Odessa - dragoste la a doua intalnire

      La Odessa am mai fost - poate ca unii dintre voi stiti - atunci cand m-am intors de la Cernobil. Nu stiu de ce, dar din acea calatorie Odessa mi-a ramas in minte ca un oras sters, poate si pentru ca eram total nedocumentata in privinta ei si nici prea multa vreme de descoperit orasul nu am avut. Cea mai vie amintire ramasa era cea legata de ospatarita care, atunci cand meniul nu era decat in limba rusa, ne-a "mimat" pieptul de pui.


      Drumul pana la Odessa nu este asa de lung (cam 540 km din Bucuresti), insa primii 70 de km de dupa granita (Galati-Reni) ii faci in multe ore.




      Ma amuza numele unui restaurant din Galati: Tapul Carpatin. E ca si cum as manca la Sinaia la Stiuca danubiana.



      Urmam in mare urmatorul traseu: (Vama Giurgiulesti) Galati - Reni - Ismail - Kamianka - Kholmsike - Tatarbunar - Mykhailivka - Zorya - Sarata - Mykolaivka - Novorosiis'ka - Mayaky - Myrne - Avanhard - Odessa (corect scris si cu un singur s).

      In vama moldoveneasca suntem atentionati ca "ne lipseste o fila din pasaport" - una de 50 de euro. Conchid ca Frate-frate, dar vama e pe bani.


       Un prim aspect interesant care imi atrage atentia este calea ferata cu dublu encartament.
    
       Trecem pe rand Siretul, Prutul si Nistrul.
    
       La vreo 15 km de Odessa de afla si (Baile) Kuialnik - bai de namol in limanul Nistrului, unde a venit si Eminescu, prilej cu care Odessa a ramas singurul loc de unde poetul a vazut marea.



      Ca de fiecare data, privesc cu ochii mari in surprindere de pasari rare. Vad fazani, bufnite, ulii si numeroase berze, intoarse care de pe unde. Imi imaginez si macii infloriti, chiar daca nici soarele nu apare peste verdele proaspat de pe campuri.
      Nu oprim la Vlacov, canda Venetia Estului.



      Acoperisurile de azbociment predomina peisajul de aprilie plouat, adesea inveselit de cate-o turla aurita de biserica.




      Malul stang al Chiliei imi aduce aminte de malul ei drept si de vara de la Parches.

      La 5 km de Ismail este o intersectie de unde, indiferent ca o iei la stanga sau la dreapta, ajungi la Odessa.


      Odessa este fostul Hagi Bei (1255) de pe timpul tatarilor. Ruine din acea vreme se mai vad in Parcul Shevcenco. Odessa este sora Constantei (cum altfel?).

   
      Ecaterina cea Mare aduce Rusia la Marea Neagra prin (re)nasterea Odessei. In armata se inroleaza nobili francezi si spanioli in luptele dintre turci si rusi (1792 - 1794). Edictul de infiintare mentioneaza numele Odesei dupa vechea cetate Odessos, desi in realitate aceasta era mai la sud, la bulgari, probabil Varna.



Richelieu - nepotul celui pe care il stiti voi - ajunge general in armata Rusiei si guvernator al Odessei. El aduce arhitecti francezi si planteaza copaci, dand un aer boem noului oras. (1794)



      Dupa Moscova si Sankt Petersburg, Odesssa ajunge al 3-lea oras al Rusiei - capitala de sud a Rusiei, porto franco.



       12 colonade grecesti se afla langa Palatul Vorontsov, unul din guvernatorii Odessei. In 1917, palatul este ocupat de comunisti.


     Ca sa ajungi spre Treptele Potemkin, treci mai departe pe Podul Soacrei - Sabaneev Bridge.


      O multime de lacate au incatusat iubiri si alte juraminte pe marginile acestuia.



      Catedrala Uspenskaia, una dintre bisericile Odessei, a fost construita dupa planurile arhitecturale ale unui roman. La aceasta biserica s-au casatorit, dupa ce au mituit un preot rus, Carol al II-lea si Zizi Lambrino. Ei au locuit la Hotel Bristol, unul dintre cele mai scumpe si luxoase din oras (deh, ca pentru un rege).
       


      Palatul Sahului este una dintre cele mai frumoase cladiri de pe malul marii.




       Dupa ce a apartinut unor nobili polonezi, palatul a fost inchiriat unui arab din Persia, capatand denumirea de Palatul Sahului (Mohammad Ali Shah Qajar).


      Monumentul portocalei, numit si Monumentul mitei, aduce aminte de cele doua carute cu portocale cu care a fost mituit Tarul Rusiei pentru a pastra subventiile pentru Odessa.



      Odessa imi pare, totusi, foarte prafuita. Bucurestiul este momentan mult mai aerisit decat ea.



      Odesssa a fost pe  01 aprilie capitala a rasului,  gazduind Festivalul Umorului - Humorina. Un carnaval, parasutisti, concerte... toate au fost prilej de rasete. Eu una nu as rade de parasutisti, totusi. Noi am ajuns la spartul targului, dupa ce odesenii s-au spart de ras.



      Treptele Potemkin - una din intrarile de pe mare in oras - numite si Primorsky, Bulevardul Scarilor, Scarile Gigant sau Scarile Richelieu (in partea de sus troneaza statuia acestuia), nu iti iau prea mult timp si nici un efort imposibil sa le cobori.




      Daca nu vrei sa urci inapoi cele aproape 200 de trepte, poti lua trenuletul cu cremaliera sa te duca sus cu doar doua hrivne (10 hrivne - 1 euro).




      In 1925, pe aceste scari s-au nascut cateva celebre scene din filmul Crucisatorul Potemkin - film mut, emblema de top in cinematografia universala. Scena treptelor a fost preluata de-a lungul timpului in numeroase alte filme.



      In portul Odessei nu mai este traficul de marfuri din perioada interbelica, perioada de glorie a orasului.




      Daca la Kiev este statuia Mamei Rusia, la Odessa este a fiului.




             Vechiul far este acum mai mult admirat pe timp de zi, dacat cautat pe timp de noapte.




      Statuia Nevestei marinarului priveste spre largul marii.




      Numeroase tipuri de ancore isi odihnesc acum ghearele pe mal.




      Doua marinarese se odihnesc si ele pe acelasi mal, dar cu siguranta cu mult mai putine valuri plutite in timp.




      Mi-a parut rau ca nu am putut vizita Muzeul Marinei. Momentan este inchis, dupa ce a ars. Dar se pot vizita celelate muzee ale Odesei.



      Unul dintre cele mai controversate filme recente este Odessa al lui Florin Iepan despre incidentul din 1941 ordonat de Ion Antonescu. Masacrul ar fi fost ordonat ca represalii in urma bombardarii Comandamentului militar roman de la Odessa. Numarul mortilor ramane, totusi, o enigma.
      Tot din perioada celui de-al doilea razboi Mondial are amintiri despre Odessa si Neagu Djuvara, ranit in apropierea orasului. O lectura interesanta o gasiti in Historia. Si inca una in Evenimentul Zilei.

Cum se manifesta sentimentul religios pe front? Aţi avut vreun moment...?
Cu toţii, chiar şi cei care mai uitaseră de Dumnezeu, ne rugam. Când eşti acolo şi ai teama cuibărită în burtă, te rogi la Dumnezeu de o sută de ori. „Fereşte-mă, Doamne, de nenorocire!“ E clar că îţi revine frica de Dumnezeu. Toţi ne făceam cruce.

     Cand aveti vreme si interes pentru o lectura mai lunga, va recomand si ce a scris Paul Goma.


      Revenind la pace si la cultura, una dintre cladirile emblematice ale Odessei este cea a Operei. Replica a celei din Viena, ca si cea din Iasi, cladirea operei a fost construita prin aprox. 1803, cu finantare de la stat. Ea se afla pozitionata pe un teren care azi se scufunda din cauza marii. In anii '60 este restaurata prima oara in 60-63, turnandu-i-se sticla in fundatie.


      Portile Centrale se mai numesc si Portile Engleze, iar scarile interioare se numesc Scarile Franceze. Sub aceste scari a fost ingropata o lada in 1884 cu o sticla de vin si o paine (sa fie de bun augur). In 2007 au fost scoase si inlocuite. Nu stiu cine a baut vinul (daca l-a baut deja).



      Cladirea nu are incalzire cetrala. Incalzirea se facea cu aburi uscati din podea. Candelabrul a fost construit de mesterii odesiti din cartuse si cristal domnesc (clestar).

      In timpul razboiului Opera nu si-a incetat activitatea (se tineau spectacole). Opera din Odessa a fost salvata de la distrugere de un roman.


       Intre personalitatile care au urcat pe scena operei din Odessa se numara Ceaikovski, Rachmaninoff - dintre dirijori (compozitori), Enrico Carusso - celebrul tenor, Isadora Duncan - dansatoare, una dintre sotiile lui Serghei Esenin.



      Seara ma bucur de Traviata. Din pacate, sala nu este plina, iar unii dintre spectatori se comporta ca la cinema.




       Totusi, admir opera ca arta a respiratiei - ce melodios poate fi inspirul si expirul!




         Tapiteria, acum purpurie, era la origini bleu, insa a ars.
 


       Ca si in Florenta, am gasit un restaurant (mai boutique, asa - genul pentru cunoscatori) numit Kompot. Ghiciti care era produsul de baza al lor! Unul din compoturile pe care nu le mai incercasem pana acum a fost cel de prune uscate.
      Caut de acasa denumirile catorva feluri de mancare in urcaineana ciorba de legume  = Овочевий суп; ciuperci = гриби.




      Sambata, Odessa este destul de animata. Avem parte si de un soare prietenos.



      Strada Derybasivska (denumirea amintind de Jose de Ribas - 1789) este strada pietonala a Odessei (partial pietonala).
      Puskin, in exilul din 1823-1824 spunea despre Odessa ca "Aerul e umplut cu toata Europa!"



      O motocicleta verde ma tenteaza sa ii sar in sa (sau macar in atas).



      Una dintre vizitele mai speciale din Odessa a fost cea din catacombe.



            Intrarea in catacombe este la vreo 20 de km de Odessa, desi ele se intind aproape in tot subsolul orasului.



        Grupuri de scolari ucrainieni sunt adusi (este sambata) sa li se vorbeasca despre istoria orasului.
 

      Din catacombe s-au luat materialele de constructie pentru constructia Odesei - piatra alba, poroasa, ca pe fundul mari.



        In catacombe au stat o suta si ceva de partizani si de aici s-ar fi dinamitat si cladirea Armatei Romane in 1941. Azi, numeroasele iesiri din catacombe din oras au fost acoperite.




     Se intind pe trei nivele, pana la 60 de m sub nivelul marii. Inca nu au fost cartografiate in intregime si risti cu succes sa te pierzi in cei aproape 2500 de km daca nu pastrezi cararea luminata. Sunt cele mai mai catacombe cunoscute din lume.




       Ni se prezinta pe rand dormitorul barbatilor (niste paie puse peste o ridicatura de roca), dormitorul femeilor (asemenea), bucataria, scoala, spitalul, "biroul" de control, etc.



       Una din devizele partizanilor din cel de-al Doilea Razboi Mondial, inscriptionata pe pereti, era "Sange pentru sange, moarte pentru moarte!"



       Femeile ieseau uneori sa faca aprovizionarea cu mancare si puteau fi usor recunoascute de catre nazisti deoarece hainele le miroseau a umed (mucegai). Riscau sa fie urmarite si cuibul de partizani descoperit. Ceea ce s-a si intamplat in cele din urma.



           In timpul razboiului, 73 de zile orasul a fost blocat. Localnicii primeau apa si paine pe cartela.



      E usor sa fii visator si sa inventezi povesti parcurgand catacombele, insa esti cu adevarat departe de realitatea nu tocmai fascinanta a partizanilor.




      Cred, totusi, ca partizanii anticomunisti romanai de dupa razboi din apropierea Fagarasului au fost totusi favorizati de peisaj. Mi se pare mult mai trista viata de cartita decat cea de caprioara.




       Ni se spune ca este foarte greu sa intri in catacombe ca turist daca nu iti faci o rezervare in prealabil. Nu stiu daca sa ii cred sau sa o iau ca pe o grandomanie a la rousse.




       Nu stiu daca obiectele din catacombe si-au avut viata aici la momentul faptelor sau au fost apoi achizitionate ca decor.




         Plimbarea prin catacombe nu dureaza mai mult de jumatate de ora (se viziteaza o infima parte a lor).




      Catacombele imi aduc aminte de Muzeul Comunismului din apropiere de Budapesta (amenajat la lumina zilei si nu in subteran). Tocmai am aflat zilele acestea ca in Romania unii parlamentari au respins infiintarea unui Muzeul al Comunismului in Bucuresti.




       Ma amuza poza de grup a pustanilor si imi aduce aminte de inrolarile de noi pionieri din frageda varsta scolara.




           Una din pasiunile mele in calatorii este si explorarea pietelor.




            O plimbare prin Privoz imi atrage vazul, dar mai ales mirosul (cel putin piata de peste).




            Pe tarabe intalnesc pesti pe care pana acum nu i-am intalnit decat in enciclopedii sau prin muzee.




      O data ce am iesit din piata de peste, am dat iama in magazinele cu bomboane. Sunt cateva sute de feluri din care cu greu vei alege. Conditia este ca din fiecare fel sa cumperi cel putin 100 de grame, asa ca nu mi-a mers incercarea cu cate o bombona din fiecare.




      Tramvaiele din Odessa imi aduc aminte de primele tramvaie pe care le tin eu minte (de la inceputul anilor '80). Cam asa era tramvaiul 5 care - inainte de a se construi blocurile in cartierul Aviatiei, unde mamaie avea casa (pe la betoniera din Herastrau) - avea capatul pe la actuala statie de metrou Aurel Vlaicu (pe vremuri  - Gara Herastrau).




      O formatie gen Gogol Bordelo face reclama unui magazin de pantofi intr-un mall. ;) Eu ma bucur de ei cu chef (de la bomboane:) ).




        Cea mai renumita plaja a Odessei este Arcadia, un fel de Satul de Vacanta din Mamaia.




      Artisti de tot felul fac atmosfera (chitaristi, acordeonisti, organisti).




      Cu Alina - partenera mea de calatorie - fac o plimbare cu tramvaiul. Biletul il luam de la taxatoare, din tramvai (1.5 hrivne - adica vreo 40 de bani).



           Mergem pana la capat, fara sa realizam pe ce lume suntem. :)




      Cred ca Alina s-a cam suparat pentru ca ne-a luat ceva de mers pe jos pana in centru. Taxatoarea a fost tare binevoitoare la capat de linie sa ne indrume catre locul cautat, insa in afara de fifteen minutes nu a stiu sa ne spuna mai mult in alta limba decat a ei. Era vorba de timpul pana in centru. (Ne-a luat cam juma' de ora, deci nu cred ca stia nici 15 ce inseamna :) ). Oricum, experienta a fost pozitiva, observand si alte laturi/parti (mai putin dezvoltate si turistice) ale Odessei. Ce nu vreau sa uit este o privire discreta a unui calator, auzindu-ne vorbind romaneste, care ne-a confirmat ca trebuia sa coboram cu trei statii mai devreme. Pacat ca este o rusine (pentru unii) in Odessa sa stii limba romana.




      A te plimba calare - pe cal, nu pe motocicleta - este ceva absolut normal in Odessa.




      Seara, ne rasfatam la un restaurant traditional ucrainean. Alina isi ia o supa crema de ciuperci si somon cu legume la gratar, iar eu incerc borsul de ciuperci (ce s-ar bucura mama sa ma vada acum mancand ciorba, acra, dupa ce ani de zile i-am facut mofturi si o puneam sa imi faca separat supa, dulce :() si taiteii de casa cu branza la cuptor. Din partea casei - Ucrainei - ni se aduce o votca si o patratica de paine.




            Imi place Odessa! Am ocarat-o eu un pic dupa prima vizita, insa acum as mai merge, ca si la Istanbul.




      Ce m-a uimit a fost ca seara se cam lua curentul (si ma aflam pe Deribasovska), insa majoritatea magazinelor aveau generator propriu.




         O trupa de tineri gen hare krishna trec pe langa noi. Nu pot sa nu ma gandesc la Boy George. :)




            Mai iau o lingura de bors si ma bucur de apus.



      In Ucraina, cam tot ceea ce este gruzin (din Georgia) este de calitate. Aprecierea se aplica foarte bine si in cazul vinurilor. Pe seara, aleg un pahar de Alazanckaia Dolina - demidulce (dupa multa vreme un alt vin decat sec sau semi sec), mieros, cu gust de strugure pocnit de copt, un vin din care mie imi venea sa musc, cu gandul la fragii pe care ii percepeam in gust. Cristi imi zice ca il gasesc intr-o alta varianta la Real.


      Hmm! Conchid iar ca cu un vin bun, timpul trece mai repede, mai bine, pozitiv.




            Parasesc Odessa (oras in care au respirat si Ilf si Petrov) devreme, duminica. :(  Nu stim cat avem de stat in vama si nu e vreme de riscat.



         Trecem iara pe langa Nistru, prin sate cu multi romani.

        Candva, pepenii nu se vindeau la bucată, ci cu roaba; roşiile şi alte legume, cu lădiţa locuitorilor Bugeacului (numele dat ţinutului sudic al Basarabiei de către tătari, şi care însemna "loc neumblat").




            Oprim - cu bucurie pentru mine - la Cetatea Alba, ridicata de mult (:) ) de greci.




      Genovezii au obtinut drept de comert de la tatari. Apoi, Stefan cel Mare o intareste pe timpul ocupatiei moldovenesti. :)


      Ecaterina cea Mare cucereste Odessa si Cetatea Alba de la turci. Cetatea Alba a fost raia din 1484, de la cucerirea ei de catre turci.




Traversarea acestei mici mări, Limanul Nistrului, având o lăţime între 8-10 km, a durat cca. 20 de minute

Există şi un roman care se referă la viaţa oraşului Cetatea Albă. Autorul lui este cunoscutul Radu Tudoran, care l-a conceput în anul 1940 şi l-a intitulat "Un port la Răsărit". Cartea a fost pusă la index în perioada 1944-1989 din motive pe care oricine le intuieşte (se vorbea favorabil de ofiţerii ţarişti din oraş care-şi găsiseră refugiul aici, de balurile dansante care se ţineau iarna, de bogăţia pieţelor, de prietenia dintre multele etnii, de frumuseţea Nistrului, de cântece ca: "Nistrule, rău blestemat, iubirea mi-ai înecat...").





      Cetatea este una dintre cele mai mari pe care le-am vazut, insa tot la nivel de ruina.




      Costa 20 de hrivne intrarea, dar nu vad nimic facut cu banii respectivi.




      Nu vei primi absolut nicio informatie cu privire la faptul ca cetatea a apartinut pe vremuri romanilor (Stefan cel Mare).




      Ma aventurez intr-o plimbare pe o potecuta din zid si ma bucur de Nistrul ca o mare vazut printre creneluri.




      Tot felul de suveniruri ca la Bran gasesti si aici.




      In curtea cetatii poti sa te prostesti si sa tragi cu arcul in baloane.




      Nu te cocota pe ziduri daca ai rau de inaltime. Nu este balustrada si la un moment poteca se ingusteaza grav.




      Imi imaginez un pic si cazacii calare.




      Imi place, totusi, ca zidurile nu sunt tocmai gri, iar iarba deja verde le mai inveseleste.



      De la Cetatea Alba imi raman ultimile imagini calde din Ucraina. Pe drum incepe iara ploaia.




      Zatoka o notez ca viitore destinatie. Este un orasel (poate cam mult zis) asemanator Vamii Vechi (de pe vremuri). este situata intre Nistru si mare si iti poti alege apa in care sa te balacesti.




      Pacat ca pe aceste locuri Regina Maria nu si-a insemnat trecerea ca si la Balcik.




      Pentru plecarile voastre pe aceste locuri va recomand spre documentare urmatorul blog: Romani de langa noi.

   
       Ma bucur la vederea motociclistilor de la poarta cetatii si ma intreb cand voi incaleca si eu pe-o sa...

6 comentarii:

eulenspiegel spunea...

Interesante povestile tale...altii se plimba la Paris si Zuerich, tu vizitezi Cernobil si Odessa. Trebuie ca esti o fire forate iscoditoare, cu tot ce se asociaza acestei insusiri.

Cornelia spunea...

Multumesc pentru aprecieri! Sper, insa, ca nu voi dezamagi daca spun ca am fost si la Zurich si la Paris. :)http://cornelia-florea.blogspot.ro/2012/05/paris-arta-si-amor.html

eulenspiegel spunea...

Am citit si reportajul de la Paris...cam multe cruci de filozofi si poetzi, oameni care-n definitiv au frecat menta pe pamint si au murit lasind mai multe intrebari decit au gasit cind si-au inceput reprezentatia. Altfel foarte bun.
Poate mergi odata si pina la Stalingrad (volvograd?) si ne trimiti niste pareri pertinente.

Laurentiu spunea...

Acum 3 ani am vizitat si eu Odessa in drum spre Kiev si mi-a placut mult. Era mijlocul verii, toti copacii erau verzi, insa si o caldura umeda sufocanta. Intr-adevar, starea cladirilor cam lasa de dorit, tencuiala arata mai bine la Varna (oras cu care seamana foarte mult), insa merita titlul de "Perla Marii Negre".
Drumul de la Galati la Odessa l-am facut in 6 ore (plecat cu noaptea-n cap, sa prind vama libera), n-am vizitat Cetatea Alba, nefiind in traseu, e in plan, insa am trecut prin Zatoka si pot spune ca n-ai pierdut nimic, n-am avut la ce sa-mi clatesc ochii, erau doar babe si mosi, mi-a lasat impresia unei statiuni gen Eforie Nord. Am trecut Nistrul pe pod, pe la sud, unde pe o parte ai Limanul Nistrului, iar pe cealalta parte ai Marea Neagra. Drumul de la Izmail la Odessa era bun pana la Tatarbunary, dupa care la rascruce catre Nistru si Odessa, devenea ceva mai ondulat, in genul judetenelor de la noi.
Reni-Izmail (facut de mine in urma cu 5 zile, aici am fost de mai multe ori) are portiuni pe care poti merge linistit cu 140 ce alterneaza cu portiuni decopertate ce rivalizeaza cu Mongol Rally, mai ales la iesirea din Reni, dar daca se merge cu atentie nu veti distruge masina. In Izmail, daca tot veti ajunge la ora pranzului, puteti manca foarte bine cu echivalentul a 20 de lei de persoana la "impinge tava" din marketul de pe str. Suvorova (strada principala din Izmail ce se termina in Dunare, formata din 2 strazi cu parc pe mijloc, o gasiti pe google maps), unde, ori aveti noroc si nimeriti o bucatareasa ce stie romaneste (cum am prins eu ultima data), ori aratati cu degetul ce doriti sa mancati. Puteti plati cu cardul.
Atentie la intoarcere, din cauza galatenilor care trec granita pana in Rep. Moldova pentru a pune benzina si motorina mai ieftine, mai ales seara este foarte aglomerat, eu am avut ghinionul acum sa stau la intors 4 ore in total, mai mult decat timpul efectiv petrecut in Izmail. Spaga n-am dat niciodata de cand trec pana in Ucraina (si am fost de vreo 8 ori pe la Giurgiulesti), asta pentru ca eram cu masina mica, tigari n-aveam iar la alcool nu depaseam maximul admis. Recunosc, mi-a fost luata odata masina serios la puricat (inclusiv camere de luat vederi bagate in portiere), dar n-au avut ce sa-mi faca.

Marcian Oprea spunea...

Foarte interesant.Eu abia am venit de la Odessa.Va recomand sa luati masa la Kompot.Este destul de ieftin iar mancarea este excelenta.Vizitarea catacombelor nu a creat probleme de genul rezervarii prealabile.Cand am plecat am gasit o trecere prin vama, foarte rapida, la Vulcanesti, spre Ucraina.Este o trecere mica fara pretentii speciale.De acolo am intrat prin nordul limanului iar la intoarcere am venit prin sudul lui.Atentie la drumuri ca sunt criminale, lucru ce a facut sa pierd circa 6 ore numai pe un sens, de la granita noastra.Merita vazuta Odessa, si in special Opera.Nu va zgarciti si incercati sa mergeti la un spectacol.Pretul/bilet este in jur de 20 lei romanesti.O sa ramaneti impresionati, garantat.Eu am vazut Rigoletto.Teatrul de opera se pare ca a fost modernizat de directorul nostru din perioada ocupatiei, dealtfel o persoana foarte iubita de actorii de la vremea aceea.Un ultim sfat:Plecati cu euro si schimbatii acolo.La un curs in tara de 4.4 lei/euro a rezultat la schimb un 5.00 in Odessa.Evitati folosirea cardului unde la 3500 gr.a rezultat un 4.4 si un comision de 8 euro.Incercati sa stati la apartamente si nu la hotel.Oricum nu primiti chitante niciunde, dar pretul este mai mic cu circa 30%.Apertamentele au avantajul ca sunt ultracentrale si din ceea ce am constatat eu sunt foarte curate, au cablu(dar in ambele parti de nefolosit daca nu cunoasteti limba rusa si/sau ucraineana.Nu uitati sa luati mustar din magazin(eu am luat din mag.Europa langa Mac-ul de pe Deribasovskaia).Pentru cei ca suporta iute, luati ruskaya garcitza.La privoz-ul cu peste gasiti stavrid afumat si un fel de macrou.Ultimul nu are oase si este fenomenal de bun.Pretul pestelui si al produselor din peste este cu circa 50% mai mic decat cel din Tulcea, sa nu mai vorbim de calitate.Tot in privoz-ul lor veti gasi magazine cu dulciuri de unde va recomand bomboanele varsate.Aveti grija sa cereti productie ucraineana si minim 100 grame.Eu nu am mai ajuns cu ele in tara, pentru ca le-am mancat ca pe seminte.Nu sunt foarte dulci.Atentie la oferta felurita de peste mic, uscat, pentru ca la ei se conserva cu zahar si mie cel putin, nu mi-au placut deloc.Ce am cumparat am dat in tara la "prieteni".

adailton spunea...

Salutări,
Interesant reportajul tău. Am fost la Odesa și aș mai merge.
Cu cine trebuie să iei legătura pentru a vizita catacombele?
Mulțumesc