Fagaras - Popas pe malul Caltunului

Facem ce facem si reusim sa iesim vineri seara pe la 7 din Bucuresti. Drumul spre Brasov - DN1 - e destul de fluent ca trafic, pana la Comarnic de unde ne iau vreo doua ore sa ajungem la Busteni. E un prilej pentru mine sa termin cartea pe care o imprumutasem de la Marius si pe care i-o duceam acum in noua lui casa.


Marius ne astepta cu racoarea muntilor si cu dulceata merelor.


Imi era dor si de el si de Brasov, regasindu-i  cu nostalgie.


Marius ne astepta cu kurtos si cu chef de mers prin Fagaras, la fel cum veneam si noi.


Dimineata facem un mi ocol la Zarnesti, asa cat sa salutam si Piatra Craiului si Bucegii.


Vremea pare sa nu ne dezamageasca.


Ajungem pe Transfagarasan prin Poiana Marului - Sinca - Sercaia (drumul e la fel de prost cum a fost intotdeauna, dar frumos).


Masina ramane cuminte dupa tunel, la intrarea in judetul Arges.


Prin stanga tunelului luam crucea albastra spre refugiul Caltun.


De la inceput mi se pare ca ma asteapta un traseu mai dificil, si cu rucsacul in spate.


Nu ma plang, cu gandul la ce ma asteapta in octombrie si ma incurajez ca imi trebuie antrenament.


Urcam, urcam, coboram si iar urcam.


Mai privim in zare, mai ne scuturam de ganduri si inaintam.


 Eu nu ma satur sa laud natura pentru ce minunatii naste.


 Traseul ne ia cam trei ore pana la Caltun, asta pentru ca eu am cam impus ritmul. :)


Nici un nor...


 Afinele sunt inca acre si promit o buna recolta.


Pe traseu nu intalnim pana la refugi decat vreo 2-3 entuziasti.


Un mar, o para verde, niste seminte ne mai dau energie pasilor.


Verdele si piatra seaca fac un peisaj fain.


De ce oare trimietm rau "pe pustii" cand in pustiurile astea e asa frumos? E cumva vreo urma de altruism in vorba asta batraneasca?


Iarba incearca sa mangaie cerul,...


 iar soarele ii raspunde de sus cu gadilat caloric.
 

Cand si cand se mai baga si vantul in seama,...


cat sa dea si el putina mobilitate verdelui.


Refugiul se intrevede in departare, parca pe alt munte, mic si portocaliu.


 Mai ca nu imi vine sa cred ca intr-o ora suntem la el.


Lacul trimite stelute spre noi.


Valuri timide leagana privirea.


Nu imi vine a crede ca am stat departe de munte pana cum, anul asta...



...in afara de o mica intalnire cu Ciucasul.


Refugiul insa se arata aglomerat.


Deja, cine urca fara cort si vrea sa innoptese aici...


Terminam popasul si ne indreptat spre Balea, pe directia inainte.


Dupa ce ma salut din mers cu o... codobatura, probabil.


Vantul acum a luat-o razna.


 Eu iau geaca lui Marius si ma ascund de el.


Salutam si o turma de mioare, dar pe noi nu ne saluta decat un caine, chiar cel de la picioarele ciobanului.


 I se promite o bata pe spinare daca nu ne intampina in tacere (din partea ciobanului).


 Olel sunt deja destul de lanoase. Oare simt ele ca vine deja iarna?


 Cate poteci ne cheama inca!


 Lacul ramane ca o imensa oglinda in soare.


 Nu ajungem noi pe Negoiu, dar ajungem pe Laitel.


Ne odihnim iara...


...apoi o luam la vale.


 Rucsacul e deja mai usor.


Apa luata din izvor la urcare nu apuca sa termine traseul cu noi.


 Nu am vazut flori de colt, dar am gasit floarea asta mov, care nu stiu cum se cheama.


Mi-a placut traseul lalait, in stilul meu, avand timp de privit stanga - dreapta, nu numai in jos.


Balea ne asteapta in vale cu harmalaia specifica, cu tot felul de carnuri ce stau sloioase in soare si cu cate unul care iti trece pe deasupra capului cu tiroliana.


Propun sa ne rasplatim ascensiunea si sa ne recuperam energiile cu o masa la Albota, unde am coborat si in alta plimbare de pe Transfagarasan.


Marius, Claudiu si cu mine suntem inspirati si pofticiosi si comandam cate un pastrav din pastravaria locala, cu mamaliga si muuuuult mujdei, din ala bun cu smantana. 

 Andrei, insa, alege un snitel indelung contestat. Sau poate nu ii era foame. :)


 Ca desert vine o inghetata de casa, iar o socata a trronat tot timpul pe masa.


Micul dejun este o delicioasa invitatie de a incepe ziua cu vitamine.


Marius, eternul surprinzator, face o fuga dimineata dupa fructe proaspete, pe care tot el le compune intr-o salata minunata. Erau sa fie uitate chiar merele si zmeura din curte.


Un targ de carti si de alte minuni se asterne la poarta Turnului Sfatului.


Am surpriza sa incerc cea mai buna merdenea, mai buna chiar decat cele de la Victoriei (pentru cine cunoaste). :)


Avem parte si de o intalnire de gradul patru... pisoi (doi fugisera deja in subsol).


Brasovul pare ca mereu e in sarbatoare. Focuri de arma vesela se aud din turn.


Iar seara ai parte de un concert spontan, in aer liber, cat sa iti cante in amintire acordurile coroanei Tarii Barsei.

2 comentarii:

profu de geogra spunea...

Superbe pozele. Sper sa ajung si eu cat de curand in Fagaras.

Apollo spunea...

Floarea aia mov stiu ca se numeste garofita :-)