Orice călătorie în vestul țării traversează, neîndoielnic, autostrada. Mai spuneam și cu alte ocazii că autostrada spre Pitești, deși nu este Autostrada Soarelui, e măcar a Florii Soarelui. La orizontul câmpului, Dealurile Subcarpatice par umbre tihnite.
Călătoria către Vidin (cunoscut și sub vechiul nume românesc Diiu), înainte de a traversă noul pod al înfrățirii româno-bulgare de peste Dunăre, traversează un strămoș de peste Olt, la Slatina.
Podul acesta are ceva istorie: a fost început de Bibescu și a fost terminat de regele Carol I. Este al doilea pod de fier peste Dunăre, după cel de la Cernavodă.
Un stol de cormorani îl traversează în zbor. Până la Dunăre, am traversat pe rând Argeșul, Vedea, Oltul, Oltetul și Jiul.
Indicatorul către Curtile boierilor Jieni va fi luat în seamă cu altă ocazie. Nici dulceața pepenilor de la Dăbuleni înșirați pe ambele părți ale drumului nu este testată în acest itinerariu.
Pe malul bulgăresc se vorbește românește și încă o română corectă gramatical și cu logică istorică. Cartierul Cumbair - numit de bulgari și Cartierul Vlah - numără aproximativ 4000 de români. Adesea, în vocabularul lui Ivan își fac loc cuvinte ca: "Mână!" (a merge înainte), "Iete!", "îndărăt", "eu gândesc că...", "mergem acolo pe picioare".
Ivan Alexandrov este unul dintre reprezentanții Asociației Vlahilor din Vidin. Ivo Grigoriev - medic chirurg ce salvează vieți la Spitalul de Urgență - este președintele Asociatiei Tinerilor Etnici Romani AVE din Bulgaria. El spune cât de greu este să îți păstrezi limba departe de țară.
Voi aminti doar interdicţia, specifică Evului Mediu, de a cânta cântece româneşti în public, la festivaluri folclorice. Orice vorbă românească este prohibită. Astăzi, într-o ţară membră a Uniunii Europene! Sunt acceptate doar instrumentele, vocile niciodată! Faţă de această revoltătoare discriminare, de care UE se preface că nu are cunoştinţă, acţiunile intolerante ale primăriei din Vidin sunt mici înţepături amicale... Au venit oamenii primăriei şi ne-au azvârlit tabla din faţa asociaţiei, pe care era scris "Uniunea Etnicilor Români”, sub justificarea că primarul Ghergo Ghergov nu poate tolera o inscripţie românească, în centrul unui oraş bulgăresc.
În Vidin, un oraș nu foarte mare (al 19-lea al Bulgariei ca număr de locuitori), la ultimul recensământ s-au declarat 7 vlahi. Restul au fost încadrați la "alții" (drughi) pentru că pe listele recenzorilor etnia vlahă nu era menționată. Nu există școală și nici alt fel de instituții în limba română. Mulți dintre ei nu știu scrie și nici citi românește, dar vorbesc corect limba, cu multe regionalisme oltenești sau cu arhaisme. Între ei se numesc "rumâni", iar bulgarii le spun "vlahi" (în sensul de "bulgar păros"). Oricum, îl citează cu mândrie pe Nicolae Iorga care a spus că "Românitatea s-a născut la sud de Dunăre."
Între secolele X-XIV turcii construiesc cetatea Baba Vida, azi fortăreața fiind principala atracție a orașului.
(Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vidin)
Explicații istorice despre Vidin, foarte bine închegate, puteți citi în linkul de mai jos (treceți cu răbdare peste lunga introducere pentru că merită ce veți aflăa). O importantă viață culturală înflorește la Vidin cu ajutorul Teodorei Basarab - fiica lui Basarab I, căsătorită cu Țarul bulgar Ioan Alexandru. Părăsită de soț pentru o evreică din Târnovo, Teodora se călugărește sub numele de Teofana pentru a evita un război între români și bulgări. Țaratul se împarte între Târnovo și Vidin, unde ea se retrage.
"Pe domniţa Teodora Basarab, devenită mai apoi maica Teofana, o vedem ca pe o altă Ana lui Manole, pe care nu soţul, ci tatăl ei, o zideşte la temelia statului român."
Despre Teodora (Teofana) Basarab
O mică plajă este folosită pentru bronzat de către localnici.
Biserica a fost închisă până acum câțiva ani. Urmele frescei dovedesc că în trecut culorile bucurau zidurile. Acum au rămas doar umbrele vechilor picturi. Nu s-au făcut săpături arheologice pentru a se stabili vechimea bisericii.
Nu a scăpat nici urgiei apelor Dunării, atunci când au inundat-o în 2006.
Unul din personajele care s-au perindat pe la Vidin a fost și Osman Pasvantoglu - celebrul "pasă de Vidin". Un film cu "temutul tâlhar" este Rapirea fecioarelor, unde rolul lui Pasvantoglu este interpretat magistral de George Constantin.
În secvențele de început ale filmului se specifică următoarele: „Începutul veacului al 19-lea... Cete de turci, conduse de temutul Pazvanoglu, pașă din Vidin, jefuiau sălbatic Țara Românească, fără să întîmpine nici o împotrivire din partea cîrmuirii fanariote.”.
Pazvantolgu a incendiat Craiova în 1800 când din 7000 de case au scăpat doar 300. La 27 aprilie 1802, trupele de tâlhari ale lui Osman Pasvantoglu au prădat Mănăstirea Polovragi. Legenda spune că o comoară ascunsă de călugări s-ar găsi în albia Oltetului și azi.
Moscheea ar în vârful minaretului nu o semilună, ci o inimă.
Nu am înțeles și nici nu am putut afla semnificația ouălelor de struț din biserici.
Prin secolul XVII biserica a fost transformată în depozit.
Primăria din Vidin este într-o clădire cu 15 etaje.
Clădirile sunt asemănătoare celor de la Russe.
Ivan ne repetă, de câte ori trecem pe lânga ea, că "aceasta este singura statuie a soldatului învingător, dar trist pentru că învinșii sunt frații lui".
Catedrala Sf. Dumitru este a doua catedrală ca mărime din Bulgaria după cea din Sofia. Ea este construită peste un vechi cimitir.
Sâmbătă dimineață, ca si la Odessa, vizitez piața locală.
Lângă târg este și o "farmacie cu buruieni" (plafar).
Iarna, pe aceste locuri este "foc de frig".
La vreo 18 km de Belogradchik și 35 de km de Vidin este pestera Magura. Aflu despre ea la Muzeul de Istorie, din fotografiile desenelor rupestre. Lungă de 2,5 km, este ornamentată cu desene realizate cu guano (excremente de lilieci), reprezentând animale, plante, dansuri, etc.
Bradul cazut este cea mai mare stalagmită din Bulgaria (11 m înălțime și 6 grosime) .
Capul de bour este evidențiat pe un sarcofag din secolele II-III. Vechea stemă a Moldovei a fost primul motiv al unui timbru romanesc (1858).
Ivan ne dă o temă de reflectare. Împăratul Traian este mai des amintit în istoria românilor sub aspect pozitiv, deși a jefuit, în loc de a îl aminti pe Împăratul Aurelian pentru că a retras trupele romane din Dacia .
"Vidinul nu-i Berlinul!" spune o vorbă și asta pentru că aici sarcofage vechi stau sub soare și ploi, etalate privirilor și minților interesate, nu sub cheie ca la Pergamon.
Pe câmpul unde în 1878 strămoșii plecau capetele turcilor, acum își înalță fruntea floarea soarelui.
La Smârdan s-a ridicat un monument cu ajutorul asociației Vlahilor din Vidin. Smârdanul original se găsește acum pe hartă ca Inovo, însă numele îi este purtat de numeroase alte localități din România.
"Atacul de la Smardan" l-a pictat în mai multe tablouri și Nicolae Grigorescu.
O cruce de metal de 1,2 tone amintește de cei peste 16.000 de ostași ce au luptat la Smârdan. Carol Davila a fost medic de război, îngrijindu-i și pe români și pe turci. Este o propunere ca o stradă să îi poarte numele în Vidin.
Un loc liniștit, dar plin de evenimente încărcate cu numeroase semnificații, este Albotina, o poiană la poale de stâncă cu chilii asemănătoare celor de la Ivanovo.
Ivo povesteste despre Albotina, spunând că denumirea vine de la "un boț alb" - un colț de piatră alb. Chiliile de aici au fost săpate în piatră cam în aceeași vreme cu cele de la Ivanovo. Aici, la Albotina, era o mănăstire "de măicuți" (cum zice Ivo), unde și-a trăit ultimile clipe din viață și fata lui Basarab I, cea de care aminteam mai devreme - Teodora - Maica Teofana.
"Horă morților se făcea și pe timpul tracilor și se făcea la 40 de zile după ce murea mortul. La 40 de zile se dezgropa și se făcea horă cu el." spune Ivo. Obiceiul s-ar mai păstra prin unele sate din Serbia. În locul mortului, este îmbrăcat cineva cu hainele mortului și dansează ca și cum ar fi mortul.
La Albotina, în a doua zi de Paști se juca aceasta hora - manifestare sui generis. Hramul vechii mănăstiri era tot de Învierea Domnului. Venea fiecare sat cu fanfara lui. Erau 8-9 fanfare și cântau ce îi plăcea mortului cândva.
Pereții vechilor chilii sunt înnegriți din ordinul vechii securități bulgare, prin anii '80, când aici au fost arse cauciucuri pentru a șterge și ultimele urme de pictură rupestre. Viața de sihăstrie de aici s-a asemănat cu cea din Muntii Buzaului.
românească, aşa cum ne ştim noi, cum noi ne zicem între noi. Vlahi ne-au denumit alţii”.
citat dintr-un interviu realizat cu Ivo Gheorghiev, preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria AVE, n. 1969 în Rabova, informaţie din 28.06.2009
(sursa: http://www.etnosfera.ro/pdf/2011/1/04.pdf)
Este posibil să fie cel mai sărac sat din UE. O pensie e de 150 de leva (75 euro) - poate nici atât. O femeie singură, rămasă fără soț și fără copii (unul mort și celălalt plecat la un oraș) își așteaptă sfârșitul.
"Poate să îți moară mamă, să îți moară tatăl, dar să îți moară copilul... așa ceva e cel mai crud. Să fac pomană? Cu ce când eu nu am ce pune în oală?" Eu mă întreb și cui ar putea împărți în pustietatea de acum... Un adânc sentiment de tristețe îți lasă în suflet întâlnirea cu un astfel de om.
Satul Rabova se afla la vreo 30 km de Dunăre. Ar mai fi un sat cu acest nume în Macedonia. Rabova ar însemna "lumea rară". Aici îl întâlnim pe Filip, tatăl lui Ivo. Învingând o boală adesea mortală, ne primește în curtea sa cu sirop de vișine și cu salata de castraveți și brânză de oaie.
Părăsesc cu gânduri de revenire ținuturile Vidinului și păstrez cu drag în memorie întâlnirile prilejuite de această călătorie.
Toponimia Maglavitului ar însemna loc cețos, lipsit de vizibilitate și ca urmare corăbiile se împotmoleau din cauza ceții în apele Dunării sau poate însemna și multe vite.
Un indicator te duce către salcia martoră a întâlnirilor lui Petrache Lupu cu Dumnezeu. Salcia, însă, este un plop.
Tufe de cânepa mărginesc drumul.