Lumina din Hațeg, vegheată de Retezat

Oare dacă un lucru se întâmplă de două ori poate fi considerat un obicei?

Anul trecut mergeam cu doi prieteni în munții Moldovei, să luăm lumina de Paști. Ceahlăul ne-a oferit atunci liniștea sufletească și prilejul de întâlnire cu natura.

În primăvara aceasta, am mers cu alți doi prieteni, în alți munți. Retezatul a fost motivul poverii rucsacului nostru.

Apropiem distanțele tot un tren de noapte, astfel că atunci când cerul își deschidea geana, noi trecuserăm deja de Valea Jiului.

Un soare mult dorit ne-a însoțit pe Simona, pe Alex și pe mine în cele trei zile petrecute în Țara Hațegului, țara în care aș emigra oricând.

Dacă cu Simona mai bătusem cărarile acestor locuri, cu Alex am petrecut prima călătorie.

O luăm ușor la pas din gara Subcetate, spre șoseaua cu cei 13 de kilometri până în Sălașul de Sus.

La Sântă Mărie Orlea am mai oprit și în alte dăți, dar adast de fiecare dată când îi ajung în preajmă.

Ne lăsăm povara rucsacilor la umbra unui nuc și explorăm cu aparatele fotografice zidurile seculare.

Încerc să sparg niște nuci, dar sunt seci.

Mă consolez amintindu-mi legenda florilor de nuc.

Unii zic că dacă vezi cum înflorește nucul în noaptea de Sf. Gheorghe (și noi suntem în dimineața de Sf. Gheorghe, deci doar un pic după noapte), ești fericit și sănătos tot anul. Până să citesc legenda de mai sus, eu o știam varianta că ai fi îndrăgostit tot anul. :)

Ne mai luăm puteri din fructe, mai ușurăm astfel rucsacul și pornim la atacul kilometrilor de la picioare.

Păpădiile sparg cu galbenul lor verdele de primăvară.

Dupa cățiva kilometri, fac semn mașinilor și în cele din urmă ne ia o dubiță și ne lasă chiar în Sălaș, deși cei trei domni din mașină mergeau la un meci spre Petroșani. Întâlnirea cu noi i-a prilejuit șoferului amintirea urcușului pe Retezat, cu soția de mână, cu ani în trecut.

Prima cercetare este în căutarea Peșterii... sau a unei peșteri. O pisică fuge din calea noastră, cățărându-se în grabă pe acoperișul primei case ieșite în cale.

Și din sat în sat...

...schimbăm nuanțe de verde și forme de nori, precum și cuvinte cu sau fără tâlc.

Din multe unghiuri, pozăm Retezatul și ziduri din pietre de râu.

Facem un mic popas de halit sandviciuri și de cugetare.

Încerc să îmi imaginez cum erau ulițele animate din trecut.

Cum se ara oare cu plugul de lemn și cum erau vremurile când se lăsau caii liberi vara, în munți, după ce își terminau cazna câmpenească?

În ultimele zile, gospodinele au ocupat bucătăriile, pregătind minunățiile pentru ziua de mâine, pentru Paște.

Strămoșii își dorm somnul de veci în curtea urmașilor, așa cum am observat și în călătoriile din anii trecuți prin Hațegul meu drag.

Mă simt ca într-o poveste.

Nu găsim nici peștera, nici cetatea și ne întoarcem la Sălaș.

Nu prididim mult că vine invitația la masa mare, acasă la Mircea și la Cuțu Bun, numele unui ciobănesc pe cât de uriaș, pe atât de blajin. Drobul de ied a încununat gastronomia serii și nu va fi uitat prea curând.

Primim lumina de la bisericuța din sat.

Ciocnim ouăle roșii, împart cozonacul și o pornim spre poalele Retezatului.

O cetate prin vecinătatea căreia am trecut adesea este primul nostru popas.

Cetatea Mălăiești a fost o micuță cetate medievală, sfârșită într-un război civil.

Retezatul ne cheamă.

Brândușele ne bucură privirea.

 

 Lolaia își rostogolește vălătucii cu zgomot.

Farmecul pădurii ne învăluie total.

Salutăm din pas și prima gazdă din Retezat, de la Pietrele.

Și începem urcușul, înșirându-ne urmele pe zăpadă sau afundându-ne până la brâu.

Înainte de a ne duce la gara, luni facem un mic ocol până la Mânăstirea Prislop.

 Îmi place obiceiul local de a veni în ziua de Paște cu un ghiveci de flori la mânăstire.

Mânăstirea Prislop este loc de pelerinaj prilejuit și de faptul că aici se află mormântul părintelui Arsenie Boca. Părintele Arsenie avea darul de a citi trecutul, prezentul şi viitorul oamenilor, dar şi de a vindeca prin puterea lui Dumnezeu.

Apoi facem un mic ocol și la Densuș. Cum puteam părăsi Hațegul fără încă un popas în locul meu cel mai drag?

De aici luăm câte un pahar cu paști, pregătite de enoriasi, fără bani, că așa e obiceiul pe aici.

 Ne mai pozăm, ne tăvălim prin iarbă, apoi cu greu ne despărțim de aceste locuri.

 În gară, ne gândim la zilele pline de verde și cer senin.

Apoi pornim spre casă...