Zakynthos - pe urme de zei si de testoase

Dupa o noapte chinuita pe drumul in autocar de la Bucuresti spre Salonic, deschid ochii si vad galben in fata ochilor: campurile de rapita au invadat nordul Greciei (Macedonia).



Redescopar orasul vizitat prima oara in urma cu cinci ani. Vizitam matinal biserica Sf. Dimitrie unde prindem o slujba de investire. Mai salutam din mers Arcul lui Galeriu (ridicat in urma victoriei impotriva persilor) din Piata Egnatia, printre picaturiile ploii foarte neprimitoare. E a doua oara cand sunt Salonic (fosta capitala culturala europeana in 1997), dar mai sunt multe colturi de descoperit. Turnul Alb il salutasem prima oara in intunericul serii, iar acum in sunetele fanfarei de pe malul Egeei. Salonicul este capitala Macedoniei de Nord. Sistemul administrativ de aici - al doilea oras al Greciei dupa Atena - este pregatit oricand sa preia conducerea in caz ca Atena pateste ceva.



Din cauza faptului ca Salonicul a tot fost zguduit de cutremure, blocurile nu au foarte multe nivele, ceea ce nu e un lucru rau in arhitectura orasului.



Salonicul se mandreste si cu biblioteca sa, asemanatoare cu abatia de la Melk din Austria, si cu cele doua Universitati. Principalele bulevarde in Salonic sunt Ignatia (cu doua sensuri de mers) si Tinitski cu sens unic. Mai aruncam o ocheada si la ceasul de flori din Piata Aristotel. Faleza se intinde de-a lungul intregului oras. Dupa 1500, multi evrei si-au facut salasul in oras, ridicandu-i nivelul economic si social.



La inceputul secolului XX in Salonic se inaltau multe minarete. In cartierul Kastra intalnim multe ruine romane, neafectate de incendiul din 1917.
Se zice ca poti distinge un locuitor al Salonicului dupa mersul si statura sa, fiind cu un cap mai inalt decat cocosatul atenian.
Si aici ca si peste tot in Grecia intre orele 13-17 este siesta, prilej cu care majoritatea magazinelor sunt inchise.



Din cauza ca asfaltul are in componenta o cantitate mare de marmura, multe sosele sunt alunecoase, mai ales dupa ploaie.



Plecam mai departe spre Paralia Katerni - nu neaparat locul in care imi doream sa revin - dar era nevoie de o pauza pentru drumul pana la Salonic, iar preturile la cazare din zona sunt mai atragatoare decat destinatia in sine.



Ma cinstesc cu Simona cu o bere pe plaja din Katerini. Mithos ne (re)cucereste pe amandoua, fiind prima intrepatrundere din calatorie cu gusturile Greciei. Un caine ne insoteste privirile spre mare.



Din Paralia, trecem muntii spre sud ca urmare a lucrarilor de pe autostrada de pe Valea Tempi, ceea ce este prilej de peisaje pitoresti. Trecem astfel prin spatele Olimpului. Ascultam Vasilica si imi imaginez cum e "cu trasioara, sus in deal la Marioara" pe Olimp.



Urmam drumul Litohoro - Larisa - Laima, avand permanent in partea stanga insula Evia, a doua ca marime din Grecia dupa Creta. Intre Evia si Grecia continentala este un singur pod pentru traversare - la Chalkida, in rest se trece pe mare.



Ajungem si la Patras si traversam noul pod Rio si Antirio. Podul a fost inaugurat cu prilejul Olimpiadei de vara din 2008. A costat nu mai putin de 630 mil de euro.



Rad cu Simona si ne punem in gand sa facem testul "lamaii", sa ne convingem daca e mit sau nu. Din pacate, nu am indraznit sa punem niciun grec sa rosteasca cuvantul. :P



Broasca testoasa Caretta caretta cu 200 de kg in medie si cu 200 cm diametru vine in Zakynthos prin luna mai, depune ouale si apoi pleaca cu micile testoase inapoi in Africa prin luna august.



In Zante - capitala insulei - la biserica Sf. Dumitru sunt moastele sfantului. Din doua in doua zile se schimba sosetele pline de nisip.

Prima dimineata in Zakynthos este cutremuratoare la propiu. Pe la 6 dimineata, patul se zgaltaie cu Simona si cu mine cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter. Partea buna e ca dupa cutrermur se arata si Soarele.



O bere o gasim la 1 euro/500 ml - Mythos la doza in Paralia, 2,2 la 0,333 pe ferry boat.
Traversarea cu ferry de la Kilini in Zakynthos costa cam 38 euro/masina/sens. Sunt cam 1350 de km din Bucuresti, dar mai multe variante de traseu.



Daca iti place licoarea lui Bachus...sau mai bine zis Dyonisos, atunci iti va surade ideea unei vizite la crama Callinico, acolo unde vei degusta printre altele si vinul alb, sec, numit Verdea. Numele ii vine de la soiul de struguri din care se produce: o specie de struguri care atunci cand sunt copti, sunt verzi.



In partea de sud a insulei, pe plajele unde vine testoasa Caretta Caretta sa isi depuna oule, sporturile de apa sunt interzise pentru a nu o deranja. Aici testoasele vin si depun cam opt oua in gropi in nisip, la un metru adancime. La inceputul toamnei migreaza cu familia reintregita catre nordul Africii. O testoasa depune oua dupa ce ajunge la varsta de 30 de ani si continua procesul an de an pana aproape de varsta de 100 de ani.



Inaltimea maxima de la care poti privi marea in Zakynthos este de 750 m, langa Katastari.



In insula si-au dat intalnire maslinii, portocalii, lamaii si acum se intrece cu nuantele lor de verde si rosul masilor insirati in calea albinelor.
Temperatura medie anuala in insula este de 22o C (16oC iarna si cam 27oC vara).



De la crama plecam spre satul Macherado acolo unde cu multi ani in urma un taran a gasit o icoana si a dus-o la biserica de atunci. A doua zi icoana lipsea si a fost gasita in acelasi loc ca si prima oara. In locul respectiv au ridicat bisrerica pe care am vizitat-o azi, biserica ce a fost crutata de incendiul ce a ars satul in urma cu un secol.



Mai poposim apoi la Kiliomenos - un sat cu o biserica din secolul XVI si cu case vechi, traditionale, in piatra, Lithakia cu o panorama superba asupra marii si a campurilor de maci, de unde pleaca si poteca catre Pestera Sf. Nicolae, Agios Leon - denumire luata de la locuitorii vechii Catanii ce si-au mutat in trecut salasul pe aceste locuri. La Kambi se spune ca este locul in care este cel mai frumos apus din Zakynthos.La Exo Chora ne minunam cand ni se arata cel mai batran maslin care inca mai da rod.



Maslinii ca niste trupuri pietrificate intre vita de vie si portocali, cu maci rataciti printre ei arzandu-si rosul, sunt strajeri ai insulei.
Satul Maries se spune ca poarta inca urmele Mariei Magdalena. La fel Porto Vromi, unde chiar este o urma pietrificata ce se zice ca ar fi apartinut ei.



Este o specie de testoasa care nu pleaca din insula, numita Sotiris - cea care salveaza...turismul.

Atracia cea mai cunoscuta si dorita spre a fi vizitata din insula ramane fara indoiala Navagio, plaja de nisip din goful dintre doua stanci pe care in 1981 o nava scotiana ce facea contrabanda cu tutun a naufragiat.



Asa culoare a marii eu nu am mai vazut niciunde.



Ma mai minunez de limpezimea apei marii la Askos, dupa ce coboram de la Volimes.

Din pacate Mythosul din Paralia a devenit...un mit. Nu mai recunoastem gustul care ne-a cucerit din prima zi.



O alt atractie pentru petrecareti si nu numai este insula Cameo, cu terasa ziua si club de noapte...noaptea. "Problema" este ca pentru a ajunge acolo trebuie sa traversezi un ponton pe care eu nu il vad traversandu-l in intuneric dupa doua beri...cel putin.



Atena a fost dragoste la prima vedere. Desi nu am batut-o la pas decat vreo doua ore, mi-am promis ca trebuie sa revin sa o cunosc mai bine. Am admirat Acopolele in bezna noptii si la lumina reflectoarelor si am ratacit cateva minute pe stradutele din cartierul Plaka, amintindu-mi de Dubrovnik. Vazand Acropole, imi vin in minte cuvintele lui Napoleon cand a intalnit Piramidele: "Din varful acestor piramide // Acropole douazeci de veacuri va privesc". Termenul provine din grecescul akros ("ridicat") şi polis ("oraş") şi înseamnă „oraşul de sus“. Ma gandesc pe rand la Pericle si la Fidias si la munca din spatele coloanelor si cariatidelor.



Ramanem cu gandul la Acropole in Piata Monastiraki si o ascultam pe Irini - o hipioata ce canta bine din chitara, dar mai ales din suflet. Zambim cand cineva o intreaba "Where are you from?" si ea raspunde"From Greece!".



Motocicletele sunt in Grecia ca niciunde. Prin cate locuri am umblat - si nu putine - si nu am vazut asa adunatura de motoare. ;)
Atena este capitala europeana cu cei mai multi imigranti. Poate asa se explica faptul ca aici am vazut cei mai frumosi barbati din cate locuri am vizitat pana acum. Ce combinatie: barbati frumosi si motociclete multe. :) Tot aici Simona se indragosteste de Virago - un chopper care mi se pare potrivit pentru ea. :)



Transportul public in Atena costa 1 euro/90 minute sau 3 euro/24 ore

sau 10 euro/7 zile pentru toate mijloacele de transport in comun. De la

1 noiembrie si pana la 31 martie muzeele sunt cu intrare libera in

Atena, ca in majoritatea muzeelor din orasele europene.
Prindem schimbarea garzii la Parlament la ora exacta si ma amuz de "figurile" ostasilor.



O surpriza pe drumul de intoarcere este ca poposim si deasupra Canalului Corinth. Ma minunez de cat au cioplit oamenii aia cu dalta si ciocanul pentru a face cale vapoarelor si a le scuti ocolul.



Un ultim popas cultural il facem la Termopile, acolo unde armata spartana a invins persii.



Iara ma bucur de lucrarile de autostrada care au prilejuit de aceasta data ocolirea pe soseaua paralela cu marea, salutand din mers si cetatea Platamonas.



Acum, cu gandul la piatra Greciei si la marea ce o uda, la albastru marii din Zakynthos, o sa recitesc pentru a treia...sau a patra oara pe Zorba Grecul.

Lumina din Ceahlau



MOTTO:
"Priveam fără de ţintă-n sus -
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus.
Şi ca o taină călătoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Şi n-avea aripi să mai zboare!
Şi tot văzduhul era plin
De cântece ciripitoare."

Vara - George Cosbuc



Dupa ce am reusit sa il conving pe Dev, nu cu foarte mare greutate, asupra orei la care prevedeam ca scot drobul din cuptor si ca imi ramane timp sa alerg in gara, luam impreuna cu Marius trenul de 23.15 in directia Bacau, urmand sa admiram Ceahlaul cu nerabdare.


Somnul in tren este mai mult de veghe, mai ales ca Marius si cu mine repetam aventurile "din tinerete" in care riscam mersul cu nasul. Fiind si noaptea de Vinerea Mare, ne-am bazat pe faptul ca nasul are destule pacate sa le mantuiasca si sa ii dam o sansa cu iertarea noastra asupra calatoriei fara bilet. Marius avea pregatita si o sticla cu vin cu care sa il ademeneasca, dar nu a fost nevoie, bucurandu-ne doar noi de ea.

Somnul de veghe se intrerupe un pic pe la 4 dimineata cand aveam cateva minute doar sa schimbam spre directia Piatra Neamt - Bicaz. Avem noroc ca trenul este punctual si ajungem pe la 6 dimineata in gara Bicaz.


Ajungem in Bicaz si repede si la cabana de la Izvorul Muntelui. Lemn, caldura, lemn si in soba trosnind a iarna si masa cu bucate din belsug... Dormim somn de voie dupa "incercata" calatorie, iar voia ne-a fost pana pe la 12, cand nu scapam fara sa ne asezam la masa si sa atacam deja bunatatile: drob, cozonaci, sarmalute marunte si multe si bune si mult adorata ciorba din care Marius nu poate sa nu ceara si a doua farfurie. Toate precedate de o cescuta de afinata cu afine adunate din fratii Apuseni din vara din urma.


Drobul meu primeste felicitari si mi se spune iar ca sunt buna de maritat, ...cozonacul la fel... Cu cozonacul incerc de fapt sa impiedic moartea traditionalei retete de familie, cozonac atat de adorat in trecut incat mi se interzicea - in gluma - sa il dau gurilor straine.


Marius scoate si el din arsenal vinul de Tighina si incingem o partida de table... la urma careia nu mai stiu cine a castigat. :)

Cu mama lui Dev am o discutie pe teme botanice, afland si eu ca din polenul de branduse - de felul celor ce frumos isi inalta movul din gradina sa - se produce sofranul (cam 1 kg din 100.000 de branduse). Imi mai prezinta Omagul (Aconitum) si "crinii" din gradina. Caut cu privirea sau mai bine zis cu nasul parfumul florilor, dar aflu ca acei crini sunt de fapt puii de zada, cum mai este numita in zona. Imi mai imaginez cum arata inflorite mult laudatele tufe de floare de colt.

Trandafirii din curte sunt taiati si fac si eu fac oficiul transportarii crengutelor spinoase spre foc. Ele se razbuna pe mine pentru soarta lor harazita focului si ma inteapa fara mila.

Mai fusesem prin zona o singura data, pe fuga, cu facultatea (de geografie) in practica din 2003 si nu prea imi aminteam multe amanunte locale.


Sambata la amiaza, odihniti si satui, facem o prima plimbare pana la baza muntelui, acolo unde se bifurca drumul spre Durau ce o ia la stanga cu primele trasee din Parcul National Ceahlau ce urca pe poteci printre fagi. Pe drum, salut din mers doi motociclisti si ma bucur pentru drumul de sub rotile lor.

Lumina mergem sa o luam de la biserica din sat, stramutata piatra cu piatra de pe locul care apoi a fost inundat cand s-a dat drumul barajului.

Linistea si aerul rece, precum si lumanarile aprinse cu speranta mi-au dat vestea Invierii cum rar am primit-o. Pentru calatoria aceasta in Ceahlau, nu putini m-au numit nebuna ca am renuntat la un grup de Barcelona. Nu regret nicio secunda alegerea facuta. Cum nu o sa regret Santoriniul pe care nu l-am ales in favoarea unui munte de 1 Mai.


Admir iasca de pe peretele cabanutei cu originala-i intrebuintare pe post de raft. Parintii lui Dev - oameni cu mii de kilometri in picioare prin muntii nostri - ne spun povesti cu hribi si cu mistreti.


Incerc sa imi amintesc macar cateva din numeroasele legende despre Ceahlau, Dochia, Panaghia sau alte personaje locale.

Duminica stabilisem sa ne trezim pe la 9 si sa urcam pe Vf. Toaca. Dimneata insa ne sperie un pic faptul ca nu vedeam Ceahlaul de umezeala si prelungim somnul. Apoi, Soarele ne incurajeaza sa lasam lenea deoparte si sa o luam din loc.


Platim cam 5 lei de persoana taxa de parc si pornim agale spre sus.


Salutam pe rand pe drum Stanca Dochiei, Detunatele si Claile lui Miron.

Urcam pe traseul Poiana Maicilor si coboram pe Lutul Rosu.

Niciun nor amenintator, iar noi facem pe rand popas la fiecare placuta educativa din Parcul Natural, mai invatand si noi sa recunoastem cate un pitpalac sau alta aratare din frunzis.



De sus, doua capre negre ne privesc curioase si tacute.

Zapada inca acopera portiuni de pe platoul alpin.



Niciun caine nu ni s-a alaturat pe drum, insa sus, la Dochia, am impartit cozonacul cu un ciobanesc german, foarte prietenos.

Privim Moldova de sus si ne bucuram de splendoarea ei. Ma gandesc cate suflete si-au schimbat destinul o data cu formarea lacului?


Totusi, Ceahlaul - spre deosebire de alti munti prin care am fost in ultima vreme - inca isi pastreaza padurile.

Nu avem vreme sa ii traversam spre Bicazul Ardelean. Nici Duruitoarea nu o salutam de data aceasta.


Poposim si la Polita cu Crini.


Padurea de fag ascunde taine de legenda.

Mi-ar fi placut sa imi taie cale o caprioara ca acea care mi-a alergat in copilarie la una din primele intalniri cu padurea.

Ajungem la cabanuta pe inserat si somnul ne este dulce.
Dimineata bem lapte din "cana din decor" inflorata artistic.

Luni, lui Marius i se schimba planul si pleaca in zori, luand drumul Muresului pentru a isi saluta pentru ultima oara pe ulitmul dintre bunici. Dupa ce schimba vreo 5 masini cu autostopul, ajunge la destinatie inainte de a pleca noi de la Izvorul Muntelui.

"Unde duce drumul din stanga?" ma trezesc vorbind inainte de a vedea indicatroul spre Borsec.
"Pe baraj. Nu ai fost?"
"Nu"...si brusc facem cale intoarsa.
"Pai daca nu a fost fata pe baraj..."
Adastam, asadar, cateva minute asupra vaii Bicazului, barajuita aici, prilej de adunate a miilor de peturi inestetice cazute din maini ce dovedesc astfel ca nu iubesc natura.


Inainte de a poposi in gara din Piatra Neamt, mai facem un ultim popas la Manastire aBistrita, ctitorie a lui Alexandru cel Bun - care isi doarme cel din urma somn aici, Stefan cel Mare si Petru Rares.

Zidurile isi arata istoria si prin verdele coclit pe ele.
Cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" si "Izvorul Tamaduirii", manastirea a avut in timp mai multi ctitori, voievoizi musatini: Alexandru cel Bun - inmormantat aici, in gropnita bisericii, Stefan cel Mare, Petru Rares si Alexandru Lapusneanu (cel pe care il stiti cu replica din cronica lui Grigore Ureche: "De ma voi scula, pe multi am sa popesc si eu …"). Fata de multele alte biserici de manastiri pe care le-am vizitat, am intalnit aici si camera mortuara - gropnita unde isi dorm somnul de veci Alexandru cel Bun si sotia sa, sotia lui Stefan Lacusta si doi dintre copiii lui Stefan cel Mare.


Ne adunam gandurile si plecam spre Piatra. Aici poposim iar ecumenic la Biserica Sf Ioan de Piatra. In timpul restaurarii acestei biserici, separatia dintre pronaos si naos care era o usa a fost daramata, apoi gasindu-se un fel de portal de factura gotica.

O alternanta de ocnite cu imagini picturale si discuri ceramice impodobesc biserica, iar ogiva gotica are influente romanice.

In aceasta zona, clima fiind mai aspra decat in Tara Romaneasca unde intrarea in biserica era opusa altarului, in Moldova intrarea se pune adesea pe fatada laterala.
Cum am vazut la Manastirea Bistrita, aici, in Moldova, nu se prelungeste pronaosul, ci intre naos si pronaos se mai aseaza un spatiu: gropnita.

Desi ansamblul pare gotic, decoratiunea este bizantina.


Prin Piatra Neamt, dupa ce ne luam biletul de intoarcere acasa, mai facem o tura mica in care Dev isi aminteste gustul vetei de zahar pe bat.


Piatra Neamt a fost numita candva Sinaia Moldovei, fiind inconjurata de cateva culmi subcarpatice: Pietricica, Cozla, Cernegura (Muntele Negru) , Batca Doamnei, pe malul drept al Bistritei. Aici se presupune ca era vechea cetate dacica Petrodava.

Turnul - Clopotnita este din vrema lui Stefan cel Mare (1497 - 1499).
La Piatra Neamt, Gheorghe Asachi a investit in prima moara de hartie din Moldova (Sec. XIX).
In curand ne luam la revedere si mai privim o clipa Ceahlaul in zare.

Din pacate nu e vreme de vizitat Muzeul de Arta, Muzeul de istorie cu colectie bogata din cultura Cucuteni sau Muzeul de Stiintele Naturii (si oricum sunt inchise ca e si luni si sarbatoare).