Lumina din Hateg, vegheata de Retezat


Oare daca un lucru se intampla de doua ori poate fi considerat  un obicei?


Anul trecut mergeam cu doi prieteni in muntii Moldovei, sa luam lumina de Paste. Ceahlaul ne-a oferit atunci linistea sufleteasca si prilejul de intalnire cu natura.


In primavara aceasta, am mers cu alti doi prieteni, in alti munti. Retezatul a fost motivul rucsacului nostru.


Luam tot un tren de noapte, astfel ca atunci cand cerul isi deschidea geana, noi trecuseram deja de Valea Jiului.


Un soare mult dorit ne-a insotit pe Simona, pe Alex si pe mine in cele trei zile petrecute in Tara Hategului, tara in care as emigra oricand.


Daca cu Simona mai batusem cararile acestor locuri, cu Alex am petrecut prima calatorie.


O luam usor la pas din gara Subcetate, spre soseaua cu cei 13 de km pana in poarta lui Mihai.


La Santa Marie Orlea am mai oprit si in alte dati, dar opresc de fiecare data cu placere.


Ne lasam povara rucsacilor la umbra unui nuc si exploram zidurile seculare cu aparatele fotografice.


Incerc sa sparg niste nuci, dar sunt seci.


Ma consolez amintindu-mi legenda florilor de nuc.


Unii zic ca daca vezi floarea in noaptea de Sf. Gheorghe (si noi suntem in dimineata de Sf. Gheorghe, deci doar un pic dupa noapte), esti fericit si sanatos tot anul. Pana sa citesc legenda de mai sus, eu o stiam cu varianta ca esti indragostit tot anul. :)


Ne mai luam puteri din fructe, mai usuram astfel rucsacul si pornim la atacul kilometrilor de la picioare.


Papadiile sperg cu galbenul lor verdele de primavara.


Dupa cativa kilometri, fac cu mana masinilor, precum Marius sau Dev, si in cele din urma ne ia o dubita si ne lasa chiar in Salas, desi cei trei domni mergeau la un meci spre Petrosani. Intalnirea cu noi i-a prilejuit soferului amintirea urcusului pe Retezat cu sotia de mana, cu ani in trecut. :)


Mihai ne astepta cu drag, ne-am pupat, ne-am imbratisat, ne-am tras un pic sufletul, am baut o bere si am plecat spre satul Pestera, cautand pestera, la sugestia lui Alex.


 O pisica fuge din calea noastra, catarandu-se in graba pe acoperisul primei case.


Si din sat in sat..


... schimbam nuante de verde si de forme de nori, precum si cuvinte cu sau fara talc intre noi.


Pozam Retezatul din multe unghiuri, precum si ziduri din pietre de rau.


Facem un mic popas de sandvisuri si de cugetare.


Incerc sa imi imaginez cum erau ulitele animate in trecut.


Imi imaginez cum se ara cu plugul de lemn, cu caii eliberati vara in munti, dupa ce isi terminau cazna campeneasca.


Acum gospodinele au ocupat bucatariile, pregatind minunatiile pentru ziua de maine, pentru Paste.


Stramosii isi dorm somnul de veci in curtea urmasilor, asa cum am observat si in calatoriile din anii trecuti prin Hategul meu drag.


Ma simt ca intr-o poveste. :)


Nu gasim nici pestera si nici cetatea si ne intoarcem la Salas.


Nu prididim mult ca vine invitatia la masa mare, acasa la Mircea si la Cutu Bun (numele unui ciobanesc urias). Drobul de ied a incununat gastronomia serii si nu va fi uitat prea repede.


Luam lumima de la bisericuta din sat, iar la 8 suntem in picioare sa il intampinam si pe Teodor.


Ciocnim ouale rosii, impart cozonacul si o pornim spre poalele Retezatului.


O cetate pe langa care am trecut adesea este primul nostru popas.


 Cetatea Malaiesti era o micuta cetate medievala, sfarsita intr-un razboi civil.


Retezatul ne cheama.


Brandusele ne bucura privirea.


 Lolaia isi coboara apa cu zgomot.


Farmecul padurii nu s-a pierdut.


Salutam din pas si prima gazda din Retezat, casuta lui Mihai de la Pietrele.


Si incepem urcusul, insirandu-ne urmele pe zapada sau afundandu-ne pana la brau.


Inainte de a ne duce la gara, luni facem un mic ocol pana la Manastirea Prislop.


 Imi place obiceiul local de a veni in ziua de Paste cu un ghiveci de flori la manastire.


Manastirea Prislop este locul de pelerinaj prilejuit si de faptuil ca aici se afla mormantul parintelui Arsenie Boca. Părintele Arsenie avea darul de a citi trecutul, prezentul şi viitorul oamenilor, dar şi de a vindeca prin puterea lui Dumnezeu.


 Apoi facem un mic ocol si la Densus. Cum puteam parasi Hategul fara inca un popas in locul meu cel mai drag?


De aici luam cat un pahar cu Paste pregatit de enoriasi, fara bani, ca asa e obiceiul pe aici.


 Ne mai pozam, ne tavalim prin iarba, apoi cu greu ne despartim de aceste locuri.



 In gara, ne gandim si la doamna Barbu si ii dam un telefon.


Apoi pornim spre casa...