Inceput de toamna prin Transilvania... pe motocicleta

Toamna este anotimpul meu preferat - era sa zic "colorat", dar nu greseam. Planuiam (ce-am zis: planuiam? Nu am zis ca nu mai fac?) o plimbare cu motocicleta prin vara-toamna si iata ca s-a nimerit ca Irina sa imi fie alaturi. Si nu a fost rau, asa cum nu a fost in nicio tura cu ea.


Incepem cu un popas la Rasnov, acolo unde a avut loc o intalnire moto dupa care am zis ca nu imi mai trebuie alta. Ori am imbatranit, ori... nu stiu ce, dar se pare ca nu ma mai atrage genul asta de "party". Imi placeau intalnirile transalpistilor care de fiecare data aveau si un traseu dragut in program (Babele, Transalpina, etc). Ca atare, la 10 pm eram deja in cort, la somn. Si ma culcam mai devreme daca nu asteptam gulasul, care, oricum, a fost destul de iute (nu numai pentru gustul meu) ;)


Inainte de culcare reusesc sa evadez cu Irina, la pas, pana la Pestera Valea Cetatii. Prindem momentul in care era concertul (40 de lei intrarea) si lasam vizita pe alta data. In rest este 10 lei intrarea.


Duminica ni se face pofta de clatite si luam drumul catre Pestera (Bran) unde stiam eu de unele tare bune, la Niculina, recomandate in plimbarea trecuta prin zona. Insa uit cam pe unde vine plita si ii duc pe bietii oameni motociclisti chopperisti si vitezisti tocmai, hat, pe culmi. Vorba vine ii duc ca eu nu reusesc sa urc cu "dihania" mea. Irina se intoarce si ea ca sa imi fie alaturi la greu.
Seara raman la Brasov pana marti cand Irina se intoarce dupa alte doua zile de munca si ne asteapta niste drumuri transilvanene.


Miercuri dimineata, cuplul refacut Irina - Cornelia, dar de data asta in locul BMW-ului e calarit Domi, pleaca catre Petrila, pe cele mai frumoase si grele drumuri. Transilvania in septembrie miroase a struguri!


Silvia Barbu (mama Mongolia) ne astepta.


Pornim spre Zarnesti prin Poiana Brasov - Rasnov si mai departe spre Poiana Marului.


Salutam de la o scurta oprire si Piatra Craiului, apoi patrundem in Depresiunea Fagarasului.


O veverita imi traverseaza calea...


...asa cum un uliu isi razgandeste zborul din copacul din stanga la aparitia mea.


Fagarasul este si el salutat, cu promisiune de pasi pe culme pe curand.
Campurile sunt pline de culegatori de cartofi.


Nu oprim la herghelia de la Sambata, dar ne intampina calul care pastea in fata a ceea ce a mai ramas din vechiul castel al lui Brancoveanu.


Cu tristete, lasam castelul in urma.


Ne ia ceva timp si ne cauzeaza ceva stres (cel putin mie) drumul spre Sibiu pe drumul national si mai departe pana la Sebes. Parca s-a spart conducta cu tiruri!


Dar Irina vine cu o idee stralucita: sa mergem pe Transalpina!


Ezit un pic, dar uitandu-ma la tirurile care treceau pe langa noi, accept.


Ma gandesc cu nostalgie ca prima plimbare pe acest drum am primit-o cadou de ziua mea, inaintea asfaltului, si imi promiteam ca voi reveni pe propriile roti.


Drumul acesta este exact ce aveam nevoie: sa fiu eu cu gandurile mele si sa mi le limpezesc din mers, sa las in urma ce nu e bun si sa culeg catre inainte deznodaminte pozitive! Totul in parfum de padure fosninda!


Mi-am adus aminte ca valoarea peisajelor nu este luata de lipsa persoanei care nu este cu tine, pe care ti-ai dorit-o alaturi, ci data de prezenta celor vii, celor reali.


Inca o data mi-am demonstrat ca numai eu pot da raspuns limitelor mele si ca nimeni nu stie mai bine ce sunt in stare si ce nu. Si ca, DA, sunt sigura pe mine!


A fost un drum pe care gandurile manioase au ramas in urma, la curbele cu pietre ce pe mine nu m-au pus jos. Dar ce am mai strans ghidonul la si ce am mai infipt picioarele in scarite!


Emotiile au fost pe masura si ii multumesc si Irinei pentru rabdare. Dezavantajul este ca ea a fumat multe tigari asteptandu-ma! :) Si Alina a avut dreptate: am putine poze si din fuga. Nu prea imi venea sa opresc si am pastrat multe carde doar in suflet.
La Obarsia Lotrului intram pe Cheile Jietului, catre Petrosani, orasul unei alte mari iubiri.



O anuntam pe Silvia ca ajungem cam pe atunci cand se vor ingana ziua cu noaptea si ne asigura ca ciorba de perioare si fasolea (renumita fasole facuta de doamna Barbu) ne asteaptau calde.


Facem un mic popas sa cumparam ceva merinde, prilej pentru patronul de la alimentara - crasma din Petrosani sa rada de mine cand ii cer niste branza. "Pai cui sa vindem branza cand toti aici au vaci?" "Mie cand cobor cu pofta din Parang!".


La Petrila am regasit-o pe Silvia ca in acea dimineata de ianuarie.


Surpriza este ca ii gasim acolo si pe Mihai si Bogdan... si ce nevoie am avut de ei dimineata ca sa pornesc mai departe la drum! Asta pentru ca topcase-ul meu a dorit sa vina la Bucuresti cu masina, dupa ce mi s-a rupt cheia in butuc. Nu e nimic! Rezolva baietii! Si doamna Barbu care imi aduce degraba un rucsac. Fac repede transferul, ne mai pupam o data si plecam... asa, cam 20 de metri. Motorul meu nu mai vrea sa iasa din viteza intai. Nici neutru si nici 2. Nimic! Baietii: "Va ajutam cu ceva?". "Pai..". Aflu ca era sa imi pierd schimbatorul de viteze care se tinea cu greu. Ce bine e, recunosc, macar uneori, sa ai un barbat cu tine la drum sau macar la popasuri. Ne imbratisam si acum chiar plecam.


Drumul de azi nu e lung. Ii prezint Irinei mult iubita de mine depresiunea a Hategului si o duc la Salasul de Sus. Nu s-a mai nimerit sa imbatranesc si anul asta in acest loc lipit pe sufletul meu, dar am nimerit de onomastica. (Nu e nimic ca nu ai stiut ca oricum nu stiu multi. ;). Si e a doua oara, consecutiv, cand ajung la poarta lui Mihai calare.



Retezatul ne tenteaza cu fruntea lui in cale.



Ce sanse erau ca aici sa gasim niste motociclisti, si inca unii veniti din Germania, cu un atas?


Vechiului BMW i-au tinut companie cele doua Honda.


Dar pana acolo, el face o tura la Castelul Huniazilor, iar eu cu Irina incercam, iluzoriu, sa ajungem la Carnic si apoi la Pietrele.


Toate bune si frumoase pana cand se termina asfaltul.


"Ne bagam?". "Da!" Raspuns gresit.


Dupa cativa metri Irina opreste sa mai intrebe o data si eu opresc orizontal. Na, belea! Imi este clar ca nu avem cum cu monstruozitatile noastre sa parcurgem cei cativa km si dupa ce ridical cu greu Albinuta, ne intoarcem.


O turma de capre se uita mirata la noi. Caprele noastre sunt mai mari decat ele.


O consolez pe Irina cu Cetatea Malaiesti.


Nu sunt sigura daca nimerim pe drumul cel bun, dar nu conteaza. Nu imi mai aminteam cum am ajuns cu un an in urma si ma bucur de surpriza.


Cu greu plecam de pe plaiurile unde ferigile au fost ruginite de septembrie.


Incalecam si mergem cat mai incet spre Salas.


Ii arat din mers Irinei cam pe unde infloresc primavara narcisele in fanete.


O plimbare prin sat ne duce si la o biserica veche, de prin secolul II-III. Nu stiam de ea.


Un batran isi duce anii in baston si munca in furca de pe umar.


Raul e cam sec si ii e dor de ploaie.


S-au parcat motoarele si se deschide berea, cum alta decat Hategana?


Kevin se pregateste de gratar, iar eu le fac cadou harta mea, cu tot cu traseele propuse prin Romania. Harta nu era pentru foc.


Mihai nu e acasa, dar casa este la fel de primitoare.


Mai este cu noi si un olandez.


Kristen ne incanta cu un mic recital de cimpoi.


Un Mic Print se catara pe luna din casa.


Seara se termina pe la 1 am, cand cu greu mergem la culcare.


Dimineata ne trezim cu si mai mare greu. Azi avem de mers cam 200 de km.

Primul popas este la Alba Iulia.


Daca nu ati ajuns de curand pe acolo, va recomand sa opriti sa vedeti cat de frumos a fost restaurata cetatea.

Din pacate inca se lucreaza la anumite ziduri, dar daca prinzi o zi cu soare, o sa iti priasca plimbarea.


Si daca va este si foame, atunci la Restauranul Medieval va veti gasi niste portii cu multa pofta.


Biciclistii cu siguranta apreciaza pistele amenajate pentru ei.


Ma mira (sau nu) ca pe mormantul lui Iancu de Hunedoara sunt numai steaguri unguresti.


Mai departe alegem varianta spre Blaj, asta dupa ce reusim cu greu sa iesim din Alba Iulia. Trecem inainte si inapoi Muresul, cu franele si ambreiajul folosite la maxim, cu stationari si intoarceri printre camioane. Uf! Pana la urma reusim sa iesim din harmalaie si sa gasim directia dorita!


Ii propun Irinei sa luam ruta din nord, spre Cetatea de Balta, dupa care sa deviem un pic la Bazna, inainte de Medias, destinatia de azi.


Prin Dealurile Jidveiului vedem mai multe campuri de cucuruz decat vii.


Castelul nu este indicat prin sat si cu greu reusim sa ne prindem cam pe unde se ajunge la el. Si aflam la poarta lui ca nu se viziteaza!


Eh! Mai adastam un pic si mergem mai departe spre Bazna.


Desi de ani de zile imi doream sa ajung la Bazna, acum sunt atat de obosita si de necajita ca ne prinde noaptea pe un drum plin de semafoare si masini ce conduc aiurea, ca nu prea imi prieste.


Ajungem la Medias in ultimile minute de lumina. Alina ne astepta cu mare ospitalitate si revederea cu ea a fost prea scurta.


Insa cum motivul principal al calatoriei noastre, de unde a plecat toata povestea, a fost "Faust" al lui Purcarete din Sibiu. Am reusit in cele din urma sa luam bilete si sa "crosetam" o calatorie (chiar a sufletului pentru mine) pana la reprezentare.

Drumul de la Medias la Sibiu e scurt si noi incercam sa il mai lungim un pic cu un popas.


Avem noroc sa fie deschisa fortificatia de la Axente Sever.


Desi, candva, am scris despre ea in lucrarea mea de diploma, abia acum ii trec prima oara pragul.


Ni se arata singurul vas de botez de lemn din lume si apoi suntem invitate in turn.


Nu miroase a slanina.

La 12.30 clopotul terbuie tras ca sa anunte ca in Germania a murit un batran nascut in sat.


Fortificati are si cateva camere amenajate pentru turisti.


Black city Copsa Mica intuneca orizontul.


In vizita sunt si niste doamne ce au copilarit in sat.


Cu emotie, recunosc in fotografiile din muzeu prietenii din copilarie.


Ajungem si la Sibiu, unde, ca prima oara, acum vreo opt ani, ploua. Atmosfera pentru Faust este pregatita.


Citisem mult despre aceasta punere in scena, insa, oricat as fi citit, nu mi-as fi imaginat nebunia ce urma. Timp de doua ore, in continuu mi s-a zbarlit parul pe mine si fiori imi circulau pe sira spinarii. Rolul Ofeliei Popii este unul magistral. Daca nu ar mai juca nimic toata viata ei de artista, si ar fi suficient. Nu credeam ca un om se poate transforma cat s-a transformat ea in rolul lui Mefisto. Geniala!


M-am convins ca Purcarete nu e din lumea asta si i-am admirat la maxim imaginatia:

Imagini - Faust 

the Guardian

http://www.criticalstages.org/criticalstages2/entry/The-Apocalypse-in-Us-Purc%C4%83retersquos-Faust?category=5

http://www.jurnalul.ro/arte-vizuale/purcarete-faust-un-spectacol-satanic-la-sibiu-103666.htm

http://bucuresti.24fun.ro/articol/dramatizarea_faust_ului_lui_goethe_de_purcarete_atrage_critici_dure_ori_elogii_in_presa_britanica-4397.html

Duminica am avut parte de ploaie atat pe Valea Oltului, cat si pe autostrada. M-am rugat sa nu ne ploua pe Dealul Negru, eternul meu bau-bau. Nu a plouat aici!


Dupa calatoria asta nu stiu sa spun pe unde mi-am lasat sufletul!