Thassos - mare și poezie de toamnă

A devenit un fel de obișnuință - una plăcută - să ajung în fiecare an în Grecia, dar de fiecare dată în alt colț, dacă nu primăvara, atunci sigur toamna. De data aceasta am navigat până în Thassos.


Nu o sa mai povestesc detalii turistice, ci experienta intalnirii cu inca un colț din lumea asta minunată.


Ajung in Thassos (Thassos Town - Limenas) dimineata, cu feriboat-ul din Keramoti, plutind impreuna cu zborul pescarusilor. Ma bucur de reintalnirea cu Egeea.


Cafenelele tocmai se deschideau si grecii isi beau cafeaua greceasca  (turceasca?), privind marea Egee, asa cum fac de o viata... sau de vieti.


Micul port se umple de viata. Pescarii isi descurca plasele, iar pasii mei se înșiră pe mal. Oare pe ce urme pășesc?


Barcile isi consoleaza vaslele pana la intalnirea cu valurile nestarnite de vant.


Marea isi leagana pescarusii cum leagănă și gândurile mele.


Vechi ziduri ascund taine si povesti. Oare cine ce a trait aici?


Seara isi imprastie deja culorile peste marmura alba de la mal si peste micuta biserica pe unde trece în drum spre anticul amfiteatru.


Ce drame s-au jucat aici? Cu siguranta ceva inspirat din viata: viata langa mare.


Un smochin pazeste poalele dealului invadate de pini.


Flori vestede in culori se incapataneaza sa nu paraseasca ramurile leandrilor. Rodii asteapta sa te infrupti din nebunia aromei de sub coaja lor.


Soarele este prieten cu ziua si intriga norilor nu isi are locul.


Orice drum duce la mare.


Boabe ispititoare de struguri stau spanzurate in ciorchini, facand arcade de salas de noi păcate dionisiace.


Maslinii isi mai aduna un an in secole si mai dau un rod si acestei toamne. Vantul doarme.


Ascult zgomotoasa intalnire a marii cu tarmul

***

Hei, ce-i cu atata poezie? Ia sa povestim si despre Thassos. E numai bine sa ancorezi in Grecia pana in iunie, ori din septembrie, spre toamna: sunt mai putini turisti si locuitorii mai dornici de impartasit secrete.


Și chiar poți închiria o  mașină cu numai 20 euro/zi, cum ar fi o Kia Picanto numai buna de plimbat pe strazile inguste si in panta, ornate cu serpentine gratioase, cat mai unduioase.


Fac de vreo trei sau patru... sau fara numar tururi ale insulei, ba dinspre nord-est spre sud-vest, ba in directie inversa. Plaje sunt de descoperit la capatul fiecarui drum, iar daca nu gasesti plaja cu nisipul cel mai fin (si nu e un cliseu ce zic acum), gasești un golf retras sau niste ruine de vechi polis.


Cel mai mare polis l-am gasit la Aliki. Nici nu am avut vreme sa il descopăr in intregime pentru că se întinde de pe malul marii, unde inainteaza cu marmura-i alba, si pana pe varful culmii ce domina albastrul marii si tinde spre cel al cerului.


Consumatoare de cafea (buna), am incercat cat mai multe minuni din canute ispititoare, in cele mai multe localitati in care am poposit. Cea mai frumoasa prietenie a fost intre o cafea greceasca (turceasca) si o placinta cu branza, asa cum mai gasim si in satele din sudul tarii noastre si cum iesea candva si din cuptorul mamei.


Descopăr  la pas vechile casute din Potamia si Panagia. Cat de grecesc este totul! Borcanele cu miere de portocale sunt tentante, in aceeasi masura ca si smochinele ori arahidele caramelizate.


Intr-una din zile dau și peste o plaja mai... chill: Chill Out Beach Salonikios. Clar, asta e plaja ideala, trag concluzia după ce trec cu bine pantele de pe drumul de tara de sub roti. Un mojito si un hamac sunt rasplata ca am ajuns aici. Poti innopta si in cort daca devi prea "vesel". Plaja este ospitaliera si la fel si padurea de pini din jur.


Nu e greu sa ajungi in golfuri unde nu te vede nimeni, decat, poate, vreo barca ratacita pe mare. Atentie, insa, la arici... si astia nu fac parte din imaginatie; sunt cat se poate de reali... si de teposi.


Pacatele mi le mai spășesc cu vizita la Mânăstirea Sf. Arhanghel Mihail. Mă tenteaza sapunurile facute de maici, cu tot felul de combinatii de ulei de masline cu miere, menta, lamaie, portocale... si multe alte ispite.


Mi se recomandase de acasa sa ajung si pe la Giola - o piscina "naturala". Nu o nimeresc din prima zi, dar a doua oara nu mai scapa. Mă îndepărtez de sosea si o iau pe cel mai descurajant drum de tara... nu si pentru mine.


Salut din viteza celor cativa kilometri/ora turma de oi, parcarea este sub maslinul umbros si o iau la pas, peste pietre colturoase ce duc spre niciunde. Pe drum mă întâlnesc cu niste... romani. Remarc ca una din trei masini de pe insula are numar de Romania si probabil ca una din doua din cele inchiriate este condusa de un sofer roman.


Ne bălăcesc cand in mare, cand in marea din gaoace, până când reușesc sa ma insemn cu o ditamai vanataia cauzata de intalnirea cu stancile. In largul apropiat opreste si ancoreaza o salupa... cu romani.


Seara de seara am incercat tot felul de combinatii locale, cum ar fi gyros cu tzatziki (cum altfel?), kalamari, "momeala alba" (adica hamsii), musaca cum numai aici gasesti, toate udate cu Mithos in halba cu gheata.


Tot invartindu-mă prin Thassos pe toate directiile, aleg si o croaziera ca sa ved insula cum au vazut-o mai intai si romanii, adica de pe mare. Vantul insa este stapan azi si turul este de fapt doar un semitur. Sudul nu ne primeste pe valuri.


Las pentru ultima zi vizita la Muzeul de Arheologie si la marea Agora.


Pentru pasionașii de arheologie, insula este un rai.


Ultimele clipe din Grecia - travesand pe continent - sunt de petrecut în pas alergator prin Kavala.


Al doilea oras al Macedoniei se intinde ca un stup sub nori.


Trag cu ochiul dupa ziduri si visez. :) Povestile se ghicesc la fiecare detaliu.


Iar povesti, poezie?

Daca voi reveni candva pe aici, mi-as dori sa o fac pe doua roti, nu neaparat motorizate. Traseele de trekking si cărările pentru bicicliști sunt numeroase.

Alte povesti din Grecia: