelul Charlottenburg, unde se mergea cu tramvaiul cu cai, introdus încă din 1865.
. În timpul verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele din Königsberg

Muzeul Egiptean din Berlin), ca şi de implicaţiile imaginii reginei-moarte, aşa cum se oferă aceasta în Mausoleul din parcul Castelului Charlottenburg, adăpostind sarcofagul reginei Luise, soţia lui Friedrich Wilhelm III, moartă în foarea vârstei, la 34 de ani, în prima decadă a secolului al XIX-lea. Castelul din Charlottenburg era în imediata vecinătate a celei de a doua adrese a lui Eminescu din Berlin, situată pe strada Portocalelor numărul 6, loc în care poetul scria la povestea Faraonului Tla. „Regele-văduv, regina-iubită, mireasa moartă, femeia-copilă , mausoleul lângă Castel, apa, barca şi insula, moartea-somn, moarta - (ca şi)vie, frumoasa de marmoră etc. etc. Nu are această istorie corespondenţe cu universul imaginar eminescian?“ (p. 253). Subintitulată „fapte, enigme, ipoteze“, lucrarea Ilinei Gregori răspunde acestei întrebări prin însuşi subtitlul ei.


      Palatul poarta numele dupa Sophie Charlotte, sotia electorului de Branderburg, Frederick al III-lea, primul rege al Prusiei in 1701.


      Este primul  castel baroc din Nordul Europei (1694).

      Palatul Berlin era cel mai frumos palat din oras pana in timpul razboiului, dar nu i-a supravietuit. Si Charlottenburg  fost distrus de razboi, ceea ce vedem azi fiind o remarcabila reconditionare.


      Regina Louise - regina consoarta a regelui Frederik William al III-lea, subiectul a a numeroase sculpturi si picturi ale vremii, este inmormantata in mausoeul din gradina palatului.



      Cea mai dulce descoperire a Berlinului a fost Ciocolateria Fassbender & Rauscht.

   
Un lichior de ciocolata cu portocale a fost binevenit langa... e cam banal sa o numesc "prajitura"... o chestie deicioasa de ciocolata neagra cu arome secrete.


      Dupa desert, luam si felul intai. Avem ambitie (si pofta) si stam aproape o ora jumatate la coada la Mustafa -  The Best Gemuse Kebap, adica la maternitatea kebap-ului. A meritat! As mai sta inca doua ore pentru minunea aia de legume cu tot felul de arome cum nici la Istanbul nu am gasit!


      Cu o revenire la Charlie Checkpoint imi iau la revedere de la Berlin.


      Imi e greu sa imi imaginez tristetea pe care acest oras a trait-o, desi culorile din jur nu sunt decat un racnet al cenzurilor din trecut.


      Citesc despre oameni care si-au riscat viata, unii necastigatori, pentru a trece DINCOLO. Acest DINCOLO pentru unii a fost peste granita dintre Germanii, pentru altii a fost peste granita dintre viata si moarte.


      Astept cu nerabdare concertul lui Roger Watters in zidul caruia va racni, va plange, va tresari, se va mangaia... va trai Berlinul cu toate detaliile lui.


      Unit, intreg, Berlinul e mai viu. Doua destine au devenit unul.


      O cortina alba se lasa peste oras la plecare. Duminica dimineata, zapada imi scartaie drumul catre aeroport sub talpile obosite.


      Alunec usor spre inainte, la fel ca Berlinul renascut de zeci de ori.


Alte orase care mi-au ramas in suflet si in minte:

Paris

Istanbul

Florenta

Barcelona

Praga

Dubrovnik