After Bob Dylan

Rocada Maaaaaaaaaaaaaaaareeeeeeeeeeeeeeeeeee! Așa își începea Moțul Pittiș emisiunea pe Radio Tinerama, pe 68.7 FM, pe vremea cimitirului tinereții mele. În fiecare marți seara, îmi luam porția de educație muzicală de la cel care mi-a făcut cunoștiință cu Janis Joplin, John Lennon, Joan Baez... și Bob Dylan. Și cu mulși, mulți alții...

***

Apoi, ani de zile l-am cunoscut și mai bine pe Dylan prin melodiile preluate de Pasărea Colibri și animate atât de cald de același Pittiș.

***

Azi l-am ascultat pe viu pentru prima și, probabil, singura oară pe el, pe Bob Dylan, pe Robert Allen Zimmerman. Mi-a plăcut că la începutul concertului ne-a spus clar că Toți suntem puțin luați. Nu mi-a plăcut că nu a zis „Bună seara!“ După care, m-am gândit că poate nu asta contează, ci mesajul pe care îl transmite prin ceea ce cântă, că prin ceea ce cântă transmite tot ce contează. Și mi-am mai adus aminte cum a răspuns până și războaielor (cum ar fi cel din Vietnam) prin versurile sale, cântate sufletelor care aveau nevoie de alinare și minților care aveau nevoie de înțelegere.

Nu mi-a plăcut că nu a cântat versurile clasice. De fapt, era și greu să facă asta la cât a creat. Mi-a plăcut că lângă mine erau oameni care l-au așteptat zeci de ani. Mi-a plăcut că am dansat. Mi-a plăcut că de dimineață așteptam metroul și îl vedeam pe ecran, dorindu-mi să merg să îl aud, neștiind că voi primi o invitație la el. Dar nu stiu de ce, simt că Pittiș mi l-a prezentat mult mai... viu. Nu mi-a plăcut că nu era niciun ecran pe care să îi pot vedea expresia feței lui Bob, dar mi-au plăcut umbrele de pe fundalul scenei. Și mi-a plăcut și Alifantis. Mult! Mult mai mult!

***

Și, totuși, Bob Dylan a venit și la noi în 2010... cum nu a venit la Woodstock în 1969.

Antalya, cu rafting și parasaling

Privesc din avion, pe geamul din dreptul meu, norii ca niste galuste aruncate in supa. Muntii inca sunt tarcati cu zapada ce nu a pierit sub razele soarelui de mai.

Turcia mă intampina cu leandrii in floare, asa de multi si de veseli in rozul sau albul lor, incat ma gandesc ca sunt sinonimul pentru nebunia salcamilor din tara noastra, iar ochiul lui Alah ne vegheaza discret din orice unghi.

De patru ori mai mare decat Romania (aproximativ 816.000 km2), ca sa vezi Turcia in intregime ti-ar trebui macar un an intreg. Pentru a treia oara in Turcia si a doua oara in Antalya, inca o saptamana e bine venita sa ma ajute sa descopar regiunea care peste 300 de zile din an nu este umbrita de nori, ci doar stralucitoare sub soarele cald.

In calatoria asta micuta ne insoteste prietenul nostru Mehmet, originar din Anatolia, dar stramutat cu lucrul in Antalya. Ne spune ca numele sau – Mehmet – este o "turcizare" a lui Mahomed si ca este regasit numai intre granitele Turciei. Si ca aproximativ jumatate dintre turci poarta acest nume. Adica ar fi un fel de Ion sau Gheorghe romanesc, ma gandesc eu.

Cele mai frumoase reprezentari arhitecturale din Turcia raman cele din perioada turcilor selgiucizi, adica un fel de perioada gotica din Turcia. Admir cu uimire marea poarta – Mukarnas – ce inchidea zidurile cetatilor.

Traversam zona din estul orasului Antalya, spre Side, si multime de pomi impodobiti cu flori ori fructe rosii stau straja pe marginea autostrazii. Sunt rodii, simbol al regiunii, aici avandu-si radacinile cei mai multi pomi din aceasta specie. In zona Melas - Manavgat - sunt numeroase apeducte pentru irigarea rodiilor. Livezi intregi ne coloreaza privirea. La fel si florile trandafirilor japonezi sau cele de Bogainvilea.

Daca am fi avut vreme mai multa, am fi poposit si la templul lui Apolon din Side. Apolon este uneori considerat zeul soarelui (fiul lui Zeus), uneori al muziciii...

Drumul de la Antalya spre Alanya ocoleste un pic, iar atunci cand vezi in dreapta marea inseamna ca ai ajuns in regiunea Okugealar. Plantatiile de banane iau locul celor de rodii. Bananele de aici sunt micute si gustoase si turcii se mandresc cu ele, zicand ca "eat sweet, speak sweet". Bananierii dau un an rod, dupa care mor (sau sunt taiati).

Mehmet ne invata si ceva cuvinte turcesti: cal = at, tata = baba, it = a impinge; noi il luam cu ale noastre: Bestepe = 5 dealuri, Altantepe = dealul de aur, Ankara = ancora, desi orasul nu e la mare si ne povesteste importanta situarii geografice a orasului, devenit capitala.

Vara sunt aici si 50 de grade Celsius.

In Alanya sunt cam 100 000 locuitori, din care cam 80 000 sunt straini stabiliti aici, cei mai multi nemti. Ciudat cum Germania este plina de turci (cea mai numeroasa minoritate), iar germanii vin pe locurile Turciei cu soare. Dintre denumirile precedente ale Alanyei amintim: Coracesium (lat.), n (gr.) – Alanya (Alaiye) – orasul lui Aladin, sultanul selgiuc. In 1935 Ataturk ii schimba denumirea in Alanya.

Castelul se ridica cu 300 de metri deasupra marii. Desi l-am vizitat si anul trecut in toamna (vara la ei), maiestuozitatea lui m-a fascinat si la a doua vedere. Mehmet ne povesteste cum in trecut era inchisoare si li se promitea eliberarea prizonierilor care reuseau sa arunce o piatra in mare, fara a lovi peretii de stanca. Daca piatra ajungea direct in mare, erau eliberati. Nimeni nu a reusit.

In port se afla si turnul Rosu, intre zidurile sale, deasemenea, gasindu-si sfarsitul numerosi prizonieri.

Castelul poate fi privit in splendoarea sa de pe plaja Cleopatrei, o plaja imensa de nisip din cel mai fin care isi are denumirea ca urmare a faptului ca a fost dar de nunta din partea imparatatului Marc Aureliu pentru Cleopatra. Cleopatra era interesata de pamanturile Turciei deoarece de aici isi procura mare parte din lemnul de cedru utilizat la constructia ambarcatiunilor cele mai rezistente (aproximativ 100 de ani). Asa imi explic si eu legatura dintre turci si egipteni, la tot pasul gasind cate un simbol ce te duce pe continentul african.

Navighez intr-o croaziera paralela cu zidurile semete cu pesteri ascunse, cand peste bord zaresc o Caretta caretta, una din testoasele pe care le cautam cu o luna in urma prin Zakynthos, acolo unde testoasele vin din Africa pentru a isi depune ouale in luna mai. Se pare ca aceasta a gresit adresa si a nimerit in Antalya.

Yavas yavas (incet-incet) plutesc pe valurile linistite. Sunt prezentate pe rand Pestera Piratilor, a Indragostitilor si de Fosfor, fiecare in parte cu legenda ei. La cea din urma, aruncam paine in mare si valuri fosforescente vin din adanc, scufundand hrana. Pestisori zglobii accepta pe loc invitatia la masa.

In afara de leandrii care ma innebunesc cu tufele lor colorate, ma mai ameteste si mirosul de iasomie si rosul florilor de trandafir japonez despre care aflu ca infloresc dimineata si pana seara au si picat de pe ramurele. Mai aflu si ca Mana Maicii Domnului este aceeasi planta cu caprifoiul.

Din cele peste 7000 de orase antice, o parte se afla in sudul Turciei: Side, Aspendos - cu un frumos teatru antic, Adana, Pergamo, Amastra, Caria , iar Dardanelele este o denumire mai veche decat Constantinopole. Capadocia este denumirea persana pentru tinutul cu cei mai frumosi cai.

Imi arunc privirea pe o harta mai veche a Turciei si vad ca se invecineaza cu Yoanistan, afland astfel cum denumeau ei Grecia in trecut.

Mehmet ne vorbeste si despre cainele ciobanesc care este crescut numai in turmele din Turcia (nu este voie sa il scoti din tara): Kangal. Este un caine imens, mai mare decat ciobanestii de la noi si nu mananca decat mancare gatita, cereale, boabe, nu carne. Se lupta cu trei lupi deodata si arunca lupul la cinci metri distanta. In fapt, sunt foarte blanzi, mai ales cu puii de om.

Prin Antalya, poza cu maimuta este adesea poza cu papagalul, multi papagali fiind angajati sa apara intre ramele fotografiei cu turistii. Avand un climat bland - mai putin vara cu 50 de grade Celsius, orasul si-a dublat populatia in ultimii 10 ani.

In trecut, cand nu exista cantar, in comertul cu aur un carat era masurat cu ajutorul boabelor de roscova. O boaba de roscova - aprox 0.2 grame, era echivalentul unui carat.

In nordul Turciei este cultivata aproximativ 70% din productia (mondiala zice Mehmet) de arahide. Tot Turcia are 90% din rezerva mondiala de osmium si 80% din rezerva mondiala de bor. Un kilogram se vinde cu aproximativ 7000 euro.

Turcia se invecineaza intre altii si cu Siria, numita tara maslinilor. Nu stiam asta (ca e tara maslinilor) cum nu stiam, desi intuiam, ca cel mai batran maslin ar trai in Israel.

Intr-o seara, ma bucur de croaziera pe Manavgat, pe care o facusem in toamna pe zi. Focul de tabara aprins pe plaja dintre Raul Manavgat si Marea Mediterana scoate scantei micute ca niste licurici ce vor sa ajunga la cer...sau macar pana la luna. Ma intreb cum dorm testoasele pe care le-am vazut anul trecut? Si unde?

Una dintre cele mai frumoase surprize ale calatoriei a fost raftingul de pe raul Koprulu. Nu este un rau tocmai naravas, dar totusi ne ofera senzatii nemaitraite pe parcursul celor 10 km de vaslit printre vartejuri si coborari adrenalinice. Raftingul cel mai "primejdios" se practica in NE Turciei, pe raul Coruh.

La Kemer, Muntii Taurus coboara de la aproximativ 3000 m pana la 800 m.

Nu stiu cum am norocul sa nimeresc si una din cele 60 de zile din an in care se intampla sa ploua. Dar nu e bai ca ploaia se linisteste in maxim 15 minute.

Pentru a ajunge la locul in care vom fi dusi cu pluta, plecam din Antalya spre NE, pe drumul ce duce la Side, iar mai departe la Tasagil si Beskonak, apoi spre Koprulu (Parcul National). Drumul merge cand paralel cu raul, cand il traverseaza, oferind imagini de o salbaticie rara. Paduri de pin schimba locul adesea cu cascade nervoase sau ascunse, lasand doar urma pe peretii de stanca (seci).

Cand implinim cam 92 de km din Antalya, facem popas pentru echipare. Luam pe noi costumele de neopren, cipicii, castile, vestele si, neaparat, pagaiele. Canionul are cam 14 km lungime si 400 inaltime. Ne pozam cu podul vechi, roman, Oluk si Bugrum, dupa ce inotam in raul rece. In zona aceasta Muntii Taurus ajung pana la 2992 m in vf. Dedegol.

Dupa raftingul asta bag o votca (una din cele doua pe care le beau pe an) si simt cum sangele mi se incalzeste in vine, dupa ce am cam dardait dupa baia din rau.

Imi pare rau ca nu am putut merge si la intalnirea motociclistica din zona.

Facem exercitii de dictie: „üç küçük öpücük“ - trei pupici mici... adica ceva gen „sase sasi in sase saci“.

Dupa rafting, am facut si parasaling. Senzatia este de nedescris in cuvinte: tu, acolo sus, avand marea sub tine si muntii alaturi. Iar pe parasuta scria: Rusia. Iata cum Rusia ne-a inaltat la propriu in vazduh.

Daca raftingul a oferit multa adrenalina si aventura, parasuta mi-a oferit o liniste rar intalnita, acolo sus, mai aproape de cer si cu capul aproape in nori. Imi place 'galagia' marii, cu valurile zbenguitoare si pescarusii ce cauta intre ele hrana necesara energiei zborului lor.

Lanturi paralele de munti, adesea cu culmile in nori si acoperite de zapada, se termina in mare, formand minunate golfuri intre ele la intalnirea cu marea.

Güle güle! (La revedere!) Și teşekkür ederim pentru lecturare.

Zakynthos – pe urme de zei și de țestoase

Dupa o noapte chinuita pe drumul in autocar de la Bucuresti spre Salonic, deschid ochii si vad galben in fata ochilor: campurile de rapita au invadat nordul Greciei (Macedonia).

Redescopar orasul vizitat prima oara in urma cu cinci ani. Vizitam matinal biserica Sf. Dimitrie unde prindem o slujba de investire. Mai salutam din mers Arcul lui Galeriu (ridicat in urma victoriei impotriva persilor) din Piata Egnatia, printre picaturiile ploii foarte neprimitoare. E a doua oara cand sunt Salonic (fosta capitala culturala europeana in 1997), dar mai sunt multe colturi de descoperit. Turnul Alb il salutasem prima oara in intunericul serii, iar acum in sunetele fanfarei de pe malul Egeei. Salonicul este capitala Macedoniei de Nord. Sistemul administrativ de aici - al doilea oras al Greciei dupa Atena - este pregatit oricand sa preia conducerea in caz ca Atena pateste ceva.

Din cauza faptului ca Salonicul a tot fost zguduit de cutremure, blocurile nu au foarte multe nivele, ceea ce nu e un lucru rau in arhitectura orasului.

Salonicul se mandreste si cu biblioteca sa, asemanatoare cu abatia de la Melk din Austria, si cu cele doua Universitati. Principalele bulevarde in Salonic sunt Ignatia (cu doua sensuri de mers) si Tinitski cu sens unic. Mai aruncam o ocheada si la ceasul de flori din Piata Aristotel. Faleza se intinde de-a lungul intregului oras. Dupa 1500, multi evrei si-au facut salasul in oras, ridicandu-i nivelul economic si social.

La inceputul secolului XX in Salonic se inaltau multe minarete. In cartierul Kastra intalnim multe ruine romane, neafectate de incendiul din 1917.

Se zice ca poti distinge un locuitor al Salonicului dupa mersul si statura sa, fiind cu un cap mai inalt decat cocosatul atenian.

Si aici ca si peste tot in Grecia intre orele 13-17 este siesta, prilej cu care majoritatea magazinelor sunt inchise.

Din cauza ca asfaltul are in componenta o cantitate mare de marmura, multe sosele sunt alunecoase, mai ales dupa ploaie.

Plecam mai departe spre Paralia Katerni, nu neaparat locul in care imi doream sa revin, dar era nevoie de o pauza pentru drumul pana la Salonic, iar preturile la cazare din zona sunt mai atragatoare decat destinatia in sine.

Ma cinstesc cu Simona cu o bere pe plaja din Katerini. Mithos ne (re)cucereste pe amandoua, fiind prima intrepatrundere din calatorie cu gusturile Greciei. Un caine ne insoteste privirile spre mare.

Din Paralia, trecem muntii spre sud ca urmare a lucrarilor de pe autostrada de pe Valea Tempi, ceea ce este prilej de peisaje pitoresti. Trecem astfel prin spatele Olimpului. Ascultam Vasilica si imi imaginez cum e "cu trasioara, sus in deal la Marioara" pe Olimp.

Urmam drumul Litohoro - Larisa - Laima, avand permanent in partea stanga insula Evia, a doua ca marime din Grecia dupa Creta. Intre Evia si Grecia continentala este un singur pod pentru traversare - la Chalkida, in rest se trece pe mare.

Ajungem si la Patras si traversam noul pod Rio si Antirio. Podul a fost inaugurat cu prilejul Olimpiadei de vara din 2008. A costat nu mai putin de 630 mil de euro.

Rad cu Simona si ne punem in gand sa facem testul "lamaii", sa ne convingem daca e mit sau nu. Din pacate, nu am indraznit sa punem niciun grec sa rosteasca cuvantul. :P

Broasca testoasa Caretta caretta cu 200 de kg in medie si cu 200 cm diametru vine in Zakynthos prin luna mai, depune ouale si apoi pleaca cu micile testoase inapoi in Africa prin luna august.

In Zante, capitala insulei, la biserica Sf. Dumitru sunt moastele sfantului. Din doua in doua zile se schimba sosetele pline de nisip.

Prima dimineata in Zakynthos este cutremuratoare la propiu. Pe la 6 dimineata, patul se zgaltaie cu Simona si cu mine cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter. Partea buna e ca dupa cutrermur se arata si Soarele.

O bere o gasim la 1 euro/500 ml - Mythos la doza in Paralia, 2,2 la 0,333 pe ferry boat.

Traversarea cu ferry de la Kilini in Zakynthos costa cam 38 euro/masina/sens. Sunt cam 1350 de km din Bucuresti, dar mai multe variante de traseu.

Daca iti place licoarea lui Bachus...sau mai bine zis Dyonisos, atunci iti va surade ideea unei vizite la crama Callinico, acolo unde vei degusta printre altele si vinul alb, sec, numit Verdea. Numele ii vine de la soiul de struguri din care se produce: o specie de struguri care atunci cand sunt copti, sunt verzi.

In partea de sud a insulei, pe plajele unde vine testoasa Caretta Caretta sa isi depuna oule, sporturile de apa sunt interzise pentru a nu o deranja. Aici testoasele vin si depun cam opt oua in gropi in nisip, la un metru adancime. La inceputul toamnei migreaza cu familia reintregita catre nordul Africii. O testoasa depune oua dupa ce ajunge la varsta de 30 de ani si continua procesul an de an pana aproape de varsta de 100 de ani.

Inaltimea maxima de la care poti privi marea in Zakynthos este de 750 m, langa Katastari.

In insula si-au dat intalnire maslinii, portocalii, lamaii si acum se intrece cu nuantele lor de verde si rosul masilor insirati in calea albinelor.

Temperatura medie anuala in insula este de 22^o C (16^oC iarna si cam 27^oC vara).

De la crama plecam spre satul Macherado acolo unde cu multi ani in urma un taran a gasit o icoana si a dus-o la biserica de atunci. A doua zi icoana lipsea si a fost gasita in acelasi loc ca si prima oara. In locul respectiv au ridicat bisrerica pe care am vizitat-o azi, biserica ce a fost crutata de incendiul ce a ars satul in urma cu un secol.

Mai poposim apoi la Kiliomenos - un sat cu o biserica din secolul al XVI-lea si cu case vechi, traditionale, in piatra, Lithakia cu o panorama superba asupra marii si a campurilor de maci, de unde pleaca si poteca catre Pestera Sf. Nicolae, Agios Leon - denumire luata de la locuitorii vechii Catanii ce si-au mutat in trecut salasul pe aceste locuri. La Kambi se spune ca este locul in care este cel mai frumos apus din Zakynthos.La Exo Chora ne minunam cand ni se arata cel mai batran maslin care inca mai da rod.

Maslinii ca niste trupuri pietrificate intre vita de vie si portocali, cu maci rataciti printre ei arzandu-si rosul, sunt strajeri ai insulei.

Satul Maries se spune ca poarta inca urmele Mariei Magdalena. La fel Porto Vromi, unde chiar este o urma pietrificata ce se zice ca ar fi apartinut ei.

Este o specie de testoasa care nu pleaca din insula, numita Sotiris - cea care salveaza...turismul.

Atracia cea mai cunoscuta si dorita spre a fi vizitata din insula ramane fara indoiala Navagio, plaja de nisip din goful dintre doua stanci pe care in 1981 o nava scotiana ce facea contrabanda cu tutun a naufragiat.

Asa culoare a marii eu nu am mai vazut niciunde.

Ma mai minunez de limpezimea apei marii la Askos, dupa ce coboram de la Volimes.

Din pacate Mythosul din Paralia a devenit...un mit. Nu mai recunoastem gustul care ne-a cucerit din prima zi.

O alt atractie pentru petrecareti si nu numai este insula Cameo, cu terasa ziua si club de noapte...noaptea. "Problema" este ca pentru a ajunge acolo trebuie sa traversezi un ponton pe care eu nu il vad traversandu-l in intuneric dupa doua beri... cel putin.

Atena a fost dragoste la prima vedere. Desi nu am batut-o la pas decat vreo doua ore, mi-am promis ca trebuie sa revin sa o cunosc mai bine. Am admirat Acopolele in bezna noptii si la lumina reflectoarelor si am ratacit cateva minute pe stradutele din cartierul Plaka, amintindu-mi de Dubrovnik. Vazand Acropole, imi vin in minte cuvintele lui Napoleon cand a intalnit Piramidele: "Din varful acestor piramide // Acropole douazeci de veacuri va privesc". Termenul provine din grecescul akros ("ridicat") şi polis ("oraş") şi înseamnă „oraşul de sus“. Ma gandesc pe rand la Pericle si la Fidias si la munca din spatele coloanelor si cariatidelor.

Ramanem cu gandul la Acropole in Piata Monastiraki si o ascultam pe Irini - o hipioata ce canta bine din chitara, dar mai ales din suflet. Zambim cand cineva o intreaba: "Where are you from?" Și ea raspunde: "From Greece!"

Motocicletele sunt in Grecia ca niciunde. Prin cate locuri am umblat - si nu putine - si nu am vazut asa adunatura de motoare. ;)

Atena este capitala europeana cu cei mai multi imigranti. Poate asa se explica faptul ca aici am vazut cei mai frumosi barbati din cate locuri am vizitat pana acum. Ce combinatie: barbati frumosi si motociclete multe. :) Tot aici Simona se indragosteste de Virago - un chopper care mi se pare potrivit pentru ea. :)

Transportul public in Atena costa 1 euro/90 minute sau 3 euro/24 ore sau 10 euro/7 zile pentru toate mijloacele de transport in comun. De la 1 noiembrie si pana la 31 martie muzeele sunt cu intrare libera in Atena, ca in majoritatea muzeelor din orasele europene.

Prindem schimbarea garzii la Parlament la ora exacta si ma amuz de "figurile" ostasilor.

O surpriza pe drumul de intoarcere este ca poposim si deasupra Canalului Corinth. Ma minunez de cat au cioplit oamenii aia cu dalta si ciocanul pentru a face cale vapoarelor si a le scuti ocolul.

Un ultim popas cultural il facem la Termopile, acolo unde armata spartana a invins persii.

Iara ma bucur de lucrarile de autostrada care au prilejuit de aceasta data ocolirea pe soseaua paralela cu marea, salutand din mers si cetatea Platamonas.

Acum, cu gandul la piatra Greciei si la marea ce o uda, la albastru marii din Zakynthos, o sa recitesc pentru a treia... sau a patra oara pe Zorba Grecul.