Pana la Magura de Buzau si inapoi

Toata saptamana am cautat oameni interesati de avioane pentru a baga sambata o tura pana la Fetesti. Pana la urma a fost o iesire in familie, pe patru roti, la avioane, dar la Otopeni caci motociclistii mei erau la munca .

Hmm! Nimic pe doua roti? Nu se poate! Il bat pe Cristi la cap o saptamana sa scoatem enduristele la asfalt si bietul accepta, nestiind ince se baga. Sau stiind, dar sperand ca se insala... sau stiind, dar fiind un tip curajos. :D

Plecam duminica dimineata, dar nu chiar de dimineata caci Florin intarzie cam trei sferturi de ora. Reusim ca inainte de 11 sa iesim si noi cu cele trei Honde (SLR - evident - galbena ca floarea - soarelui, Dominator si Transalp) din Bucuresti spre Buzau, pe temutul - pentru Florin - E85. Pentru mine mai fusese o experienta solitara pana la Urziceni, asa ca teama nu era in sa. Toate bune si frumoase, pana oprim si pe mine nu ma duce capul (de data asta) sa nu intru pe macadam decat cu a-ntaia si reusesc sa o tavalesc pe galbioara. Crash-barul isi face datoria si la fel si hand-guardul caci maneta de frana scapa intreaga de data asta, fiind doar usor blocata. Noroc cu Cristi Salvatorul care are cu el trusa de scule si o repune in functiune.



La iesirea din Buzau mai alimentam o portie si eu reusesc ce nu am reusit niciodata pana acum: sa culc a doua oara moto intr-o iesire! Ieeeeeee! Toate conditiilerau favorabile si eu nu le-am ratat. Poate stiti ca la benzinaria aia e numai nisip pe jos si se cam chinuie sa se puna si pavele. E, m-am descurcat eu pe nisip, dar nu si sa urc pe bucatelele de pavele. Jos cu moto, dar de data asta usor, tandru, mai bine zis asezat cu drag. Ha! Si am reusit si eu schema sa o ridic cu spatele. :P Na, tot raul spre bine. Imi cam doream sa fac asta si am reusit. :P



Mai departe scrie in carte...mergem tinta spre barajul Siriu...fara sa ajungem la baraj, adica la tinta. Iara norii negrii ne urmaresc (ca acum doua saptamani la Campina - a, tot la un baraj vroiam sa ajungem - sa avem in vedere, deci, sa nu ne mai propunem baraje prea curand...caci devin altfel de baraje) si la Magura facem popas de ciorba si de trecere de nori. Din pacate, ei nu se scutura pana terminam noi rasfatul si plecam inainte. Eu reusesc performanta - dupa zisele lui Cristi care exagereazaaaaaaaaaaaa - sa iau curbele cu 27/ora //  - cu 40-60 dupa kilometrajul meu in care ma incred mai mult.



Cum curbele sunt fara numar si la fel si picaturile de ploaie, decidem ca e mai intelept sa ne intoarcem. Ploaia curge in rafele...si daca nu ar fi uda, chiar as fi venerat-o in mers. E o ploaie trecatoare de genul "trece prin toate hainele" (citandu-l pe Radu). Sunt uda pana in cele mai mici detalii si il ascult pe Cristi si nu arunc apa din bocanci ca tocmai ce s-a incalzit. Oprim ceva clipe - cat sa se raceasca hainele pe mine - sub un pod, unde oprise si Nicu, un motociclist cu o Honda CBF de 600 cmc din Bucuresti.



Ajungem acasa pe lumina si intregi si ii mai multumesc o data lui Dumnezeu ca am ajuns cu bine cand citesc despre accidentul ce a urmat dupa noi. :(

Spre Crai, via Transfagarasan

Imi fac bagajul si nu mai stiu unde l-am pus pe Alifantis! Ah, e deja in rucsac. Mi s-a parut potrivit sa il ascult, admirand pe A1 floarea soarelui despre care canta asa de frumos.



Pana iesim din Bucuresti mai bagam niste Queen, lasand Rammstein-ul pe mai tarziu.



De la Pitesti, iesim repede pe drumul spre Curtea de Arges si oprim pentru cateva clipe si la poarta manastirii. Ana este tot intre ziduri, iar regii inca isi dorm aici somnul de veci.



Un car cu boi isi duce rotile pe asfaltul orasului.



Satele de sub munte sunt deja asaltate de oraseni.



Inainte de amiaza suntem pe Vidraru. Salut in drum si intrarea pe Valea lui Stan, deja cunoscuta, dar cu dorinta de revedere a stancilor pline de aventuri. Desi abia s-a deschis drumul, grataragii l-au inclus deja in destanatiile fumigene de weekend. Pet-urile sunt si ele la locul lor, in Argesul poluat.



Cum sunt pe Transfagarasan, nu se poate sa nu il sun pe Relu sa vad daca nu cumva este prin zona. este! E Montaniada si el este maestru de ceremonii. Indraznesc sa ma gandesc un pic la o tiroliana sau un rapel, ca pe vremuri, dar imi aduc aminte ca lista de vizite pe ziua de azi este lunga si las distractia asta pe alta data.



Revedea cu Relu vine la pachet cu revederea lui Mircea Baniciu. Imi aduc aminte ca l-am cunoscut cu multi ani in urma, pe cand aplaudam si cantam la inregistrarea albumului Ciripituri al mici pasari Colibri, formata din oameni mari. Isi aduce si el aminte de Motul Pitis, ne cuprinde un pic nostalgia, iar interesul se muta apoi la ceaunul in care se naste bulzul.



Nea Vasile este mandru sa transforme malaiul si urda proaspata intr-o minune care numai in munte are gustul poftei de vacanta la bunici..



Cu ochii la copiii de peretii de la concurs, nu ratez totusi Transalpul lui Alex (cel care a fost impreuna cu Honda mea la marea cu o luna in urma) parcat pe marginea soselei. Ce mica e lumea...sau mai bine zis cum e lumea peste tot!



Cu flori colorate in par, ma bucur ca nu am ramas in Bucuresti peste weekend si ca Soarele este cu noi pe drum. Frunzele de mesteacan ori de fag atarna in perdea pe ramurile inca in verde crud.



Era prin 2004 cand faceam cunostinta cu Transfagarsanul din saua unor doua roti, cu o zi inainte de a se inchide drumul, la un sfarsit de octombrie insorit. Si tot pe Transfagasran, vara trecuta admiram Calea Lactee, pentru prima oara in acest spectacol de lumina, cu speranta de reatingere a Moldoveanului.



Stam un pic de vorba cu norii de la acelasi nivel si nu scoatem cutitul sa taiem ceata. Nu mai salutam Balea, ascultand chemarea bunatatilor de la Albota.



Spuma izvoarelor de munte se da in spectacol sub forma de cascade pe versantii mandrii ai Fagaraului. Un covor de cimbrisor isi raspandeste aroma cu amintire de ceai baut pe cresta in Crai cu ani in urma, la usa cortului.



Daca tot nu am ajuns la Cluj cum stabilisem initial si am ratat bunatatile lui Adi Hadean, m-am consolat cu cele de la Albota. Am ales in farfurie un pastrav afumat cu hrean iute de plangi cand il mananci mai mult decat dupa orice dor nebun. Ascult sfatul Monicai si nu ratez nici inghetata de casa cu lapte cu gust de lapte si o afinata (murata nu aveau). Si nici socata nu a fost rea!



Mai departe mai ca imi pare rau ca de data aceasta nu eu am fost cea care a ales drumul fara afalt, ci Cristi. Ma bucur de praful drumului ce duce de la Arpasul de Sus mai departe spre Ucea, Vistea si Victoria, pana la Sambata de Sus.



Poposim pret de cateva clipe si la Manastirea Sambata, dupa ce am luat apa proaspata si rece de la izvorul parintelui Arsenie Boca. Izvorul este aproape de Casa Zmeilor, dar zmeii nu erau acasa...si nici buzduganele nu erau aruncate, asaca nu am mai pierdut vremea sa ii asteptam.



Ce trista mi se pare ideea de bloc la munte! De fapt, trista mi se pare ideea de bloc, dar parca doare mai tare sa stai intr-o cutie de beton si in fata sa ai Fagarasul, ca in cazul orasului Victoria, sau Piatra Craiului, ca in cazul Zarnestiului. Sau...e mai bine ca te consoleaza?



O barza sprijina un stalp intr-un picior. Alte patru si-au dat intalnie la ceas de seara intr-un cuib uscat.Ulitele ne readuc cu gandul la Mircea Baniciu si la Viata la tara cantata de el. Doar cocosul nu apare.



Depresiunea Fagarasului este impodobita de balarii colorate si acoperita cu nori de poezie. Am schimbat Rammstein cu Cartarescu si aflam de ce iubesc barbatii femeile. La povestea din Irlanda apare fantoma pe care speram sa nu o intalnim la templul de la Sinca. Dar...nu o intalnim ca nu mai avem vreme. Se lasa intunericul cand trecem spre Poiana Marului si parca nu am curaj sa merg in templul misterios la ceas de seara. Lasam Sinca pe alta zi, din pacate nu a doua zi.



Tristetea de a nu fi pe moto pe drumurile insorite pe care le strabatem mi-o innec intr-o bere...cu alcool.

Plaiul Foii ne primeste cu ploaie si fara cer instelat. Parca toata apa pe care o asteptam de sus peste zi s-a amanat la ceasul serii. Baltile imense pe drumul incet ma fac sa nu mai regret ca nu am plecat pe doua roti de data aceasta. Consolarea vine si de la revederea cu Ciprian, chiar daca fara Berty sau Bandit.



In fiecare an ii promit ca vin peste iarna la schi si acum imi reinoiesc promisiunea. Sper sa ma tin si de cuvant. Ma mai tenteaza si sa vin calare intr-o zi cu soare si sa la moto printr-o curte sa se odihneasca, in timp ce el ma va insoti pana sus pe creasta.



Seara povesim povesti cu lei paralei si serpalai, asta si dupa ce am vazut un serpalau pe drum.Fluturii de noapte isi dezmortesc aripile la lumina felinarelor. De la masa vecina de pe prispa aflu ca peste zi a plouat pret de o ora in creasta. In rest, Soarele a fost si el in munti.

Si daca seara am amintiri cu ursi in copilarie la Tusnad, dimineata ii aud glasciorul unuia spre Spirlea. Cum si Cristi l-a auzit si nu mi s-a parut doar mie, facem calea  ntoarsa, eu mai repede ca el.



Mai experimentez o data traversarea raului de munte desculta si am impresia ca picioarele imi raman in albie. Brrrr!



Ne luam la revedere de la Ciprian care ne rasplateste intalniea cu un pont: sa mergem spre Bran prin Tohanita, peste Predelut. Drumul este incantator si bucuria cu atat mai mare cu cat strabat un drum neumblat de mine pana acum.



La Bran ne rasfatam cu un kurtos din care eu cu greu imi scot nasul atras de aburii dulci, plini de nuca.



Satele dintre Bucegi si Piatra Craiuluio, insirate pe culoarul Bran - Rucar (sau Dragoslavele cum am invatat la facultate ca este corect) sunt inundate de verdele crud al ierbii prin ale carei picaturi se sspcalda soaele deloc lenes duminica aceasta.



Codobature zburdalnice isi fac drum peste culorile florilor de camp cu cicoare si ochiul boului - ce nume pentru ce floare!



Am asa o pofta de tavalit prin fan proaspat cosit...



Alifantis revine si el pe culoar.: "Du-ma fericire sus...", dar noi tocmai am inceput sa coboram. Ne abatem din drum si traversam si Cheile Dambovicioarei. Le salut inaltimile si ma gandesc deja cu nostalgie la ce urmeaza.



Vara se pare ca a pus stapanire pe stancile de calcar. Sper ca ploile au cam obosit si ca soarele devine stapan pe urmatoarele weekenduri.