Conace - ruine cu istorii (2)

Cum iarna nu se lasa inca sosita, profitam de inca o iesire mai pe langa casa.


Stiam ca nu ne vom indeparta prea mult de Bucuresti, dar nu imi fusese dezvaluita destinatia, vruta a fi surpriza. Tot ce stiam era ca va fi in acelasi ton cu cea precedenta, poate cu o baterie a masinii mai odihnita si fara surprize neplacute.


Luam drumul spre Buzau, dar aveam sa facem repede dreapta spre Hagiesti, dupa ce intram in judetul Ialomita.


Nu se foloseste nicio harta, traseul fiind atent memorat.


Locul in care oprim este deopotriva trist si imbietor.


Despre Marghiloman, la al carui conac oprim intai, nu imi mai aminteam decat de celebra cafea cu coniac ce ii poarta numele, el insusi mare bautor de cafea.


Intram si ma minunez cum din interior conacul pare mai mare decat din exterior.


Admir ogivele gotice si incerc sa mi le imaginez in perioada lor de tinerete.


Culori din vechile fresce stau sterse si stirbite pe peretii conacului.


Si cu toate astea, monumentul este inscris in lista Monumentelor Istorice la categoria A...


Asezat pe Valea Mostistei, Conacul Marghiloman a fost adus in forma de acum de catre mesteri italieni.


Nu a scapat atacurilor germane din primul razboi mondial si nici de tranformarea in CAP, soarta pe care au avut-o numeroase alte cladiri de genul sau.


E un frig cumplit, compensat de un albastru-senin ce da bine la poza.


Conacul pare ca doarme un somn in acelasi veci ca adormitii din cimitirul curtii bisericii.


Cu emotie si cu un pic de teama am urcat la balconul - pridvor cu vedere spre campurile si baltile tihnite.


Daca nu ti-as fi spus, nu ai fi ghicit anotimpul din imagini.


Coboram si in vechile pivnite ale caror caramizi in arcade imi aduc aminte de cele de la Cotroceni.


Se pare ca am fost inspirata sa iau in excursie si frontala.


Martora traiului conacului  i-a fost Biserica Sf. Nicolae, ctitorie a lui Radu Dudescu (1703). In biserica se gaseste mormantul lui Grigore Mihai Sutu Voievod.


Este o biserica fara turle, dar elementele de arhitectura romaneasca ii dezvaluie un trecut semet.


Sunt niste vesti ce anunta o reconditionare a bisericii.


La o plimbare viitoare vom ajunge - poate - si la Conacul Marghiloman din Buzau - Vila Albatros.


Schimbam judetul si ajungem in Calarasi, la biserica ruinata de pe mosia Gerassy, din comuna Fundeni - sat Frunzanesti.


Ca si in cazul conacului Marghiloman, aveam sa aflu povestea locului abia acasa.


Aflu, astfel, ca biserica a fost ridicata de Gherase, asa cum se numeste si strada din spatele blocului unde am copilarit. Desi am prins in picioare si casele de dinante de demolare, nu imi aduc aminte de conacul de care se aminteste in istoria de mai sus.


Citesc si tot citesc si ma opresc la niste fotografii din iarna. Nu prididesc sa ma tot mir de cate minunatii mai are tara asta si sunt lasate de izbeliste!


Sap mai adanc si aflu ca inainte de biserica mosia apartinea lui Mihai Cioranul, fiind utilizata mai mult ca domeniu de vanatoare.


Crucea a apus de mult de pe turla.


Mai aflu, insa, ca biserica nu a fost nicicand sfintita si ca nu s-au inaltat slave Cerului din ea.


Sunt multe locuri in care tacerea spune cele mai triste povesti.


Asa este si acesta unde si vantul sufla in soapta printre crengile stejarului desfrunzite de sute de toamne.


Momantul familiei Gherase/Gerassy a fost profanat.


Se spune ca pana nu demult osemintele erau imprastiate printre gunoaiele din jur.


(Desi initial nu am introdus fotografia de mai jos in poveste, am revenit la ea din urmatorul motiv: citesc in cartea din 1915 lui Gh. F. Ciausanu - Superstitiile poporului roman in asemanare cu ale altor popoare vechi si noi o nota la capitolul "Sufletele mortilor si cinstirea lor". Acolo spune asa:

<>. La cei vechi, simbolul mortii era o facla intoarsa. Asa vedem simbolizata moartea pe vechile morminte.>>


Asa am vazut si noi pe acest vechi mormant. O explicatie am gasit si referitor la facliile de la mormantul lui Eminescu.

Iesim pe sub clopotnita ce nu mai are nici scara si ne continuam plimbarea.


Urmatorul popas este la Manastirea Plataresti - Calarasi.


Manastirea a fost ridicata de Matei Basarab si sotia sa Elina (1642) si inchinata Sfantului Mercurie - sfant razboinic -  ca multumire pentru victoria capatata dupa lupta cu tatarii.
.

Alături de Mănăstirea Arnota, e singura mănăstire ctitorită de Matei Basarab în care s-a mai păstrat pictura murală originală din secolul al XVII-lea.[2]
 (sursa: wikipedia)


In perioadele 1836 - 1844, 1866 - ? si 1947 - 1960 functioneaza aici o inchisoare de femei, iar pana in 1989 ca spital de neuropsihiatrie.


In 1915 manastirea este declarata de catre Regele Ferdinand, prin decret regal, monument istoric. Dupa care, in timpul primului razboi mondial, trupele bulgare si germane o transforma in depozit.


In 1930 Miron Cristea infiinteaza aici atelierele de lumanari ale Patriarhiei.


Nu am reusit sa deschidem poarta din prima incercare si, dupa cateva batai, o calugarita ne asigura ca este deschisa oricand si oricui.


Dupa cateva cuvinte despre istoricul manastirii, "evadam" intre zidurile fostei inchisori de unde, probabil, altii (altele) ar fi evadat in sens invers.


Adrian cauta intrarea catre beciuri, dar este zidita sau blocata cumva.


Lasam in urma si acest loc incarcat de trecut si observ ca ne apropiem tot mai mult de Chiseletul meu drag.


Trecem prin Vasilati (o veche comuna pe unde ultima oara am trecut pe vremea cand calatoream cu trenul de la Bucuresti la Oltenita... in alt regim), traversam soseaua dintre Oltenita si Bucuresti si schimbam iar judetul.


Urmatoarea surpriza este Conacul Udriste Nasturel, una dintre cele mai vechi cladiri civile din Tara Romaneasca (de secol XVII).


Ramanem cumva in familie caci Udriste Nasturel era cumnat cu Matei Basarab.


Vrut candva a fi transformat in Muzeul Boierului Roman, proiectul se pare ca a fost abandonat.


Cateva obiecte etnografice se lasa admirate in calea naturii.


Biserica ma surprinde cu chipurile (sfintilor) lui Adam si al Evei.


Animale fioroase (leul, elefantul - vai, ce m-am speriat!) s-au transpus pe zidurile pridvorului


Iara, un chip rar intalnit pe frescele bisericilor este cel al Celui Vechi de Zile.


Insusi Paul de Alep i-a trecut inaintea noastra pragul (bine, poate avea alt prag la vreme aia) care se incumeta a afirma ca poate "doar in Francia" se va mai gasi un asa palat.


Cladirea priveste catre Valea Argesului si mai departe.


Starea in care se afla este destul de buna, dupa numeroase renovari, ajungand acum la un pret de vanzare de 2.000.000 euro (un chilipir!).


Arhitectura asemanatoare cu cea din Toscana ii dezvaluie originea constructorilor.


Recunosc ca a fost renovata cu gust si regret ca nu am apucat sa o vizitez cand inca mai adapostea elemente din epoca.


Zidurile groase fac fata mai abitir vanturilor ce nu mai au in cale vechile paduri.


Se lasa seara (a cata oara peste conac) si noi dam o fuga si la Chiselet, ca tot suntem in zona.


Prindem un apus din mers...


...dupa care o perdea de fulgi de nea se trage ca o cortina peste ziua plina.



Un comentariu:

Fosile spunea...

La multi ani!
Sin inca multe calatorii in fiecare.