Festivalul ROCK IN GARNIC 2010


Cum anul trecut era deja al doilea an cand nici nu ma gandeam sa "petrec" 1 Mai-ul in Vama, am gasit alternativa pentru Garnic si mult m-am felicitat dupa pentru alegerea facuta.

motiv de 1 Mai in Banat


Anul acesta voi merge din nou si vi-l propun si voua in caz ca va inscrieti la categoria de fani ai rockului si al drumului pe doua roti, mai ales prin padure sau teren enduro.

Festivalul ROCK IN GARNIC 2010

Maroc - Atlas 2007 (6)

Maroc - partea 5

Ziua 26 - 1 mai: Volubilis (Moulai Idriss) - Fes – Taza



Suntem undeva pe langa Volubilis - Moulai Idris. Volubilis este cel mai mare sit roman din Maroc, mai mare decat imi imaginam, iar berzele sunt cei mai fideli vizitatori, unele chiar facandu-si cuib pe coloanele seculare.



Coordonatele de la sit:
N 34o 04` 14.8``
V 05o 33` 9.2``
alt: 371 m



Multe grupuri de turisti - nelipsitii japonezi care se pozau langa fiecare coloana sau mozaic ori cuib de barza, italieni, nemti - si chiar de copii marocani adusi de profesori vizitau in acelasi timp cu noi. Mi-a placut aceasta aglomerare de natii pe urme romane!



Pentru unii era chiar prilej de picnic printre maslinii mai putin seculari.



Mi-a placut verdele naturii care dadea culoare si griului vremii.



Comparam oarecum si cu bucatica de Cartagina vazuta intr-o iarna, nici aceea lipsita de verde, iar mozaicurile ma intrebam daca erau facute de aceleasi maini ca cele de la Muzeul Bardo din Tunis.



Frumos la Volubilis, mai ales pentru cei pasionati de arheologie. Aici e raiul pentru ei!



Am fost surprinsi sa aflam ca si marocanii respecta ziua muncii si o sarbatoresc prin nemunca, asta cand ne-am pus pofta de masline in cui, vazand Marjanul inchis. Am suferit un pic (nu neaparat de foame), dar ne-a trecut repede.



Ne indreptam spre Fez si nori de fum ne intampina neprimitori din medina. Trecem pe langa ea fara sa ii vedem decat zidurile exterioare.



Directia este acceasi:" Tout droite!" Deci: "Inainte!".

Ziua 27 - 2 mai: Taza - Al Hoceima

Suntem in regiunea Taza (la vreo 30 de km inainte de Aknoul), dincolo de oras, spre drumul catre Al Hoceima... Iar pustiu!



Am campat pe unul din versantii unui ued. Relieful este de ravena: cele mai dezvoltate ravene pe care le-am vazut vreodata!



Azi o ajut pe Roxana (mai bine zis ma prostesc si eu) sa adune ceva orizonturi de sol pentru Facultatea de Geografie din Bucuresti caci au fost promise la plecare.



Serile marocane ne-au fost reconfortate de vizionari de Star Wars, Kill Bill, Matrix, Dansand cu lupii... De SF aratau si peiasjele nocturne in care innoptam...



Spre Al Hoceima drumul urca pana la 1200 m (si chiar mai sus) si duce pana la Mediterana. Politistii sunt foarte amabili, mai ales daca nu esti spaniol.



Din Al Hoceima, baietii trebuie sa isi ia permisele de scufundare in Mediterana. Nu prea ai voie sa te scufunzi ca marocan in apele marii ca nu cumva sa iesi pe malul spaniol (sa emigrezi).



O broasca testoasa are norocul (sau nenorocul) sa fie decapusata de catre biologi.



De vreo 30 de km ne tot invartim si ne chinuim sa gasim campingul. Avem senzatii de deja vu.

Al Hoceima
ora 14.30 -22,1oC
alt 1 m :)
N 35o 14` 55.3``
V 003o 55` 34,0``

Ziua 28 - 3 mai: Al Hoceima - El Jebha – Jshmala

N 35o 14.3` 04``
V 003o 55`24.6``



Campam in campingul Calabonita pe Plaja Isly. Aici intalnim un canadian singur pe bicicleta ce vine din Mauritania.



Probabil din aceeasi problema referitoare la posibilitatea emigrarii, nu ai voie sa pui cortul direct pe plaja. Campingul este insa gratuit.
Jandarmeria Regala face dese controale.

Cel mai adeea am auzit zilele acestea:
"- Bonjour! Un dirham?"
"- C'est fosille!"
"- Original! Cobalt!"
"- Good price!"
"- For you, my friend!"...si crede-ma ca sunterm prietenii multora.



Chera promoveaza ideea ca o baie in mare de dimineata este sanatate curata; doua bai...deja e tratament.

Invat si cum sa retin care e pupa si care e prova. Mi se explica ca "pupa" e acolo unde pupa subalternii, ...deci in spate. :D

Plecam de la 0 metri - din camping - si ajungem iar la 1600 m, ajungem iar la mare, toate acestea in numai 300 de km de mers.
Drumul pana la El Jebha eu nu l-as fi pus pe harta. Arata de parca acum l-ar inventa.



Spre El Jebha avem in dreapta marea ce mare, iar in stanga stanci (asemanatoare pentru mine cu Prapastiile Zarnetilor - cu ce sa la compar si eu?) inalte de 300-400 de metri, din calcare si conglomerate.

Capite cosite aratand ca niste ciuperci, cu plase si pietre pe lateral pentru a nu le zbura vantul, vegetatie mediteraneeana cu tufe de leandru inflorit...cam asta regasim azi in drum.

Porcesele de siroire au muncit ceva in zona, desi pe alocuri versantii sunt bine inierbati. Serpentinele sunt eterne: urci si cobori si urci si iar o iei la vale...
Trecem pe langa o scoala si ma amuza (desi nu cred ca e amuzat) cum alearga copiii desculti. Ma gandesc ca acestia sunt campionii de maine de la olimpiade. Soseaua parca nu se mai termina din serpuit.



Mai invat ca "cu vorba lunga se trece marea".
Azi punem tabara la Jmala. de la jandarmeria din aceasta localitate se va lua permisul de scuundare.
Avem pe o parte marea si pe o parte muntele; soarele din mare rasare si dupa munte apune. Aici intentionam sa stam trei nopti; iar usturoiul m-a vindecat de raceala (care e legatura?).

Ziua 29 - 4 mai: Jshmala

N 35o19` 47``
V 004o 56` 22``



Aseara, Roxana si cu mine eram foarte hotarate sa ne trezim cu noaptea in cap si sa vedem rasaritul, sa il imortalizam pentru posteritate. Zis si facut! Pune Roxi ceasul sa sune sa ne trezim la 5..evident a.m., dar…ora Romaniei, local doar ora 2 si nici urma de geana deschisa de soare. Insistam si pana la urma ne mai trezim si peste trei ore si reusim sa facem ceea ce ne-am propus, cu mare chin (cel putin din partea mea, nedorind sa parasesc de buna-voie caldul sac de dormit). Pozam rasaritul si cu niste nori in peisaj.



La micul dejun, Gabi, in timp ce mesteca linistit, exclama:
“Sub mine este un sarpe…Daca ma uit mai bine, sunt doi serpi.”. La fel de linistit scoate un sac de panza si le rezerva celor doi un transport la Antipa, unde urmau sa fie vedete.



Azi e zi de plaja, de fotografii si cu mult soare.
Pe langa faptul ca mai cunosc cate o bucatica din Maroc in expeditia asta, pe zice trece mai pun cate o caramiduta si la cunostiintele privind psihologia umana.



Baietii fac o colecta mai speciala: blatide din hazna (oribil!). Si captura sta pe masa…langa paine…Prefer soriceii!

Facem cumparaturi la ceas de seara: portocale, banane si coca cola, plus ceapa, apa si paine.
Galeata in care candva au fost 10 kg de vopsea este acum utilizata pentru salata oriental. Delicioasa!

Ziua 30 - 5 mai: Jshmala

Azi am facut cunostiinta cu un pipistrel. Pipistreii sunt cei mai mici lilieci din palearctic. Am aflat apoi ca si un tip de avionas - al carui fan am devenit - a fost denumit astfel. Desi rodeau foarte repede plasa (evadarea lor = motivul meu de bucurie :P), pana la urma domnul Murariu a reusit sa captureze un exemplar.



Cineva are o idee de propunere de alergare, premiile fiind: un stylo, une cigarette, un dirham.
In aceasta expeditie am vazut cele mai multe stele cazatoare, asa de multe ca nu aveam atatea dorinte de indeplinit.
Incercam seara sa facem oua puse pe jar (in coaja, doar gaurite un pic).



Deja incepem sa compartimentam bagajele si sa punem deoparte doar ceea ce este cu adevarat necesar, restul urmand sa vada lumina zilei pe continentul de acasa. Butoaiele de plastic vor fi umplute cu motorina, fundurile ce au fost folosite la taierea alimentelor vor fi puse pe foc, butelia golita de gaz si pusa in locul unde va sta pana acasa.

Printre ideile de la focul de seara pe baza de gunoi se numara si aceea de a experimenta efectul drojdiei de bere intr-un WC.



Inca un pic si parasim Africa. :(

Praf peste amintiri

E o zi frumoasa de primavara. Poate prima adevarata din acest an. Desi martie si-a intins de mult firul alb-rosu, abia acum mugurii indraznesc sa cucereasca ramurile.


Verdele indrazneste sa rasara de sub albul etern, scotand la lumina si speranta. Iau calea Chiseletului, dar nu pe doua roti ca data trecuta. De speranta am nevoie cand gasesc locul prafuit cu amintiri. Ajung la poarta pe care abia o mai sprijina tatanele.


Franturi de pozne imi vin in memorie. Sau franturi de clipe in care imi gaseam strabunicul pe prispa scotand boabele de porumb de pe cocenii in care se tineau cu tarie.


E prea frig de motocicleta (nu ca un ianuarie de demult) si am o carte de citit pe drum, prin comunele cenusi prin care nu imi pot clati ochii cu albastru de cer fara nori.


Fumul de cuptor primitor de bucate framantate nu se mai ridica pe cos, incercand sa atinga norii.


Banca veche mai pastreaza inca jocul din copilarie. Nu voi putea uita cum un leagan se atarna sub forma unei franghii cu o scandurica pentru sezut de vreun copac mai semet sau chiar de grinda grajdului pentru a ne lasa mie si surorii mele frumoase amintiri de vacanta.


Acum, drujba asteapta sa doboare salcamii.


Ma doare taiatul copacilor cum ma doare si dorul de laptele cald, proaspat muls in muget de seara.

Mi se pare ca o data cu ei - cu salcamii doborati - se duc si ultimii martori ai copilariei mele din curtea de la Chiselet.


Ciubarele - altadata pline de rezultatul primordial al clocitoarelor cu pene - suspina dupa caldura pufului lor.

Nu pot apara taierea salcamilor. “Tata stie mai bine ce face”. Am invatat de ceva vreme sa nu mai cer acolo de unde stiu ca nu voi primi.


Iarna se asterne si peste amintiri.


Ar fi fost in zadar apararea mea pentru cei condamnati deja la ars in soba, fara drept de recurs.


Tot incerc sa imi insusesc lecti in urma carora sa stiu sa nu mai grabesc timpul caci destul ma grabeste el, ca pe noi toti, de altfel.


Incerc sa imi amintesc parfumul florilor sau gustul mierii dintre petalele lor.


Latratului cainelui ma readuce din prezent. El este urmasul celui cu care imparteam scovergile aburinde si tavalite prin zahar.

O sanie care sade, sprijinind porumbarul gol, de zeci de anotimpuri nu si-a asezat talpicii pe omat.

Nici jugul nu se mai atarna la gat de boi.


"A fi" nu isi mai gaseste rostul, dar "a fost" e acolo.


Mici acareturi isi mai spera inca intrebuintarea.


Si mata parca si-a sfarsit soarta...

O lada de zestre a bucurat candva "zburatul" unei fete.


Nici soriceii nu isi mai cauta locul printre boarfe.


Praful s-a pus peste intelepciunea dintre filele ingalbenite de vreme...


Stindardul nu mai flutura la sarbatoare.


"Cine ne mai citeste?", parca se intreaba cartile.


Salcamii... deja trecut...


Ghioceii au scos nasul si urmeaza ca si narcisele sa isi arate podoaba galbena ca soarele…sau ca o mamaliga.

Cu o floare nu se face primavara, dar cu mai multi ghiocei, da. Speranta isi gaseste iar aripi in cutia Pandorei ...sau a Chiseletului.