Constanta - cand soarele nu este la mare

Dobrogea este cel mai vechi si cel mai nou pamant romanesc, incepand cu muntii nascuti undeva prin hercinic si macinati de milenii de vant si pana la delta care inca se naste.


Constanta este si ea una dintre cele mai vechi localitati atestate pe teritoriul Romaniei, cu radacini in vechiul Tomis. Apoi, renascuta de acelasi nas ca si al Constantinopolelui, a ajuns sa fie casa a numeroase etnii care locuiesc in buna integere si in zilele noastre: turci, tatari, greci, lipoveni, etc.



Am fost de multe ori in Constanta, de cele mai multe ori in trecere catre vreo plaja, dar niciodata nu am facut-o la pas, ca in weekendul de sfarsit de mai de anul acesta. Si nu stiu cum ne-am potrivit de ne-am dus in zilele cu maxime cantitati pluviale. Printre picaturile(oaiele) de ploaie ne-am gasit calea, insa, catre muzee si colturi uitate din oras.


Din pacate, cele doua roti stabilite pentru distanta Bucuresti - Constanta se inlocuiesc cu cele fara numar ale trenului. De fiecare data cand merg cu trenul am ocazia sa fiu la curent cu noile tipuri/trenduri de vagoane achizitionate de CFR. In ultimii ani nu cred ca am mers de doua ori cu acelasi tip de vagoane si, din pacate, locurile pentru bagaje se reduc din ce in ce mai mult. Imi place cum suna "tren de calatori", de parca ai fi mai calator daca alegi ca mijloc de locomotie pentru vacanta//calatorie trenul.


Privesc pe geam ciulinii Baraganului, cu alura de cactusi exotici. Imi plac florile de camp, in camp. Ruinele comuniste si ploaia in reprize creaza un peisaj de splen catre litoral.


De la cultura Hamangia si pana  Gumelnita, dar si dupa, locuitori "primordiali" ai Dobrogei venerau cultul cavalerului trac. Poate un predecesor al simbolisticiiSfantului Gheorghe, acesta nu semnifica altceva decat credinta ca binele invinge raul. Dupa care au venit zeii la putere(a mentala). Nemesis - zeita razbunarii si a echilibrului in Univers (din razbunare vine echilibrul?) era una dintre ei. Sarpele Glykon, un alt cult practicat in Dobrogea, este cel mai important artefact din muzeu, pe care multi il stim de pe timbrele colectionate in copilarie (cel putin eu).


Aflu sau imi reamintesc multe la Muzeul de Arheologie si Istorie, cel mai vizitat muzeu din Constanta. Imi mai starnesc pofta de legene lapitii, care au invins centaurii ce amenintau cu rautatile lor traiul vechilor greci. Imi pun intrebarea si daca zeii aveau ingerasi.


Micute camee imi mai amintesc ca in Romania se afla a cincea ca marime din Europa, la Muzeul de Istorie din Bucuresti.

Mahoane (sau mahone) isi amintesc valurile marii si leganatul pescarusilor de pe holurile muzeului.

O vizita intr-un anticariat cu povesti aduse pe mare ne provoaca curiozitatea sa il intrebam pe anticar daca are amintiri cu "Toate panzele sus". Ne spune ca isi aminteste din copilarie cand secvente din celebrul film se filmau in vechiul port din Constanta. Mie imi faca iara pofta de Sulina si de drum spre Delta.



Intru pentru prima oara si in moscheea Cartol I, "ridicata cu ajutorul lui Dumnezeu". Frumoasa imbinare de religii! :)


Acvariu, din pacate, este cam deprimant.


De cazino ce sa mai zic? A inghitit bani si a insumat tristetea pierzatorilor, ajungand el insusi un pierzator.



Se viziteaza gratuit, poate in speranta ca cuiva cu dare de mana i se va face mila si ii va reinvia gloria, cel putin pe cea arhitecturala.



Cormoranii isi odihnesc zborul in ploaie, pe stabilopozii prinsi in conversatie cu valurile.


Cel mai mult m-a uns pe suflet Muzeul de Arta, de mare arta. Este al doilea din tara ca bogatie artistica, dupa cel din Bucuresti. I-am gasit aici pe Corneliu Baba, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ion Jalea - de care am aflat ca a sculptat toata viata cu o singura mana.



 Inainte de a lua calea casei, poti sa te plimbi un pic si pe malul Siutghiolului.

Trei zile cat trei tari - 1300 km/motocicleta

Dana, una dintre motociclistele pe care le admir cel mai mult, vine cu propunerea de a merge la intalnirea moto rock din Veliko. Hmm! Nu stau mult pe ganduri si, desi motorul meu nu e inca pregatit de drum, incalec si eu in saua calutului Danei.


Ne intalnim pe la 8 dimineata si eram aproape sigure ca vom merge singure la drumul mare. Dar in timp ce adapam calul, se mai aduna cativa calatori in aceeasi directie si facem o mica gasca.


Bulgaria nu se dezminte si este la fel de primitoare ca de fiecare data.


Drumul este un pic deviat din cauza unor lucrari, motiv sa ma speri  nitel cand am vazut politia pe drum.


Niste caprite stau frumos aliniate si asteapta sa trecem noi, nu ca vaca din povestea de demult.


 La Veliko ne-a luat ceva pana am nimerit intrarea la locul desfasurarii faptelor. Se iesea din oras si se ocolea - nici acum nu stiu sa spun cum - pana ajungeai pe sub pod, apoi pe langa gara si imediat in padure.


Motociclistii romani au beneficiat de intrare fara plata, ba, mai mult, au fost invitati sa afiseze drapelul national (romanesc).


O repet: in nicio tara in afara de Bulgaria nu ma simt ca acasa.


Dupa un pranz copios - evident tot la Tempo - si dupa cateva minute bune de nehotarare (a mea... sau ale mele), plec mai departe. In saua Rechinului, de data asta, a VFR-ului, alaturi de Irina-BMW si de Oana-CBR, ascult sfatul Danei si ne indreptam catre Pasul Troian.


Din pacate, fiind pe fuga si trebuind sa ajungem pana in Serbia, nu avem timp de vizitat si orasul Troian. Dar intentionez sa vin in propria sa pe aceste locuri, mai la vara, mai ales ca am ce vedea


Peisajul este o contopire de Transfagarasan cu Transalpina, ba chiar cu Paltinisul, pe locuri.


Fetele simt placerea curbelor si o iau inainte, insa Shark imi ofera surpriza sa opreasca fara sa ii cer eu ca sa fac fotografii. Mai rar asa ceva! :)


Nu intalnim pe nimeni tot drumul, insa harmalaia pasarilor este hazlie. Aud si primul cuc.



In aer e miros de soc, de salcami si chiar si de liliac.


Cate un vultur solitar ne zboara pe deasupra.


Drumul este cam rup, cam rau prin unele tronsoane, dar si asa are farmecul lui.


 Kozya Stena mi-a facut dor de o tura de munte la picior.


Pe coama muntelui este un monument, ca un arc de triumf. Nu vad decat 1878.


Anul ma duce cu gandul la razboiul ruso-turc.


Nu prea imi vine a crede ca pe aici s-au dat niste lupte. Ba chiar in apropiere este si varful Botev, botezat dupa poetul revolutionar ucis prin zona.


 Mai ca ne oprim din cinci in cinci minute. :)


Si Dana imi povestea ca va veni pe aici cu cortul. Eu visez la o noapte ca cea de acum cativa ani sub Calea Lactee, pe margine de Transfagarasan.


Pana atunci poate se coc si afinele.


 Singurul cusur al acestui drum este ca e prea scurt.


Din pacate, pe drum, la sosea, nu este nicio varianta de innoptare.


Admiram cat admiram si plecam mai departe spre Sofia.



Nu am cercetat, insa, toponimia Troian-ului, daca are sau nu legatura cu celebrul cal. Probabil ca nu. Aha, cum banuiam, vine de la Imparatul Traian. Se pare ca pe aici a venit el cand a facut combinatia cu Decebal de am reiesit noi, romanii.

Soarele mai incearca sa ne impresioneze cu ultimile puteri din zi.



Ne si ploua un pic...


...atat cat sa se poata naste un curcubeu.


Avem si de aniversat: VFR-ul implineste 100.000 de km.


Se intuneca si noi nu gasim unde sa ramanem peste noapte.


Ezitam un pic si pana la urma trecem granita. Vamesa este draguta si nu ne pune sa ne dam castile jos. Iesim din Bulgaria in jur de ora 23 si ajungem in Serbia pe la ora 22. :P


Dormim intr-un hotel la granita, plin cu tiristi, dar fara zgomot de tocuri si scartait de paturi in miez de noapte.


A doua zi avem somn de voie si abia daca ne urnim pe la ora 11, dupa cafele si mic dejun.


Plecam pe drumul ce trece prin Nis catre Valea Timokului.


Am intrat in Serbia pe la Gradina si am urmat traseul Dimitrovgrad - Pirot - Bela Palanka - Nis.


Traseul se suprapune Vaii Nisava, ce izvoraste din Bulgaria si se varsa in Serbia in Juzna Morava.


In drumul sau formeaza si frumoase chei si chiar canioane.


Pe la amiaza ajungem si la Nis. Nis este al treilea oras al Serbiei dupa Belgrad si Novi Sad.


Fetele raman la un suc si eu fac repede o tura de cetate cu Shark.


E ziua de Rusalii si bag seama ca si ei tin cont de asta, ortodocsi fiind majoritatea.


Pe malul raului era un talcioc cu tot felul de ace, brice si carice.


Nis este locul nasterii lui Constanrtin cel Mare, intemeietorul Constantinopulului - Istanbul-ul de azi.


Plecam mai departe spre Knjazevak.


Pe cei aproape 200 de km cat mai avem pana la Drobeta locuiau in trecut si dacii.


Valea Timokului este un teritoriu in care si azi locuiesc multi romani, mai bine zis vlahi.


Citisem acum ceva vreme niste impresii despre o plimbare prin zona si de atunci tot visam sa ajung pe aici.


Cu cat ne apropiem de tara, cu atat oprim mai des.


Ne gandim daca avem vreme sa facem Valea Dunarii pe malul sarbesc si apoi pe cel romanesc, dar timpul nu este castigator de data aceasta.


Mergem inainte catre Portile de Fier.


Nu oprim nici la Kladovo, insa vara abia a inceput si eu mai am deja o plimbare visata in Serbia, la Guca, la festivalul de buna dispozitie cu trompete si tobe. :)



La vama trecem iara cu casca in cap. Multumim vamesilor care iubesc motociclistii! :)



Soarele se ineaca in Dunare, iar Portile se inchid in urma noastra.


Oprim si incercam o ciorba, eu alegand-o pe cea de peste.


Facem un tur de port...


...si de Drobeta.


Nu imi aminteam de acum vreo zece ani cand am fost prima oara prin zona decat de Turnul cu apa, un fel de Foisor de Foc.

Dormim doar trei ore, dupa o seara prelungita cu chef pana spre ora 1. Pe la 4.30 Shark ne da trezirea. Impropriu zis trezirea caci tantarii ne-au matrasit toata noaptea. La 5.30 suntem deja calare pe drum.


La Horezu facem o regrupare si fetele decid sa ajunga mai repede casa, iar eu cu Shark sa mai ratacim prin zona.


Oprim mai intai la manastirea brancoveneasca.


Cautam apoi si Manastirea Arnota, insa ne intoarcem cand avem de mers 6 km pe un drum mai nedrum.


Satele valcene sunt deja pline de vara. Cirese stau agatate pe marginea drumului in pomii ce ne fac pofta.


Mi-ar fi placut sa mai vad taranii in zi de sarbatoare in port traditional, dar probabil ca sunt eu prea nostalgica.


Oprim la Manastirea Bistrita.


De la Ramnicu Valcea ocolim Dealul Negru prin Curtea de Arges, adica pe drumul pe care trebuia sa il fac in vara cand am ajuns pe Transfagarasan.


Salutam si trovantii de la Costesti.


Mi s-a facut si dor de Buila - Vanturarita, din departare.


Cativa BMW-isti din Cluj trec in gasca pe langa noi.


Trecem si pe sub calea ferata Ramnicu Valcea - Curtea de Arges, una din "capodoperele" lui Ceausescu.  Cand ma gandesc ca niste motociclisti au mers pe acolo, mi se face rau... de inaltime.


Caut Iezerul in departare, dar nu il gasesc. Valcelele Argesului sunt verzi, pline de vara.


O iapa cu un manz dau si mai mult sentiment peisajului.


Ca orice plimbare se pare ca si aceasta a fost cam scurta, desi am adunat vreo 1300 de km.
Pe curand, la drum!