Muntii Cernei + Muntii Mehedinti = Herculane

      Asa imi era de dor sa vad verde in fata ochilor (si nu ma refer aici la stele verzi)... Dupa doua hotarari si o anulare, venite de la Marius (initiatorul plimbarii, al hotararilor si al anularii), Baile Herculane iese pana la urma castigatoare ca destinatie pentru vacanta de Paste.


      Dupa ce Ovidiu nu ma crede cand ii spun ca au inflorit salcamii, natura ii dovedeste pe drum de cateva ori ca procesul atractiei albinelor a inceput.
     Cu muzica chill, aleasa de Marius, avem fundalul sonor pentru culorile si miresmele de primavara raspandite in peisaje de rapita, liliac, orz, salcami...


         Este Vinerea mare si e zi de post, iar Ovidiu aminteste de cel "infricosat", inspirat din romanul "Iubire magica" al lui Vasile Voiculescu.

        Un cal paste pe un camp de coada soricelului. Mi-l imaginez intr-un camp de coada calului. :).

        In explozia asta de verde ma mai intreb cand infloreste si arborele cotit.


      Seara punem cortul la Dumbrava, la 12 km de Baile Herculane spre Baia de Arama, insa a doua zi trebuie sa ne mutam pe malul celalat al Cernei, de la poale de Muntii Mehedinti la poale de Muntii Cernei. Motivul este unul al educatiei (sau al lipsei ei): anul trecut tiganii au facut taraboi si pentru a nu mai putea campa si anul acesta, atunci nu mai are nimeni voie sa campeze.


      Podul este rupt din cauza raft-istilor ce l-au agatat cu o saptamana in urma si ofera ceva senzatii cu adrenalina la traversarea Cernei.


      Ovidiu - maestru intr-ale bucatariei - experimenteaza mielul la groapa.


      Procesul a fost asa: s-a sapat o groapa cu cazmaua de acasa (detaliile organizarii nu au scapat); s-a facut un foc; s-a produs jar; s-a aruncat jarul in groapa.


     Mielul a fost pus intr-o oala de lut (udata inainte), acoperita cu o folie de aluminiu si asezata cu iubire in groapa. (Iubirea a fost unul din ingredientele esentiale ale acestei retete).


      Evident, spunem si rugaciunea, o data cu investmantarea mielului cu verdeturi. :) Groapa se acopera si o lasam in tihna vreo 8-9 ore. Thea aminteste de obiceiurile de gatit din Insula Pastelui: mancarea e invelita in frunze de palmier si pusa la groapa cu jar.


       Cate-cate-cate unul trecem podul inainte si inapoi.


        Vremea este minunata si noi facem o plimbare. Dupa intalnirea istorica dintre Thea si Claudia (doua dintre cele mai ambitioase alpiniste pe care le cunosc), luam calea Vanturatorii.


          Urcusul este lent pentru mine si incantarea rara in peisajul de verde proaspat explodat din coaja.


      Cate o soparla iese si ea sa isi incalzeasca pielea la soarele de mai.


      Cascada Vanturatoarea ma uimeste.


          Dansul pe care il face apa cu rafalele de vant bland ii reconfirma numele binemeritat..


            Un dus natural iti racoreste pielea in primavara cu iz de vara.


      Amicii isi pasesc pasii cu grija si pasiune pe stanca.


     Eu fotografiez, citesc (o cartea savuroasa a lui Vintila Mihailescu - Socio hai-hui) si ma mir de minunile naturii.


            Un fluture ma fenteaza pana il fentez si eu si il captez in nemurire cu aparatul foto.


            Muntii Cernei admira cu prietenie Muntii Mehedinti.


         Alpinistele au si ele momentele de repaos.


            Cum pe Thea o vad cam de doua ori pe an si cum se adunase ceva dor de la 1 decembrie, avem discutii despre vrute si nevrute, cum ar fi si glanda pineala.


      Satul se pregateste de Inviere.


        Ignoram puterea arzatoare a Soarelui si ne indreptam catre corturi prin padurea umbrita.


      Pinul negru de Banat ne priveste de pe culme, cu umbrela deschisa ce imi aduce aminte de acaciile din Amboseli.


           Intr-o pauza de pascut, o vacuta ne priveste cum ar privi fi-su la poarta noua.


      O imbratisez pe Thea si o las sa plece in Univers. Inca o data ma invita cu ea in Nepal si eu inca o data dau aripi dorintei//sperantei. Pana vin baietii de la catarat, beau o bere la Dumbrava, delectandu-ma cu Vintila Mihailescu. La o masa de langa mine, trei doamne amintesc despre vopsitul oualor cu foi de ceapa.


      Ma amuza, dar ma si umple de nostalgie gestul lor de a lasa "o depesa" la pensiune celei de-a patra doamne care le va cauta, probabil, mai tarziu. In zona nu este semnal pentru apeluri telefonice si astfel ne intoarcem la baza transmiterii scrise a mesajelor, in stil telegrafic :)


      Intre timp, mielul s-a incalzit. Ovidiu ii roaga frumos pe doi domni sa se dea jos de pe oala noastra. Tocmai vroiau sa faca focul peste ea.


      Seara ne uneste pe toti in jurul mesei asternute pe iarba. Bunatati adunate de prin gradini din Teleorman ori de pe la Chiselet se astern pe pajiste banateana.


            Drobul si pasca pregatite de mine acasa mai ca au rol de petitori.


             Duminica incepe cu ciocnit de oua si cu Christos a inviat!



              Dupa care o pornim la pas pe unul din cele mai frumoase trasee pe care le-am facut candva.


      De pe malul drept al Cernei urmam marcajul  pe punct rosu + punct galben, ca doua oua ciocnite pe trunchiurile copacilor, indreptandu-ne catre Dobraia - Prisacina - Inelet.


      Cerul se mira prin nori, ridicand din cand in cand, in gand, din spranceana.


      Copacii imi nasc povesti, asa cum am mai patit in Muntii Coziei, ai Buzaului ori in Buila. Scoarte vechi par ca ar fi lasate pe timp de zi de niste batrani intelepti, pentru ca in noapte ei sa se retraga inapoi in taina lor. Cum ar fi ca in loc de cosciuge sa fim ingropati in astfel de haine? Si cum ar fi ca in primavara sa inmugurim o data cu copacii? O vorba din batrani spune ca "fiecare om isi are bradul sau!". In loc de a lua bradul la locul de veci, mi-as transforma bradul in loc de somn vesnic. Sau un fag!

 

      Cucii canta de cu zori si pana-n seara. Adesea, glasul lor face duet cu cate o talanga agatata la gatul vreunei vite ce paste in sfanta zi de Paste.


      Vio a fost prin locurile acestea si in toamna. Acum are in rucsac dulciuri pentru copiii de pe aici. Intru cu ea in batatura uneia dintre case si tatal este bucuros cand primeste bunatarile pentru fii sai.


      Ne revigoram cu apa din jgheabul de la Cracul Teiului. O fi stangul sau dreptul?


      Umbra fagilor ne face tare bine. Iubim si soarele, insa racoarea padurii ei ne pregateste pentru alte pajisti insorite.


        Un ram de cires face rama Arjanei.


      Vio este pasionata de flori si imi arata in iarba o orhidee. Imi aduce aminte de un blog de unde pot invata florile muntilor.


      Ciubotica cucului nu o gasesc, insa. Poate cucul e incaltat cu ele.


        Ne apropiem de Dobraia.


          O parte din mine ii invidiaza pe oamenii care locuiesc prin locurile astea.


      Daca "Vesnicia s-a nascut la sat", atunci aici mi-as dori-o.


         Ultimile dulciuri se impart copiilor veniti la slujba de la bisericuta din Dobraia.


          In schimb, femeile ne dau oua inrosite cu foi de ceapa. Or fi oua de gainuse de munte? :)


      Domnii ofera, in schimb, "un paharel de tuica". Sunt si eu invitata, dar refuz pentru ca imi este deja destul de cald.


     Mai prind cateva firimituri de Paste pentru a doua zi.


      Privesc cerul si vad ca portile ii sunt deschise. Mesajul tainic de la sora mea chiar pe drum l-am citit.


            O (alta) soparla isi face curaj sa shimbe pietrele de pe o margine a potecii pe cealalta.


      Salutam biciclistii parcati la umbra si plecam catre Inelet.


      Aflu ca acelasi preot tine slujbele la ambele biserici, insa in fiecare an schimba ordinea intre ele. Vio spera sa prindem slujba la Inelet, insa nu il depasim pe preot si ajungem dupa ora 3 pm


          O "iguana" autohtona" ne priveste pitita sub un gard.


     Adesea, pe pajisti, intalnesc tufe de bulgarasi. Florile acestea intotdeauna le-am asocitat cu Pastele, intalnindu-le pe epitaful din ziua de Prohod.


      Oprim pe drum si la scoala, o casuta cocotata retras pe margine de drum, intre copaci.


      Imi revin in amintire gandurile mele de a fi profesoara de geografie intr-o astfel de scoala si mai ales orele pe care le-as fi facut in aer liber, o enciclopedie pe viu standu-mi la dispozitie ca material didactic.


          O masa intinsa pe care stau intr-un castron ca in cuib ouale vopsite ne invita parca sa ne asezam.


        Caii ne intampina adesea, desi nu este Pastele lor.


      Un mar ma opreste cu mirosul florilor cum rar mi s-a mai intamplat.


      Oale vopsite in coaja de ceapa nu au coaja mai tare. Se sparg tot la aflarea vestii ca "Christos a Inviat!".


         O sanie asteaptsa retrasa rostul din iarna.


      Un popas la umbra este oricand bine venit. Ma gandesc cum s-a format termenul de "popas". Daca stii, lumineaza-ma!


      Papadiile din drum si musetelul imi devin cercei.


      Vantul mangaie frunzele de nuc.


      Prisacina spala pietrele in mersul ei.


      Pe drum ne intalnim din sens invers si cu Ioan Stoenica. Astept cu nerabdare sa vad ce a vazut el in Muntii Cernei!


      Alti batrani si-au abandonat pana spre seara suba de lemn.


        Vio ne invita sa gustam din mierea ursului.


      O codobatura se avanta in zbor sugubat printre frunze.


           Fotografiile astea mie imi aduc aminte de cantecul lui Liviu Vasilica. :) Si nu l-as certa asa: "Fir-ai tu sa fii de murg"!


      Norii se mai intuneca, dar doar pasager.


      Admir zapezile de pe Godeanu, de unde si Cerna isi face drum.


          La Inelet, liliacul este treaz peste somnul vesnic din cimitir. Nu imi place denumirea lui latina si ma intreb de ce nu au gasi un nume mai frumos (Syringa vulgaris).


      Lemnul din poarta imi aduce un gand cu Brancusi.


 Facem un ultim popas inainte de a cobori pe scarile de lemn sprijinite in piatra.


      Muntii Godeanu imi arunca o ultima invitatie.


      Citesc acasa ca si altii s-au speriat de scarile de lemn.


      Avantajul e ca le cobori cu spatele si te uiti in sus.


      Gandul locului ma duce un pic si pe la Meteore.


     Seara, constat cum ca cucul nu se culca o data cu gainile, ci ii canta intruna. Un fluturas de seara zboara paralel cu inotul obletilor din Cerna. Calin aminteste de Capodopera de pe Cerna. :) ("Mai veniti aici la Herculane // Sa fiti o saptamana imparati!".


      Luni, niste nori ne hotarasc plecarea. Inainte de asta, insa, refac un traseu la care mi-a ramas mintea//sufletul acum 12 ani, cand am fost in practica cu facultatea in Domogled.


      Ii las pe Claudia, Marius si Ovidiu la catarat si imi iau desaga in spinare catre stana si moara de apa.


      Am avut cateva tentatii (de teama) de a ma intoarce la ei, insa pana la urma curajul a biruit.


      Cu un ciomag "mangaie" o piatra din doua. Sper ca vibratiile transmise sa fie simtite de vipere si sa se fereasca din calea mea.


      Trec de vreo zece ori peste apa Tesnei si ma mir de frumusetea cheilor.


      O moara se odihneste pe malul drept.


      Ajung si la stana, unde un caine flocos ma intampina din poarta.


      Maria, ciobanita, imi da sa gust din urda (cremoasa cum ii zice ea), cas si telemea. Ii spun ca m-am temut de ursi (dupa experienta solitara de anul trecut din Postavaru) si imi spune: " La noi nu sunt lighioane.. e ursi... doara nu suntem la Brasov!". Comparatia e facuta fara ca eu sa dau glas amintirii mele. :)


      Ca sa fie mai simplu, cumpar cate putin din tot.


      Daca ai drum prin Cheile Tesnei, te poti aproviziona de la stana de la inceput de mai (sau chiar de la 23 aprilie - inceperea transhumantei) si pana in septembrie, poate chiar octombrie.


      Sunt la stana, dar nu vad oile. Ele stau la umbra.


      Doar doua capre ling un drob de sare.


      Se spune ca Domogled inseamna "muntele de pe care iti vezi casa". Dar daca ai casa pe Domogled?


      Imi iau ramas bun, imi recuperez ciomagul si o iau la vale - Valea Tesnei.


      De cu dimineata, Marius, Ovidiu si Claudia s-au trezit si au mers la cloaca. Eu nu am miscat din post... adica cort. Acolo au avut surpriza sa dea si peste doi chinezi.


      Iata unde a ajuns chinezu'! Si imi vine in minte melodia lui Andries, de data asta (La Hoezu // Unde n-a ajuns chinezu!) Adevarul e ca Horezu e cam in drum spre Herculane (daca vii din China) si nu prea il cred ca nu au dat si pe acolo...


      Iara trec luntre si punte... De fapt numai punte.


      Din Herculane nu am facut mai mult de o o ora jumatate pana la stana.


      Acum imi pare rau ca drumul nu a fost mai lung.


      Un serpisor nu intelege semnalele ciomagului meu si imi iese in cale, pe poteca. Tresar un pic, dar vad ca nu are corn. Adopta tactica strutului si isi ascunde capul, lasand la vedere, sa ma sperie, numai coada.


      Ii salut si pe ai mei cataratori si cobor mai la vale.


     Picioarele mi le racoresc in apa rece si ma intristez la gandul reintoarcerii la oras.


 Nu stiu daca sa imi promit sau nu ca voi reveni la toamna.

Cu coada ochiului, observ pe drum o invitatie la Castrul Roman Hinova. Asa - motiv de revenire (nu ca nu as fi avut deja destule)!


    Zilele acestea mi-au ramas la suflet ca si cele din alte primaveri:

Paste la poale de Retezat

Paste in Ceahlau

Rimetea

Casa de Piatra

6 comentarii:

sportcampina spunea...

Buna seara! Vreau sa va felicit pentru site-ul dvs si sa va intreb daca sunteti de acord sa facem un schimb de linkuri pentru www.blogvacanta.blogspot.ro? Astept un raspuns (neculai2000@yahoo.com) sau variante! Toate cele bune!

Monica spunea...

Dragute pozele de la munte. Felictari pentru postari!

Narcisa spunea...

câtă liniște se simte din seria asta de fotografii. frumos la tine pe blog, mai venim :)

DRPCIV spunea...

Ai umblat cam peste tot :) foarte frumos !

Cornelia spunea...

Nu chiar! Multumesc! :)

Mediator Bucuresti spunea...

Va admir pentru ceea ce faceti ! bravo !