Toscana - opera de arta a lui Dumnezeu

          "Toscana e un taram binecuvantat. Tinutul e creat cu atata iubire, incat ochii luneca peste munti si vai fara sa se impiedice de o singura piatra. Unduirea dealurilor verzi ce se rostogolesc la vale, chiparosii avantati, terasele cioplite de generatiile care au folosit stancile cu buna pricepere, campurile geometrice, alaturate de parca ar fi fost trasate de mana unui desenator, pentru frumusete, dar si pentru a da roade (...) Dumnezeu si omul isi dadusera mana pentru a crea aceasta inalta opera de arta... Aceasta ar putea fi gradina paradisului."
Irving Stone - Agonie si Extaz



         Starniti, Marius si cu mine, de randurile lui Camus (Marius) si ale lui Stone (eu), luam cea mai rapida decizie a noastra de calatorie. Achizitionam cate un bilet de avion cu 200 lei (Wizz) pana la Pisa, iar mai departe, spre Florenta, ajungem cu trenul (12 euro/dus-intors).



        Dupa ce admiram din avion cele mai frumoase peisaje cu muntii nostri, cu un cer clar si cu nori prin alte zari, Arno ni se asterne sub aripile avionului cu arhitectura Toscanei, ca si cum arhitectul suprem - Dumnezeu - si-a cladit aici cu siguranta cea mai frumoasa opera de arta. Sa aibe legatura vremea frumoasa si cu faptul ca azi, 9 martie, de Mucenici, e baba mea? Dupa ce inainte de plecare sunt afumata (cum pastram obiceiul de ani ca sa ne mearga bine), plec la drum cu mai mult optimism ca las in urma pe cele rele.



      Ajungem dimineata la Pisa si un autobuz ne duce direct aproape de Campo dei Miracoli. Cumparam bilete de la sofer, care ne da restul mai mult. Marius, roman corect, ii atrage atentia soferului, dar acesta nu pricepe. Pricepe, insa, o romanca ce aude discutia si ii traduce. :) Romanii au astfel parte de o fapta demna de lauda in parerile italienilor din Pisa.



        Imi place Pisa, desi nu mi-o imaginam atat de intima. Hotelul nostru (am platit 40 euro/camera/noapte cu mic dejun) este pozitionat vis-a-vis de turn. Pentru mine, turnul nu isi merita valoarea turistica (e altfel doar pentru ca e stramb; Campanilla din Florenta sau chiar Turnu Trompetilor din Medias - ce comparatie exagerata! - imi plac mai mult). Nu am urcat in turn. Ne-a placut sa ne miram de "strambaciunea" lui de jos.



        In plimbarea noastra (intr-o zi poti face turul Pisei pe jos de trei ori) trecem si pe langa Poarta Lucca.



     Apoi admir porumbeii ce stau la soare pe termele romane Bagni di Nerone.



      Imi place cum mangaie soarele cladirile Pisei. Primele clipe de odihna le avem la o cafea indelung asteptata, dupa ce ne lasam rucsacii la hotel.
     Se zice ca Arno ar fi mai frumos la Pisa decat la Florenta. Mie mi s-a parut, insa, acelasi.



        Soarele castiga in lupta cu norii, iar orasul se deschide in fata noastra in culori si lumina.



       Marius il roaga pe receptioner sa ne recomande un loc inde gasim o pizza buna, buna pentru ei - italienii, nu pentru turisti. Si intr-adevar ne recomanda locul, daca nu cu cea mai buna pizza, cu siguranta cu cea mai buna pizza pe care am mancat-o vreodata. Imi ramasese de cativa ani o amagire ca in Venetia nu am avut parte de pizza mult asteptata, dar pizza de aici a fost o minunata intalnire in blatul copt pe vatra cu lemne a mozarellei cu alte minuni locale. Albano di Nerrone este pizzeria unde va recomand sa va satisfaceti pofta si foamea daca ajungeti prin Pisa.  Ne-a costat cate 7 euro o pizza, plus inca vreo 3 o bere mica (una mare era 3,5). Partea draguta a fost ca Albano asta a uitat sa ne aduca cutit si furculita, iar noua ne-a fost jena sa cerem, crezand ca asa se mananca adevarata pizza, mai ales ca ne placea cum se intinde mozarella. Cand vine cu nota, se mira de acest lucru si ne taie bacsisul. I l-am dat caci pizza a meritat, cu varf (de mozarella) si indesat. :P I-am zis ca pizza lui e "the best", iar el a fluturat mana in vant, exclamand: "I know, I know!. :)



     Desi e un oras micut, Pisa iti poate oferi surprize la tot pasul. Imi place ca in orasele turistice sa regasesc colturile vietii cotidiene.



      Unul din scopurile plimbarii prin oras a fost si gasirea celei mai bune inghetate. Pentru a o gasi pe cea mai buna, evident ca trebuiau incercate mai multe. :) Insa, dupa clipe de dezamagire in care nu gaseam decat inghetata ambalata, rabdarea noastra este rasplatita cu cea mai buna inghetata pe care am savurat-o vreodata.



      Daca nu vrei sa o descoperi singur, iti zic sa te duci direct la Gelateria Mirela - via Crispi 71 Pisa. Eu am ales cirese amare, ciocolata si fructe de padure, iar Marius nuci, nuttela si sarut (bacia?).

Piazza dei Miracoli ne incita sa ne intindem pe iarba si sa privim si cerul albastru-albastru, nu numai marmura alba-alba.

      Ne odihnim picioarele pe Campul Miracolelor si ne bucuram ochii cu marmura maestuos lucrata a Baptisteriului si a Domului.



        O arhitectura care te opreste din drum este si cea a bisericii Santa Maria della Spina.

         La Pisa s-a aflat (se afla) cea mai veche gradina botanica universitara (1544).

         Despre Lungarni (faleza/promenada de pe mal a lui Arno) au scris (foarte frumos) Byron, Shelley, Montesquieu, Leopardi, Carducci, D'Annunzion, Foscol.



       Dupa multi km de plimbare, ne odihnim picioarele si ne sedimentam imaginile pe Campo dei Miracoli.



     Ma uimesc si pinii inalti, ca niste umbrele, precum si chiparosii (dragii mei chiparosi), care pe alocuri se pare ca au imprumutat din inclinarea turnului.


     Piazza dei Cavalieri este un alt loc din Pisa cu multa istorie, cu cismea cu apa rece si cu clipe de meditatie. Tot aici "mediteaza" si statuia lui Cosimo I, Batranul din familia Medicii.



      Prima noapte de primavara toscaneana trece repede dupa lunga zi de plimbare, urmand ca dimineata sa ne bucuram de un mic dejun frugal, apoi avand de prins un tren de dimineata catre Firenze.

       Alegem un tren cam pe la ora 9, nerabdatori fiind amandoi de intalnirea cu Firenze. Doamna de la ghiseu stie engleza si reusim sa ne luam biletul dus-intors, cu sfaturi bune, intors chiar la usa avionului (Pisa aeroport).
       Calatoria pe calea ferata nu dureaza nici o ora si costa 6 euro/sens.
       Doua pisici se joaca pe campul parca de toamna, lasand loc in cele din urma campului lui Marte. La orizont Alpii se inalta alaturi de dealurle Toscanei. O cariera de marmura, terasata in stanca, si-a mutat de secole albul in orasele Renasterii.


      La cafeaua de la sosire (tot cu o cafea ne-am inceput "viata" si in Florenta), mica si de esenta tare, Marius nu scapa prilejul sa ii intrebe pe doi studenti care este locul in care ei mananca o pizza buna si nu neaparat scumpa, nu turistica. Ni se recomanda Pizzeria Funiculi, iar in seara urmatoare acolo ne-am luat cina. Cred ca sunt clare doua din tintele noastre in Italia: pizza (mai mult eu) si inghetata (uimitor, dar mai mult Marius).



     Ramanem muti cand inaintea noastra se inalta Domul lui Bruneleschi, cel care a acoperit dupa aproape o suta de ani Santa Maria del Fiore. Pe buna dreptate a marturistit Michelangelo atunci cand papa Iulius l II-lea i-a cerut sa faca pentru Biserica Sf. Petru din Roma (Vatican) cel mai frumos dom ca "unul mai mare poate face, dar mai frumos decat cel din Florenta nu e cu putinta".



       Admir si munca de la tinerete pana la batranete a lui Ghiberti la poarta Baptisteriului (Poarta Paradisului)... apoi citesc cum ca e o copie ceea ce vad in fata mea.



       Nu pot pune semnul de egal intre artistii Renasterii si alti... artisti. Ma infior cand vad ce minuni s-au facut din niste blocuri de marmura. Cum spunea Stone ca zicea Michelangelo: "Eu trebuie sa scot omul din blocul de marmura, sa ii redau liberatea." Imi aduc aminte de la orele de istorie (cred ca prin clasa a-10) cand am invatat despre Renastere ca aceasta a insemnat momentul in care "omul" a fost pus (sau repus) in centrul atentiei. "David" al lui Michelangelo e dupa parerea mea esenta Renasterii.



      Dupa fiecare colt de strada se afla o piazza. Una dintre cele mai frumoase prin care ne-am purtat de mai multe ori pasii si privirea a fost si Piazza Anunzziata.



      Mergem catre gazda noastra mai intai pe jos, pentru a ne lasa fermecati de primele detalii ale Florentei. Facem o ora si jumatate cu rucsacii in spate, dar nu bagam de seama trecerea minutelor incarcate cu minuni renascentiste.



        Ce noroc de vreme am avut! E primul "verde" cu "parfum" pe care il simt anul asta. :)
Imi place primavara in Toscana! Imi place primavara! Imi place Toscana! Ma bucur ca le-am intalnit pe cele doua impreuna. Primele culori din care se va face mierea ne indulcesc sufletele.



       Parca pasesc prin panzele tablourilor lui Da Vinci ori ale lui Vasari.



       Citisem despre nu stiu ce urcus si alte plangeri ale "turistilor" cazati la Villa Cameratta, dar drumul acesta pe noi nu a facut decat sa ne bucure. Dupa cinci minute de drum intre padure si deal cu vii si chiparosi, ajungi la statia autobuzului care in alte cateva minute te lasa aproape de Dom, la statia San Marco.



      Siluete de chiparosi strajuiesc culcarea soarelui, inveliti intr-un cearceaf de culori calde.



       Prima vizita a fost la Santa Maria del Fiore (Domul), unde nu se plateste intrare (decat pentru Campanilla si Baptisteriu, precum si pentru Muzeu). Apoi, am vizitat biserica San Lorenzo, cea pentru a carei arhitectura Michelangelo si-a sacrificat luni intregi de creatie.



      Rememorez traseul diminetilor din adolescenta lui Michelangelo atunci cand pasesc pe Via Benci, trec Arno peste Podul Grazzie si ma indrept catre Fortul Belvedere. Insa, acesta este inchis pentru renovare si nu ne putem decat imagina cum mangaia Michelangelo Domul de la Santa Maria del Fiore cu privirea de pe zidurile vechiului Fort.



       Apoi o luam usor la vale printre casele seculare si ne oprim in fata celei in care a locuit Galileo Galilei, nascut in orasul-rival Pisa.



        Prin Toscana nu iti potolesti numai setea de cultura, ci si setea in sine. La tot pasul gasesti cismele ce te ademenesc cu apa rece.



      Sindromul lui Stendhal” - Denumirea provine de la cunoscutul romancier francez, care pe 22 ianuarie 1817 vizita Florenta. Intrat in Biserica Santa Croce, Stendhal se simte coplesit de atata frumusete in asa masura incat incepe sa aiba palpitatii si este aproape de lesin. In 1979, Graziella Magherini, psihiatru italian, identifica aceleasi stari la sute de turisti si astfel trairile scriitorului sunt „oficializate” in tratatele de psihiatrie.
        In Italia desfatarile estetice, senzoriale, spirituale, intelectuale te intampina la tot pasul, ca intr-un adevarat festin hedonist, un ospat pentru minte si suflet.


        Condusa in trecut de familia Medici, una dintre cele mai bogate si influente familii din Italia si proclamata de Girolamo Savonarola „Statul lui Dumnezeu”, Florenta iti infatiseaza cu o trufie provocatoare Domul lui Brunelleschi, Clopotnita lui Giotto, Galeriile Uffizi (unde te intampina da Vinci, Michelangelo, Rafael, Tiziano, Botticelli, Caravaggio si multi altii), Palatul Pitti sau Palatul Renasterii Florentine, marele rival al Galeriilor Ufizzi.
      Sfidatoare precum conducatorii care au dominat-o, orgolioasa precum artistii care s-au intrecut modeland-o, dar, inainte de toate, seducatoare prin Frumusete, Florenta te subjuga intr-atat, incat ulterior restul lumii s-a putea sa-ti para plictisitor si gri. Este un risc pe care, insa, merita sa ti-l asumi.

      Seara, ne invartim sa treaca vremea pana se deschide Pizzeria Funiculli. E un bun prilej sa intram si in biserica Orsanmichele, una dintre putinele biserici la care nu se percepe taxa de intrare.



      Vineri dimineata ne asezam la coada pentru intrarea la Uffizi. Stiam ca putem rezerva din tara bilete (pentru 10 euro in plus), dar am considerat ca nu o fi aglomeratia atat de mare, iar de cei 10 euro mancam o pizza cu o bere (sau cu un limoncelo, cum am facut la Funiculi) sau trei inghetate. Nu am asteptat decat o jumatate de ora si mai bine de cinci ore nu ne-am putut desprinde de Renasterea dintre zidurile muzeului.



      Iesind de la Uffizi, doua doamne ne intorc din drum pentru ca marketingul cerea sa trecem mai intai prin librarie, poate-poate suntem ispititi sa mai lasam acolo niste bani. Pentru Marius este cu noroc momentul deoarece ii pica ochii pe Moby Dick, carte pe care o cauta de multa vreme. Pe scarile bisericii Santa Croce, rasfoia in curand cartea cu curiozitate si cu bucurie. :)



       La Santa Croce isi dorm somnul de veci ilustrii oameni precum Michelangelo, Rossini, Galileo Galilei, Machiaveli... Biserica este o bijuterie si orice as scrie eu acum despre ea ar fi fara valoare. Crucifixul lui Cimabue este intr-adevar maiestuos, el fiind "cea mai pretioasa victima" a inundatiei din 1966, cand Arno aproape ca a acoperit si altarul bisericii.



      Parca la orice colt de strada ar trebui sa ma intalnesc cu un om imbracat in haine purpurii, culoarea Medicilor.



      Din pacate nu am avut timp sa vizitam si Galeria Academiei, din Piata San Marco, dar intalnirea cu "David" nu este decat amanata. Va trebui sa ma intorc candva pentru a pasi si in Palatul Pitti sau pentru a urca dealul spre Settignano, ori pentru a respira parfumul florilor din Gradina Boboli, atingand minunile de piatra si marmura dintre alei.



       Nicicand nu mi-am dorit mai mult sa fiu personaj in decorul unei carti. Eram curioasa cum arata Iisus al lui Donatello de la Santa Croce, asemuit cu un "plugar", cum se infatiseaza Santa Maria Novella cu urmele artistice lasate acolo de catre Bruneleschi...



       Intr-una dintre seri am spus Noapte buna Florentei din Piata Michelangelo, acolo unde se afla expusa o alta copie a lui David, in afara de cea din Piata Senioriei, de langa Palazzo Vechio.



       Apoi mai traversam o data unul dintre podurile peste Arno.



     Cu siguranta ca gustul Toscanei este acela de Chianti si de prosciuto... si de inghetata artizanala.



    Tot haladuind noi pe stradute, mai descoperim o minune locala: Al Antico Vinaio.



    Aici, pe langa faptul ca poti degusta cam orice vin din zona, alba sau rosu, sec sau demisec (nu prea am nimerit deloc dulce ori demidulce), poti incerca tot felul de sandvisuri cu prosciuto, mozarella, sos de trufe ori alte delicatese care imi lasa gura apa numai cand mi le reamintesc.



      Spre seara pasim si in biserica Annunziata, atat de incarcata cu decoratiuni.



     Revazand si filmul "Agonie si Extaz" mai aflu ca este o legatura in trecut (sau ar fi putut fi) intre calatoria mea de acum si cea imediat urmatoare. In timp ce picta tavanul Capelei Sixtinei, lui Michelangelo i s-a propus de catre sultan construirea unui pod peste Cornul de Aur din Istanbul.



      In ultima zi urcam la Fiesole. Acesta este locul pe care Marius tinea neaparat sa il intalneasca. Intr-adevar, de acolo de sus ai impresia ca esti "stapanul Toscanei".



     Aici parca e toamna, parca e primavara, parca e aproape vara.



    Vechi ruine etrusce se ascund dupa chiparosi.



     Dupa care, Florenta se asterne privirii noastre.



     Ni se reconfirma si trecerea lui Camus pe aici, fermecat de Fiesole.



     Florenta, numita si Citta di vita, La Bella, orasul lui Dante, Petrarca, Bocaccio si al lui Galilei...

        Ziduri de sute de ani si probabil copaci de aceeasi varsta ne soptesc in gand poezii.


     Marius (Luca) se mandreste cu faptul ca cel mai frumos oras al Europei declarat in 2011 este... Lucca.

      Ce noroc sa nimerim ca gazda in Toscana aceasta casa veche. 


     Ghirlandaio, Botticeli, Benvenuto Celini cu Perseu al sau sunt nume care de fiecare data ma vor intoarce cu gandul la Florenta. Si cu sufletul!



       E aproape noapte. E seara dupa ceas, dar noapte dupa intuneric. Stam amandoi si statuile in Piata Senioriei si meditam. Ne gandim cum in vremea lui Savoranola s-au ars aici minuni de arta, ne gandim cum ne-am sortit toti ce prezenti ca in aceasta zi si la aceasta ora sa ne regasim in acelasi loc, ne gandim la multe si putine.

      Nu stiu cum imi vine in avion ideea, acceptata imediat de Marius, de a ramane in ultima noapte pe strazile Florentei, in loc de cele ale Pisei. Nu ne-am luat cazare decat pentru trei nopti, cu gandul ca in ultima (avand avionul dimineata pe la 7) o sa ne aventuram prin cine stie ce cotloane.


         
        Si am mai invatat ceva: stand la un sandvich de vorba cu Marius pe zidurile Pisei, privind copiii alergand la ora de sport, prietenul imi zice niste vorbe ale Sfantului Augustin: "Iubeste si fa ce iti place!" Asta este una dintre concluziile acestei calatorii. Si multe altele, dar, ca de fiecare data, mai pastrez cateva secrete pentru mine. :)

Un comentariu:

Bianca spunea...

Extraordinar, îmi place mult cum ai relatat despre calatorie. La vara ma asteapta Toscana si pe mine. In iunie Pisa si Cinqua Terre (Liguria), iar in august (Florenta-Siena-Lucca).

Minunat :)