Cucerirea cetatii Cherven cu motocicleta, in ianuarie

Cum sa incep? Nu, nu e povestea extrema cu care va amenint de ceva vreme, aceea cu Hong Kong (vine dupa, in curand pe micile ecrane). E o poveste de inceput de an, o noutate si pentru mine, cu ianuarie calare pe o sa cu doua roti.

 
Nu, nu m-am mobilizat sa ies cu Floarea Soarelui, ci am stabilit o iesire in fuga cu Rares, cel care m-a impresionat cu stilul lui de povestitor cand ne intorceam de la Floresti, incat nu am putut sa nu il introduc in categoria persoanelor interesante de luat la drum.



De data asta, insa, el a fost cel care m-a luat pe mine.
Stabilim de vineri seara sa ne incercam norocul cu vremea de a doua zi si planuim (am zis ca nu mai folosesc cuvantul "plan"?) o scurta iesire pana la Russe, unde sa ne rasplatim tremurul de pe drum cu niste bunatati.






Plecam cam tarzior, pe la ora 12, deja post meridian, si ne mai ia ceva pana ce iesim din Bucuresti. Pe sosea pe mine ma cam apuca dardaiala si il ispitesc pe Rares sa ne intoarcem, pe de o parte necajita si de ceata ce a indraznit sa ni se puna in cale.





La randul lui, Rares ma ispiteste cu imaginea portului din Giurgiu si accept sa mai rezist cativa km. Numai ca...surpriza! Cineva a plecat mai tarziu decat noi de acasa si ne prinde din urma, ba chiar ne si depaseste: Soarele! :) Nu stiu cum face ca se cearta cu ceata si ne da si noua o stare de bine si chef de trecut Dunarea.





In vama imi arunc ochii pe harta din dotare (din dotarea lui Rares) si imi aduc aminte de iesirea de acum vreo patru ani, fix pe acelasi traseu, fix in aceasi perioada, dar cu fix doua roti mai mult.


Trecem de Basarabovo si drumul ni se ofera numai noua. Pustiu, cu o adiere de primavara potolita de mirosul de lemne arse de iarna.


Mi se face dor de Chiselet, mai ales atunci cand imi intra in casca un miros ce ma duce cu gandul la scovergile aruncate pe tuciul din cosar.


Case si anexe gospodaresti isi termina traiul si parca nu ar mai iesi din aceasta iarna. Linistea si nostalgia sunt in amanuntele din cale.





Lasam motocicleta jos si ne pregatim de urcat scari. Multe! Dar merita efortul. Ochiul de arhitect al partenerului meu de drum ma face de data asta sa va altfel ansamblul cetatii.





Soarele mangaie si el vechile ziduri.



Satul de jos se bucura de ziua de sambata si casele scot fumul pe cos, fum cu miresme inventate cu talent de batrane bucatarese.





Ne bate gandul sa oprim si la Ivanovo, dar Soarele deja ne-a parasit.





S-a dus la culcare, crezand, poate, ca la fel vom face si noi.





Drumul, insa, ne-a facut pofta de mancare si nu am vrut sa risc ceva neincercat si am mers pe mana lui Rares. Cum nu se putea mai bine!


Stia el ca nu are cum sa vina foamea cu noi inapoi daca mancam la Restaurantul Ciflika in Ruse. Meniul a fost destul de tentant, dar pana la urma au ajuns pe masa noastra o Kavarna, niste frigarui cu tot felul de animale insirate pe ele, o salata si...(daca mi-ar fi zis careva ca voi manca asa ceva i-as fi zis ca e nebun) niste matze de oaie (sau miel). O nebunie de mancaruri! Alaturi de ele au poposit, nu pentru multa vreme, si doi boti de paine cu branza si doua beri. Cum poftele au fost mai mari decat foamea, nu am razbit amandoi sa golim blidele. Prajitura am luat-o la pachet, iar frigul de pe drum a fost mai usor de indurat cu gandul la frumoasele locuri vizitate.
Deja pun gand de duca si prietenei mele cu doua roti, cat de curand, pe drumurile astea pline de relaxare!

2 comentarii:

Simona Sava spunea...

Florea Soarelui!

Cornelia spunea...

:) Multumesc! Nu m-as fi gandit. ;)